Amos s-a născut în satul Thecua de lîngă Betleem. Fiind născut într-o familie de origine modestă, Amos a muncit la păzit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim. Dar Dumnezeu Cel Care nu caută la faţa omului ci la curăţia inimii lui, şi Care i-a scos pe Moise şi pe David de la turmele de oi şi i-a ridicat căpetenii ale poporului, 1-a ales şi pe acest Amos ca să fie unul dintre prorocii Lui.

Amos 1-a certat pe Regele Uzziah şi pe preoţii lui păgîni pentru idolatria lor şi a întors poporul de la închinarea la viţeii de aur din Bethel, învăţîndu-i să se închine mai degrabă la Dumnezeul Cel Unul şi Viu. Cînd căpetenia preoţilor păgîni, Amaziah, 1-a prigonit pe Amos, Amos a prorocit că asirienii îl vor cuceri pe Israil, că îl vor ucide pe regele lor şi pe fiii lui Amaziah, şi că soldaţii asirieni o vor necinsti pe soţia lui Amaziah înaintea ochilor lui din pricină că şi el a îmbrîncit poporul la adulter cu necuraţii idoli.

Toate acestea aşa s-au şi întîmplat. Fiul preotului idolesc 1-a lovit atît de tare pe Amos în frunte cu toiagul lui, încît prorocul a căzut la pămînt. Abia viu, Amos a fost dus la Thecua, satul lui, unde şi-a dat sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu. Amos a trăit în veacul al optulea înainte de Hristos.

Sfîntul Vitus s-a născut în Sicilia din părinţi renumiţi dar necredincioşi. Modestus a fost preceptorul lui, iar Crescenţia a fost guvernanta lui. Sfîntul Vitus a primit Sfîntul Botez la o vîrstă fragedă, iar la doisprezece ani el deja s-a retras în viaţa de mare asceză creştină. La el veneau îngeri care îl întăreau întru nevoinţele lui şi îl povăţuiau neîncetat, şi Vitus însuşi radia de o frumuseţe îngerească.

Mîna judecătorului care 1-a bătut s-a uscat, dar Vitus i-a vindecat-o cu rugăciunea. Tatăl lui a orbit cînd a văzut în cămara fiului lui doisprezece îngeri luminoşi „ai căror ochi erau ca stelele şi ale căror feţe erau ca ale fulgerului." Dar Vitus a vindecat ochii tatălui lui cu rugăciunea.

Cînd tatăl lui a voit să îl ucidă, un înger s-a pogorît la Vitus şi 1-a răpit, împreună cu Modestus şi cu Crescenţia, la Lucania, pe malul rîului Silaris. Aici Vitus a făcut multe minuni, vindecînd cu rugăciunea mulţime de infirmi şi de nebuni. La cererea împăratului Diocleţian, Vitus a călătorit la Roma, unde 1-a curăţit pe fiul lui Diocleţian de un duh necurat.

Dar împăratul nu 1-a răsplătit pentru aceasta cu cele bune, ci dimpotrivă. El 1-a torturat cu sălbăticie pentru că Vitus nu a voit să se închine idolilor celor făcuţi de mîini omeneşti. Dar Domnul 1-a izbăvit pe Vitus din chinurile aduse asupra lui de torţionari, luîndu-1 cu mîna Lui nevăzuta şi ducîndu-1 înapoi în Lucania, unde el, Modestus şi Crescenţia s-au odihnit cîteşitrei în Domnul. Sfintele moaşte ale Sfintului Vitus se află la Praga.

Sfmtul Dula a dus o sfîntă viaţă de nevoinţe într-o mînăstire egipteană. Din invidie, unul din fraţii \ui 1-a acuzat de furtul de cele sfinte: cum că ar fi luat pentru sine sfinte odoare bisericeşti. Atunci cuviosul Dula a fost dezbrăcat de rasa lui şi predat autorităţilor lumeşti pentru judecată.

Ducele a poruncit ca Dula să fie biciuit şi a voit să-i taie mîinile, după cum cerea legea în cazul celor care comiteau furt. Dar în acel ceas fratele cel invidios care pîrîse s-a pocăit şi a strigat că Dula este nevinovat.

După douăzeci de ani de exil şi umilinţe amarnice, Sfîntul şi Cuviosul Dula a fost reprimit în mînăstirea lui, iar după trei zile, a murit. Trupul lui însă a dispărut într-un mod tainic.

Lazăr a fost un membru al marii nobilimi sîrbeşti care, după moartea Ţarului Duşan, a condus ţările sîrbeşti. După moartea Ţarului Uroş, Patriarhul Efrem 1-a uns pe Lazăr Ţar al Sîrbilor. Lazăr a trimis o solie la Constantinopol, condusă de Monahul Isaia, cu misiunea de a ruga cu lacrimi pe Patriarh să ridice anatema de peste poporul sîrb. Lazăr s-a luptat în mai multe rînduri cu puterile turceşti.

La sfîrşit, în ziua de 15 iunie a anului 1389, în sîngeroasele lupte cu trupele Sultanului Amurat de la Kosovo Poliie [Cîmpia Mierlei], Ţarul Lazăr a fost decapitat. Trupul lui a fost dus şi îngropat la Ravaniţa, lîngă Cupriia, în mînăstirea întemeiată de el; mai după aceea moaştele lui au fost mutate la Noua Ravaniţa din Şrem, iar de acolo, în timpul celui de al Doilea Război Mondial [în 1942], el a fost mutat la Belgrad şi aşezat în Biserica Catedrală a Sfîntului Arhanghel Mihail, unde se odihneşte şi astăzi nestricat, dăruind mîngîiere şi vindecări tuturor celor care vin la el cu credinţă şi cu rugăciune.

în timpul vieţii lui pămînteşti, Sfmtul Lazăr a reînnoit mînăstirile Hilandar [din Sfîntul Munte Athos] şi Gorniiak. El a ctitorit mînăstirile Ravaniţa şi Lazariţa [în Kruşevaci] şi a fost binefăcătorul Mînăstirii Sfîntul Panteleimon din Sfîntul Munte Athos, precum şi al multor altor biserici şi mînăstiri.

Ca fiu de preot, Efrem a dorit după viaţa duhovnicească şi de nevoinţe călugăreşti, încă din copilăria lui. El a scăpat la Sfîntul Munte Athos, cînd a văzut că părinţii lui vor să-1 însoare. El mai după aceea s-a reîntors în Serbia şi a dus o viaţă de mari nevoinţe în defileul Ibar şi în Mînăstirea Deceani [din Kosovo].

Cînd au izbucnit luptele interne şi războiul pentru putere, care din păcate a cuprins şi ierarhia bisericii, în 1375 Sinodul 1-a ales pe Efrem ca patriarh în locul lui Sava, care murise. Cînd i s-a vestit alegerea lui, Efrem a plîns cu amar, văzînd că nu este nici un chip să refuze.

El 1-a uns Ţar pe Cneazul Lazăr în 1382, apoi a lăsat tronul mitropolitan şi s-a întors la pustia lui, punîndu-1 în locul lui pe Spiridon. După moartea lui Spiridon din 1388, Ţarul Lazăr 1-a rugat iar pe Efrem să vină şi să ia scaunul mitropolitan.

Efrem a păstorit Biserica lui Hristos în vremurile cumplite care au urmat teribilei mfrîngeri de la Cîmpia Mierlei [Kosovo], pînă în anul 1400, cînd a trecut la Domnul pe Care atît de mult L-a iubit, în anul al optzeci şi optulea al vieţii lui. Sfintele lui moaşte se odihnesc în Mînăstirea din Peci [Kosovo].

Augustin a lepădat păgînismul şi s-a făcut Creştin, datorită multelor rugăminţi, sfaturi, lacrimi şi rugăciuni ale sfintei lui maici, Monica. El a fost un mare dascăl al Bisericii şi un scriitor bisericesc de mare anvergură, dar care a căzut şi în unele extreme doctrinare pe care Biserica le respinge.

Dar el L-a slăvit şi L-a iubit din inimă pe Hristos, în tot timpul celor treizeci şi cinci de ani ai vieţii lui de Episcop al Hipponei, întru care a şi trecut la cele veşnice. Fericitul Augustin a murit în vîrstă fiind de şaptezeci şi şase de ani [354 - 430].

Preaminunatul Vitus, de mierea cerească plin,

Pre Hristos mărturiseşte înaintea păgînesculuipopor.

El de idolii morţi rîde

Şi de întunecaţii lor vrăjitori.

Elpre Hristos preaslăveşte, pre Puterea lui Dumnezeu;

El adevărul propovăduieşte către al său pămîntesc tată

Şi către judecător -

Dar amîndoi împotriva lui luptă

Şi chinuri pregătesc tînărului Vitus.

Dumnezeu însă apără pe ai Săi mucenici

Şi preaslăveşte pe cei care îl preaslăvesc.

De trebuinţă a fost ca Vitus

Pre Hristos să mărturisească

înaintea împăratului,

Şi chinuri să ia înaintea poporului,

La Roma,

Ca numele lui săfie preaslăvit.

Pe tînărul Vitus îngerii îl întăreau,

Pre el îngerii îlpovăţuiau.

Sfinţii îngeri al lui suflet

La ceruri l-au dus,

La Ceruri l-au înălţat,

Şi înaintea Feţei Domnului l-au aşezat.

Nu este uşor să omori întru sine-ţi duhul slavei deşarte şi al închipuirii. Doar marii îndrumători duhovniceşti au izbutit aceasta, şi întotdeauna, doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu, al privegherii de toată vremea, al trezviei şi al discernămîntului.

Avva Nisteroes umbla odată pe cale cu unul din fraţii lui. Ei deodată au văzut în drumul lor un şarpe. Fratele îndată s-a ferit, iar marele Nisteroes a făcut şi el îndată la fel. „Au şi ţie ţi-e frică, Părinte?" 1-a întrebat monahul pe Avva Nisteroes.

Iar Bătrînul a zis: „Nu, fiule, mie nu mi-e frică, dar a trebuit musai să te urmez, altfel nu aş fi scăpat de duhul slavei deşarte." Adică, a vrut să zică Părintele: „Dacă nu m-aş fi ferit şi eu, atunci tu te-ai fi uimit de curajul meu, şi eu nu aş mai fi scăpat de ispitirile dracului mîndriei."

Să luăm aminte la vindecările minunate ale celor mulţi care se atingeau de Mîntuitorul (Matei 14:36):

La cum toţi bolnavii care se atingeau de poala hainei Lui se vindecau şi se făceau întregi;

La cum şi sufletul meu se poate vindeca, de mă voi împărtăşi cu Sfînt Trupul şi Pracurat Sîngele Lui, care sînt haina trupească a Dumnezeirii Lui.

Cel ce îşi bate joc de sărac defăima pe Ziditorul lui (Pildele lui Solomon 17:5).

Dacă eşti bogat, oare în ce eşti bogat, dacă nu în proprietăţi pe care le deţii de la Dumnezeu? Cele pe care tu le ai, ale cui sînt, dacă nu ale lui Dumnezeu? De aceea, dacă te mîndreşti cu bogăţiile tale, tu te mîndreşti cu bogăţiile altuia; tu te mîndreşti cu cele pe care Dumnezeu ţi le-a împrumutat.

Atunci de ce îţi baţi tu joc de sărac, care are mai puţine bogăţii încredinţate lui de Cel Bogat? De ce îţi baţi joc de el, care a împrumutat mai puţine de la Dumnezeu decît tine? Căci dacă a împrumutat mai puţine, înseamnă că îi şi datorează mai puţin; iar tu, care ai împrumutat mai mult, mult mai multe Ii datorezi.

Nu numai că nu ai voie să-ţi baţi joc de sărac, dar trebuie chiar să-1 şi admiri! Căci iată el se bate pe cîmpul de bătălie al acestei lumi cu mult mai puţine mijloace decît tine! Căci voi amîndoi războinici sînteţi, numai că tu eşti pe deplin înarmat, pe cînd el luptă gol şi flămînd.

Iar dacă se va întîmpla ca amîndoi să cădeţi biruiţi pe cîmpul de bătaie, el va fi judecat mai blînd decît tine. Dar dacă totuşi amîndoi biruiţi, biruinţa lui va fi mai mare decît a ta, şi mai strălucitoare. Cel care îşi bate joc de cel gol şi flămînd, îşi bate joc de Ziditorul lui. Cei care îi batjocoresc pe săraci batjocoresc pe Dumnezeu.

Dacă vei şti că Făcătorul săracului este şi Făcătorul tău, unul şi acelaşi, atunci nu-ţi vei mai bate joc de el. Şi dacă vei cunoaşte că săracul luptă în acelaşi regiment cu tine, atunci îl vei acoperi, îl vei hrăni, şi îl vei aduce mai aproape de tine.

O Stăpîne Atotputernice Doamne, fără hotar este înţelepciunea Ta şi Purtarea Ta de Grijă pentru zidire. Luminează-ne pre noi cu Duhul Tău Cel Sfînt, ca să ne minunăm de Rînduielile Tale şi să privim întru Tine toate făpturile Tale, cu respect şi cu dragoste. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.