Proloagele (12 Iulie)


Pomenirea Sfinţilor Mucenici Proclu şi Ilarie
Aceşti sfinţi mucenici s-au născut în cetatea Kallippi [Caliptul] din Asia, Proclu fiindu-i lui Ilarie unchi. Ei au luat mucenicia în timpul domniei împăratului Traian. „Care este neamul tău?" 1-a întrebat judecătorul pe Proclu. Iar Procul i-a zis: „Neamul meu este Hristos, iar nădejdea mea Dumnezeu." Cînd judele 1-a ameninţat cu schingiuirile, Proclu a zis: „Dacă tu, judecătoriile, te temi să nu calci porunca împăratului tău, de frica morţii acesteia trupeşti cu care eşti ameninţat, oare cu cît mai mult nu sîntem datori noi creştinii să ne temem a călca porunca lui Dumnezeu, de frică să nu cădem în moartea cea veşnică!" în vreme ce Proclu era torturat, Ilarie a venit înaintea judecătorului şi i-a zis: „Şi eu sînt Creştin." După torturi prelungite, ei au fost amîndoi osîndiţi la moarte: Proclu a fost răstignit pe o cruce iar Ilarie a fost decapitat. Astfel unchi şi nepot au intrat în bucuria cea veşnică a Domnului lor.

Pomenirea Sfîntului Cuvios Mihail Maleinul
Acest Mihail a fost un bărbat de neam înalt, şi foarte bogat. Dar lepădînd din tinereţile lui toate deşartele averi pămînteşti, el s-a retras la Muntele Maleon care se află aproape de Sfîntul Munte Athos, şi acolo bine s-a nevoit în asprele nevoinţe pustniceşti, curăţindu-şi inima cu postul şi cu rugăciunea. El mai după aceea a avut mulţi ucenici, dintre care cel mai vestit este Sfîntul Atanasie Amonitul. Sfîntul Mihail a adormit cu pace la anul 940.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Golinduc
Sfînta Golinduc a fost de neam persan. Ea s-a căsătorit cu un nobil persan, vieţuind trei ani în viaţa de femeie măritată. Dar ea atunci a văzut în vedenie un înger care îi arăta ei lumea cealaltă: chinurile păcătoşilor şi necredincioşilor, şi bucuria drepţilor. După această vedenie, ea şi-a lăsat bărbatul şi a luat Sfîntul Botez, primind numele de Măria. Prigonită de bărbatul ei, ea a fost osîndită la închisoare pe viaţă, întru care a şi petrecut timp de optsprezece ani, fără ca să se abată de la credinţa ei. Ea apoi a fost aruncată într-o groapă, dar a mîntuit-o Dumnezeu, apărînd-o acolo şi de un şarpe uriaş, care nu i-a făcut nici un rău. Cînd la ea au fost trimişi tineri desfrînaţi care să o necinstească, Dumnezeu a ascuns-o pe Măria de necuraţii lor ochi. Uimiţi de suferinţele şi de credinţa ei, mulţi persani au venit şi au îmbrăţişat Credinţa Creştină. Ea a mers la Ierusalim, unde a dat pe faţă erezia severiană, care învăţa că Mîntuitorul Hristos a pătimit cu dumnezeirea, pentru care (greşit) citeau Trisaghionul astfel: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de Moarte, cela ce teai răstignit pentru noi, miluieşte-ne pre noi." Ea a predicat Sfînta Credinţă Ortodoxă pînă la moarte, şi s-a odihnit în Domnul lîngă cetatea Nisibe, la anul 587.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Veronica
Această Veronica este femeia cu scurgerea de sînge pe care a vindecat-o Domnul (Matei 9:20).

Din mare recunoştinţă faţă de Stăpînul şi Vindecătorul, Veronica a poruncit să i se ridice o statuie a Mîntuitorului, înaintea căreia ea se închina lui Dumnezeu. Potrivit tradiţiei, această statuie s-a păstrat pînă în vremea lui Iulian Apostatul, care a îndrăznit să o modifice, astfel încît să semene cu idolul lui Zeus. Această statuie exemplifică rarele cazuri de folosire a reprezentărilor statuare în Sfînta Biserică Ortodoxă din Răsărit. După cum se ştie, redarea chipurilor persoanelor dumnezeieşti şi a persoanelor sfinte prin statuar a devenit ulterior practica prin excelenţă a bisericii romano-catolice în apus. Sfînta Veronica s-a închinat Domnului şi Dumnezeului ei şi al nostru Iisus Hristos pînă la sfirşitul vieţii ei, care a fost cu pace.

Pomenirea Sfinţilor Mucenici Theodor şi Ioan
Theodor şi Ioan erau tată şi fiu din neamul varegilor. După ce au primit Sfîntul Botez, ei s-au sălăşluit în cetatea păgînească a Kievului. Paginii cei sălbatici le-au dărîmat casa peste ei, şi aşa au pierit amîndoi pentru credinţa lor în Hristos. Sfintele lor moaşte odihnesc la Mînăstirea Peşterilor din Kiev. Oamenii le aduc rugăciuni mai ales atunci cînd sînt familii fără copii sau cînd femeile sînt în primejdie să piardă sarcina.

Cîntare de laudă la Sfînta Muceniţă Golinduc
Golinduc cea de neam persan,
Cerurile văzînd, Creştină s-a făcut.
Eapre calea cea strimtă a început a urca,
Lovită fiind din toate părţile.
Aşa cum fierul loveşte cremenea,
Aşa loveşte şi durerea
Inimile anumitor oameni.
Aşa se aprinde focul ascuns
Al inimilor lor,
Foc ce luminează cărările întunecate ale oamenilor,
Curăţind ale lor ruşinoase patimi.
Golinduc cea plină de Duhul lui Dumnezeu
Nu avea nici pîine nici casă.
Ea pe lume nu avea nici un suflet prieten.
Ei lumea i-afost ca o silnică închisoare,
Cu schingiuiri de fiecare zi.
Ea tot ce-a avut lui Hristos a jertfit,
Şi prin al suferinţelor foc sufletul ei s-a făcut
Ca aurul cel mai curat.
Chinuitorii au pierit, unul cîte unul,
Nimic neluînd cu ei după moarte,
Dintr-ale lor averi.
Au luat cu ei doar ale lor crime,
Şi numele lor cel urît.
Golinduc s-a înăţişat înaintea lui Dumnezeu,
Ca un măslin minunat plin de bogată roadă,
Cu sufletul curat, îngeresc.

Cugetare
Ţesătura dreptăţii este mai fină decît mătasea, dar este mai durabilă şi mai greu de sfîşiat; ea acoperă amîndouă lumile, pe cînd ţesătura nedreptăţii şi violenţei este grosieră şi se rupe uşor.

In timpul domniei Kneazului Vladimir la Kiev, acolo locuia doar o singură familie creştină: era Theodor Varegul şi fiul lui, Ioan. în timpul unei necurate festivităţi idoleşti, kievenii cei păgîni, împinşi de dracii care sălăşluiau întru ei, au hotărît să îi aducă pe Theodor şi pe fiul lui jertfa idolilor. Cînd au venit la casa lui Theodor şi i 1-au cerut pe fiul lui ca să îl aducă jertfa idolilor, Theodor le-a zis: „Dacă dumnezeii voştri sînt vii, să vină ei singuri şi să-1 ia de aici pe fiul meu." Păgînii sălbăticiţi şi mai tare de ură au năvălit în casă, au distrus-o, şi au lăsat cadavrele lui Theodor şi fiului lui între ruine: atît s-a întins ţesătura urii şi sălbăticiei lor. Dar ţesătura dreptăţii a mers mai departe: Kneazul Vladimir s-a botezat la scurt timp după aceea, iar împreună cu el şi-a botezat şi poporul. Atunci, chiar pe locul unde a fost casa -şi mormîntul - primilor mucenici de pe pămînt rus, Theodor şi Ioan, a fost înălţată o sfîntă şi frumoasă biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Luare aminte
Să luăm aminte la minunata pedepsire şi vindecare a Miriamei, sora lui Moise (Numerii 12):
• La cum a cîrtit Mariam împotriva lui Moise, care era omul cel mai blînd dintre toţi oamenii de pe pămînt;
• La cum Dumnezeu a pedepsit-o pe ea fără veste cu lepră, din cap şi pînă în picioare, şi cum după aceea a vindecat-o la rugăciunile lui Moise;
• La cum pedeapsa lui Dumnezeu îi loveşte şi astăzi pe cei care cîrtesc împotriva oamenilor lui Dumnezeu.

Predică Despre atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei mîndri şi faţă de cei smeriţi
Dumnezeu celor mîndri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (I Petru 5:5).

înaintea cui sau înaintea a ce, fraţilor, ar putea vreodată oamenii să se mîndrească? Oare înaintea îngerilor? Ci iată îngerii sînt nemuritori pe cînd oamenii, muritori. Oare înaintea altor oameni?

Dar nu atîrnă pururea şi ei de alţi oameni muritori, precum toată omenirea întreolaltă? Dar oare se va putea mîndri omul înaintea animalelor? Nu, căci el nu poate trăi fără slujirea pe care o primeşte de la animale. Sau poate se va mîndri omul înaintea stelelor şi soarelui? Nu, căci fără lumina lor el ar merge clătinîndu-se şi bîjbîind prin întuneric. Sau poate se va mîndri omul în faţa ierburilor şi vegetaţiei pămîntului? Nicicum, căci ea îi asigură cea mai importantă parte a hranei. Dar poate se va mîndri înaintea negrului pămînt? Nu, căci trupul lui este luat din ţărînă. Sau poate mîndri-se-va înaintea celor morţi ai lui?

Nicicum, căci prin ei a intrat el în viaţă. Sau poate se va mîndri înaintea celor vii? Dar viii sînt atît de numeroşi că printre ei el nu este decît un ochi mic dintr-o ţesătură foarte mare. Sau poate se va mîndri bietul om înaintea lui Dumnezeu? Dar dacă nu ar fi fost voinţa lui Dumnezeu, s-ar mai fi aflat el, omul, printre cei vii, sau chiar printre cei morţi? Atunci înaintea căror lucruri, sau căror oameni, fraţilor, se mai poate mîndri omul?

Dumnezeu celor smeriţi şi umili le dă har. Adică, El le dăruieşte toate cele necesare vieţii, toate cele pentru care ei se roagă zilnic înaintea Lui în smerenia şi în umilinţa lor. Dar cine sînt aceşti smeriţi şi umili? Ei sînt toţi cei care îşi simt din plin slăbiciunea şi atîrnarea permanentă de Făcătorul a toate. Ei sînt la fel de plini precum marea, şi la fel de lipsiţi de putere ca şi ea. Căci care ape sînt vreodată mai umflate decît apele mării, şi care depind mai mult decît ele de ploi şi de afluenţi? Omul mîndru este însă ca o fîntînă zidită de jur împrejur, pe dedesubt şi pe deasupra, închisă apelor cerului şi pămîntului, şi suficientă sieşi atîta vreme cît este plină. Dar, zidită fiind şi fără comunicare cu apele din afară, ea repede se goleşte şi se usucă.

Solomon cel preaînţelept grăieşte despre Dumnezeu: De batjocoritori El rîde, iar celor smeriţi le dă har (Pildele lui Solomon, 3: 34). Rîsul lui Dumnezeu însă nu se îndreaptă asupra celor necăjiţi şi întristaţi aşa cum face rîsul omenesc, ci el mai curînd înseamnă milă, şi certare. Nici nu se mărgineşte mila lui Dumnezeu aşa cum se mărgineşte mila oamenilor, căci ea este milostivire împărătească, care face poporul să tresară de strălucirea ei, de frumuseaţea şi nemărginirea ei.

O Stăpîne Doamne, Făcătorule al nostru, smereşte inimile noastre atunci cînd necugetat ele se umflă de mîndrie, şi smereşte minţile noastre atunci cînd se umflă de slava cea deşartă. Ajutăne nouă în ceasul nimicniciei noastre celei pline de înfumurare ca să ne aducem aminte de Sfînta Cruce cea de pe Golgota şi de Unul Născut Fiul Tău Carele pe ea sîngereazâ pentru a noastră mîntuire!

Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE