Acest Sfînt Arhanghel al lui Dumnezeu se pomeneşte în ziua a douăzeci şi şasea a lunii martie. Astăzi însă facem prăznuire de toate minunile de el lucrate de-a lungul istoriei mîntuirii. Se crede că acest sfînt şi luminat praznic s-a întemeiat mai întîi în Sfîntul Munte Athos în veacul al nouălea, în timpul domniei împăraţilor Vasile şi Constantin Porfirogenetul şi al Patriarhului Nicolae Hrisoverghes, şi a fost determinat de arătarea Sfîntului Arhanghel Gavriil la o chilie de lîngă Karyes, unde arhanghelul a scris cu degetul lui pe o tăbliţă de piatră cîntarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Cuvine-se cu adevărat.

Odată cu această întîmplare se mai pomenesc şi toate celelalte minuni ale Sfîntului Arhanghel Gavriil: venirea lui la Moise pe cînd păştea turmele socrului lui, letro, cînd i-a descoperit acestui mare ales al lui Dumnezeu cele despre facerea lumii şi toate celelalte pe care Moise le-a însemnat în Cartea Facerii; venirea lui la Prorocul Daniil, întru care i-a descoperit acestuia taina împărăţiei celei viitoare şi venirea Mîntuitorului; venirea lui la Sfînta Ana şi făgăduinţa că va da naştere unei fiice, celei preabinecuvîntate şi Preacurate Fecioare Măria; multele lui veniri la Preacurata Stăpîna noastră Fecioara Măria pe cînd vieţuia în Templul de la Ierusalim; venirea lui la Marele Preot Zaharia, cu vestirea naşterii înaintemergătorului Ioan, pomenindu-se aici şi pedeapsa pe care i-a dat-o lui Zaharia, de a rămîne mut pentru că nu a crezut cele spuse de el; venirea lui din nou la Fecioara care acum se afla în Nazaret, aducîndu-i vestirea cea minunată de la Bunavestire, cum că îl va naşte cu trup pe Stăpînul Domnul şi Dumnezeul Iisus Hristos; venirea lui la dreptul losif; venirea lui înaintea păstorilor din jurul Betleemului; venirea lui la Domnul însuşi în Grădina Ghetsimani, cînd L-a întărit pre El, ca pe un om, mai înainte de Patima Lui; venirea lui la femeile mironosiţe, şi multe alte tainice înfăţişări şi minuni ale lui.

Unii cred că acest sfmt nu este altul decît Simon cel Lepros, care a fost vindecat de Domnul. Sfîntul Apostol Petru 1-a sfinţit pe acest Simon episcop şi 1-a trimis la păgînii din Galia, unde Sfîntul Iulian a îndulat toate cumplitele urgii de la acei pagini, dar a izbutit să aducă şi pre mulţi la Hristos, facîndu-i din păgîni, robi ai lui Dumnezeu. Cînd a botezat pe căpetenia Defenson, mulţi dintre supuşii acestuia au îmbrăţişat şi ei Sfînta Credinţă. Prin harul lui Dumnezeu, el a făcut şi multe minuni: el a vindecat bolnavii, a scos afară demonii din oameni, şi a înviat morţii. El şi-a sfîrşit viaţa cu pace şi, la ceasul ieşirii lui, s-a arătat înaintea Prinţului Defenson în plină zi, pe cînd acesta şedea la masă.

Acest sfînt Ştefan era văr primar cu Sfîntul Ioan Damaschinul. El bine s-a nevoit întru monahiceştile lupte în Mînăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit, pentru care s-a şi numit «Savaitul». El a fost un mare următor şi propovăduitor al vieţii Sfîntului Sava, şi o făclie luminoasă tuturor monahilor din Palestina. El s-a odihnit în Domnul la anul 794, întru al şaizeci şi nouălea an al vieţii sale.

Tînără fecioară fiind, Sara s-a retras întru pustniceştile nevoinţe, luptîndu-se monahiceşte timp de şaizeci de ani pe malurile Rîului Nil, nu departe de Alexandria. Prin exemplul vieţii ei ea a atras multe femei la viaţa monahală. Ea s-a odihnit în Domnul la anul 370.

Pe cînd sufletul Sfîntului Iulian Această lume părăsea, Iubitul lui fiu

duhovnicesc, Prinţul Defenson, Cu nobilii lui la masă şedea, La

mijlocul zilei.

Prinţul uimit priveşte

La vederea cea neaşteptată a ochilor lui:

Iată Iulian duhovnicescul părinte

In mijlocul sălii se-arată,

îmbrăcat într-un strai ca de foc,

Cu totul de aur,

Ca şi un episcop într-a Domnului Biserică.

înconjurat este de lumină cerească.

Zîmbindfaţa lui către Prinţul cată.

Cu el se află şi trei diaconi,

De strălucire plini,

Ce în mîinile lor albe ţin luminări.

Apoi cereasca vedenie nevăzută se face.

Prinţul uimit se ridică pe dată

Si celor cu dînsul le zice grăbit:

«Iată eupre Iulian, Părintele nostru,

văzut-am acum!

Pre Sfîntul, pre al nostru botezător!

Oare este cu putinţă ca el ăst pămînt să-l fi lăsat,

Si la Ceruri să se fi sălăşluit?»

Prinţul la drum porneşte degrabă,

întins tropotind spre casa lui Iulian.

Ajungînd acolo el află

Că Sfîntul în Cereasca împărăţie

Deja s-a sălăşluit.

Omul împodobeşte straiele cele simple, cele scumpe şi somptuoase însă, îl împodobesc ele pe el. Hainele simple atrag atenţia asupra omului, în timp ce hainele cele scumpe atrag atenţia asupra lor. Patima pentru hainele de lux secătuieşte de vlagă şi usucă cu totul sufletul omului. Acesta este adevăratul motiv pentru care Biserica a oprit întotdeauna hainele cele extravagant de scumpe, recomandînd întotdeauna cu tărie simplitatea. Printre nenumăraţii sfinţi creştini, nu se află nici măcar unul care să fi aflat în hainele cele scumpe ajutor pentru mîntuire şi sfinţenie. Mulţi regi şi împăraţi înţelepţi şi mari, nu doar creştini, ci şi păgîni, au iubit simplitatea îmbrăcăminţii.

Astfel, se zice că împăratul Augustus Octavius, în timpul împărăţiei căruia S-a născut Mîntuitorul, purta doar haine simple, ţesute de propria lui soţie, sau de fiica sau de sora lui. Se spune despre Regele Carol al Cincilea că purta haine atît de simple, încît de multe ori pînă şi cei mai de pe urmă supuşi ai lui erau îmbrăcaţi mai bine decît el. Un bărbat odată 1-a invitat pe ilustrul general grec Filopomenes la masă. Filopomenes nu mai acceptase niciodată pînă atunci o invitaţie la masă în casa unui particular, şi de aceea a sosit un pic mai devreme. Gazda încă nu sosise, dar soţia gazdei, necunocîndu-1 personal pe marele Filopomen şi văzîndu-1 îmbrăcat în haine atît de simple, s-a gîndit că acesta este sluga pe care Generalul a trimis-o mai înaintea lui ca să-i anunţe soţului ei sosirea stăpînului. Gîndind aşa, ea i-a poruncit părutei slugi să meargă afară şi să crape nişte lemne. Filopomenes s-a dus cu bucurie, şi a început să crape buştenii cu toporul. Cînd a sosit gazda şi 1-a văzut pe marele general pregătind lemne pentru foc ca o slugă, s-a înspăimîntat şi 1-a întrebat: "Cine a cutezat să-1 coboare pe stăpînul meu pînă la o asemenea muncă?" La această întrebare Generalul a răspuns liniştit: "Hainele mele."

Să luăm aminte la marea şi preamărea răbdare a lui Dumnezeu către poporul evreu cel necredincios, şi la meritata lor pedeapsă (Numerii 14):

• La cum Domnul a lucrat mari şi nenumărate minuni înaintea ochilor lui Israel, dar ei au rămas îndărătnici în necredinţa lor şi au cîrtit împotriva lui Moise;

• La cum Dumnezeu i-a pedepsit, făcîndu-i să rătăcească timp de patruzeci de ani prin pustie, şi lăsîndu-i să piară acolo cu toţii, în afară de losua fiul lui Nun şi de Caleb;

• La cum şi unii dintre noi pier în pustia desfrîului, nemaiajungînd niciodată la pămîntul în care curge lapte şi miere, şi care este împărăţia Cerurilor.

Fiţi treji, privegheaţi. Protivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutîndpe cine să înghită (I Petru 5: 8).

Monahismul ortodox a socotit întotdeauna că trezvia şi dreapta socoteală constituie esenţa luptei ascetice. Duhul trebuie să fie pururi treaz, spre a putea simţi de departe pericolul, şi pururea plin de discernămînt şi de dreaptă socoteală, spre a-şi da seama cu precizie din ce direcţie anume vine pericolul, şi de la cine. "Fii treaz, fiul meu, ca să nu calci pe şarpe, ca să nu cazi în groapă, ca să nu te întîmpine lupul, ca să nu te îneci în adîncuri, ca să nu rătăceşti de la calea cea dreaptă şi să te pierzi în hăţişuri!" Aşa îşi sfătuieşte pururi maica pe fiul ei, temîndu-se pentru viaţa trupului lui. Cu şi mai mare grijă îşi sfătuieşte şi Maica Biserică fiii, temîndu-se pentru viaţa cea veşnică a sufletelor lor. De aceea, copii, fiţi treji, privegheaţi.' Protivnicul vostru cel vechi, diavolul, niciodată nu doarme, nici se odihneşte, ci pururea, ca un leu sălbatic şi flămînd, umblă şi răcneşte căutînd pe cine să înghită. Fiţi treji, privegheaţi, căci voi sînteţi ca nişte mieluşei, iar el este ca un leu. Cînd oile simt putoarea grea a lupului, ele aleargă şi se îngrămădesc în jurul păstorului lor. Privegheaţi, şi veţi simţi şi voi duhoarea încă şi mai grea a demonilor care vă dau tîrcoale, dar fug de îndată ce scăpaţi la acoperămîntul Sfîntului Păstor, Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru. Veţi simţi reaua duhoare a diavolului care vă vine de la gîndurile voastre, de la simţirile voastre, de la intenţiile voastre, şi de la poftele cele trupeşti ale voastre. Toate cîte le gîndiţi, închipuiţi, simţiţi, intenţionaţi sau poftiţi împotriva lui Hristos şi a Legii lui Hristos, să cunoaşteţi că sînt capcane ale diavolului, şi reaua lui duhoare. Să cunoaşteţi aceasta, şi să fugiţi la Păstorul vostru, aţintindu-vă mintea întreagă, inima, sufletul şi trupul la El.

O Stăpîne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Păstorul nostru pururea Priveghetor, trezeşte-ne pre noi şi ne luminează în tot ceasul, ca nu cumva să năvălească duşmanul pe negîndite asupra noastră şi să ne înghită,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.