Pomenirea Sfîntului Mucenic Lup
Acest sfînt bărbat Lup a fost servitorul Marelui Mucenic Dimitrie, comandantul militar al Tesalonicului. Cînd împăratul Maximian 1-a decapitat pe Marele Dimitrie, Lup a înmuiat marginea veşmîntului lui şi inelul [ale Sf. Dimitrie] în sîngele mucenicului.
Cu acest strai şi cu acest inel Lup a lucrat în Tesalonic mari şi multe minuni, însănătoşind din bolile şi neputinţele lor mulţime de popor, împăratul Maximian (pe atunci încă stăpîn în Tesalonic) a aflat acestea şi a porunict prinderea, torturarea şi uciderea lui Lup. Soldaţii trimişi pe urmele lui prinzîndu-1, au început să se rănească şi să se ucidă între ei.
Lup, care deşi era creştin cu credinţa, nu era încă botezat, s-a rugat lui Dumnezeu să rînduiască după a Lui înţelepciune botezul lui grabnic, mai înainte ca să moară. Chiar atunci a început să cadă ploaie minunată din cer peste acest sfînt mucenic, care a primit astfel botez cu apă de sus. După cumplite chinuri, Lup a fost decapitat, iar sufletul lui sa strămutat la ceruri, alături de Marele Dimitrie, stăpînul lui, şi întru bucuria Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.
Pomenirea Sfîniului Sfinţit Mucenic Pothinus, Episcop de Lugdunum [Lyon, în Franţa de astăzi]
Sfîntul Pothinus a fost trimis din Asia Mică la Lugdunum de către Sfîntul Polycarp, ca să predice Sfinta Evanghelie în Galia.
Sfintul Pothinus a fost primul Episcop al Lyonului, care a întors mulţime de păgîni la creştinism, în timpul prigoanelor împotriva creştinilor din anul 177, Pothinus a fost adus înaintea tribunalului, mai bine zis, a fost purtat pe mîini, din pricină că era în vîrstă de nouăzeci de ani, şi cu trupul slab. Proconsulul 1-a întrebat: „Cine este Dumnezeul Creştinilor?"
Bătrînul Pothinus i-a răspuns: „De vei fi vrednic, vei afla." Păgînii din anturajul proconsulului au început atunci să arunce cu pietre în el şi să-1 lovescă cu ciomege, apoi 1-au apucat pe sfintul bătrîn şi 1-au bătut fără milă. Apoi 1-au aruncat în temniţă, unde Sfîntul a murit după două zile, din pricina bătăilor. El a luat cununa muceniciei cea de negrăită slavă, şi s-a strămutat la locaşurile cereşti ale Domnului Dumnezeu Iisus Hristos Cel Iubit.
Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Irineu, Episcopul Lugdunumului [Lyon, în Franţa de astăzi]
în tinereţile lui, Sfîntul Irineu a fost şi el tînăr ucenic al Sfîntului Polycarp Ucenicul Sfinţilor Apostoli. Sfîntul Irineu a fost trimis şi el, ca şi Sfîntul Pothinus mai sus pomenit, de către Sfîntul Policarp în Galia ca să predice acolo Sfînta Evanghelie.
Sfîntul Irineu a fost instalat în scaunul Lyonului după mucenicia Sfîntului Pothinus. în sfînta lui mulţime de scrieri, Sfîntul Irineu a formulat Credinţa Creştină Ortodoxă, apărînd-o de răstălmăcirile ereticilor.
Sfîntul Irineu a fost martirizat pentru Hristos de către împăratul Sever, la anul 202. împreună cu el au fost ucişi nouăsprezece mii de creştini.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Victor
Sfîntul Victor a luat mucenicia şi moartea pentru Hristos la Marsilia, în veacul al treilea. După torturi bestiale şi îndelungate, el a fost aruncat în temniţă, unde i-a adus la Hristos pe temniceri. Sfîntul Mucenic Victor a fost omorît prin răstignire.
Pomenirea Sfîntului Alban, nobilul englez
Sfîntul Alban a fost dintr-o familie regală vechi-engleză. în timpul unor prigoane împotriva creştinilor, el a ascuns în casa lui un preot creştin, de la care a învăţat Credinţa Creştină.
Apoi Sfîntul Alban a cerut preotului să îi dea să îmbrace hainele lui de preot, dîndu-i-le în loc pe ale lui. îmbrăcat astfel, el s-a predat autorităţilor spre a fi schingiuit şi omorît. Osîndit la moarte fiind, el 1-a adus la Hristos şi la Credinţa Creştină pe călăul lui.
Cîntare de laudă la Sfinţii Policarp, Irineu şi Pothinus
Frumoasă viţa de vie este, plină de struguri nobili,
Dulci şi parfumaţi;
Şi minunat este tatăl întru fiii lui.
Ai trupeştii nunţi slavă sînt copiii.
Dar mai minunaţi decît nobila vie,
Şi decît nunta roditoare de fii buni,
Sînt fiii cei duhovniceşti, rodiţi de Duhul.
Slăvitul Polycarp doi fii aleşi avut-a:
Ei au fost Pothin şi Irineu.
Duhovniceşti fii fost-au aceştia, nicicum trupeşti,
Purtîndpe creştet cununi nepieritoare.
In Duhul născutu-i-a Bătrînul Policarp,
Duhovniceşte născutu-i-a pre ei;
Mai scumpi de mii de ori au fost ei inimii lui
Decît îi sînt părintelui fiii cei trupeşti.
El pe cei doi i-a educat ales,
Hrănitu-i-a cu Duhul: al înţelepciunii şi al înţelegerii, al sfatului şi al tăriei,
al cunoştinţei şi al sfintei credinţe,
şi cu duhul temerii de Dumnezeu.
Apoi, trimisu-i-a la propovăduire-n Galia.
Ei jertfa plăcută Domnului au fost,
Doi mieluşei curaţi -
Pe ei cu credinţă al lor tată
înaintea lui Hristos Dumnezeu Răstignit îi a adus.
Ei doi luminaţi vestitori Galiei au fost,
Ai Noului Sion, celui de Sus.
Ei doi puternici episcopi au fost
Ai Lyonului botezat, adus la Hristos.
Pothinus şi Irineu, Preasfinţiţii,
Pre Hristos au slăvit, şipre Părintele lor, Policarp.
Ei eu stat viteji şi moarte de eroi au luat,
Ce la Cununa Vieţii i-a dus.
Ei la sfîrşit biruitori au stat
înaintea Domnului,
împăratul Hristos.
Cugetare
Tainică este puterea Crucii: nimeni nu o poate explica, şi cu toate acestea adevărul ei este viu şi palpabil, de necontestat.
Sfintul Ioan Gură de Aur ne vorbeşte de un obicei al vremii lui, conform căuia Sfinta Cruce se punea: „în diadema împăratului, pe veşmintele militare, pe părţi ale trupului - cap, piept, inimă - şi de asemenea pe masa Sfîntului Altar şi pe paturile noastre...
Dacă sîntem atacaţi de demoni, îi scoatem de la noi folosind Sfînta Cruce; dacă avem bolnavi între noi sau sîntem noi înşine bolnavi, ne vindecăm cu Sfînta Cruce." Sfintul Benedict a făcut semnul Sfintei Cruci asupra unui pahar cu otravă, iar paharul s-a spart în bucăţi ca şi cum ar fi fost lovit cu o piatră.
Sfintul Iulian a făcut şi el semnul Sfintei Cruci deasupra unui pahar cu otravă, apoi a băut acel pahar fără ca să păţească nimic. Sfînta Muceniţă Vasilissa din Nicomidia s-a apărat cu semnul Sfintei Cruci, a intrat în mijlocul focului, şi a rămas nevătămată. Sfinţii Mucenici Avdie şi Senis s-au însemnat cu semnul Sfintei Cruci cînd s-au dat drumul fiarelor asupra lor, şi acestea s-au făcut domestice ca nişte miei.
Semnul Sfintei Cruci a fost arma cea mai puternică a creştinilor împotria ispitirilor diavoleşti, din vremea Părinţilor Pustiei, şi pînă în zilele noastre. Cele mai oribile uneltiri drăceşti se risipesc ca fumul atunci cînd creştinul înţelept se însemnează, cu evlavie şi corect, cu semnul Sfintei Cruci.
Semnul Sfintei Cruci este semnul iubirii pe care ni 1-a lăsat nouă Domnul Iisus Hristos: căci Crucea, din însemn al morţii cumplite şi de ruşine rezervate celor mai mari criminali, s-a transformat, prin asumarea lui de către Domnul, prin Răstignirea Lui pe Cruce şi prin Slăvită învierea Lui, în Semn de cinste, de putere şi de slăvită biruinţă asupra tuturor relelor.
Luare aminte
Să luăm aminte la rapida dezvoltare a răului în inima lui Saul, începînd cu momentul în care el s-a lepădat de Dumnezeu (I Regi 22):
La cum din această pricină a aruncat cu lancea în David cel nevinovat;
La cum a aruncat cu lancea şi în fiul lui, lonathan;
La cum a ucis optzeci şi cinci de preoţi într-o singură zi, din pricină că îi bănuia că s-au aliat cu David;
La cum, oamenilor din orice epocă istorică li se adaugă păcat peste păcat, odată ce, fără pocăinţă şi fără părere de rău, fac primul pas împotriva Domnului Dumnezeu.
Predică Despre Sfîntul Ioan Botezătorul, şi despre prorocia lui Isaia cu privire la el
Un glas strigă: „ In pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru (Isaia 40: 3).
Cînd regele voieşte să cerceteze o cetate a sa, el trimite înainte vestitori care să îi anunţe venirea.
Potrivit lucru este ca vestitorul unui rege cum nu este nici un altul sub soare să fie la rîndul lui ca nici un altul între vestitori. Moise a fost vestitorul lui Hristos Domnul, Regele iudeilor; în Ierusalim vestitori au fost Prorocii; în Nazaret, Arhanghelul; în Betleem, Magii de la Răsărit; la Iordan, Ioan Botezătorul. Nici un rege din istoria întregului neam omenesc nu a mai avut asemenea vestitori ca Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Sfîntul Ioan Botezătorul, care a fost un vestitor la fel de neobişnuit precît au fost şi ceilalţi vestitori ai lui Hristos, a fost glasul care a strigat într-o îndoită pustie: în pustia Iordanului şi în pustia omenirii.
Tot aşa cum pustia Iordanului era cu totul stearpă şi uscată, aşa şi toată omenirea de atunci era o pustie a duhului, lipsită cu totul de bucurie şi de roadă. Ioan nu a reuşit să prefacă această pustie a omenirii întru pămînt roditor şi plin de verdeaţă, dar el a curăţit şi a arat această pustie, pregătind-o pentru Cel Care avea să vină şi să semene în ea. El a pregătit ogorul omenesc pentru venirea Marelui Semănător Care, prin venirea Lui, a adus cu El sămînţa cea de bun soi şi ploaia, adică sămînţa cunoştinţei, şi ploaia Harului Celui de Sus.
Acestea au înverzit şi au făcut roditoare pustia sufletului omenesc. Ioan a pregătit calea cu pocăinţa, iar cu botezul apei a făcut drepte cărările Domnului. Calea şi cărările, acestea sînt sufletele omeneşti.
Cu pocăinţa, sufletele omeneşti se pregătesc să primească sămînţa lui Hrisos, a cunoştinţei de Dumnezeu; iar prin botezul apei, sămînţa intră adînc în pămîntul sufletelor omeneşti. Cufundîndu-se în apele botezului, cei mari ca şi cei umili sînt toţi ca unul, egali în nimicnicia lor înaintea maiestăţii Mîntuitorului Hristos, Domnul Slavei. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece (Isaia 40: 4). Aceste cuvinte nu sînt despre munţii şi dealurile din natură, ci ele se referă simbolic la oamenii cei mîndri şi de rang înalt, şi la cei umili, de obîrşie joasă.
Aşa cum în morminte toate trupurile celor morţi sînt la fel în ochii celor vii, tot aşa şi toţi păcătoşii - şi cei de rang înalt, şi cei umili, şi stăpînii, şi sclavii, şi mîndrii, şi smeriţii - sînt egali înaintea lui Dumnezeu.
Aceata este vedenia minunată pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos, Prorocul cel mare şi nemincinos al Domnului Dumnezeu Celuia Unul şi Adevărat, Pururea Viu.
O Stăpîne Doamne împărate Ceresc, pre Carele Te slăvesc neîncetat oştirile cereşti, priveşte în jos către noi păcătoşii şi Te milostiveşte spre noi, nimicnicii, şi ne mîntuieşte pre noi cu Sfîntă şi Dumnezeiască a Ta smerire şi Patimă,
Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.