Proloagele (27 Mai)


Pomenirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Terapont, Episcopul Sardelor
Acest sfînt ierarh Terapont a adus pre mulţi elini la Credinţa în Hristos, din care pricină a fost chinuit sălbatic cu înfometarea, întemniţarea şi biciuirea. Chinuitorii 1-au întins pe sfinţitul bărbat gol la pămînt, 1-au legat de patru cioate uscate, şi 1- au biciuit cu cruzime pînă cînd carnea trupului se desprindea de oase.

Dar cu toate acestea mucenicul lui Hristos nu a murit, iar cele patru cioate uscate au înverzit din ele crescînd patru arbori falnici de la care mulţi bolnavi îşi luau vindecarea. La urmă sfinţitul Terapont a fost junghiat şi hăcuit ca un miel fără de glas, iar sfmtsfinţitul său suflet s-a strămutat întru cereasca împărăţie spre a privi veşnic slava lui Dumnezeu.

Sfîntul Sfinţit Mucenic Terapont a luat cu cinste mucenicia cam pe la anul 259, în timpul lui Valerian.

Pomenirea Sfinţilor Mucenici Teodora şi Didim
în timpul împărăţiei nelegiuitului Maximilian locuia în Alexandria fecioara Teodora, o tînără aristocrată ce primise educaţie aleasă. Creştină fiind, Teodora a fost adusă la judecata tribunalelor păgîneşti. Fiind dată multă vreme la torturi sălbatice pentru Credinţa ei, cezarul-torţionar a poruncit ca Teodora să fie dusă la casa de desfinări spre batjocura soldăţeilor lui.

Sfînta Teodora s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o păzească de profanare, în această vreme de ea s-a apropiat soldatul Didim, care i-a spus că şi el este rob al lui Hristos. Acest soldat i-a dat Teodorei hainele lui soldăţeşti şi a eliberat-o, iar el luîndu-şi asupra strai de femeie a rămas la casa de desfrîu, în locul Teodorei. Dar descoperit fiind, el a fost arestat şi adus la rîndul lui la păgîneasca judecată.

El a recunoscut fără teamă că este creştin şi că el a salvat-o pe Teodora, şi de asemenea că este gata să moară pentru Hristos. Didim a fost osîndit la moarte şi era dus către eşafod. Dar din mulţime Teodora a alergat în urma carului lui şi a strigat: „Măcar că tu cinstea mea ai salvat, totuşi de moartea mucenicească nu ţi-am cerut să mă scapi!

Lasă-mi mie cununa aceasta!" Iar Sfîntul Didim i-a zis: Scumpa mea soră, nu mă împiedica să mor pentru Hristos, şi să-mi spăl păcatele mele cu sîngele meu! Văzînd şi auzind convorbirea aceasta, paginii i-au osîndit pe amîndoi la moarte, iar după ce au fost decapitaţi în acelaşi timp şi în acelaşi loc, trupurile lor au fost arse. Ei au luat cu cinste mucenicia şi s-au încununat cu cununa veşnicei slave la anul 304, în cetatea Alexandriei.

Pomenirea Sfîntului David din Garesia
Acest David este unul dintre cei treisprezece Sfinţi Părinţi ai Georgiei ce se pomenesc la 7 mai. El s-a numit „din Garesia" pentru că aşa se numea pustia de lîngă Tbilisi în care Sfîntul David s-a nevoit întru viaţa pustnicească. La vîrstă înaintată ajungînd, David a voit să meargă la Locurile Sfinte împreună cu puţini ucenici ai săi.

El a încredinţat grija mînăstirii Bătrînilor Luchian şi Dodo, şi şi-a început călătoria. Cînd au ajuns la un deal de pe care se vedea Ierusalimul, David a început să plîngă şi a zis: „Oare cum voi îndrăzni a umbla pe urmele paşilor Domnului meu cu picioarele mele necurate?" David atunci a cerut ucenicilor săi să meargă ei, ca unii mai vrednici, să se închine la Sfintele Locuri, iar el luînd cu sine trei pietre, a început a se întoarce acasă.

Dar Domnul nu a voit să îngăduie ca această adîncă smerire să rămînă ascunsă lumii, şi de aceea a trimis pre un înger al Său care Ilie, Patriarhul Ierusalimului, ca să-i zică: „Trimite îndată după bătrînul care acum se întoarce către Siria. El duce cu sine trei pietre.

El a luat şi duce cu el tot harul Pămîntului Sfînt. Ci lui o piatră singură îi ajunge pentru binecuvîntare, iar celelalte două să se aducă la Ierusalim. Acel bătrîn este Avva David din Garesia." La auzul graiurilor îngerului, Patriarhul a trimis îndată alai care 1-a ajuns pe Avva David din urmă, au luat două pietre de la el şi 1-au slobozit să plece.

Cea de a treia piatră stă pe lespedea lui de mormînt pînă astăzi, avînd puterea de a vindeca minunat bolile oamenilor.

Cîntare de laudă la Sfinţii Mucenici Didim şi Teodora
Frumosul Didim la moarte s-a dus
Psalmii lui David cîntînd cu bucurie.
Aste cîntări Teodora auzind,
Grăbita-n cetate după Didimus.
Cu Didim ea se ceartă,
Pentru mucenicie luptă:
O Didime, salvatorule al meu,
Pe mine, pe mine mai întîi să mă ucidă!
Tu cinstea mea ai apărat,
Dar de-a muceniciei cunună
Vrei să mă lipseşti!
O Didime, slava şi biruinţa ale tale sînt,
Dar moartea, lasă-mi-o mie!
Ieşi de acolo, iar sabia cadă
Doar peste-al meu cap!"
Didim mucenicul către Teodora grăieşte:
„Iubita mea soră, fecioară Teodora,
Dar această moarte-i fericirea
Ce eu mi-am dorit.
Eu pentru Domnul Hristos ca să mor am voit.
De ajuns fie ţie curată fecioria ta.
Ci lasă lui Didim cape-a lui viaţă
Răsplată să I-o aducă Lui Dumnezeu!
Dar Todora să asculte nu voieşte;
înaintea lui Didim la moarte grăbeşte ea.
Ci şi eu am un cap,
şi eu un suflet căruia-i trebuieşte Mîntuire!
O minunată ceartă!
O fericită întrecere
a muceniceştii morţi!
Ci cu-adevărat o singură sabie
Putut-a două capete-a tăia.
Didim şi Teodora acum
Cu oştirile cereşti se numără,
Iar nouă prepămînt
Ale lor rugăciuni mîntuitoare ne sînt.

Cugetare
Sănătatea trupească, fără nici o îndoială, este un mare dar de la Dumnezeu. Dar ea nu este nici pe departe cel mai mare bine pe pămînt, după cum mărturisesc despre aceasta mulţi oameni, prin viu grai şi prin scris. Căci oricît de scumpă ar fi sănătatea omului, ea este doar trecătoare; iar ceea ce este trecător nu poate fi numit cea mai mare binecuvîntare a omului.

Mai scumpe decît cele trecătoare şi trupeşti sînt valorile cele neschimbate, veşnice şi nepieritoare, tot aşa cum veşnicia este mult mai înaltă decît curgerea timpului. Valorile cele neschimbate şi nepieritoare intră în alcătuirea sănătăţii sufletului.

Părintele loan din Kronştat zice: O, eu însumi simt cum, atunci cînd mă aflu complet sănătos şi nu mă ostenesc întru nevoinţe, atunci mor cu duhul; atunci împărăţia lui Dumnezeu nu este întru mine; atunci trupul mă stăpîneşte pe mine, iar odată cu trupul, diavolul.

Luare aminte
Să luăm aminte la harul Sfintului Duh Dumnezeu de la Sfinta Taină a împărtăşaniei:
La cum harul preface pînea şi vinul sfinţite întru jertfa vie a lui Hristos;
La cum harul lucrează în pîine şi în vin în acelaşi chip în care a lucrat în trupul celei Sfinte şi Preacurate Fecioare Măria, la vremea întrupării Domnului nostru.

Predică Despre covîrşitoarea bogăţie a Harului lui Dumnezeu arătată de-a lungul veacurilor
Ca să arate în veacurile viitoare covîrşitoarea bogăţie a harului Său (Efeseni 2: 7).

Cu darul lui prorocesc, Sfîntul Apostol Pavel a grăit de mai înainte despre bogăţiile harului care, de-a lungul tuturor veacurilor, se vor revărsa peste generaţiile de oameni de pe pămînt. Noi cei care trăim la aproape douăzeci de veacuri depărtare de vremurile Sfinţilor Apostoli, putem da mărturie despre adevărul cuvintelor rostite atunci de către Sfîntul Apostol Pavel.

Aşa cum sînt stupii plini de mierea preţioasă a albinelor celor pline de har, aşa şi toate veacurile de la Hristos şi pînă astăzi sînt pline de oameni plini de har, bărbaţi, feciorelnici, şi femei.

O, covîrşirea bogăţiilor harului lui Dumnezeu care s-a arătat în nenumărate suflete care mai întîi au fost păcâtoae, dar după aceea sfinte! O, covîrşirea bogăţiilor harului lui Dumnezeu care se arată în bărbaţii şi femeile care la început erau slabi şi fricoşi iar după aceea, plini de curaj, îl mărturiseau pe Hristos Domnul şi se jertfeau cu bucurie pentru El!

O, covîrşirea bogăţiilor harului lui Dumnezeu care se arată de-a lungul veacurilor întru cei simpli şi neştiutori de carte, care se fac prin el cu adevărat bărbaţi înţelepţi şi generali duhovniceşti ai oştirilor credincioase ale lui Hristos! Fraţilor, gîndiţi-vă numai la cît de multă sfinţenie, la cîte nedescoperite jertfe, la cît neînregistrat în cronici eroism, la cîte virtuţi necîntate de nici o cîntare, zac ascunse în adîncurile celor douăzeci de veacuri de creştininsm!

Cînd toate aceste comori face-se-vor cunoscute, toate cele din veacurile cele mai îndepărtate, şi pînă în veacurile ce vor mai veni pînă la sfîrşitul lumii, atunci îngerii şi oamenii vor vedea şi se vor uimi înaintea negrăitelor bogăţii ale harului lui Dumnezeu. Atunci însuşi Sfîntul Apostol Pavel va trebui să strige: „Chiar de şi Apostol am fost, cu toate acestea cuvintele mele au fost prea slabe în a arăta toată covîrşitoarea bogăţie a harului lui Dumnezeu, pe care, din marea Sa iubire de oameni, el a lăsat-o ca să răsară în lume!"

O Preasfîntă Treime, O lubitorule de oameni Doamne, ridică inimile noastre ca să slăvim şi să lăudăm neîncetat covîrşitoarea bogăţie a harului Tău, Căci pre Tine Te lăudăm şi Ţie Iţi mulţumim în veac, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE