Proloagele (20 August)


Pomenirea Sfîntului şi Măritului Proroc Samuel
Samuel a fost cel de al cincisprezecelea şi ultimul dintre Judecătorii poporului lui Israel. El a trăit cu unsprezece veacuri mai înainte de Hristos. Samuel s-a născut din tribul lui Levi, din părinţii Elkanah [Elcana] şi Hannah [Ana], la locul numit Ramatha [Rama, Arimathea], unde peste multe veacuri avea să se nască losif cel din Arimathea, care L-a înmormîntat pe Domnul Hristos. Cu rugăciunea şi cu lacrimile cele de mulţi ani, vîrstnica şi stearpa Ana a cerut de la Dumnezeu prunc de parte bărbătească, spre a îl afierosi Domnului. Domnul i-a ascultat rugăciunea şi i 1-a dăruit pe Samuel.

Ea şi-a ţinut cuvîntul şi, după ce a înţărcat pruncul la vîrsta lui de trei ani, 1-a adus şi 1-a dăruit la templul Domnului. Locuind lîngă Chivotul Legii care atunci se afla la Silo, copilul Samuel, în anul al doisprezecelea al vieţii lui, a avut descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau să cadă asupra casei marelui preot Eli din pricina depravării şi desfrîului fiilor acestuia, Hophni şi Phineas [Ofhi şi Finees].

Descoperirea s-a împlinit în curînd, căci filistinii i-au robit pe israeliţi, i-au ucis pe amîndoi fiii lui Eli şi au pus mîna pe Arca Legămîntului [Chivotul Legii]. Cînd trimisul i-a adus lui Eli această cumplită veste, el a căzut la pămînt mort, întru al nouăzeci şi optulea an al vieţii lui. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu nora lui, soţia lui Finees. Timp de douăzeci de ani au rămas poporul lui Israel robi la filisteni.

După aceea, Dumnezeu 1-a trimis pe Samuel înaintea poporului ca să îi predice pocăinţa, ca aceştia să se pocăiască şi să le pară rău de păcatele lor, dacă vor să scape de sub robia idolatrilor şi păgînilor filisteni. Poporul s-a pocăit, a lepădat idolii filistenilor şi au început a umbla în căile Domnului Dumnezeu, recunoscînd în Samuel pre prorocul, preotul şi judecătorul Domnului.

Samuel atunci a alcătuit o armată cu care a pornit împotriva filistenilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, el a semănat panică, derută şi groază în armata duşmană, a învins-o şi 1-a eliberat pe Israel. După acestea, Samuel a judecat cu pace poporul lui Dumnezeu pînă la bătrîneţi adînci. Văzîndu-1 de acum bătrîn, poporul i-a cerut să le pună un rege care să rămînă în urma lui.

Zadarnic a încercat Samuel să întoarcă poporul de la o asemenea nelegiuire, zadarnic le-a arătat că Domnul Dumnezeu este regele lor care este cu ei în toate zilele şi în veşnicie, Viu în veci, şi puternic să-i călăuzească fără îndoială. Poporul a insistat cu înăcăpăţînare să fie asigurat cu un rege după moartea lui Samuel. Deşi cu adevărat lucrul acesta L-a scîrbit pe Dumnezeu, El i-a zis lui Samuel să ungă acestui popor îndărătnic rege pe Saul, care era fiul lui Kiş din tribul lui Veniamin. Saul nu a fost decît puţin timp rege în Israel, căci Dumnezeu 1-a lepădat de la faţa Lui, din pricina obrăzniciei şi neascultării lui. Domnul apoi i-a poruncit lui Samuel să îl ungă Rege în Israel pe David, fiul lui lesei, înaintea morţii lui, Samuel a adunat la sine tot poporul şi s-a despărţit de ei. Cînd a murit, tot poporul 1-a plîns, apoi 1-a luat şi 1-a îngropat cu cinste în pămîntul casei lui din Rama.

Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Filip, Episcopul Heraclionului, şi a lui Severus Presbiterul şi Hermes Diaconul, cei împreună cu dînsul
Se pare că aceşti sfinţi mucenici au fost cu siguranţă de neam slav. Ei i-au slujit lui Dumnezeu în Tracia, unde au fost daţi prima oară la chinuri pentru Hristos. Cînd păgînii s-au repezit să pună foc la o biserică creştină, viteazul Filip a zis căpeteniilor lor: „Oare credeţi că Dumnezeu stă apărat de aceşti pereţi? El locuieşte în inimile noastre!"

Păgînii au dat foc acelei biserici şi au ars şi sfintele cărţi. Clerul a fost înşfăcat şi dus la Jedrene unde, după întemniţare şi torturi bestiale, au fost aruncaţi pe jumătate arşi în Rîul Mărita. Treizeci şi opt de alţi creştini au luat şi ei moarte mucenicească împreună cu dînşii. Se crede că aceşti sfinţi mucenici au luat cununa în timpul domniei lui Diocleţian.

Cîntare de laudă la Sfîntul şi Slăvitul Proroc Samuel
Dreptul Samuel robul cel iubit al Domnului este,
Şi poporului Lui judecător iubit.
Elpre Dumnezeu iubit-a mai presus de toate.
Poruncă şi lege vieţii luifost-a
Cuvîntul lui Dumnezeu.
Voia lui Dumnezeu el poporului vestit-a,
Cu ea a norodului viaţă a-îndreptat.
El, dreptul, înaintea lui Dumnezeu
Jertfa de lacrimi neîncetat adus-a,
Pentru păcatele poporului Său.
Samuel preot şi proroc fost-a, şi drept judecător.
El în feluri trei a slăvit pre Domnul:
în fiece cuvînt, în fiecare faptă
Şi-n toată nevoinţa de priveghere, rugăciune şi post;
El Domnului slujit-a cu fiinţa lui toată.
El pildă căpeteniilor lumii a fost:
„Nimeni vreodat' poate vreun bine să facă,
Cîtă vreme depărtatu-s-a de Dumnezeu!
Cela ce a Domnului Lege o taie, făcînd-o pe a lui,
Cela ce a sinelui lege o face, de Dumnezeu neştiind,
Acela blestemat rege este,
şi blestem mare poporului său.
Un astfel de rigă la moarte poporul îşi duce,
Şi primul moşteneşte Gheena în veac.
Un astfel partea lui Saul primeşte,
Şi-a tuturor celor asemenea lui.
Un astfel poporul în păcate scufundă,
Şi-ale poporului nelegiuiri pe umerii lui cad.
Adevăratul Rege Rob al Domnului este,
Al Unuia Singur, Domnului Dumnezeu.
Doar un astfel de Rege pre popor mîntuieşte
Intru veşnicia Domnului Dumnezeu. "
Astfel Samuel învăţat-a poporul,
In faptă şi în cuvînt.
Astfel sună adevărul lui veşnic,
Din veac şi pînă în veac.

Cugetare
Să ne pocăim de păcatele noastre cu amar, mai înainte ca moartea să ne închidă uşa vieţii şi mai înainte ca ea porţile înfricoşatei Judecăţi să ni le deschidă larg. Să ne pocăim cu amar mai înainte de ceasul morţii, căci nu ştim ceasul, nici ziua, cînd hîda moarte ne va lua pe noi; de aceea astăzi şi acum să ne pocăim cu amar.

Astăzi şi acum să ne plîngem cu amar păcatele noastre, şi împreună cu Sfîntul Efrem Şirul să zicem: Mai înainte ca roata vieţii mele să se-oprească, Doamne, miluieşte-mă pre mine, păcătosul; Mai înainte ca vîntul morţii într-ale mele oase să sufle, mai înainte ca boala, al morţii trimis, trupul meu să înceapă să-1 muşte, miluieşte-mă pre mine, păcătosul;

Mai înainte ca soarele ochilor mei să se-ntunece, miluieşte-mă pre mine, păcătosul; şi întru ceasul acela Lumina Ta lumineze întunericul minţii mele, a preamult păcătosului;

Mai înainte ca trupul meu de ţărînă fără frumuseţe şi chip înapoi în ţărînă să cadă, miluieşte-mă pre mine, păcătosul; Mai înainte c-ale mele păcate înaintea înfricoşatului Tău Judeţ să se îndreptăţească, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Ruşinii aceleia cumplite Hristoase Iisuse Doamne, nu mă da pre mine, multpăcătosul!

Mai înaintea Venirii oştirilor cereşti şi-a Ta, a împăratului Slavei, cînd netrebnica omenire înaintea Tronului de Judecată va sta, miluieşte-mă, miluieşte-mă, pre mine păcătosul! Mai înainte de Trîmbiţa ce sfirşitul va suna, vestind a Ta Slăvită Venire, ai milă de mine, ticălosul, O Stăpîne Iisuse Hristoase Doamne!

Mai înainte ce Sfînta Ta Mînă mie ticălosului Poarta Raiului îmi va încuia, miluieşte-mă, miluieşte-mă, pre mine păcătosul! Miluieştemă, miluieşte-mă, pre mine păcătosul, mai înainte ce viermii neadormiţi ai Gheenei ticălosul meu trup îl vor mînca.

Luare aminte
Să luăm aminte la minunata biruinţă a lui David asupra lui Goliat (I Regi 17):
• La cum Goliat a înfricoşat cu totul armata lui Israel prin forţa staturii lui uriaşe, şi prin armele şi armura sa;
• La cum David a nădăjduit întru Domnul şi 1-a ucis cu praştia pe uriaşul Goliat;
• La cum David a biruit pentru că a crezut tare că acest război este al Domnului (I Regi 17: 47), adică războiul credincioşilor împotriva necredincioşilor.

Predică Despre întoarcerea Egiptului la Dumnezeu
Domnul Se va face ştiut în Egipt şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Şi vor aduce arderi de tot şi prinoase şi vor face făgăduinţe Domnului şi le vor împlini (Isaia 19: 21). O, cît de schimbătoare este inima omului!

Dar dintre toate schimbările, cea mai ruşinoasă este aceea cînd din credincios, omul se face necredincios! Şi iarăşi, dintre toate schimbările, nu este nici una mai slăvită decît aceasta: ca omul necredincios să se întoarcă şi să se facă credincios! Prima schimbare, cea ticăloasă şi ruşinoasă, a fost atunci cînd iudeii L-au ucis pre Domnul şi Dumnezeul Iisus Hristos; iar cealaltă, cea slăvită, a fost atunci cînd Egiptenii au crezut în Hristos.

Egiptul a fost în vechime cel mai mare prigonitor al oamenilor care credeau întru Unul Domnul Dumnezeu Nemuritor şi Viu; căci egiptenii înşişi erau un popor idolatru, care se închina idolilor şi simbolurilor ciudate şi moarte; şi se încredeau în miturile vrăjitorilor şi descîntătorilor.

Dar iată ce uimitoare prorocie proroceşte Isaia, fiul lui Amos, adevăratul Proroc al Domnului! - El în vedenie vede că Egiptul II va recunoaşte pe Unul Domnul Dumnezeu Cel Viu atunci cînd El Se va întrupa între oameni! El în vedenie vede cum idolii vor cădea la pămînt, cum se vor dărîma capiştile idoleşti şi se vor sfărîma toate totemurile şi talismanele cu chipuri de animale, şi cum se va înălţa atunci altarul de jertfă al Unuia Dumnezeu.

El în vedenie vede cum se va aduce Sfînta şi Nesîngeroasa Jertfă în locul jertfelor celor necurate şi sîngeroase, şi cum se va jertfi Domnului jertfă bineprimită şi raţională în locul celei neraţionale. El în vedenie vede cum se va umple Egiptul şi pustiurile lui de sute şi mii de monahi afierosiţi Domnului, care vor lua asupra lor pentru El cu dragoste sărăcia, ascultarea, fecioria, şi toate nevoinţele trupului şi sufletului.

El în vedenie vede cum acest Egipt odinioară întunecat de fumul puturos al idolatriei va străluci într-un viitor de mulţimea celor mai mari asceţi ai lumii, a miilor de mucenici pentru Hristos, a celor mai luminate minţi şi a celor mai mari făcători de minuni. O, minunată vedenie! Şi preaminunată este împlinirea ei!

Despre aceasta, Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: „Soarele şi mulţimea luminătorilor nopţii din tăria cerului sînt mai puţin luminoşi decît obştea asceţilor din slăvită pustie a Egiptului." Cu adevărat s-au împlinit toate cele văzute şi prorocite de Isaia, fiul lui Amos, Prorocul cel adevărat şi văzător al lui Dumnezeu!

O Multîndurate şi Atotmilostive Doamne, Carele peste Egiptul odată idolatru şi prigonitor al credincioşilor Tăi ai vărsat din belşug mare şi bogată mila Ta, şi 1-ai luminat cu lumina cunoştinţei Tale celei bogate! Luminează-ne şi pre noi în vremurile acestea cu puterea Duhului Tău Celui Sfînt, şi cu pilda luminoasă a vieţilor celor mari Sfinţi Egipteni din vechime,

Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE