Sfintul Teodor acesta a fost ucenic al Sfîntului Pahomie cel Mare. El s-a născut şi a crescut păgîn, dar tînăr fiind a ajuns la cunoştinţa cea a devărată a Sfintei Credinţe şi a primit Sfîntul Botez. Aflînd despre Sfintul Pahomie, Teodor a părăsit în taină casa părinţilor săi şi a mers la mînăstirea Sfîntului Pahomie. Acesta 1-a tuns monah şi 1-a iubit foarte pentru marea lui rîvnă şi desăvîrşita lui ascultare.

Cînd la mînăstire a sosit maica lui ca să-1 cheme înapoi acasă, Teodor nici nu s-a învoit să o vadă. Ci mai vîrtos el a făcut rugăciune ca Dumnezeu să o lumineze şi pe maica lui cu lumina cunoştinţei. Cu adevărat, nu numai că fiul nu s-a mai întors nicicum acasă, dar nici maica nu s-a mai întors acasă. Văzînd că în apropiere se afla o mînăstire de femei sub purtarea de grijă a surorii Sfîntului Pahomie, ea a mers acolo şi a luat chipul creştinesc şi monahicesc.

După un oarece timp Pafnutie, fratele lui Teodor, a venit şi el la mînăstirea Sfîntului Pahomie şi a luat şi el chipul cel monahicesc. Apoi, episcopul de Panopolis 1-a chemat pe Sfîntul Pahomie ca să întemeieze în eparhia lui o mînăstire pentru cei care doreau viaţa călugărească. Pahomie 1-a luat pe Teodor cu el şi i-a încredinţat toată grija întemeierii noii mînăstiri.

După moartea Sfîntului Pahomie, Teodor a fost ridicat de către obşte stareţ al tuturor sfintelor mînăstiri întemeiate de stareţul său şi a trăit pînă la bătrîneţi adînci şi încuviinţate.

El viaţa toată şi-a trăit-o ca un plăcut al lui Dumnezeu, povăţuind mulţime de monahi pe drumul mîntuirii. El s-a odihnit cu pace şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei Veşnicei Lumini la anul 368.

Sfîntul Grigorie Dialogul povesteşte despre această fecioară că avea doar nouă ani cînd, în două împrejurări diferite, a venit la ea Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, înconjurată de un alai de tinere luminoase. Cînd Musa a zis că şi ea voieşte să facă parte din acea sfîntă suită a împărătesei Cerurilor, Născătoarea de Dumnezeu i-a zis că se va întoarce şi cu adevărat îi va împlini dorirea, peste un timp de o lună.

Ea a mai învătat-o pe Musa cum să vieţuiască în răstimpul de treizeci de zile pînă atunci. In ziua a douăzeci şi cincea a intervalului, Musa a căzut bolnavă la pat. în ziua a treizecea, Preacurata a venit din nou, chemînd-o pe nume cu voce blîndă, căreia Musa i-a răspuns, „Iată, vin. O Doamna mea, iată, vin!" şi şi-a dat sufletul.

Musa a trecut din viaţa aceasta la viaţa cea adevărată în veacul al cincilea.

Acest sfînt patriarh Nicolae a fost vestit pentru asprimea vieţii lui. Cînd împăratul Leon cel înţelept şi-a luat soţie pentru a patra oară, patriarhul nu 1-a mai primit pe acesta în Sfîntă Biserică şi 1-a caterisit pe preotul care oficiase cununia. Ca urmare, împăratul 1-a scos din scaun pe patriarhul Constantinopolelui şi 1-a surghiunit într-o mînăstire.

Delegaţii Papei Serghie al II-lea de la Roma au aprobat cea de a patra căsătorie a împăratului Leon. Cînd împăratul a murit, Nicolae a fost rechemat în scaunul său patriarhal, din care a convocat un sinod local la anul 925, în cadrul căruia s-a hotărît că a patra cununie a creştinilor este de obşte oprită.

Numele „Misticul" semnifică faptul că Sfîntul Nicolae fusese unul din membrii de rang înalt al Consiliului de taină al împăratului. Mai înainte de a fi monah şi cleric, Sfîntul Nicolae fusese unul dintre primii curteni ai curţii imperiale, dar lepădînd deşertăciunea lumii, el s-a făcut monah. Sfîntul Nicolae acesta s-a odihnit cu pace la anul 930.

Nicolae acesta s-a născut în Epira. El a fost schingiuit cu sălbăticie de către turci pentru credinţa lui în Hristos, şi omorît la Trikkala prin tăierea capului, la anul 1617.

O răcliţă cu sfîntul cap al acestui mucenic se păstrează pînă astăzi în una din mînăstirile Meteorei, din Tesalia. La sfintele lui moaşte se lucrează minuni mari şi se vindecă boli grele. El mai ales este chemat de credincioşi ca să le alunge insectele dăunătoare de pe ogoare.

In timpul împăratului Heraclie, cam pe la anul 610, patruzeci şi patru de părinţi din Mînăstrirea Sfîntului Sava cel Sfinţit de lîngă Ierusalim au luat mucenicia pentru Credinţa Creştină.

Vitejia şi jertfa lor a fost aşternută pe hîrtie de Sfîntul Antioh, care a fost un martor ocular (sfînt care se pomeneşte la 24 decembrie).

Nicolae mucenicul pentru Hristos se jertfeşte,

Şi cu dureri sîngeroase îl biruie pe satan.

Viteazul de Hristos nu a voit să se lepede,

Ci pre El L-a lăudat cît a mai avut glas;

Iar cînd glasul a pierit, lauda în inimă a săvîrşit-o.

El chiar mai mari chinuri cerea de la călăii lui.

Sălbatici precum lupii, turcii-l lovesc cu cruzime;

Ei îl torturează bestial.

La sfîrşit îl ucid tăindu-i sfîntul cap.

Capul sfîntului se rostogoleşte pe covorul de iarbă;

Şi acolo străluceşte minunat.

Un creştin îl înfăşoară în ştergar de mătase,

Şi-l duce în biserică, spre vindecare pentru mulţi:

Spre vindecarea strîmbilor, orbilor, şi-a celor

Ce minţile şi le-au pierdut.

Din toate părţile Domnul pe necredincioşi pedepseşte,

Dar pe credinciosul Nicolae El pururea l-a preaslăvit.

Cînd Sfintul Teodor cel Sfinţit a fost la Panopolis împreună cu părintele lui duhovnicesc Sfintul Pahomie, a venit la el un filozof şi i-a cerut să intre într-o dispută pe teme de credinţă. Filozoful i-a pus Sfmtului Teodor aceste trei întrebări: „Cine nu s-a născut, dar a murit? Cine s-a născut, dar nu a murit? Cine a murit, dar nu a putrezit?" La aceste întrebări, Sfmtul Teodor a răspuns: „Adam nu s-a născut, dar a murit.

Enoh s-a născut, dar nu a murit. Soţia lui Lot a murit, dar nu a putrezit." Şi sfintul a mai adăugat şi un sfat pentru filozof: „Bagă în urechi sfatul nostru sănătos; leapădă-te de aceste întrebări fără rost şi de aceste chiţibuşerii scolastice; apropie-te de Hristos, Cel Căruia noi Ii slujim, şi vei primi iertarea păcatelor."

Filozoful a rămas cu gura închisă în faţa unui astfel de răspuns precis, şi a plecat plin de ruşine. Se vede limpede de aici enorma diferenţă dintre un filozof păgîn şi un sfînt creştin. Primul se pierde în abstracţii, în cuvinte isteţ învîrtite, în concursuri de logică şi alte gimnastici mintale, cîtă vreme cel de al doilea îşi concentrează întreaga minte şi fiinţă la Dumnezeul Cel Viu şi la mîntuirea sufletului lui.

Primul este abstract şi mort, iar al doilea este practic şi viu.

Să luăm aminte la lucrarea Duhului Sfînt Dumnezeu asupra Sfinţilor Apostoli:

La cum Duhul Sfînt a călăuzit tainic paşii Sfinţilor Apostoli către cele mai îndepărtate ţări;

La cum Duhul Sfînt i-a adunat pe Sfinţii Apostoli la Ierusalim, din cele mai îndepărtate ţări, ca să fie de faţă la înmormîntarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

După aceasta s-a arătat un bărbat cu căruntele şi cu slavă minunată şi preacuvioasă mărire era împrejurul lui. Şi a grăit Onia, zicînd către Iuda: Acesta este iubitorul de fraţi, prorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfînta cetate (II Macabei 15: 13-14).

Aceasta a fost vedenia pe care a avuto viteazul Iuda Macabeul. Primul care i s-a înfăţişat din cealaltă lume a fost Onia marele preot, iar după aceea Sfîntul Proroc Ieremia. Aşa cum Apostolii i-au văzut pe Moise şi pe Ilie în slavă pe Muntele Thabor, tot aşa odată Iuda Macabeul 1-a văzut în slavă pe Sfîntul Proroc Ieremia.

Deci iată, chiar înainte de naşterea lui Hristos, Domnul Cel Multmilostiv nu i-a lăsat pe oameni fără încredinţare despre existenţa vieţii de după moarte. Deci după toate acestea, oricine mai cutează a se îndoi de viaţa după moarte, se condamnă pe sine la blestemul propriilor păcate şi la moartea veşnică sub piatra de mormînt. Aşa cum lucrurile moarte nu pot vedea lumina zilei, aşa nici cei care se îndoiesc de acest adevăr al vieţii după moarte nu pot vedea viaţa cea veşnică care este, şi care nu are sfîrşit.

Dar priviţi slava care îl înconjoară pe Sfîntul Proroc Ieremia în cealaltă lume!: căruntele şi slavă minunată şi preacuvioasă mărire era împrejurul lui! El iradia deci o anume măreţie ce nu se poate descrie în cuvinte, o aureolă strălucitoare, o inexprimabilă bucurie şi frumuseţe.

El este prorocul care în timpul vieţii a fost tras şi bătut de către cei cărora le comunicase cuvîntul şi voia lui Dumnezeu, el este acela care a stat captiv în temniţă şi a fost mucenicit într-o groapă adîncă şi pestilenţială, cel de care şi-au bătut joc ca de un mincinos, care a fost judecat ca un vînzător, şi care în final a fost omorît cu pietre ca unul fărădelege. Dar judecata păcătoşilor pe acest pămînt este una, iar judecata lui Dumnezeu Celui din ceruri este cu totul altceva. Cei mai umiliţi dintre oameni au fost încununaţi cu slavă îngerească înaintea lui Dumnezeu.

Şi totuşi, să luăm aminte cum numşete cerul pe cel care pe pămînt a fost injuriat cu numele de mincinos, trădător şi om fărădelege: Acesta este iubitorul de fraţi -iată cum îl recomandă cerul! Acesta este iubitorul de fraţi, prorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor. Mai departe, să luăm aminte fraţilor, la aceea că sfinţii lui Dumnezeu se roagă deci în ceruri pentru noi! Ei deci acolo nu dorm, ci se roagă pentru noi în timp ce noi înşine dormim; nemîncînd, ei se roagă acolo pentru noi, cei care mîncăm şi prea mîncăm; nepăcătuind, ei se roagă pentru noi în timp ce noi păcătuim.

O fraţilor, să ne ruşinăm de feţele atîtor prieteni mari şi adevăraţi ce avem în ceruri! Să ne ruşinăm, să ne ruşinăm de noianul de rugăciuni pe care le fac sfinţii în ceruri pentru noi şi să ne alăturăm şi noi măcar rugăciunilor lor! O Atotminunate Doamne, iartă-ne nouă păcătoşilor ticăloasa noastră trîndăvie şi păcătoasa grosime a minţii noastre! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.