Proloagele (9 Mai)


Pomenirea Sfîntului Proroc Isaia
Acest mare şi slăvit proroc pogora dintr-o stirpe împărătească. Isaia s-a născut la Ierusalim din tatăl cu numele Amos, carele era fratele lui Amazia, Regele ludeei. Prin harul covîrşitor al lui Dumnezeu, Isaia a fost vrednic să vadă pre Domnul Savaot aşezat pe tronul slavei celei cereşti, înconjurat de serafimii ci cu şase aripi care cîntau cîntarea neîncetată : Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Savaot (Isaia 6 : 3).

Isaia a prorocit multe lucruri către unii oameni aparte, precum şi către tot poporul. Odată el a umblat timp de trei zile gol pe străzile Ierusalimului, în semn de prorocire a iminentei căderi a Ierusalimului în mîna regelui asirian Sennaherib, şi ca semn regelui şi căpeteniilor poporului ca să nu se încreadă în ajutorul egiptenilor sau etiopienilor care aveau să cadă şi ei în mîinile aceluiaşi Sennaherib, ci mai vîrtos să se încreadă numai în Dumnezeu Cel Preaînalt.

Această prorocie, precum şi altele, s-a împlinit pînă în cele mai mici amănunte. Dar marile prorocii ale lui Isaia se referă la întruprea Domnului, la Naşterea Lui din Pururea Fecioara, la loan Botezătorul şi la multe evenimente din viaţa Mîntuitorului Hristos.

Acest proroc, din pricina marii curaţii a inimii lui şi a rîvnei pentru Dumnezeu, a primit şi darul facerii de minuni. Astfel, cînd Ierusalimul era asediat de duşmani şi era o secetă cumplită, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu şi a curs apă de sub Muntele Sion. Această apă s-a numit Siloam, care înseamnă «trimis». Mai tîrziu, Domnul avea să îndrepte paşii celui orb din naştere către această apă, în care să se scalde şi astfel să-şi recapete vederea, în timpul domniei Regelui Mânase, cînd Isaia tuna şi fulgera împotriva obiceiurilor păgîneşti la care se dedase poporul evreu, în frunte cu regele şi cu căpeteniile lui, pe cînd Isaia le arăta lor că au căzut la fel de jos ca Sodoma şi Gomora cea din vechime, atunci el a ridicat ura înverşunată a regelui şi căpeteniilor împotriva luişi.

De aceea nelegiuiţii conducători ai poporului 1-au prins pe marele proroc, 1-au scos afară din cetate şi 1-au tăiat în două cu fierăstrăul. Isaia a trăit şi a prorocit cu şapte sute de ai înaintea venirii Mîntuitorului Hristos.

Pomenirea Aducerii cinstitelor moaşte ale Sfîntului Nicolae Făcătorul de Minuni, Episcopul Mirelor Lichiei
în anul 1087, în timpul domniei împăratului Alexie Comnenul, şi cînd pe scaunul patriarhal se afla Nicolae Gramaticul, trupul acestui minunat sfînt a fost adus din Cetatea Mirelor din Lichia în oraşul Bari din Italia.

Acestea s-au întîmplat din cauza atacurilor musulmane asupra cetăţii Mirelor Lichiei. Sfîntul s-a înfăţişat în vis înaintea unui cinstit preot din Bari şi i-a poruncit ca sfintele sale moaşte să fie aduse în acest oraş. La acea vreme Bari era un oraş Ortodox ce avea un Patriarh Ortodox, în timpul mutării cinstitelor moaşte multe minuni s-au lucrat, fie prin atingerea lor, fie de la mirul care ieşea cu îmbelşugare din ele.

Tot în această zi se mai pomeneşte şi minunea pe care a lucrat-o Sfîntul Nicolae cu regele sîrb Ştefan din Deceani. Aceasta a fost cînd Sfîntul Nicolae i-a dat înapoi vederea Regelui Ştefan.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Hristofor
Acest Sfînt Hristofor a fost un mare făcător de minuni. El este cu deosebire cinstit în Spania. Poporul se roagă lui pentru păzirea de diferite boli molipsitoare şi de toate felurile de ciume şi molime grele.

Sfîntul Hristofor a luat mucenicia pentru Hristos şi s-a preaslăvit de către El la anul 249.

Cîntare de laudă la Sfîntul Ştefan din Deceani
Ştefan cel orb pe Cîmpul Oilor doarme,
Şi în vis el este chinuit fără-ncetare.
Ochii lui sînt însîngeraţi, el tremură cu trupul:
Cu adevărat moartea este mai bună
Decît o asemenea viaţă.
Tot atunci însă un om îi apare în faţă,
îmbrăcat cu slavă, cu lumină cerească.
Nicolae al Mirelor Lichiei sînt,
iar pe tine te-a ales Domnul.
Priveşte la mîna dreapt-a mea, Ştefane,
Iată l ochii tăi eu îi ţin în ea.
Ochii pe care tu nu-i ai
La mine se află.
Eu ţie ţi-i voi da cînd Domnul mi-o va porunci.
Cinci ani s-au scurs, cinci ani de întuneric
Pentru Regele sîrb Ştefan.
Dar el credea fierbinte în Sfîntul ce i se arătase:
Nicolae Sfîntul la mine va veni,
el va mai veni o dată
şi cu-a Domnului voie, mă va ajuta.
Astfel cugeta Ştefan, rugîndu-se-n biserică,
Cu lacrimi rugîndu-se SJîntului lui iubit.
Astfel şezînd în a sa strană,
lată Nicolae Sfîntul i se arată din nou!
Sfîntul în dreapta sa ţine cei doi ochi ai săi.
Iată, o rege, ceasul bucuriei tale a sosit!
In Numele Domnului, Cel Care dă orbilor vedere,
Cu ai tăi ochi vezi acum şi strigă : Slavă lui Dumnezeu!
Sfîntul rege Ştefan ochii îşi atinge,
Dînd ca pe un văl de pe ei la o parte
întunericul care îi acoperea.

Cugetare
Orice creştin poate să se facă mucenic pentru Credinţă, în timpuri de prigoană, dar şi în timpuri de pace. Avva Atanasie zice: «Chinuieşte-te de către conştiinţa ta, mori păcatului, omoară-ţi mădularele cele pămînteşti, şi vei fi mucenic după dorinţa ta.

Mucenicii cei din vechime au stat împotriva împăraţilor şi cezarilor celor păgîni; tu însă stai împotriva împăratului păcatelor - adică a diavolului şi a cezarilor lui diavoleşti. Atunci erau temple păgîne şi idoli, împreună cu cei care le aduceau jertfe lor. Dar acum sînt cugetele cele idoleşti din inimi.

Cel care este rob patimei curviei cu adevărat se închină idolului Afroditei. Cel care se mînie şi se înfurie se închină idolului lui Ares. Cel care este avar şi nu-i pasă de durerile şi nevoile celui de aproape se închină idolului lui Hermes. Dar dacă tu te înfrînezi de la toate aceste patimi, atunci tu i-ai răsturnat pe idoli, ai respins cugetele cele rele şi te-ai făcut mucenic pentru Dreapta Credinţă.

Aşadar, creştinului celui rîvnitor de astăzi nu trebuie să-i pară rău că nu trăieşte în timpuri de prigoană a Creştinismului. Căci fiece creştin, indiferent de epoca în care trăieşte, poate să se facă mucenic pentru Hristos şi pentru Evanghelia Lui.

Luare aminte
Să luăm aminte la Pogorîrea Duhului Sfînt Dumnezeu peste sfinţii apostoli:
La cum toţi oamenii se minunau şi se mirau cînd priveau la Apostoli şi îi auzeau grăind în multe limbi;
La cum unii rîdeau pe socoteala lor, zicînd: Iar alţii, batjocorindu-i, ziceau că sînt plini de must (Fapte 2:13).

Predică Despre blestemul omului care se încrede în om
Aşa zice Domnul: Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul (Ieremia 17:5).

Cînd omul se înstrăinează în inima lui de Dumnezeu, el atunci începe de obicei să se încreadă în oameni şi în sine însuşi, căci în cine altcineva să se încreadă din moment ce şi-a tăiat funia micii lui bărcuţe de corabia lui Dumnezeu care pînă atunci îl ducea? Din moment ce s-a tăiat de la corabia lui Dumnezeu nu-i mai rămîne nimic de făcut decît să se încreadă în tăria propriei lui ambarcaţiuni sau în bărcile vecinilor.

Slabă nădejde, dar singura care se pare că i-a mai rămas! Dar, o cerule şi pămîntule, de ce şi-a tăiat omul bărcuţa lui de la Corabia lui Dumnezeu?! De ce oare se taie omul mereu de la singura şi marea lui nădejde? Oare ce cugete 1-au îndemnat pe om atunci cînd a hotărît el că este mai bine să navigheze singur pe valurile sălbatice ale mării decît să rămînă în siguranţa Corăbiei lui Dumnezeu, aproape de Marginea Veşmîntului Lui?

Oare cu cine s-a unit el, cu cine a făcut legămînt cînd s-a rupt de Dumnezeu şi a rupt legămîntul lui cu El? Oare cu cineva mai puternic decît Dumnezeu? O nebunie a nebuniilor şi rătăcire a rătăcirilor! Blestemat fie omul care se încrede în om. Dumnezeu a zis acestea o dată, iar oamenii le-au repetat pe acestea de mii şi zeci de mii de ori.

Fiind dezamăgiţi de încrederea lor în oameni, ei au blestemat de zeci de mii de ori pe toţi cei care s-au încrezut în oameni. Dumnezeu a zis doar ceea ce oamenii înşişi au încercat pe pielea lor de-a lungul veacurilor şi ceea ce au mărturisit apoi neîncetat prin propria lor experienţă: cu adevărat, blestemat este omul care se încrede în om!

Fraţilor, de aceea să nu ne mai încredem decît în Dumnezeu, Care are corabie tare în furtună şi Care nu ne lasă niciodată la greu. Să ne încredem numai şi numai în El, căci orice alt fel de încredere nu este decît înşelare drăcească.

In Tine ne încredem noi, Doamne, în Tine Cetatea noastră de apărare şi Scăparea noastră. Leagă-ne pre noi de Tine şi nu ne lăsa să ne rupem de Tine niciodată, chiar dacă noi, în nebunia noastră, am încerca să o facem. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE