Proloagele (30 Mai)


Pomenirea Sfîntului Preacuviosului Părintelui nostru Isaachie Mărturisitorul
în timpul domniei împăratului Valens, arienii, cu ajutorul împăratului, prigoneau sălbatic Ortodoxia. Auzind de aceste progoniri, un pustnic care se nevoia în părţile răsăritului şi-a părăsit pustia şi a venit la Constantinopole ca să-i întărească pe creştini în a-i înfiera şi a-i vădi pe eretici cu vitejie, în acelaşi timp, împăratul Valens se îndrepta către nord cu armate împotriva goţilor, care trecuseră dincoace de Dunăre, în Tracia.

Isaachie a ieşit înaintea împăratului şi i-a zis: „O împărate, deschide bisericile Ortodocşilor şi-ţi va binecuvînta ţie Dumnezeu calea!" Dar împăratul 1-a dispreţuit pre Bătrînul şi cuvintele lui şi şi-a continuat calea, în următoarea zi Isaachie iar a alergat înaintea împăratului, şi iar i-a zis aceleaşi cuvinte, arătîndu-i proroceşte că altfel rău va fi de el la acel război, împăratul era să dea ascultare cuvintelor Bătrînului, dar un anume sfătuitor al împăratului, următor al necuratei erezii a necuratului Arie, 1-a împiedicat pe împărat de la aceasta.

De aceea bătrînul Isaachie a fost lovit de gărzi şi aruncat în mărăcini. Dar Sfîntul Isaachie şi în a treia zi a alergat înainte împăratului şi, apucîndu-i calul de căpăstru, i-a strigat tare împăratului ruga de a lăsa libertate Bisericii lui Dumnezeu, arătîndu-i cu de-amănuntul pieirea lui dacă nu va asculta, împăratul înfuriat a poruncit ca bătrînul să fie bătut şi aruncat într-o groapă plină de noroi şi spini.

Dar trei îngeri ai Domnului 1-au scos pre sfîntul din acea groapă, în a patra zi Bătrînul Isaachie a venit înaintea împăratului şi i-a prorocit moartea groaznică care îl aşteaptă dacă nu va da libertate Ortodoxiei: „Ţie îţi grăiesc, împărate! Tu te duci cu oştire împotriva barbarilor, dar nu vei face faţă în război! Tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea duşmanilor tăi, dar ei te vor prinde şi te vor arde de viu!" Prorocie care s-a întîmplat întocmai.

Barbarii au secerat armata lui Valens ca pe pleavă, iar împăratul, împreună cu acel sfătuitor necurat al lui, au scăpat ascunşi într-un coş de nuiele. Barbarii au aflat unde se ascunde împăratul şi, înconjurînd locul acela, i-au dat foc. Atît împăratul cît şi acel sfătuitor blestemat al lui au pierit arşi de vii. In urma lui Valens pe tronul imperial de la Constantinopole a urcat împăratul Teodosie cel Mare.

Teodosie, auzind de prorocia Sfintului Isaachie şi de împlinirea ei, a poruncit ca Sfîntul Isaachie să fie adus cu cinste la Curtea Imperială şi s-a închinat pînă la pămînt înaintea lui. Dat fiind că pacea se întorsese peste Biserica lui Dumnezeu iar arienii fuserseră alungaţi în surghiun, Sfîntul Isaachie a voit să se întoarcă la pustia lui.

împăratul însă 1-a rugat şi 1-a înduplecat să rămînă în Constantinopole. De aceea aristocratul Saturnin a zidit o sfîntă mînăstire pentru Avva Isaachie, unde el a vieţuit întru nevoinţe pustniceşti pînă la moartea lui, săvîrşind multe minuni.

Acea mînăstire s-a umplut de monahi mulţi şi rîvnitori şi s-a făcut vestită prin sfinţenie, înaintea morţii lui, Sfîntul Isaachie 1-a numit pre ucenicul său Dalmatus stareţ în locul lui, de la care mai tîrziu şi-a luat numele şi mînăstirea [a Dalmaţilor]. Plăcutul lui Dumnezeu Sfîntul Isaachie a trecut la veşnicie în anul 383, spre a se bucura pururea de vederea feţei Domnului.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Macrina
Această Sfîntă Macrina a fost bunica Sfîntului Vasile cel Mare. Ea era vestită pentru marea ei înţelepciune, credinţă şi evlavie. Ea a fost uceniţa Sfîntului Grigorie Făcătorul de Minuni din Neocezareea. In timpul domniei lui Diocleţian, Macrina şi-a lăsat casa, şi împreună cu bărbatul ei Vasile s-au dus şi s-au ascuns în pustietăţi şi în codri.

Proprietăţile lor au fost confiscate de păgîneasca stăpînire, dar Macrina şi cu bărbatul ei nu au regretat nimic. Lipsiţi de toate în afară de dragostea lor pentru Dumnezeu, ei şi-au făcut casă din pustietatea codrului, unde au vieţuit timp de şapte ani.

Prin dumnezeiasca purtare de grijă, din munte se pogorau la ei capre, care le asigurau lor hrana zilelor. Ei amîndoi au adormit cu pace în veacul al patrulea, după ce au trecut prin suferinţe mari pentru Credinţa lor.

Cîntare de laudă la Sfîntul Isaachie Mărturisitorul
Isaachie, ca şi un alt Proroc Ilie,
Precum soarele străluceşte în virtuţi.
El pre împăratul imploră, pre el povăţuieşte,
Căci împăratul luptă contra lui Dumnezeu.
împărate, cu Cine vrei să lupţi?
Iată împărăţia ta se va pustii,
Căci tu vrei să te lupţi cu Cel Preaînalt,
Tu care eşti praf şi cenuşă
Sub Picioarele Lui.
Tu cu armată porneşti contra barbarilor sălbatici;
Tu în tine însuţi îţi pui nădejdea,
Sărmane împărat!
Dar iatăputera ta este ca şi-a furnicii;
Iar tare cu-adevărat este doar cel
Cu care este Dumnezeu.
Picioarele tale către două războaie-au pornit:
împotriva oamenilor, şi împotriva lui Dumnezeu.
Cu bieţii oameni poate că vei izbîndi,
Dar cu Dumnezeu te sfătuiesc
Degrab' să te împaci.
Ţine Ortodoxia, erezia stîrpeşte,
Căci altfel muri-vei ars de viu.
Ars şi aici, ars şi-n cealaltă lume!
Tu vei pierde astfel amîndouă lumi!"
Dar împăratul de-ale sjîntului rugi nu ascultă.
El în război se-aruncă, la Domnul nu gîndeşte.
El în război se-aruncă, şi din acel război
Nu se mai întoarce.
Ca o putoare piere a lui Valens viaţă.
Domnul Biericii Lui libertatea-i redă,
Iar pre Isaachie Sfîntul
Raiului îl învredniceşte.

Cugetare
Cuvîntul lui Dumnezeu este hrană sufletului. Cuvîntul lui Dumnezeu este şi puterea şi lumina sufletului. Cel care se îndeletniceşte cu citirea cuvîntului Domnului dă hrană, putere şi lumină sufletului său. Celui care poate i se cuvine să citească cuvîntul Domnului din Sfintele Scripturi, iar celui care nu poate i se cuvine să-1 asculte pre cel care îi vesteşte lui Sfintele Scripturi.

Toţi sfinţii au arătat marea binefacere care se ascunde în citirea cu luare aminte a Sfintelor Scripturi. Sfîntul Serafim de Sarov zice: „Sufletului trebuie să i se dea hrana cuvintelor Sfintelor Scripturi.

Căci cuvîntul lui Dumnezeu, după cum ne învaţă Sfîntul Grigorie Teologul, este pîinea îngerilor, care hrăneşte sufletul cel care însetează de Domnul. Dar, mai presus de toate, creştinul trebuie să citească Noul Testament şi Sfînta Psaltire. De aici vine luminarea minţii....De mare şi negrăit folos este să citeşti cuvîntul lui Dumnezeu în singurătate şi linişte şi să citeşti întreaga Sfînta Scriptură întru înţelegere.

Domnul dăruieşte mila Lui cea îmbelşugată omului care se străduieşte să facă aceasta, mai mult decît pentru oricare altă nevoinţă sau fapte bune, şi îi dăruieşte unuia ca acesta darul înţelegerii.

Cînd omul îşi hrăneşte sufletul cu cuvîntul lui Dumnezeu, atunci el se umple de înţelegere, şi începe să deosebească limpede binele şi răul.

Luare aminte
Să luăm aminte la harul Duhului Sfint Dumnezeu de la Sftnta Taină a Preoţiei:
La cum harul sfinţeşte, luminează şi îl împuterniceşte pe om să slujească ca păstor şi ca învăţător;
La cum harul îl împuterniceşte pe preot să slujească celelalte Sfinte Taine.

Predică Despre Sfinta Taină a Preoţiei
Şi ei, rugîndu-se, şi-au pus mîinilepeste ei (Fapte 6:6).

Punîndu-şi mîinile peste cei aleşi dintre credincioşi, apostolii au hirotonit episcopi, preoţi şi diaconi. Este limpede din aceasta că Credinţa Creştină nu înseamnă doar învăţătura şi predicarea cuvîntului, ci înseamnă şi putere. Căci nu ajunge doar să cunoşti; este de trebuinţă ca să ai şi putere. Căci nu ajunge doar să fii ales de oameni; este de trebuinţă ca să fii consfinţit şi de Dumnezeu.

Dacă nu ar fi de trebuinţă de putere pentru chemarea preoţească, atunci nu ar fi de trebuinţă nici punerea mîinilor; ci ar fi suficientă doar predicarea cuvîntului, din gura celui care învaţă, către urechea celui care ascultă. Punerea mîinilor însă semnifică transferul de autoritate şi pogorîrea puterii de sus asupra celui ales. Puterea se află în harul lui Dumnezeu, Care îl întăreşte pe om, îl sfinţeşte şi îl luminează.

Cu adevărat, harul Domnului este cel care învaţă, conduce, păstoreşte, iar prin Sfintele Taine, întăreşte turma lui Hristos. Preotul este vasul acestei negrăite, înfricoşate şi atotîndestulătoare puteri a harului. Binecuvîntat este preotul care înţelege comoara cea care s-a dăruit întru dînsul! Binecuvîntat este el cînd frica de Domnul nu-1 părăseşte nici zi, nici noapte, pînă la ultima lui suflare!

Căci pe pămînt cinste mai mare nu se află, nici responsabilitate mai mare, decît cea a chemării preoţiei. Prin punerea mîinilor de către Episcop, preotul a intrat în comuniune cu izvorul cel ceresc şi veşnic al harului şi cu puterea sfinţilor apostoli. Prin aceasta, preotul s-a făcut conlucrător al harului şi împreună slujitor cu toţi preoţii ortodocşi din timpurile apostolice şi pînă în ziua de astăzi, cu marii ierarhi, cu nenumăratele şiruri de sfinţi, mărturisitori, făcători de minuni, nevoitori şi mucenici.

Asupra lui se răsfrînge şi podoaba demnităţii lor, dar el poartă şi povara vredniciei lor, a exemplului lor, şi a mustrărilor lor.

O fraţilor, mare şi covîrşitoare este slujirea păstorului turmei celei cuvîntătoare a lui Hristos. El dator este a se ruga Domnului pentru toţi, şi toţi credincioşii au datoria să se roage înaintea lui Dumnezeu pentru el. O Stăpîne Doamne Arhiereule Ceresc, dăruieşte tuturor Ortodocşilor preoţi putere, înţelepciune, curăţie, rîvnă, blîndeţe, şi toate virtuţile apostolice, prin harul Duhului Tău Celui Sfînt, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE