Proloagele (8 Mai)


Pomenirea Sfîntului Apostol şi Evanghelist Ioan
Sărbătorirea principală a acestui mare Apostol şi Evanghelist este la 26 septembrie. Astăzi însă, în 8 mai, se prăznuişte minunea ce s-a lucrat la sfintul său mormînt. Cînd loan era în vîrstă de peste una sută ani, el şi-a luat cu sine şapte dintre ucenicii săi, a ieşit afară din cetatea Efesului, şi le-a poruncit celor şapte să sape o groapă în formă de cruce.

Apoi bătrînul şi sfîntul Apostol s-a întins în acea groapă în formă de cruce şi a poruncit să fie acoperit cu pămînt. Mai tîrziu, cînd credincioşii au deschis mormîntul Sfîntului loan, ei nu au mai găsit acolo trupul lui. în ziua de 8 mai a fiecărui an, din acest mormînt se ridică o pulbere care vindecă pe bolnavi de feluritele lor boli.

Pomenirea Sfîntului Cuvios Arsenie cel Mare
Acest slăvit sfint s-a născut într-o familie de mari patricieni din Roma cea veche. El primise cea mai aleasă educaţie, fâcînd în continuare cele mai strălucite studii de filosofic şi toate ştiinţele seculare din vremea lui, îmbunătăţindu-se de asemenea şi în cunoaşterea cea duhovnicească. La urmă, lepădînd toată deşertăciunea lumii, el s-a închinat pe sine cu desăvîrşire slujbei Bisericii, fiind hirotonit diacon în una din bisericile mari din Roma.

Celibatar, retras, liniştit şi extraordinar de evlavios, el a gîndit să vieţuiască astfel întreaga lui viaţă. Dar Pronia cerească a lui Dumnezeu i-a îndreptat paşii vieţii în alt fel. împăratul Teodosie 1-a luat pe acest mare Arsenie ca să fie tutorele şi învăţătorul fiilor lui, Arcadie şi Honorie, şi 1-a numit de asemenea în rangul cel înalt de senator la Constantinopole, înconjurîndu-1 de toate bogăţiile, onorurile, şi luxul.

Toate acestea însă mai mult îngreunau inima lui Arsenie decît să i-o bucure. S-a întîmplat odată că tînărul Arcadie a comis o faptă rea, pentru care Arsenie, în calitate de preceptor al său, a trebuit sa-1 pedepsească după gravitatea faptei. Tînărul cel jignit a plănuit atunci un plan diabolic de răzbunare.

Cînd Arsenie a aflat despre acest plan murdar, el s-a îmbrăcat în haine de cerşetor şi a ieşit la marginea mării. Acolo a aflat o corabie în care îmbarcîndu-se, a plutit către Egipt. Cînd a sosit la vestitul Skit, el s-a făcut ucenicul faimosului Avvă loan cel Pitic, dedicîndu-se cu asprime la toată nevoinţa.

El se socotea pe sine ca un mort, şi cînd a fost încunoştiinţat că murise o rudă a lui foarte bogată care îl lăsase pe el unic moştenitor, Arsenie a răspuns: „Dar eu am murit înaintea lui: cum voi putea deci eu să mai fiu moştenitorul său?" închis într-o chilie călugărească asemenea unui mormînt, el toată ziua împletea coşuri din ramuri de palmier, iar noaptea se ruga lui Dumnezeu. El evita cu dinadinsul oamenii şi orice convorbiri cu ei.

Doar la sărbători îşi părăsea chilia spre a merge la slujba Sfintei Liturghii din Biserică şi a se împărtăşi cu Preacuratele Taine. Ca să se apere de duhul lenevirii, el adesea îşi punea întrebarea: „Arsenie, de ce ai venit tu la pustie?" Sfintul Arsenie a rămas la pustie timp de cincizeci şi cinci de ani, nevoindu-se în cea mai aspră pustnicie şi fiind un model pentru toţi monahii şi în acelaşi timp slava lor.

Viaţa Sfîntului Arsenie a fost de una sută ani. El a adormit cu pace la anul 448, după multe nevoinţe aspre şi greutăţi luate asupră-şi de bună voie. El s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale Stăpînului Hristos, pe Care L-a iubit din tot cugetul său, din toată inima sa, şi din toată virtutea sa.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Emilia
Emilia a fost maica Sfîntului Vasile cel Mare. Ea în tinereţile ei a dorit să se afierosească Domnului, dar părinţii au stăruit ca ea să se mărite. Emilia a adus pe lume nouă copii, iar ea le-a insuflat tuturor copiilor ei într-o asemenea măsură Duhul lui Hristos, încît cinci dintre ei au devenit sfinţi mari ai Bisericii: Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru Episcopul Sevastelor, Macrina şi Teosevia.

La adînci bătrîneţe Emilia a întemeiat o mînăstire de femei, întru care a vieţuit pînă la sfîrşitul vieţii, alături de fiica ei, Macrina. Preacuvioasa Emilia s-a săvîrşit în Domnul la anul 375, în opt zile ale lunii mai.

Pomenirea Sfîntului Cuvios Arsenie, Iubitorul de Nevoinţe
Acest Arsenie a fost monah în Lavra Peşterilor din Kiev. El nu şi-a îngăduit niciodată nici un fel de odihnă, ci pururea s-a nevoit.

Hrana lui era doar o dată pe zi, după apusul soarelui. El a dus o viaţă de aspre nevoinţe, săvîrşindu-se cu pace în veacul al paisprezecelea.

Cîntare de laudă la Sfîntul Arsenie
Slăvitul Arsenie, cel de lume slăvit,
De slavă fugind, îşi zise-ntru sine:
Lumii şi oamenilor mort socoteşte-te.
Lucruri nici înţelepte, nici nebuneşti nu grăi.
Căci pentru vreun cuvînt nesocotit
s-a întîmplat rău să-ţipară, Arsenie;
pentru tăcere însă, niciodată.
Inima de nu mi-o voi lega de Domnul,
De astă viaţă de patimi nu mă voi putea dezlega.
Gîndul doar la Domnul de mi-l voi ţintui,
Patimile lumii-atunci, părăsi-mă-vor.
Clipele timpului ţie lăsat
Cu rugă şi lucrare umple-le;
Somnul fie puţin, iar lucrarea, sporită.
O, păcătoase Arsenie, nu mai lîncezi!
La pustie-atunci, pentru ce-ai mai ieşit?!
Hotărît lucru, nu spre trîndăvie, ci spre mîntuirea
Sufletului tău;
Hotărît lucru, nu spre multa dormire,
ci spre plîngerea păcatelor
sufelfului tău!
Pe care grabnic, o, vindecă-l, Arsenie,
Grăind către Domnul mereu:
Doamne, Milostiv fii mie, păcătosul!

Cugetare
Un monah odată a mers la Sfîntul Arsenie şi i-a mărturisit că el la citirea Sfintelor Scripturi niciodată nu simte puterea cuvintelor citite, şi nici o dulceaţă în inimă.

Marele sfînt i-a zis: „Fiul meu, nu te tulbura de acestea, ci doar citeşte înainte! Am auzit grăindu-se că atunci cînd descîntătorii de şerpi îşi rostesc vrăjile lor, ei înşişi nu înţeleg nimic din cuvintele pe care le rostesc, dar şerpii, auzind acele rostiri, le simt puterea şi se îmblînzesc. Aşa este şi cu noi, oamenii, atunci cînd neîncetat avem pe buze cuvintele Sfintei Scripturi: deşi nu simţim cu inima puterea cuvintelor, duhurile necurate tremură şi fug, căci nu pot suferi cuvintele Duhului Sfînt."

Da, fiule, nu te tulbura, ci doar citeşte înainte! Duhul Cel Sfînt, Care a scris aceste dumnezeieşti cuvinte prin bărbaţi de El insuflaţi, va auzi acele cuvinte, le va înţelege şi va grăbi în ajutorul tău.

Adică: Cel pe Care tu II chemi în ajutor va înţelege, iar cei pe care voieşti să-i alungi de la tine vor înţelege şi ei. Şi amîndouă ţintele ţi le vei atinge.

Luare aminte
Să luăm aminte la pogorîrea Sfîntului Duh Dumnezeu asupra apostolilor:
La cum s-au pogorît limbi de foc asupra Apostolilor, cîte una asupra fiecăruia;
La cum sfinţii Apostoli s-au umplut de Duhul Sfînt şi au început să grăiască în felurite limbi, după cum le dădea Duhul Sfînt să grăiască.

Predică Despre rău ca rod al cugetelor oamenilor
Ascultă, pămîntule: Iată voi aduce asupra acestui popor o nenorocire, rodul cugetelor lor, că n-au ascultat cuvintele Mele şi legea Mea au lepădat-o (Ieremia 6:19).

Fraţilor, vedem noi oare de unde creşte şi se coace răul? Iată, nu din sînul lui Dumnezeu, ci din cugetele oamenilor. Răul se seamnă în cugetele oamenilor de către puterile cele diavoleşti sau de către patimile trupeşti. Răul creşte în cugetele oamenilor, se întinde şi se înmulţeşte, înfloreşte şi înfrunzeşte, iar la urmă îşi arată roadele cele otrăvicioase.

Dumnezeu îi avertizează întotdeauna prompt pe oameni să se lepede de cugetele lor cele rele aşa încît ele să nu apuce să se coacă în sufletele lor şi să-şi dea pe faţă roadele lor amare şi aducătoare de moarte. Dumnezeu îndată 1-a cercetat şi pe Cain, dar Cain nu a voit să asculte cercetarea Domnului şi a îngăduit cugetelor celor rele să se ridice împotriva fratelui lui şi să rodească rodul morţii: uciderea de frate.

Dar care sînt cugetele cele rele? Ele sînt toate acele cugete care sînt împotriva Legii lui Dumnezeu şi a cuvîntului lui Dumnezeu. Cugetele cele rele sînt legile pe care şi le face omul sieşi, pe care şi le prescrie omul sieşi în pofida şi în răspărul Legii lui Dumnezeu. Prin urmare, de îndată ce omul hotărăşte să se lipească cu tot sufletul şi cu toată inima şi voinţa lui de Legea lui Dumnezeu, cugetele cele rele devin neputincioase ca nişte umbre, întocmai ca ele repede apărînd şi dispărînd din inima acelui om.

Atunci omul se face cu adevărat stăpîn pe gîndurile şi cugetele lui, căci simte că Domnul însuşi este Stăpîn peste sufletul lui. Atunci legea lui este chiar Legea lui Dumnezeu, iar cugetele cele rele ale oamenilor nu mai sînt nimic.

Iată, voi aduce asupra acestui popor o nenorocire, zice Domnul. Dar ce fel de nenorocire? Rodul cugetelor lor. Adică: Voi îngădui ca ei să secere ceea ce au semănat şi au udat, căci răul nu este sămînţa Mea, nici secerişul Meu. Răul care voi îngdui să se abată asupra oamenilor celor fără de lege este rodul propriilor lor cugete.

După însuşi felul cugetelor lor ar fi trebuit ei să vadă ce fel de rău se va abate asupra lor, tot aşa cum semănătorul vede, după cele pe care le seamănă, ce fel de roade va secera.

O Doamne Sfinte şi fără de pată, mîntuieşte-ne pre noi de relele pe care singuri le aducem asupra noastră, pe care singuri le lăsăm să se înmulţească în noi. Ţie ne rugăm: scoate afară rodul cel rău al semănăturii celei rele, şi ajută-ne nouă să smulgem afară răul din sufletele noastre, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE