Proloagele (16 Iulie)


Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Atinoghen, Episcopul Sevastiei din Armenia
Sfîntul Atinoghen a vieţuit într-o mînăstire de lingă cetatea Sevastei împreună cu zece ucenici ai săi. în timpul domniei lui Diocleţian, la Sevastia a sosit Filomarh, un prigonitor sîngeros al creştinilor. El a arestat şi a ucis mulţi creştini din cetate. Cînd 1-a văzut pe Atinoghen şi pe ucenicii lui, el i-a poruncit Bătrînului să aducă jertfe idolilor ca să nu piară, aşa cum pieriseră şi ceilalţi creştini. Atinoghen i-a zis: „O, prigonitorule, cei de care zici că au pierit nu au pierit deloc, ci se află acum în ceruri, bucurîndu-se cu îngerii." Chiar atunci, o căprioară pe care Atinoghen o hrănea uneori cu mîna lui a fugit repede înspre el, şi, văzîndu-1 în acele chinuri, a început să plîngă.

Aceasta fiindcă pînă şi fiarele munţilor erau mai simţitoare faţă de chinurile mucenicilor lui Hristos decît paginii locuitori ai oraşelor. După torturi cumplite, în timpul cărora un înger al lui Dumnezeu îi întărea pe mucenici, ei au fost cu toţii decapitaţi, mai întîi preoţii şi ucenicii lui Atinoghen, apoi Atinoghen însuşi. Ei cu toţii s-au strămutat la Patria cea Cerească la anul 311.

Pomenirea Sfintei Muceniţe lulia Fecioara
Sfinta lulia s-a născut la Cartagina dintr-o familie aristocrată. Cînd persanii au capturat Cartagina, ei au luat de acolo mulţi prizonieri, ca sclavi. Sfînta lulia a fost capturată şi făcută sclavă, căzînd în mîinile unui păgîn, negustor în Siria. Văzînd că este creştină, el a sfătuit-o de multe ori să se lepede de Hristos şi să se facă de o credinţă cu el, dar lulia 1-a privit cu dispreţ. Văzînd că lulia este foarte credincioasă şi pricepută la treburile pe care i le încredinţa, negustorul a lăsat-o în pace şi nu i-a mai vorbit niciodată de credinţă. Odată negustorul şi-a încărcat marfa în corabie şi, luînd-o şi pe lulia cu el, a pornit-o spre ţărmuri îndepărtate pentru afaceri.

Cînd au sosit la Corsica, au nimerit acolo într-un festival idolesc, cărei blasfemii negustorul i s-a alăturat, însă lulia a refuzat să coboare la mal. Ea a rămas în corabie şi a plîns văzînd nebunia şi greşelile oamenilor ce zac în întuneric. Dar cumva păgînii au descoperit că stă în corabie şi au scos-o afară cu sila, în ciuda împotrivirii mari a negustorului, stăpînul ei. Paginii au schingiuit-o pe lulia bestial. Ei i-au tăiat sînii, au urcat-o pe o stîncă şi au răstignit-o acolo pe o cruce, pe care lulia şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Moartea ei a descoperit-o îngerul lui Dumnezeu unor monahi ce se nevoiau pe o insulă din apropiere, Mărgărita (sau Gorgona), şi aceşti monahi au venit, au luat trupul mucenicesc al luliei şi 1-au îngropat cu cinste. De-a lungul secolelor la mormîntul Sfintei lulia s-au lucrat nenumărate minuni, iar unora dintre cei vii chiar muceniţa li s-a înfăţişat aievea.

Ea a luat mucenicia cu cinste în veacul al şaselea. După mulţi ani, locuitorii au voit să ridice o sfîntă biserică în cinstea muceniţei în alt loc, fiindcă vechea biserică era foarte mică şi dărăpănată. De aceea, la locul pe care şi 1-au ales, ei au început să adune materialul: piatră, cărămizi, nisip, şi toate cele necesare. Dar s-a întîmplată că în timpul nopţii, înainte de ziua cînd urma să fie pusă temelia, toate materialele au fost mutate de o mînă nevăzută la locul celei vechi bisericuţe dărăpănate. Neînţelegînd ce s-a întîmplat, lucrătorii au început să încarce materialele ca să le transporte înapoi, la locul nou ales, dar după ce au terminat de făcut aceasta, minunea s-a întîmplat iar: materialele au fost duse de o mînă nevăzută la vechea bisericuţă. Atunci paznicul de noapte a văzut o fecioară strălucitoare care cu ajutorul unor care trase de boi albi, duce materialele toate la vechiul lor al ctitoriei celei dintîi. Din aceasta toţi au înţeles că Sfinta lulia nu doreşte să se schimbe locul bisericii ei. De aceea lucrătorii au demolat vechea bisericuţă şi pe acelaşi loc au înălţat nou locaş Muceniţei.

Pomenirea celor Cincisprezece Mii de Sfinţi Mucenici
Aceştia cu toţii au fost decapitaţi în Persia, pentru Credinţa în Hristos.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Atinoghen
Acest Atinoghen este autorul minunatei cîntări de la Vecernie Lumină lină. El a luat moartea pentru Hristos aruncat fiind în foc, şi s-a învrednicit de slava cea veşnică a împărăţiei lui Dumnezeu.

Pomenirea primelor Şase Sinoade Ecumenice
Această prăznuire laolaltă a primelor Şase Sinoade Ecumenice are loc în Duminica dintre zilele de 13 şi 19 ale lunii iulie.

Cîntare de laudă la Sfînta Muceniţă lulia Fecioara
lulia Muceniţă pentru Hristos
Chin şi răstignire a luat.
Ea ajutorul puterii lui Hristos a chemat,
Puterea Cinstitului Lemn.
Din şase răni sîngele muceniţei a curs,
El a înroşitpămîntul,
Căci Muceniţă în Hristos a crezut.
Ea scumpa ei Credinţă
Să o ascundă nu a voit.
De aceea Hristos Domnul pre Muceniţă
Ascunsă nu a lăsat-o,
Ci El pre ea lumii o a vestit,
Şi o a proslăvit
întru a Sa Veşnică împărăţie.
Cînd lulia duhul ei sfînt şi curat şi-a dat,
El a zburat prin gura ei la ceruri,
Ca o porumbiţă albă
Ce zboară la înălţimi.
Oamenii au văzut aceasta,
Şi au strigat de spaimă
Tremurînd:
„ Vai răilor judecători,
Ce sîngele dreptei au vărsat!"

Cugetare
Sfintele Sinoade Ecumenice sînt cele mai mari şi mai spectaculoase dueluri ale Ortodoxiei cu erezia. Astăzi Biserica prăznuieşte împreună primele Şase Sinoade Ecumenice:

1. Intîiul Sinod Ecumenic s-a ţinut la Niceea în anul 325, iar la el au participat 318 Sfinţi Părinţi. Sinodul întîi Ecumenic se prăznuieşte aparte în douăzeci şi nouă de zile ale lunii mai, şi iară în Duminica a Şaptea după Sfintele Paşti. Acesta a fost Sinodul la care s-a dat anatemei erezia necuratului Arie.

2. Al Doilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol în anul 381, iar la el au fost de faţă 150 de Sfinţi Părinţi. El se prăznuieşte aparte în douăzeci şi două de zile ale lunii mai. La acest Sfînt Sinod s-a dat anatemei erezia lui Macedonie care hulea pre Sfîntul Duh Domnul.

3. Al Treilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Efes la anul 431, iar la el au stat de faţă 200 de Sfinţi Părinţi. Sinodul al Treilea se prăznuieşte aparte în nouă zile ale lunii septembrie. La el s-a dat anatemei erezia lui Nestorie care hulea pre Maica lui Dumnezeu.

4. Al Patrulea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Calcedon în anul 451, iar la el au venit 630 de Sfinţi Părinţi. El se prăznuieşte aparte în şaisprezece zile ale lunii iulie şi la lucrările lui s-a dat anatemei erezia monofizită.

5. Al Cincilea Sinod a Toată Lumea s-a ţinut la Constantinopol în anul 553. La el au participat 160 de Sfinţi Părinţi, care au dat anatemei erezia lui Origen. Acest Sfînt Sinod se prăznuieşte aparte în douăzeci şi cinci de zile ale lunii iulie.

6. Al Şaselea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol în anii 680-681, iar la el au participat 170 de Sfinţi Părinţi, care au dat anatemei erezia monotelită. Acest Sfînt Sinod se prăznuieşte aparte în douăzeci şi trei de zile ale lunii ianuarie.

7. Al Şaptelea Sinod Ecumenic s-a convocat la Niceea în anul 787, iar la el au stat de faţă 367 de Sfinţi Părinţi. Acest Sfînt Sinod nu se prăznuieşte astăzi împreună cu primele Şase, ci el se prăznuieşte aparte, în unsprezece zile ale lunii octombrie. La lucrările lui s-a dat anatemei sălbatica erezie iconoclastă.

Prin puternica şi tainica lucrare a Duhului Sfînt Domnul, aceste Sfinte Sinoade au condamnat toate ereziile, confirmînd, definind şi întărind Sfînta Ortodoxie pentru totdeauna, şi întru toţi vecii.

Luare aminte
Să luăm aminte la minunata ieşire a apei din stîncă în pustia Cadeş (Numerii 20):
• La cum Moise, la porunca lui Dumnezeu, a lovit stîncă cu toiagul său, dar fără credinţă; şi cum prin voia lui Dumnezeu, a ieşit de acolo apă multă;
• La cum Dumnezeu i-a pedepsit pe Moise şi pe Aaron pentru credinţa lor puţină, prin aceea că nu a îngăduit ca ei să intre în Pămîntul Făgăduinţei, ci a lăsat ca ei să moară în pustiu;
• La cum aceasta arată că pînă şi un orn mare şi drept ca Moise este supus păcatului, şi că nici un muritor nu trebuie să se lase pradă păcatului mândriei din pricina virtuţilor lui.

Predică Despre împărtăşirea credincioşilor cu dumnezeiasca fire ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi (II Petru l :4).
Fraţilor, dar cum poate omul muritor să se facă părtaş dumnezeieştii firi? Cum poate ceea ce este veşnic să se unească cu ceea ce este pieritor, ceea ce este slăvit, cu ceea ce este netrebnic, ceea ce este nestricăcios, cu ceea ce este supus putreziciunii, şi ceea ce este curat, cu ceea ce este necurat? Acest lucru, după cum ne spune şi apostolul, este cu neputinţă, afară numai dacă se împlinesc anumite condiţii. Aceste condiţii sînt două: una ţine de Dumnezeu, iar cealaltă ţine de om. Privitor la condiţia care ţine de Dumnezeu, Sfîntul Apostol Petru ne zice: Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sînt spre viaţă şi spre bună cucernicie, Jacîndu-ne să cunoaştem pe Cel Ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa (II Petru 1: 3). Iar condiţia care ţine de om este următoarea: să scape de stricăciunea poftei celei din lume (II Petru l: 4).

Dumnezeu îşi îndeplineşte condiţia Sa, căci El ne-a făcut să-L cunoaştem pe El Care ne-a chemat prin Slava Sa şi prin puterea Sa. Este deci rîndul nostru, al oamenilor, să împlinim şi noi condiţia noastră, adică, să scăpăm de stricăciunea poftei celei din lume dacă voim să cunoaştem pre Hristos Domnul. Hristos Domnul ne-a deschis cerurile şi toate bogăţiile lui; apoi a chemat poporul să se apropie şi să se împărtăşească de aceste comori şi bunătăţi. Dar cum 1-a chemat? L-a chemat oare numai din cuvintele rostite cu gura? Cu adevărat, El a chemat poporul cu cuvintele Lui, dar nu numai cu ele, ci 1-a chemat şi cu slava Lui şi cu virtutea Lui. Cu slava Lui, adică cu Slăvită Lui înviere; şi cu virtutea Lui, adică cu minunata Lui slujire şi jertfa.

Aşa ne-a chemat El ca să primim marile şi preţioasele făgăduinţe pe care ni le-a hărăzit (II Petru 1: 4), ca prin ele să ne putem face părtaşi dumnezeieştii firi. Dar ca să îl putem cunoaşte pe Hristos, şi ca să putem auzi chemarea Lui, noi trebuie mai întîi să scăpăm de stricăciunea poftei celei din lume. Căci dacă nu vom scăpa de ea, orbi vom rămîne înaintea Lui, înaintea slavei Lui şi înaintea virtuţii Lui, şi surzi vom fi la chemarea Lui!

O, fraţilor, cît de necuprinsă este milostivirea lui Dumnezeu către noi! După mare milostivirea Lui, Dumnezeu ne dăruieşte nouă muritorilor înfierea prin Cel Fără de Moarte al Lui; ne dăruieşte nouă păcătoşilor ca să ne zidim întru Trupul Cel Slăvit al Stăpînului Hristos, dar cu singură condiţia aceasta, care nu este deloc un jug apăsător, şi nici o cruce grea.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele eşti Plinirea tuturor făgăduinţelor şi Izvorul bunătăţilor, vindecă-ne pre noi de a noastră orbire şi surzenie, şi dăruieşte-ne nouă putere ca să scăpăm de stricăciunea poftei celei din lume,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE