Pomenirea Sfîntului Mucenic Teodot şi a celor Şapte Muceniţe Fecioare: Tecusa, Alexandra, Claudia, Falina, Eufrasia, Matroana şi lulia
Teodot a fost hangiu în Anchira în timpul domniei împăratului Diocleţian. Deşi bărbat căsătorit, el vieţuia împreună cu soţia lui după cuvîntul Apostolului: cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea (I Corinteni 7:29). El îşi ţinea hanul în mare rînduială ca să poată să-i adăpostească pe creştini fără să stîrnească suspiciunile autorităţilor celor păgîne.
Hanul lui era un liman pentru creştinii prigoniţi. Teodot ajuta în taină cu toate cele de trebuinţă pe creştinii care scăpaseră în peşteri şi în munţi, şi aduna în taină trupurile creştinilor omorîţi şi le îngropa. La acea vreme, şapte fecioare au fost aduse la judecată, torturate pentru credinţa lor în Hristos, iar la urmă înecate într-un lac. Una dintre ele, Sfînta Tecusa, i-a apărut în vis lui Teodot şi i-a cerut să scoată trupurile lor din lac şi să le îngroape, într-o noapte întunecoasă Teodot a ieşit împreună cu un însoţitor credincios să împlinească dorinţa muceniţei.
Conduşi de un înger al Domnului, el a izbutit să afle trupurile fecioarelor şi să le îngroape. Dar acest însoţitor pînă la urmă 1-a trădat pe Teodot judecătorului, iar judecătorul 1-a supus pe Teodot unor chinuri cumplite. Teodot a îndurat toate ca şi cînd altcineva ar fi fost troturat în locul lui, ţinîndu-şi mintea cufundată în Dumnezeu.
După ce tot trupul mucenicului a devenit o rană înreagă, iar dinţii i-au fost sfărîmaţi cu un bolovan, necuratul judecător a poruncit omorîrea lui prin tăierea capului. Dus fiind la locul de tăiere, creştinii de pe cale plîngeau pentru el, dar Sfintul Teodot le-a strigat: „Fraţilor, nu mă plîngeţi pe mine, ci mai vîrtos lăudaţi pe Domnul Iisus Hristos, Cel Care mi-a dat mie să sfirşesc alergarea mea şi să biruiesc vrăjmaşul."
Zicînd acestea, el şi-a pus capul pe butuc şi a fost tăiat la anul 303. Un preot al lui Hristos a îngropat cu cinste trupul mucenicului pe un deal din afara oraşului. Mai tîrziu pe acel loc s-a ridicat o sfinta biserică închinată Mucenicului Teodot.
Pomenirea Sfinţilor Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel şi Cristina
Un tînăr foarte frumos, pe nume Petru, un bărbat foarte distins, Dionisie, doi soldaţi, Andrei şi Pavel, şi o fată în vîrstă de şaisprezece ani pe nume Cristina, Lau mărturisit cu toţii plini de curaj pe Hristos Stăpînul şi au luat moarte pentru mărturisirea Numelui Lui.
împreună cu dînşii a fost chinuit şi Nicomah, dar acesta în mijlocul chinurilor s-a lepădat de Hristos şi a imediat a înnebunit. Nebun fiind, el a început să-şi muşte propriul trup, vărsînd cele dinlăuntrul lui, pînă cînd a murit. Acestea s-au întîmplat la anul 250.
Pomenirea Sfinţilor Mucenici Iraclie, Paulin şi Venedim
Aceştia trei au fost toţi atenieni. Ei au luat mucenicia pentru Credinţa în Hristos sub împăratul Decius.
Ei au fost arşi de vii într-un cuptor de foc pentru numele lui Hristos.
Cîntare de laudă la Sfîntul Teodot
Lîngă Anchira, pe un deal înverzit,
O obşte mică de prigoniţi creştini
Cu binecuvîntare îşi mănîncă pîinea.
Cu cît este soarele mai luminos decît stelele,
Cu atît mai tare străluceşte şi Teodot între ei.
Lîngă el sade presbiterul Fronto.
Către Fronto Teodot grăieşte:
Potrivit pentru zidirea unei biserici
locul acesta este,
peste moaşte de sfinţi mucenici!
Iar Fronto zice către Teodot:
Sîrguieşte-te, minunate om al lui Dumnezeu,
să ne afli moaşte de sfinţi mucenici,
şi uşor apoi clădi-vom biserică aici.
Teodot atotminunatul a zîmbit.
Din dreapta lui el a scos un inel,
Pe care presbiterului întinzîndu-l,
Grăi aceste cuvinte:
Iată cuvîntul meu îţi dau şi inelul
drept zălog:
curînd sfinte moaşte găsi-voi
şi la acest loc le voi aduce!
Teodot astfel prorocie grăi:
Pe-a lui proprie mucenicie,
A lui moarte pentru Hristos.
După cum a spus,
Aşa s-a şi-ntîmplat.
Sfintele lui moaşte la acel loc
Au fost aduse,
Iar peste ele frumoasă biserică s-a clădit:
Semn sfînt al marii biruinţe,
Semn veşnic al marii biruinţe,
Lingă Anchira, pe dealul înverzit.
Cugetare
Ascunderea virtuţilor proprii şi a nevoinţelor duhovniceşti a fost întotdeauna un obicei al tuturor asceţilor creştini, atît bărbaţi, cît şi femei, nu numai în zorii erei creştine, dar de-a lungul tuturor timpurilor de atunci şi pînă în zilele noastre. Eudochia, soţia slăvitului Prinţ Dimitri Donskoy, cel care a eliberat Rusia de tătari, a rămas văduvă la anul 1389, pe cînd era încă foarte tînără.
Plină de credinţă şi de evlavie, această prinţesă a zidit multe biserici, a împărţit milostenii, şi în taină se nevoia în aspre nevoinţe trupeşti, cu postiri şi privegheri lungi, în jurul trupului ei ea avea înfăşurat un lanţ de fier. Dar la arătare întotdeauna apărea senină celor din jur, îmbrăcată cu rochii scumpe împodobite cu mărgăritare.
Cei care o vedeau ziceau multe rele despre ea, împrăştiind zvonuri cum că ar duce o viaţă imorală. Fiii ei au auzit şi ei despre aceasta şi, umiliţi şi revoltaţi, i-au grăit deschis mamei lor despre cele ce se spun despre ea. Atunci maica şi-a deschis rochia cea luxoasă iar fiii au văzut cu groază trupul uscat şi înfăşurat în lanţuri al mamei lor.
Luare aminte
Să luăm aminte la lucrarea Duhului Sfînt Dumnezeu asupra sfinţilor mucenici:
La cum Duhul Sfînt îi mîngîia pre ei, în mijocul chinurilor lor;
La cum uneori, după sflntă voia Lui, El făcea ca trupurile lor să nu simtă deloc văpaia sau arderea focului.
Predică Despre mărturia Duhului Sfînt
Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine(Ioan 15:26).
Dumnezeu Fiul L-a trimis pe Dumnezeu Duhul Sfînt în lume ca să mărturisească despre El pînă la sfîrşitul veacurilor. Acela va mărturisi despre Mine. Dar cum va mărturisi Dumnezeu Duhul depsre Dumnezeu Fiul? Dumnezeu Duhul va mărturisi despre El în multe feluri:
Prin atragerea sufletelor oamenilor către Biserica lui Hristos;
Prin descoperirea faţă de oameni a înţelesului Sfintelor Scripturi;
Prin conducerea minţilor oamenilor la Sfintele Porunci ale lui Hristos şi la împlinirea lor cu fapta;
Prin dăruirea de căldură, prospeţime, putere şi blîndeţe rostirii cuvintelor lui Hristos;
Prin convertirea celor ce se pocăiesc la calea dreptăţii;
Prin împlinirea tuturor făgăduinţelor şi prorociilor făcute de Hristos oamenilor, neamurilor, şi Bisericii lui Dumnezeu;
Prin întărirea Bisericii lui Hristos şi păstrarea ei tare împotriva tuturor furtunilor timpului şi tuturor relelor aduse de demoni şi slugile lor de-a lungul timpurilor.
Duhul, Cel Care lucrează în felurile înşiruite mai sus şi în multe nenumărate altele, este Duhul lui Dumnezeu, Duhul Adevărului, blînd, de viaţă-facător şi atotputernic. Nici unul dintre cuvintele Mîntuitorului nu merge în pofida Duhului lui Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu nu merge niciodată şi nicicum în pofida măcar a unui singur cuvînt al lui Hristos. De aceea, cînd Duhul lui Dumnezeu binevoieşte să se sălăşluiască în inima vreunui om, acel om se înviorează şi se face martor adevărat a toate cele pe care Stăpînul Hristos le-a grăit şi le-a lucrat.
Atunci acel om are o credinţă plină de bucurie şi de neclintit. Căci cum ar putea el să nu-L creadă pe cel mai mare şi mai statornic Martor şi împreună Lucrător în toate cuvintele, minunile şi lucrările lui Hristos?
Astfel, fraţilor, să ne rugăm mai înainte şi mai presus de toate ca acest Martor şi împreună Lucrător, adică Sfîntul şi Atotputernicul Duh al Domnului, să vină şi să se sălăşluiască în inimile noastre, astfel încît credinţa noastră să se facă şi ea vie, fericită, şi de neclintit. O Doamne Duhule Sfinte, Duhul Adevărului, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.