Din pricina marii curaţii a lui Timotei, Domnul i-a dăruit lui harul facerii de minuni, cu care vindeca bolile cele multe şi grele ale poporului, în timpul împărăţiei răului Iulian cel care s-a lepădat de Hristos [Apostatul], Sfîntul Timotei a fost aruncat în temniţă.

Chiar şi în temniţă fiind, credincioşii veneau la el ca să asculte învăţămintele cele mîntuitoare ale păstorului lor. Aflînd de acestea, Iulian a poruncit călăului să taie capul lui Timotei în temniţă, la anul 362. Sufletul bunului păstor s-a înălţat la ceruri, iar sfintele lui moaşte au rămas de minuni făcătoare, ca să ajute poporului celui sărman şi să slăvească astfel pe Dumnezeu.

Alexandru şi Antonina erau amîndoi din Alexandria. Antonina era o cinstită fecioară, iar Alexandru, soldat imperial. Ei erau amîndoi creştini. Antonina a fost adusă la judecată şi torturată. Cînd au aruncat-o în temniţă, Alexandru, la porunca unui înger al lui Dumnezeu, s-a dus la acea temniţă (deşi el pînă atunci nu o cunoştea pe Antonina), a acoperit-o cu mantia lui militară şi i-a zis să-şi plece capul ca astfel să poată ieşi printre gărzile închisorii.

Aşa a scăpat fecioara, iar Alexandru a rămas în temniţă în locul ei. După aceea 1-au scos pe Alexandru înaintea judecătorului şi 1-au torturat pentru credinţa lui în Hristos. Auzind acestea, Antonina a alergat înaintea judecătorului, care i-a torturat pe amîndoi cu chinurile cele mai cumplite.

El le-a tăiat mîinile, i-a biciuit goi, le-a ars rănile la flacăra luminărilor, iar la urmă le-a uns trupurile cu catran şi le-a dat brîncă într-o groapă în care ardea foc mare, acoperindu-i după aceea cu pămînt. Ei au luat cu cinste mucenicia pentru Hristos şi s-au strămutat la locaşurile cele cereşti ale împăratului Veşnic la anul 313, în trei zile ale lunii mai.

Festus, judele cel rău, a amuţit cu totul în ceasul morţii mucenicilor, şi tot în aceal ceas în el a intrat diavolul care, chinuindu-1 timp de şapte zile, la urmă 1-a omorît.

Vassian s-a născut la Siracuza, păgîn din părinţi păgîni, dar dintr-o familie de neam înalt. El a studiat înaltă filosofic la Roma. La dorinţa lui sinceră, el a primit Sfîntul Botez din mîinile binecredinciosului Bătrîn Gordian. Acest fapt i-a ofensat adînc pe părinţii lui; ca să scape de mînia lor, şi la porunca Sfîntului loan Teologul, care i-a apărut în vedenie, Vassian a călătorit la Ravenna şi 1-a vizitat pe Episcopul Ursus, rudenia lui.

La sfatul episcopului, Vassian s-a instalat în Biserica Sfîntului Mucenic Apolinarie din afara oraşului. Acolo el s-a nevoit întru multe nevoinţe, postiri aspre, şi rugăciune. Cînd episcopul oraşului Lodi din Liguria a murit, Vassian a fost înălţat episcop în chip minunat, în urma unei vedenii, chiar şi nevrînd el. El a fost hriotonit întru episcop de Ambrozie din Milan şi de Ursus din Ravenna.

Vassian avea marele dar al vindecărilor şi putea învia şi morţii. Vassian a fost de faţă la ceasul ieşirii Sfîntului Ambrozie din această viaţă şi a auzit cuvintele lui cele mai de pe urmă, care arătau că de faţă la ieşirea lui a venit însuşi Mîntuitorul Iisus Hristos.

Vassian a petrecut întru postiri şi nevoinţe ascetice neîncetate pînă la vîrstă adîncă, iar în anul a nouăzecilea al vieţii lui el s-a odihnit şi s-a strămutat la împărăţia lui Dumnezeu, cam pe la anul 420. Sfintele moaşte ale Sfîntului Vassian au rămas făcătoare de minuni, spre a da mărturie de puterea lui Dumnezeu şi de măreţia sfinţilor Lui.

Sfîntul Vassian pre Domnul a iubit; Sfîntul Vassian Lui pururea s-a rugat. Domnul

Multmilostiv harul Său l-a dat lui: Vassian toate lucrările oamenilor vedea, Dansul

drăcesc al hidoşilor diavoli,

Pururea împingînd oamenii la rele.

Odată Vas s ian umbla prin cetate

Şi a văzut un negustor folosind

Mincinoase măsuri.

Pe unul din taleri un drac negru şedea,

Cîntărind mincinos şifurînd la cîntar.

Negustorul era fericit că înşeală lumea,

Bucuros că scoate din puţin bogăţie multă.

Sfîntul Vassian a mers la negustor

Şi i-a strigat în faţă: „Deschide-ţi ochii!

Nu te bucura de furt!

Deschide-ţi ochii! Vezi cine-ţi este tovarăş!"

La strigătul sfintului ochii negustorului s-au deschis

El l-a văzut pe diavol si s-a prăbuşit pe spate,

Cuprins de spaimă, tremurînd din rărunchi.

El a văzut că tot cîştigul lui blestemat este,

Şi aprins aplînge genunchii sfintului cuprinzînd,

Şi către Vassian strigînd: „ Roagă-te pentru mine,

Părinte, roagă-te!" Vassian i-a zis:

Pocăieşte-te! Pocăieşte-te, ca să nu pieri veşnic!

De la tovarăşul lui de tîlhărit, diavolul,

El a căpătat aur,

Pe cînd diavolul chiar pe-al lui suflet

Astfel îl cumpăra.

Nu este acelaşi lucru dacă îţi mănînci pîinea cu binecuvîntare sau dacă nu ţi-o mănînci aşa. De fiecare dată cînd mănînci, tu la masa lui Dumnezeu mănînci, pe care Domnul însuşi a întns-o pentru tine. De aceea este de neapărată trebuinţă să mulţumim lui Dumnezeu ca unei Gazde a noastre şi să cerem binecuvîntarea Lui.

Mîncarea binecuvîntată este mai gustoasă şi mai săţioasă, cită vreme mîncarea fără binecuvîntare este fără gust, nesăţioasă şi nesănătoasă, într-o împrejurare, împăratul Teodosie cel Mic a ieşit să se preumble în împrejurimile Constantinopolului şi văzînd o colibă de monahi, a intrat la ei. Bătrînul l-a întrebat pe împărat dacă nu doreşte să mănînce ceva. „Ba aş dori," a zis împăratul.

Bătrînul a adus pîine, untdelemn, sare şi apă înaintea împăratului, împăratul a şezut şi a mîncat şi a băut şi apoi l-a întrebat pe Bătrînul colibei: Oare ştii cine sînt eu? Ştie Dumnezeu cine eşti, a zis Bătrînul. Eu sînt împăratul Teodosie. Bătrînul sa înclinat înaintea împăratului în tăcere.

Atunci împăratul i-a zis: împărat sînt eu şi fiu de împărat, dar, crede-mă, Părinte, niciodată în viaţa mea nu am gustat mîncare mai bună şi mai gustoasă decît astăzi, în această colibă a ta. Dar oare ştii de ce? a întrebat Bătrînul. Şi tot el a continuat: Pentru că noi monahii pururi ne pregătim mîncarea cu rugăciune şi cu binecuvîntare, ceea ce face ca hrana, chiar şi cea amară, să se facă dulce şi bună.

Pe cînd la voi la împărăţie hrana se pregăteşte cu multă osteneală şi cu strigare multă, iar voi nu cereţi cînd o faceţi şi cînd o mîncaţi binecuvântarea lui Dumnezeu, şi de aceea mîncarea voastră se face fără gust.

Să luăm aminte la minunata vindecare a omului cu mîna uscată:

La cum Domnul i-a zis lui: întinde mîna ta! iar el a întins-o;

La cum şi mîinile mele sînt uscate cînd nu fac cu ele milostenie, pe cînd Domnul îmi zice mie pururea: întinde mîna ta!

De ceea ce se teme cel nelegiuit nu scapă, iar cererea celor drepţi [Dumnezeu] o împlineşte (Pildele lui Solomon 10: 24).

Nelegiuitul se teme de moartea năprasnică cea de neocolit, hoţul se teme de tîlhar, criminalul se teme de sabie, trufaşul se teme de ruşine, răpitorul se teme de foamete, lacomul se teme de boală, iar calomniatorul se teme de judecata adevărului. Cele de care se tem cei răi sînt tocmai cele care neapărat li se întîmplă.

Dreptul nu-şi doreşte decît o conştiinţă care să nu-1 mustre, gînduri bune, pace, dragoste, milostenie, adevăr, dreptate şi blîndeţe. Iar Dumnezeu îi dăruieşte acestea chiar începînd de acum, din această viaţă. Dreptul îşi doreşte şi suspină pururea după împărăţia lui Dumnezeu, după Rai, după tovărăşia îngerilor şi sfinţilor, şi după vederea feţei Domnului în viaţa cea fără de sfîrşit. Iar Dumnezeu îi dăruieşte lui toate acestea atunci cînd îl cheamă pe drept la El.

O, cît de drept este Dumnezeu cu cel rău şi cît de binefăcător îi este El celui drept! Căci Dumnezeu îngăduie ca să i se întîmple nelegiuitului tocmai cele de care lui îi este frică; iar cele de care se teme dreptul, Domnul le înlătură din calea lui. Dar care sînt lucrurile de care se teme dreptul? Doar păcatul. Iar Dumnezeu îndepărtează păcatul de la cel drept şi îi duce paşii pe cărările dreptăţii; Dumnezeu păzeşte pe cel drept de duhurile necurate care sînt semănătorii păcatului, şi cu Harul Său udă seminţele virtuţii din inima dreptului.

O Atotvăzăztorule Doamne, păzeşte-ne pre noi de cărările nelegiuiţilor, şi păzeştene pre noi de fricile lor! Ajută inimile noastre cele şovăielnice să se întărească în a dori numai ceea ce îţi este plăcut Ţie. Căci astfel ceea ce Ţie îţi este plăcut va birui pînă la urmă şi va predomni în inimile noastre, iar toate celelalte se vor usca şi vor pieri în uitare. Căci Ţie se cuvine toată salva şi mulţumită în veci, Amin.