Sfîntul Ermolae a fost preot în Nicomidia în timpul domniei împăratului Maximian. El a fost între cei două mii de mucenici pe care împăratul i-a osîndit să fie arşi de vii, împreună cu biserica în care se aflau (vezi pomenirea la 28 decembrie). Dar prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu s-a întîmplat că sfinţitul Ermolae, împreună cu alţi doi preoţi, Ermip (Hermippas) şi Ermocrat (Hermocrates) au scăpat de moartea aceasta. La vreme după aceea Sfîntul Sfinţit Ermolae 1-a botezat pe cel care avea să fie Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon, Doctorul fără de Arginţi, împreună cu care a şi fost judecat, torturat şi omorît prin decapitare. Ermip şi Ermocrat au luat şi ei mucenicia împreună cu dînşii, şi cu toţii au fost încununaţi cu cununile biruinţei şi slavei în împărăţia lui Hristos. Ei au luat cu cinste mucenicia cam pe la anul 304.

Această sfîntă muceniţă s-a născut la Roma din părinţi creştini, fiind crescută de mică întru toată rînduiala Credinţei în Hristos. Sfîntă Paraschevi s-a ostenit pururea cu bucurie mare şi cu rîvnă să împlinească toate poruncile lui Dumnezeu. Crezînd cu tărie şi ducîndu-şi viaţa conform credinţei, Sfîntă Paraschevi i-a îndrumat şi pe alţii la calea mîntuirii sufletului şi a vieţii duhovniceşti. După ce părinţii ei au murit, fiica Paraschevi a împărţit toată moştenirea ei săracilor şi s-a tuns întru îngerescul chip. Ca monahie ea a predicat Credinţa Creştină cu o rîvnă încă şi mai arzătoare, neascunzînd-o şi neascunzîndu-se de nimeni, cu toate că în acele timpuri stăpînirea romană dezlănţuise deja persecuţiile cele sîngeroase împotriva creştinilor.

Astfel, comunitatea evreiască, a celor plini de toată răutatea, au denunţat-o pe Sfîntă Paraschevi pentru vina de a predica credinţa interzisă, drept pentru care sfîntă a fost adusă la judecată înaintea împăratului Antonin. Toate linguşirile împăratului nu au putut să zdruncine credinţa roabei lui Dumnezeu. Ei au torturat-o apoi cu foc, aşezîndu-i pe cap un coif încins la roşu. Dar Domnul a izbăvit-o tainic de la aceste chinuri, şi eliberată fiind, muceniţă a părăsit Roma.

Ea a călătorit din cetate în cetate, întorcîndu-i pe păgîni la Credinţa cea Adevărată. Ea a mai stat la judecată înaintea stăpînitorilor şi judecătorilor în încă două cetăţi, şi a fost torturată sălbatic pentru credinţa în Stăpînul Hristos, chinuri în timpul cărora ea a lucrat multe minuni, şi din care, cu puterea lui Dumnezeu, s-a vindecat repede şi minunat. Ca întotdeauna păgînii atribuiau minunile ei vrăjitoriei, iar faptul că se însănătoşea minunat din torturi, necuraţilor lor zei. Sfînta Muceniţă Paraschevi i-a zis odată cezarului care o tortura: „O, cezare, nu zeii tăi m-au vindecat pe mine, ci Domnul meu, Dumnezeul şi Stăpînul, Iisus Hristos." La sfîrşit, un oarecare cezar pe nume Tarasie i-a tăiat capul cu sabia. Astfel această slăvită muceniţă şi-a încheiat alergarea acestei vieţi pline de roadele bogate ale luptelor duhovniceşti. Sfintele ei moaşte au fost mutate la Constantinopol. Ea a luat cu cinste mucenicia pentru Hristos în veacul al doilea.

Acesta a fost de la curtea tînărului cneaz rus Boris. Cînd ticălosul Sviatopolsk cel fără de Dumnezeu 1-a ucis pe Boris, Moise a scăpat cu fuga şi s-a adăpostit la Kiev. Puţin mai după aceea el a fost luat rob în Polonia, de către regele polonez Boleslav, şi a fost vîndut pe o mie de bani de aur unei tinere văduve depravate, al cărei bărbat fusese ucis în război. Această depravată a voit să se destrăbăleze cu Moise, care însă a respins-o cu tărie, căci el îşi făgăduise viaţa lui Dumnezeu întru toată curăţia sufletului şi trupului.

Ea atunci i-a oferit ca să îl ia de bărbat după lege, dar el a respins-o cu aceeaşi tărie. Acela a fost timpul în care în taină, Moise a izbutit să se îmbrace întru îngerescul chip, tuns fiind de către un monah athonit, şi aşa s-a înfăţişat înaintea stăpînei lui îmbrăcat în haine călugăreşti. Pentru aceasta, stăpîna cea desfrînată 1-a legat, şi a poruncit să fie biciuit cu sălbăticie şi castrat.

Ea l-a chinuit pe mucenicul Moise cu tot felul de chinuri timp de cinci ani. Dar regele polonez Boleslav a fost ucis pe neaşteptate într-o răscoală, în timpul căreia această depravată a fost ucisă şi ea. Sfîntul şi mucenicul Moise a fost astfel liber să scape şi să se întoarcă la Kiev, unde s-a închinat vieţii celei de rugăciune, de tăcere, şi de linişte. Omorîndu-şi însuşi întru sine patimile cele amarnice ale trupului, a putut după aceea şi altora mulţi să le ajute să biruiască în acest cumplit război. Sfintele lui moaşte s-au aflat făcătoare de minuni, mulţi primind vindecarea la ele (vezi viaţa Sfîntului Ioan Multpătimitorul, la 8 iulie). După ce a mai vieţuit întru monahiceştile şi sihăstreştile nevoinţe timp de zece ani în Lavra Peşterilor, Sfîntul mult pătimitor Moise Ungurul s-a odihnit întru Domnul în douăzeci şi şase de zile ale lunii iulie, din anul 1043, strămutîndu-se la feciorelnica împărăţie a lui Hristos.

Moise lui Dumnezeu viaţa şi-o a făgăduit,

Intru întreaga curăţie.

El liber e cu duhul, chiar în cătuşa sclaviei,

Şi liber dă răspuns desfrînatei stăpîne,

Ce sclavă e, legată cu necurate patimi:

„ Ce bărbat vreodată mîntuitu-şi-a sufletul

de necuratele patimi,

uitîndu-se în gura unei femei?

Din cauza femeii Adam a pierdut Raiul.

Din pricina Dalilei Samson cu ruşine-a pierit.

Sedus de femei, marele Solomon, atotînţeleptul,

Intru cea de rîs idolatrie s-a prăbuşit.

Al lui Irod cap sucitu-l-a o femeie,

Şi pentru o desfrînată Irod

Capul Botezătorului Ioan l-a tăiat.

Lui Dumnezeu îi sînt eu rob, femeie,

Deci nu mă tulbura!

Cată-ţi însoţitor dintru a ta lume,

Căci eu ţie nicicum mă voi pleca.

Cu tine împreună nu-i nici o fericire,

Eu curat vreau să fiu, pentru Dumnezeu:

Aceasta-i sfîntă datoria mea.

Nici linguşiri, nici aur, nici toată-a ta putere

Nu mă vor rătăci, nici în trup, nici în suflet.

Dumnezeul meu, Cel Atotputernic,

El mă va ajuta, curăţia să-mi ţin.

Curăţia e sfîntă, căci curate sînt

Apele ce în Rai şipotesc.

Curat e Dumnezeu, Cel Carepre noi

Curaţi ne-a zidit.

El voieşte ca noi

Curaţi să fim, şi curaţi fiind,

Să ne mîntuiască.

Curăţia, femeie, slava creştinului este!"

Nici de cea mai mică patimă nu poate scăpa omul fără o mare luptă. Sfinţii Părinţi au numit întotdeauna patima desfrînării şi preadesfrînării, moarte. Cînd desfrînatul se izbăveşte de patima desfrînării, este ca şi cum el ar învia din morţi. Pentru cei care vieţuiesc în lume, patima desfrîului se stîrneşte cel mai adesea prin simţul văzului, cîtă vreme pentru cei care vieţuiesc în singurătatea schiturilor această necurată patimă, ca şi altele, se stîrneşte prin închipuire şi imaginaţie. Sfînta Cuvioasă Sara, care a fost o mare nevoitoare, s-a luptat cu greaua patimă a desfrîului timp de treizeci de ani. Ea se lupta cu această patimă şi o biruia întotdeauna cu rugăciunea. Odată dracul curviei a venit aievea înaintea Sarei şi i-a zis: „M-ai biruit!" Dar Sara a răspuns cu smerita înţelepciune: „Nu eu, ci Domnul meu Hristos." De atunci, gîndul desfrînării a părăsit-o pentru totdeauna.

Cînd Sfintul Cuvios Pimen a fost întrebat cum poate omul să se lupte cu dracul curviei, Sfîntul a zis: „Biruindu-şi mai întîi stomacul şi limba, omul va putea după aceea să se stăpînească desăvîrşit pe sine întru toate." Sfîntul Antonie cel Mare a zis că în trup sînt trei feluri de porniri: „întîia este a firii, a doua este din lipsa de măsură în hrană, iar a treia este de la diavoli." Alţi Părinţi socot că mînia şi mîndria întăresc patima curviei. Cu toţii însă afirmă că, în afară de paza omului asupra lui însuşi şi a străduinţelor lui, este neapărată trebuinţă de ajutorul lui Dumnezeu în dezrădăcinarea cu totul a acestei grele şi urîte patimi. Viaţa Sfintului Cuvios Moise Ungurul, printre mulţi alţii, este o dovadă că omul poate, dacă voieşte, să se păzească curat. Sfîntul Cuvios Moise a vieţuit cincizeci de ani în lume, şi zece în mînăstire. El deci s-a nevoit timp de şaizeci de ani pe acest pămînt, întru toată feciorelnica curăţie.

Să luăm aminte la minunata biruinţă asupra Amoreilor (losua 24):

La cum a trimis Dumnezeu viespi înaintea poporului lui Israel, care i-a gonit de la ei pe regii Amoreilor, care astfel au fost bătuţi de Israel;

La cît de puternic este Domnul Dumnezeu, la cum îi surpă El pe mîndri şi pe nedrepţi, prin intermediul unor lucruri foarte mici.

Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sînt învinşi; li s-aufâcut cele de pe urmă mai rele decît cele dinţii.

Fraţilor, strălucitoare sînt razele soarelui, dar mai strălucitoare sînt cuvintele acestea ale Simţului Apostol. Căci razele soarelui luminează trupurile, fraţilor, iar sufletele nu le pot nicicum lumina: pe cînd ale Apostolului cuvinte luminează cu adevărat sufletul.

Apostolul vede cu limpezime înălţimile şi adîncimile sufletului omenesc, pe care le luminează cu cuvintele lui, din dragoste arzătoare faţă de noi, ca noi cunoscîndu-le, să putem păşi sigur şi fără să ne temem pe calea mîntuirii noastre. El în cuvinte puţine ne dă două învăţături de căpetenie. Prima este că nimeni nu poate scăpa de ticăloşia şi necurăţia lumii acesteia decît prin cunoaşterea Stăpînului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Fără cunoaşterea Stăpînului Hristos, nimeni nu poate să vadă sau să cunoască necurăţia acestei lumi, şi fără cunoaşterea Lui nimeni nu poate să scape şi să se curăţească de întinăciunea lumii.

A doua învăţătură este aceea că omul care, după ce L-a cunoscut pe Stăpînul şi Mîntuitorul Iisus Hristos fugind de necurăţia lumii, se întoarce iar la întinăciunile ei, atunci unuia ca acesta i se fac cele de pe urmă mai rele decît cele dinţii. Căci cunoscînd lumina, el se întoarce înapoi la întuneric, care i se face acum lui mult mai întunecat decît înainte. Şi cunoscînd dreptatea, el se scufundă din nou în nedreptăţi, primind pentru aceasta o pedeapsă mult mai cumplită. Şi cunoscînd sfinţenia, el cade înapoi întru sălbăticie, făcîndu-se astfel mai sălbatic decît oricînd înainte. Sfîntul Apostol nu pregetă să îl compare pe cel care cade astfel cu cîinele care se întoarce înapoi la vărsătura lui, şi cu scroafa care, după ce a fost spălată şi ţeselată, se întoarce să se bălăcească în noroi.

Oricine II cunoaşte pre Domnul Dumnezeu Iisus Hristos cunoaşte şi cele ce îi sînt de trebuinţă spre mîntuire: căci el primeşte o vedere nouă cu care vede toate întinăciunile, minciunile şi nedreptăţile lumii, şi primeşte şi puterea ca să fugă de ele. De aceea el trebuie să lupte, el nu are voie să privească înapoi, căci Jl paşte primejdia ca să cadă iar, şi de data aceasta, veşnic. El nu are voie să îl ispitească pe Dumnezeu de mai multe ori: căci dacă Dumnezeu i-a ajutat grabnic întîia oară, El nu se va mai grăbi aşa de mult să îl scape şi a doua oară, şi şi mai mult va dura pînă ce îl va scăpa a treia oară. O, cît de luminătoare ne sînt nouă cuvintele Sfîntului Apostol, fraţilor!

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela ce eşti Atotputernic şi Multmilostiv, nu Te depărta de la noi în ceasul neputinţelor noastre, ci ne izbăveşte pre noi cînd întinăciunea acestei lumivoieşte să ne înghită iar,

Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.