Sfîntul Matia s-a născut din tribul lui Iuda, în Betleem. El a studiat Cărţile Legii cu Sfîntul şi Dreptul Simeon la Ierusalim.

Cînd Domnul a ieşit să predice apropierea împărăţiei lui Dumnezeu, Matia s-a alăturat şi el celor care II iubeau pe Domnul.

Căci Matia L-a iubit pe El din toată inima lui, din tot cugetul lui şi din toată virtutea lui, iar duhul lui se bucura întru el cînd asculta cuvintele Domnului şi vedea minunile Lui. Mai întîi Matia s-a numărat printre cei Şaptezeci de Apostoli mai Mici. Dar după Slăvită înviere, golindu-se locul ocupat pînă atunci de Iuda Iscarioteanul, Apostolii au aruncat sorţi şi astfel 1-au ales pe Matia să plinească numărul Celor Doisprezece (Fapte 1:23-26). Primind Duhul Sfînt la Duminica Cincizecimii, Apostolul Matia a pornit la predicarea Evangheliei, mai întîi în ludeea, apoi în Etiopia, unde a fost schingiuit pentru dragostea lui Hristos. Se spune despre el că a predicat şi prin întreaga Macedonie, unde nelegiuiţii au vrut ca să-i scoată ochii; dar el s-a făcut nevăzut din mijlocul lor şi astfel a scăpat cu viaţă. Stăpînul Hristos a venit la el în temniţă, 1-a mîngîiat şi 1-a eliberat de acolo. La sfîrşit, el s-a reîntors la lucrul din ludeea.

Acolo a fost prins şi adus înaintea curţii şi a marelui preot Anania, înaintea cărora L-a mărturisit neînfricat pe Hristos. Anania (acelaşi care îl ucisese şi pe Apostolul lacov) 1-a osîndit pe Matia la moarte. Ei 1-au scos pe Matia afară din cetate, 1-au bătut cu pietre, iar la urmă i-au tăiat capul cu toporul. (Aceasta era metoda romană de a ucide un om osîndit la moarte, iar făţarnicii iudei au folosit-o în cazul lui Matia, ca să arate romanilor că acesta ar fi fost duşman al Romei.) Aşa a luat cununa muceniciei acest Apostol al lui Hristos, strămutînduse la locaşurile veşnice ale nemuritoarei împărăţii a lui Dumnezeu.

Acest mucenic a fost cetăţean al Alexandriei. Adus înaintea stăpînitorului păgîn, el şi-a mărturisit cu libertate credinţa lui. El a fost torturat, biciuit şi sfîşiat cu tăişuri ascuţite, dar nu s-a lepădat de Hristos. El a fost atunci aruncat în foc, şi cu toate acestea a grăit poporului care stătea de faţă din mijlocul flăcărilor: "Fraţilor, nu fiţi sclavii trupului, ci mai degrabă grijiţi-vă de suflet, care vă este dat de Dumnezeu şi îi este înrudit Lui şi puterilor cereşti!" Aşa şi-a dat sufletul în mîinile Tatălui acest sfînt mucenic: povăţuind poporul din mijlocul morţii lui.

Aceştia cu toţii viaţa şi-au dat-o pentru apărarea sfintelor icoane, în timpul răului împărat Leon Isaurul iconoclastul. Ei s-au încununat cu cununa veşnicei slave a muceniciei, la anul 716.

Matia Apostolulpre Hristos L-a vestit

Şi pe faţă 'naintea iudeilor a dat mărturie:

"El e Mesia vestit de Proroci,

El este Fiul lui Dumnezeu, Care S-apogorît din Cer.

El este Cuvîntul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat,

Despre El a grăit toată Scriptura!

Moise a zis: Dumnezeu proroc mare va ridica,

precum şi pe mine m-a ridicat din al vostru popor;

Şi lumina Lui va străluci între voi.

Iar David împăratul a zis: Toate neamurile pămîntului

Se vor slăvi şi se vor binecuvînta întru Dînsul.

Viteazul Isaia la cer s-a răpit cu duhul,

şi a văzut şi a grăit: Iată Fecioară va naşte Fiu

Şi vor pune numele Lui Emmanuel, ce-nseamnă:

Domnul este cu noi.

lona chip al îngropării Lui a fost -

Cum Moartea I-o a închipuit,

Aşa I-a-nchipuit şi învierea:

Căci lona trei zile într-al chitului pîntec a fost,

Şi-apoi a ieşit iar la viaţă, căci Dumnezeu voit-a.

Prorociile s-au împlinit, risipitu-s-au umbrele.

Cele prorocite s-au î mplinit!"

Dar în van grăieşte bărbatul cel treaz

Celor mulţi şi adormiţi:

Căci cel ce doarme ziua, lumina zilei n-o crede.

O formă de mucenicie, şi în acelaşi timp semn al unei mari şi adevărate iubiri pentru cel de lîngă tine, este acela de a lua asupra ta păcatele lui. Aşa cum moartea este consecinţa păcatului, luarea păcatului altcuiva asupra ta înseamnă să adaugi la moartea ta proprie încă o moarte.

Păcatul, odată săvîrşit, aduce moarte (lacov 1: 15). Cu toate acestea, Dumnezeu îi miluieşte cu învierea pe cei care, din dragoste, iau asupra lor şi moartea altcuiva. Nenumărate sînt exemplele de sfinţi care iau asupra lor păcatele şi morţile semenilor lor. Astfel, despre Sfîntul Ammona s-a zis: A venit un frate la Avva Ammona şi i-a mărturisit o grea cădere în păcat, din care pricină conştiinţa lui îl goneşte afară din mînăstire, poruncindu-i să se întoarcă în lume. Dar Avva Ammona i-a zis că va lua asupra lui acel păcat, şi 1-a îndemnat pe frate să se ţină tare, şi să nu părăsească mînăstirea.

Fratele a ascultat cu lacrimi de nădejde şi de bucurie, iar Avva Ammona s-a aşternut cu lacrimi de pocăinţă la rugăciune. După o vreme scurtă, Avva Ammona a primit vestire de la Dumnezeu că s-a iertat păcatul fratelui, din pricină că el, Ammona, a arătat milă şi a luat păcatul asupra lui. Cînd Sfîntul Macarie, Sfîntul Simeon Cel Nebun pentru Hristos, Sfînta Theodora şi mulţi alţi sfinţi au fost acuzaţi de desfrînare, ei nu s-au apărat şi nu s-au dezvinovăţit ci, luînd asupra lor păcatele altora, au primit în locul lor [deci pe nedrept] cumplite pedepse, pe care le-au îndurat cu răbdare pînă la capăt, cînd însuşi Dumnezeu a dat pe faţă oamenilor nevinovăţia lor.

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu asupra poporului lui Dumnezeu din pricina păcatelor fiilor lui Eli, judecătorul şi marele preot (I Regi 4):

• La cum fiii marelui preot păcătuiau pe faţă în Silo, iar pe ascuns păcătuiau chiar şi înaintea Cortului Mărturiei;

• La cum Domnul a dat pentru aceasta biruinţa în mîna filistenilor, care 1-au asuprit pe Israil, din care au ucis multe mii de bărbaţi, între care şi fiii lui Eli; şi la cum filistenii idolatri au pus mîna şi pe Cortul Mărturiei

• La cum, din pricina păcatelor mai marilor şi învăţaţilor poporului, Dumnezeu trimite pedeapsă asupra întregului popor.

Intraţi în crăpăturile stîncilor şi ascundeţi-vă în pulbere, din pricina fricii de Dumnezeu, de strălucirea slavei Lui (Isaia 2: 10).

Aceste cuvinte amarnice ale Prorocului arată halul decăderii idolatre a poporului lui Israel. Acest popor lepădase credinţa întru Unul Dumnezeu şi se închina acum la obiecte din lut şi din piatră. "Ce veţi face atunci, oamenilor ticăloşi, cînd va veni la voi frica de Dumnezeul Unde veţi mai fugi cînd va veni strălucirea slavei Luil Ci ascundeţi-vă în crăpăturile pietrelor din care v-aţi cioplit idoli! Şi ascundeţi-vă în pulberea din care vi i-aţi întruchipat pe ei!" O, cumplită şi binemeritată este batjocura din cuvintele acestui mare şi străvăzător proroc! Căci cine se va putea cumva face nevăzut de la faţa Domnului intrînd în crăpături de stînci? Şi cine se va putea ascunde de Cel Preaînalt acoperindu-se cu pulbere?

Totuşi, fraţilor, să lăsăm deocamdată la o parte idolatria iudeilor -pentru care au şi fost pedepsiţi destul - şi să ne ocupăm un moment şi de idolatria pe care o vedem între noi, Creştinii. Căci ce este o grămăjoară de aur dacă nu un idol? Iar grămezile de grîne adunate cu zgîrcenie în hambare ce sînt ele dacă nu idoli de praf? Ce sînt hainele luxoase dacă nu tot atîţia idoli făcuţi din blănuri şi peri de animale? Oare unde se vor ascunde idolatrii creştini ai timpurilor noastre cînd va veni frica de Dumnezeu, şi cînd va veni strălucirea slavei Luil Mergi şi te ascunde în grămăjoara ta de aur, idolatrule! Du-te şi te ascunde în praful ce ţi 1-ai strîns grămezi! Mergeţi şi vă ascundeţi în pieile animalelor şi îngropaţi-vă în perii cei de vulpe, şi în fiberele din mătasea cea moartă a viermilor, o, închinătorilor la praf şi cenuşă!

O, amarnică ironie, căci toate acestea se vor arde în amarnica Zi a Domnului, în Ziua Cea înfricoşată a Lui. Şi atunci omul va sta faţă în faţă doar cu Cel Măreţ şi Veşnic. Căci toţi idolii oamenilor, cărora ei le-au închinat tot timpul cel fără de întoarcere al vieţii lor, vor fi arşi înaintea ochilor lor; şi atunci Nemritorul Judecător îi va întreba pe aceşti idolatri: "Unde vă sînt idolii?" Isaia, fiul lui Amos, prorocul lui Dumnezeu, a trăit pe pămînt acum mii de ani, dar vedenia lui chiar şi astăzi înfricoşată este şi plină de miez şi învăţătură, şi iar înfricoşată.

Ci Tu eşti Domnul nostru Dumnezeu Cel Viu şi Singurul Domn, şi noi Ţie ne închinăm în veci! Tot restul este praf şi cenuşă. Ajutăne nouă, Doamne, ajută-ne nouă, dă-ne nouă să nu ne lipim inimile şi minţile de praful cel pieritor, ci să le înălţăm pururea la Tine, şi numai la Tine, Dumnezeul nostru Cel Veşnic.

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.