Aceştia cu toţii au luat mucenicia în Lichia, în timpul domniei împăratului Diocleţian. Pentru că ei nicicum nu au voit să se lepede de Hristos sau să aducă jertfe idolilor, au fost schinguiţi bestial. Ei au fost bătuţi cu pietre, zgîriaţi cu unghii de fier, lor li sau zdrobit genunchii. Fiind mai mult morţi decît vii, au fost aruncaţi la urmă în foc. Dar puterea lui Dumnezeu i-a păzit, şi au rămas nevătămaţi de flăcările focului. Ei atunci au fost scoşi afară din foc şi omorîţi prin decapitare. Stăpînul i-a proslăvit şi pe pămînt şi în Cereasca Lui împărăţie. Ei au luat cu cinste mucenicia la anul 308 după Hristos.

Sfîntul Apolinarie a fost ucenic al Sfîntului Apostol Petru. El s-a născut în cetatea Antiohiei. Sfîntul Petru 1-a luat pe Apolinarie cu sine din Antiohia, la Roma, unde 1-a sfinţit Episcop al Ravennei. La Ravenna Sfîntul Apolinarie a intrat în casa soldatului roman Irineu, căruia i-a vindecat fiul de orbire. Prin minunea aceasta, toată casa soldatului Irineu a crezut şi s-a botezat întru Sfînta Credinţă Creştină.

Sfîntul Aplinarie a mai vindecat-o şi pe soţia comandantului militar al cetăţii, botezînd de asemenea şi toată casa lui. Aplinarie atunci, la rugămintea comandantului, s-a sălăşluit în casa lui. în casa acestui comandant el a organizat o mică biserică, locuind şi învăţînd în ea timp de doisprezece ani. El acolo a predicat Cuvîntul lui Dumnezeu şi a botezat mulţime de oameni. De multe ori a luat bătăi, schingiuiri şi prigoniri de la mai marii şi bătrînii paginilor, dar mîna lui Dumnezeu 1-a apărat şi 1-a mîntuit întotdeauna. La urmă a fost osîndit la surghiun în Balcani, în Iliria. Corabia în care plutea spre Iliria a fost însă cuprinsă de furtună şi a naufragiat, de pe ea pierind toţi în afară de Sfîntul Apolinarie, trei clerici ai săi, şi doi soldaţi. Soldaţii, văzînd minunea scăpării lor cu viaţă, au crezut în puterea Dumnezeului lui Apolinarie, au crezut şi s-au botezat. Sfîntul Apolinarie atunci a mers şi a vestit Evanghelia în Balcani, coborînd pînă la Rîul Dunărea. După aceea a mers în Tracia unde, în pofida cumplitelor prigoane şi obstacole, a predicat şi acolo Evanghelia Domnului. După trei ani de nevoinţe ale propovăduirii în Balcani, Sfîntul Aplinarie a fost surghiunit înapoi în Italia. El s-a întors la Ravenna, unde credincioşii s-au bucurat cu bucurie mare văzîndu-1 că se întoarce viu. Auzind acestea, o necurată căpetenie şi sfătuitor al păgînilor i-a scris împăratului Vespasian despre Apolinarie, acuzîndu-1 pe Sfînt că este vrăjitor.

Acest necurat bătrîn 1-a mai întrebat cu obrăznicie pe împărat dacă nu ar trebui ca mai marii Ravennei să-1 omoare pe Aplinarie, ca oponent al zeilor lor. împăratul a răspuns şi a zis că mai marii nu trebuie să facă una ca aceasta, ci să-1 invite pe bătrîn să jertfească idolilor, iar dacă nu vrea, să fie izgonit din cetate, împăratul a zis: „Nu este demn să vă răzbunaţi pe cineva din pricina zeilor, căci ei se pot răzbuna singuri pe duşmanii lor, dacă doresc." Dar în răspărul decretului imperial păgînii 1-au atacat pe Sfîntul Aplinarie şi 1-au înjunghiat cu cuţite. Robul lui Dumnezeu a murit de pe urma acestor înjunghieri, iar sufletul lui a fost primit în împărăţia lui Dumnezeu. Moaştele Sfmtului Sfinţit Mucenic Aplinarie se odihnesc într-o biserică închinată lui din oraşul Ravenna, din Italia.

Pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu

Sfîntul Apolinarie îndură chinuri mari

Fără mînie, şi fără mirare.

El ştie căfâră suferinţă mîntuire nu este.

El ştie că a Domnului cale suferinţă este,

Căci el a văzut mîinile străpunse ale Marelui Petru.

El pre mulţi mucenici a cunoscut,

Măcelăriţi ca nişte miei fără de glas,

Prin tăişul săbiei trecuţi,

Pentru-a Domnului împărăţie.

El sufletul pururea şi-a pregătit

Pentru aceeaşi moarte:

Moartea de ruşine în ochii întregii lumi

Pentru dragostea lui Hristos Celui Viu,

Şi toate cele pe care drăceştile puteri

Le-au pregătit spre chinul credincioşilor.

Sfîntul pe toate le- a îndurat, pe toate le-a purtat

Cu credinţă.

In sinistre chinuri petrecutu-s-a viaţa lui,

Sub ele sfîntul a îmbătrînit.

Şi chiar în vîrstă-naintată fiind,

Chinuitorii de chinuri nu l-au scutit.

Ei l-au junghiat bestial Pentru credinţa lui In Hristos.

Sfîntul Aplinariepre mulţi a uimit Cu puterea răbdării lui. Sfîntul

Apolinarie nu a murit Ci strămutatu-s-a doar La Veşnica Viaţă.

Marii învăţători ai Bisericii s-au străduit să îi înveţe pe oameni adevărurile cele mari ale vieţii nu doar cu cuvîntul, ci şi cu exemplul vieţii lor. Astfel, în scopul de a-i povăţui pe monahi, Avva Isaia a zis că nimeni nu va primi cunună de la Dumnezeu dacă nu se va jertfi pentru El întreaga lui viaţă de pe pămînt. El atunci i-a dus pe ucenicii lui la un loc de treierat, unde lucrătorul aduna în hambar boabele cele treierate.

El i-a zis lucrătorului: „Dă-mi nişte grîu!" Iar lucrătorul a răspuns: „Dar oare ostenitu-teai cu culesul, Părinte?" „Ba," a răspuns Avva. „Şi atunci cum voieşti să primeşti grîu, dacă nu te-ai ostenit să-1 culegi?" La acestea, Avva a întrebat: „Vasăzică, cel care nu se osteneşte cu culesul, nu primeşte grîu?" „Cu adevărat, nu, Părinte," a zis lucrătorul. Auzind răspunsul acesta Avva Isaia s-a întors tăcut în calea lui. Cînd ucenicii l-au rugat să le tîlcuiască lor fapta aceasta, Bătrînul a zis: „Am făcut aceasta ca să vă arăt că cel care nu se nevoieşte în această viaţă cu curăţirea trupului şi sufletului nu primeşte răsplată fericită de la Dumnezeu."

Să luăm aminte la suferinţele întregului popor din pricina păcatului unuia singur (losua):

• La cum poporul lui Israel a fost oprit de Dumnezeu de la a lua în stăpînire cele ce apraţineau poporului luat în stăpînire prin cucerirea cetăţii Ierihonului;

• La cum unul dintre ei a călcat porunca lui Dumnezeu şi a luat o oarecare pradă de acolo, din care pricină tot poporul lui Israel a fost înfrînt de către oamenii lui Ai;

• La cum chiar şi astăzi mulţi sînt cei care suferă din pricina unuia singur care păcătuieşte faţă de Legea lui Dumnezeu.

Aceştia sînt izvoare fără de apă şi nori purtaţi de furtună, cărora li se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns (II Petru 2: 17).

Apostolul îi numeşte pe toţi cei necuraţi izvoare fără de apă. Aceştia sînt cei care umblă după îmboldirile cărnii în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească, îndrăzneţi, îngîmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer) [...] Ei, nişte dobitoace Jară de minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor (II Petru 2: 10, 12).

O, izvoarelor fără de apă, împodobite din toate părţile dar goale ce sînteţi, cum de sînteţi numiţi voi „izvoare" cînd nimic nu daţi de la voi decît setea? O, norilor ceţoşi şi fără de apă, de ce vă umflaţi cu trufie ca şi cînd aţi potopi lumea toată, cînd nici măcar un singur strop de ploaie nu picură din voi, o, voi, pe care suflarea Duhului lui Dumnezeu vă va spulbera şi vă va împrăştia întru o singură clipeală năpraznică! Vouă nici nu vă pasă de curăţie, şi de aceea vă bălăciţi şi vă tolăniţi pururea întru toată necurăţia trupului. Nici vă pasă vouă de rînduială, şi de aceea urîţi orice ierarhie. Nici vă doare de cinste şi onoare, şi de aceea sînteţi cu totul fără de ruşine. Nici gîndiţi vreodată la voia lui Dumnezeu, şi de aceea v-o împliniţi pururea pe a voastră; nici cugetaţi vreodată la cunoaşterea adevărului, şi de aceea criticaţi ceea ce niciodată nu v-aţi ostenit să înţelegeţi. Vouă vi se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns. Aceasta nu din voia lui Dumnezeu, ci din voia voastră. Nu Dumnezeu v-a hotărît vouă această cale, voi înşivă aţi ales-o. Dumnezeu este drept şi nu îngăduie batjocura, nu îngăduie batjocorirea Legii Lui! El răsplăteşte fiecăruia cu dreptate după păcatele lui, şi fiecăruia după inima lui cea în veci nepocăită!

Dar care sînt, fraţilor, poftele cele trupeşti ale celor care sînt izvoare Jară de apă? Şi ce rod iese din ele, în afară de spini şi pălămidă ce de apă nu au nevoie nicicînd? Oamenii poftelor trupeşti sînt cu nimic mai buni decît poftele lor, şi din cauza lor sînt orbi: după ele vor fi şi judecaţi.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Făcătorule al sufletelor şi trupurilor noastre, dăruieşte-ne nouă harul Duhului Tău Celui Sfint, ca să putem să ne păzim sufletele şi trupurile întru toată curăţia, ca să ne înfăţişăm curaţi la înfricoşatul Tău Scaun de Judecată, al Făcătorului nostru.

Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.