Proloagele (11 Iulie)


Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Eufimia
Sfînta Muceniţă Eufimia se prăznuieşte în şaisprezece zile ale lunii septembrie, ziua muceniciei ei. Astăzi însă facem pomenire de minunea ce s-a lucrat la sfintele şi cinstitele ei moaşte, care s-a arătat cu prilejul lucrărilor Sfîntului Sinod al Patrulea a toată lumea [ecumenic], de la Calcedon, din anul 451. Acest sfînt Sinod s-a convocat în vremea împăratului Marchian şi al împărătesei Pulheria, după moartea împăratului Teodosie cel Mic. Pricina convocării acestui Sinod a fost împrăştierea ereziei lui Dioscor, Patriarhul Alxandriei, şi a lui Eutihie, arhimandritul de la Constantinopol, care mincinos învăţau că în Hristos Domnul nu se află două naturi, dumnezeiască şi omenească, ci doar o singură natură dumnezeiască. La acest Sinod cel mai tare au strălucit Sfinţii Anatolie, Patriarhul Constantinopolului, şi luvenalie, Patriarhul Ierusalimului.

Cum la lucrări nu s-a putut ajunge la nici o concluzie sănătoasă, în pofida dovezilor aduse în sprijinul adevărului, Patriarhul Anatolie a propus ca fiecare din părţi, cea a Ortodocşilor şi cea a ereticilor, să-şi scrie pe cîte o hîrtie crezul său, şi apoi amîndouă hîrtiile să fie puse în racla în care se află aşezate moaştele Sfintei Eufimia. Cu toţii au fost de acord cu această propunere. Prin urmare, cărţile cu cele două mărturisiri de credinţă au fost aşezate la pieptul marii muceniţe. Racla s-a închis şi s-a pecetluit cu sigiliul imperial, iar în jurul ei împăratul a aşezat gărzi speciale. Toţi membrii Sfîntului Sinod au trecut atunci trei zile în post şi rugăciune. Cînd în a patra zi au deschis sfînta raclă, ei au aflat Mărturisirea Ortodoxă în mîna dreaptă a Sfintei Muceniţe, iar pe cea eretică sub picioarele ei.

Astfel s-a lămurit, prin puterea lui Dumnezeu, lupta din sînul Bisericii, astfel s-a arătat atunci că a Ortodocşilor este biruinţa. In timpul domniei împăratului Heraclie, moaştele Sfintei Marii Muceniţe Eufimia s-au mutat de la Calcedon la Constantinopol, în biserica închinată ei, de lîngă Hipodrom. Mai tîrziu, nelegiuitul iconoclast împărat Leon Isaurul a poruncit aruncarea acestor slăvite moaşte în mare. în chip minunat însă sfînta raclă a plutit pînă în Insula Lemnos, unde a fost aşezată în Biserica Sfintei Muceniţe Glicheria. După altă vreme, în timpul împărătesei Irina, racla su sfintele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia a fost readusă la Constantinopol, şi aşezată la vechiul ei loc. Din timp în timp, din moaştele Sfintei Muceniţe a curs sînge, spre ungerea şi vindecarea celor greu bolnavi şi nenorociţi.

Pomenirea Sfintei Elena a Rusiei [Cneaghina Olga]
Această sfîntă Elena a fost marea Cneaghina rusă, soţia Cneazului Igor, care înainte de botezul ei s-a numit Olga. Ea a luat Sfîntul Botez din mîinile Patriarhului Polieuct al Constantinopolului, şi a ars de rîvnă pentru Sfîntă Credinţă Ortodoxă şi răspîndirea ei în Rusia. Ea s-a odihnit cu pace la anul 969.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Nicodim
Sfîntul Nicodim s-a născut la Elbasan [astăzi în Albania] şi a fost bărbat însurat şi tată de copii, înşelat de turci, el a trecut la Islam, forţîndu-i şi pe copiii lui să facă la fel, cu excepţia unuia singur, care scăpînd, s-a refugiat la Muntele Athos, unde s-a tuns monah. Nicodim şi-a urmărit fiul la Muntele Athos, dar intrînd în Sfîntul Munte, sufletul lui s-a schimbat, el s-a pocăit cu amar de păcatul lui şi s-a întors la Sfîntă Credinţă a lui Hristos primind, ca şi fiul, cumplita cădere prin mucenicie sîngeroasă, tunderea în monahism. Timp de trei ani şi-a plîns cumplita cădere, pînă cînd la urmă a hotărît să se întoarcă în Albania şi să-şi spele păcatul la locul la care 1-a săvîrşit. Astfel, el şi-a împlinit dorirea şi a mărturisit pe faţă că este creştin înaintea adunării turcilor, care pentru aceasta i-au tăiat capul, la 11 iulie 1722. Pînă astăzi sfintele lui moaşte au rămas întregi, nestricate, şi făcătoare de minuni.

Pomenirea Sfîntului Cuvios Mucenic Nectarie
Sfîntul Nectarie s-a născut la Vriulla, în Asia Mică. La vîrsta de şaptesprezece ani el a fost silit să treacă la islam. Soarta lui a fost similară celei a Sfîntului Nicodim care se prăznuieşte tot în această zi. Cînd el s-a înfăţişat înaintea maicii lui îmbrăcat ca un musulman, ea a strigat: „Depărtează-te de la mine, căci nu te mai cunosc! Eu creştin te-am născut şi te-am crescut pe tine, iar nu musulman!" Tînărul a plîns cu amar şi a plecat la Sfîntul Munte Athos. Acolo, la Schitul Sfîntă Ana, el a depus voturile monahale. Hotărînd să-şi spele păcatul cu propriul lui sînge, el s-a întors la Vriulla, unde a mărturisit şi a luat mucenicia. El a fost tăiat pentru Hristos de către turci în chiar locul naşterii lui, la 11 iulie 1820, pe cînd împlinise douăzeci şi unu de ani.

Cîntare de laudă la Sfînta Olga, la Simţul Nicodim, şi la Sfîntul Nectarie
Pre cei ce se pocăiesc îi iubeşte Domnul,
Căci El pentru ei a suferit.
El chiar şi azi îi cheamă pre păcătoşi la pocăinţă.
Olga întru pocăinţă a petrecut,
Ea prin Botez la viaţa cea adevărată s-a născut.
Ea pre al său neam de ruşi l-a izbăvit din întuneric
Prin Sfînta Cruce.
Aşa şi Nicodim, cel din Elbasan,
De la Hristos a căzut,
Dar s-a întors la El,
Pocăindu-se cu amar,
Al său păcat cu sîngele plătind.
Aşa şi Nectarie cel în Asia născut,
Cel prea tînăr cu vîrsta,
Inşelîndu-se s-a dus la Islam,
Pre îngeri întristînd.
Dar el mai apoi a plîns cu amar,
Şi a iubit mai mult să moară în chinuri,
Decît să rămînă musulman.
Pentru aceasta el musulmanul turban
înaintea judelui sălbatic.
în picioare l-a călcat.
Al SJîntului Nectarie cap
Tăiat a fost, pentru Cinstita Cruce.
Pre cei care se pocăiesc îi iubeşte Domnul,
Şi pururi îi va iubi.
Căci El îl iubeşte cel mai mult
Pe cel care îşi plînge păcatele cu amar.

Cugetare
Ispita izbeşte cel mai cumplit atunci cînd vine pe neaşteptate. Dar ce va putea ea împotriva celui care pururi este pregătit pentru ea? împăratul Carol cel Mare le-a poruncit fiilor lui să înveţe meserii, iar fiicelor lui să înveţe să toarcă lînă, spre a-i pregăti să-şi cîştige existenţa prin munca mîinilor lor dacă se va întîmpla vreo nenorocire casei regale, iar ei îşi vor pierde rangurile. Marele general Belizarie, demnitar de rang foarte înalt şi mare biruitor în războie. a fost clevetit înaintea împăratuui, iar în baza acestor calomnii, împăratul a poruncit de i s-au scos ochii, şi toate averile lui au fost confiscate. Astfel mutilat, Belizarie şedea înaintea porţilor Romei şi cerşea, strigînd trecătorilor: „Miluiţi-1 pe Belizarie, cel pe care Fortuna 1-a ridicat pe culmi, iar invidia 1-a doborît la pămînt, lipsindu-1 şi pînă şi de lumina zilei!" Sfîntul şi Dreptul Iov zice: Oare omul pe pămînt nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sînt ca zilele unui simbriaş? (Iov 7: 1).

Prin urmare, omul trebuie să vegheze mereu şi să fie mereu pregătit pentru orice nenorocire i s-ar putea întîmpla. Căci cîte nu i se pot întîmpla omului? Dar indiferent de nenorocirea în care ar cădea, el trebuie întotdeauna să nădăjduiască în Domnul. Acoperit de răni pline de puroi din cap pînă în picioare şi zăcînd afară, pe o grămadă de gunoi, Dreptul Iov strigă: Dacă o fi să mă ucidă [Domnul], nu voi tremura, dar voi descurca în faţa Sa firele pricinei mele, Şi chiar aceasta îmi va fi mie izbîndă, fiindcă un nelegiuit nu se înfăţişează înaintea Lui. (Iov 13: 15-15).

Luare aminte
Să luăm aminte la minunata strălucire a feţei lui Moise (Ieşirea 34):
La cum, după ce a grăit cu Domnul pe Muntele Sinai, Moise a avut faţa strălucitoare, de s-au temut căpeteniile lui Israel;
La cum poporul şi toate căpeteniile s-au temut să se apropie de Moise, din pricina strălucirii feţei lui, iar Moise pentru aceasta şi-a acoperit faţa cu un văl;
La cum străluceşte şi faţa oricărui credincios bineplăcut lui Dumenezeu, care se apropie de El cu rugăciune dintru inimă înfrîntă şi smerită.

Predică Despre supunere şi smerenie
Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbăcaţi-vă întru smerenie (I Petru 5: 5).

Iată temeiul şi esenţa adevăratei sobornicităţi [conciliarităţi, catolicităţi, universalităţi] a Ortodoxiei! El constă din deplina supunere, necondiţionată, a celui mai tînăr faţă de cel mai vîrstnic, din supunerea celor egali unii faţă de alţii, şi în smerenia atît a celor vîrstnici cît şi a celor tineri. „Coborîrea" unora în faţa altora este un cuvînt bun, dar „Smerenia" unora faţă de alţii este un cuvînt încă şi mai bun. Dar cel mai bun dintre toate este „Smerenia întru înţelepciune." Smerenia întru înţelepciune corespunde exact cuvîntului grecesc pe care îl foloseşte Apostolul Petru în această epistolă a lui.1 Smerenia întru înţelepciune însemnează vederea sinelui ca fiind foarte jos, iar a lui Dumnezeu ca fiind foarte sus, ea însemnează recunoaşterea neputinţelor şi slăbiciunilor proprii, a propriei ignorante, răutăţi, neputinţe şi nevrednicii, şi a dumnezeirii lui Dumnezeu, adică a marii Lui puteri, înţelepciuni şi milostiviri.

Dumnezeu este singurul, adevăratul şi marele împărat al omenirii. De aceea S-a opus El dorinţelor îndărătnicului popor al lui Israel de a-şi alege şi a-şi pune singur rege pe unul din mijlocul lui. Dumnezeu domneşte, iar poporul se supune Lui. Cei care sînt căpetenii şi cei care se supun căpeteniilor sînt toţi la fel în ochii lui Dumnezeu, supuşi ai Lui. Atunci cînd se recunoaşte că singurul împărat este Dumnezeu, iar oamenii sînt supuşi şi robi ai Lui, atunci se întemeiază principiul sobornicităţii, care este principiul unei societăţi cu adevărat îngereşti. Prin urmare, aceasta este temelia pe care se clădeşte Casa lui Dumnezeu, sau societatea îngerească, cu ajutorul supunerii tinerilor faţă de cei vîrstnici, al ascultării unora faţă de ceilalţi între cei egali, şi al smereniei întru înţelepciune a tuturor. Astfel, se evită două teribile nenorociri ale omenirii: tirania, care însemnează stăpînirea sălbatică a celor mulţi de către unul singur, şi anarhia, care însemnează puterea dezordonată a gloatelor.

Principiul sobornicităţii este un principiu organic şi viu. El este principiul slujirii reciproce, al ajutorului reciproc, al iubirii reciproce. Fraţilor, să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dea nouă înţelepciunea de a ne sluji de acest principiu mîntuitor şi de a-1 pune în aplicare în viaţa şi în societatea noastră.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Smerite şi Supuse lubitorule de oameni, sădeşte şi sporeşte în noi ascultarea cea faţă de Tine, întru supunerea cu dragoste şi smerenia cu înţelepciune înaintea negrăitei Tale puteri şi înţelepciuni,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE