Pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Mavra
Viaţa şi destinul acestor doi mari şi minunaţi mucenici, soţ şi soţie, este cu adevărat uimitoare. Din cauza Credinţei lor Creştine ei au fost aduşi înaintea lui Arrianus, guvernatorul Thebaidei, în timpul împărăţiei lui Diocleţian. Aceasta s-a întîmplat la douăzeci de zile după cununia lor. Timotei era citeţ la biserica locului în care trăiau.
Guvernatorul 1-a întrebat: „Cine eşti, care îţi este numele, cetatea." La acestea Timotei a răspuns: „Eu sînt creştin şi sînt citeţ în Biserica lui Dumnezeu." Guvernatorul a continuat: „Oare nu vezi aceste instrumente de tortură aşezate în jurul tău, şi care te aşteaptă?" Timotei a răspuns: „Dar tu, nu vezi toţi îngerii lui Dumnezeu care în jurul meu sînt şi mă întăresc?" Guvernatorul a poruncit unui chinuitor să-i străpungă capul prin urechi cu o vergea de fier, iar de durere, ochii mucenicului au ieşit în afară.
După aceea 1-au spînzurat cu capul în jos, băgîndui în gură un căluş de lemn. Mavra, care se afla lîngă el, era aproape ca leşinată de spaima torturilor lui, dar văzîndu-1 pe soţul ei că nu se sperie, ci chiar el o încurajează, ea a păşit înaintea judecătorului mărturisindu-şi cu glas mare credinţa. Guvernatorul a pus să i se smulgă femeii perii capului, iar apoi degetele mîinilor. După multe alte torturi bestiale, din care ar fi pierit chiar de la început dacă nu i-ar fi apărat harul lui Dumnezeu, ei au fost răstigniţi faţă în faţă.
Ei au stat astfel răstigniţi, păstrîndu-şi viaţa, timp de nouă zile. în tot acest timp au grăit unul cu altul, întărindu-se. în ziua a zecea a răstignirii lor ei şi-au dat sufletele în mîinile Stăpînului lor, pentru Care pînă la capăt moartea pe cruce o au îndurat, făcîndu-se vrednici împărăţiei Lui. Ei au luat cu cinste mucenicia pentru Hristos la anul 286.
Pomenirea Sfîntului Preacuvios Teodosie de la Lavra Peşterilor din Kiev
încă din tinerelele lui Teodosie a urît rîsul şi uşurătatea, şi a iubit mult singurătatea, rugăciunea şi cugetările dumnezeieşti. Pentru aceasta el era de multe ori ocărît de maica lui, şi mai mult decît oricînd într-o zi, cînd a băgat de seamă că fiul ei este încins cu un lanţ în jurul mijlocului, pe sub haine, care de la rană îi pătase cu sînge cămaşa.
Citind întru o bună zi în Sfînta Scriptură cuvintele: Cela ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine (Matei 10: 37), Teodosie a părăsit casa părinţilor lui şi a scăpat la Mînăstirea Peşterilor din Kiev ca să afle sfat de la Preacuviosul Antonie.
Preacuviosul 1-a primit, şi la scurt timp după aceea 1-a tuns monah. Cînd maica lui 1-a aflat şi i-a cerut să se întoarcă acasă, el a sfătuit-o mult, şi a convins-o să primească călugăria, lucru pe care maica 1-a şi făcut, intrînd într-o mînăstire de femei.
Teodosie repede a ajuns pildă tuturor fraţilor întru toate nevoinţele: postiri, blîndeţe, bunătate, făcîndu-se pentru aceasta foarte iubit de stareţul Antonie, care 1-a şi aşezat egumen mînăstirii. în timpul egumeniei lui Teodosie frăţia mînăstirii a sporit foarte mult, astfel încît s-au zidit multe chilii şi mai multe biserici, în Mînăstirea Pecerska introducîndu-se pe de-a întregul Pravila Mînăstirii Studiţilor din Constantinopol.
Dumnezeu a vărsat asupra lui Teodosie har din belşug datorită marii lui feciorelnicii curate şi jertfitoare, marii lui rîvne pentru rugăciune, marii lui iubirii pentru toţi fraţii şi tot omul. Astfel, acest bărbat al lui Dumnezeu a luat putere asupra duhurilor necurate şi a început să vindece bolile oamenilor, prorocind despre mulţi, împreună cu Sfîntul Antonie, Sfîntul acesta Preacuvios Teodosie este considerat întemeietorul şi organizatorul vieţii monahale în Rusia.
Sfîntul Teodosie a adormit cu pace la anul 1074. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni se odihnesc alături de cele ale părintelui lui duhovnicesc, Antonie.
Cîntare de laudă la Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra
Timotei şi Mavra pe cruce stau răstigniţi,
Faţă în faţă. Chipurile lor albe
De suferinţă, prin Domnul Hristos
Unul pe celălalt se privesc,
Mai bine decîtprin ochii trupeşti.
Căci suferinţa lor pre ei i-a înălţat
Mai presus de toate.
Timotei grăieşte: „ Mavra iubită, scumpa mea,
Sora mea, trupul tău fragil mai tare ca al meu doare!
Dar să nu te laşi, scumpa mea, sora mea, ci cu mine să stai
în rugăciune! Către Hristos al nostru
Gîndurile noastre să le ţintuim. "
Mavra răspunde: „ Timoteie iubit, dragul meu,
Fratele meu, cu adevărat Duhul Domnului
Pe mine mă-ntăreşte. Stăpînul Hristos durerea îmi alină,
Dar pe mine acum mă dor rănile tale cumplite,
O slava mea, soţul meu iubit.
Dar încă puţin, dragul meu, dulcele meu frate,
încă puţin, să îndurăm, să îndurăm pînă la capăt.
Din ghimpii suferinţelor noastre vor înflori trandafiri,
Iar pe tine te voi vedea binecuvîntat şi plin de slavă
Intre oştirile cereşti.
O, să îndurăm, să îndurăm cu bucurie, fără strigăt.
Să nu adormim de durere, scumpul meu,
Ci treji să fim; Domnul poate veni în orice clipă -
Să nu fim ruşinaţi, în mijlocul chinului nostru.
Iată văd cerurile deschizîndu-se,
Iată văd comorile negrăite pregătite nouă.
Timotei către Mavra grăieşte: „ O sora mea preaminunată,
O Mireasa Domnului meu Hristos, muceniţă slăvită!
Pre Hristos Domnul îl slăvesc! Pre El să-L slăvim
Pentru marea Sa milă!
Iată El pe noi ne-a învrednicit
de această moarte decît toate mai înaltă.
O Slavă Ţie Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Celui Care pentru noi Te ai jertfit,
Slavă Ţie!
Noi acum Sufletele noasre
Intru ale Tale mîini le aşezăm.
Cugetare
Avva loan cel Pitic i-a întrebat pe fraţi: „Cine 1-a vîndut pre losif?" Şi un frate a răspuns şi a zis: „Fraţii lui." Iar bătrînul a zis: „Nu fraţii lui, ci smerenia lui. Căci losif ar fi putut zice că fratele lor este, ar fi putut să strige, să se împotrivească, dar el a rămas tăcut.
Deci cu adevărat smerenia lui 1-a vîndut. Iar după aceea, smerenia lui stăpîn al Egiptului 1-a făcut." Pe cînd noi ne apărăm tot timpul de greutăţile cele exterioare, trimise nouă de către Dumnezeu, sau de El îngăduite, cărora ar trebui de fapt ne predăm, adică să le îndurăm cu mulţumire şi fără murmur, supunîndu-ne voii Domnului. De aceea şi pierdem roadele bogate pe care le-am putea cîştiga dacă am îndura greutăţile cu smerenie şi pînă la capăt.
Avva Pimen zice cu mare înţelepciune: „Noi am lepădat jugul cel blînd şi sarcina cea uşoară, adică, certarea de sine; şi ne-am luat asupră-ne jugul cel greu şi sarcina cea greu de purtat a îndreptăţirii de sine."
Dar Creştinul cel adevărat ştie să accepte orice greutate sau dificultate a vieţii ca plată pentru păcatele de acum sau de demult, căutînd în toate să împlinească cu credinţă voia Domnului şi aşteptînd cu nădejde răsplătirile cele de la sfirşit.
Luare aminte
Să luăm aminte la Domnul Hristos Cel Care S-a înălţat la cer:
La cum El Şi-a început lucrarea Sa mîntuitoare pe pămînt ca un lucrător obişnuit şi smerit;
La cum El Şi-a desăvîrşit lucrarea Sa mîntuitoare pe pămînt prin slăvită şi minunata Sa înălţare la ceruri.
Predică Despre cum se vor ruşina închinătorii la idoli
Cum furul cînd este prins se ruşinează, aşa se va ruşina şi casa lui Israil şi poporul şi regii lui şi căpeteniile lui şi prorocii lui şi preoţii lui, căci au zis lemnului: Tu eşti tatăl meu! Şi pietrei i-au grăit: Tu m-ai născut, şi nu şi-au întors spre Mine faţa, ci spatele, iar la vreme de nevoie vor zice: „Scoală-te şi ne izbăveşte!" (Ieremia 2:26-27).
Cu adevărat cu toţii se vor ruşina, fraţilor, cei care nu văd dincolo de lemn şi de piatră şi care în ignoranţa lor spun că omul este tăcut numai din materii vegetale şi minerale şi deci împărtăşeşte soarta vegetalelor şi mineralelor. Ei stau întorşi cu spatele la Ziditor şi nu sînt în stare să vadă nimic altceva decît zidirea, uitîndu-L pe Ziditorul, şi zicînd că nici nu există nimic decît zidirea, că eventual ea e ziditorul.
Ei zic că natura a creat şi a dat naştere omului, şi că de aceea omul trebuie să i se supună ei, fiind mai mic decît ea, un sclav care se ţine de poalele naturii, o verigă oarecare, sclavă lanţului naturii, şi un mort în groapa tuturor morţilor naturii. Toţi aceştia care vorbesc şi gîndesc astfel sînt daţi de ruşine atunci cînd în ceasul de cumpănă al necazurilor vieţii încep să strige către Dumnezeu: Scoală-te şi ne izbăveşte!
Dar de ce strigă ei către Dumnezeu Scoală-te! ca şi cînd Dumnezeu ar dormi? Căci Dumnezeu nu stă nicicînd lungit, ci veşnic în picioare: veşnic în picioare şi gata să vină în ajutorul orişicui îl cheamă, cu umilinţă şi cu credinţă, în ajutorul lui. Dar cei care sînt înamoraţi de lemn şi de piatră şi care nu nădăjduiesc niciodată decît în propriile lor forţe, în propriul lor ajutor, aceştia L-au alungat din vieţile lor, dărîmînd locul de cinste din inimile lor pe care trebuia să şadă El.
Şi aceştia mai îndrăznesc totuşi să strige la vremea necazlui Scoală-te! Dar Domnul este blînd, El se scoală şi vine în ajutorul oricărui om care se pocăieşte. Să se pocăiască păcătosul cu adevărat şi, aruncînd departe dragostea lui de păcate să se întoarcă la Dumnezeu cu iubire, iar Domnul îi va ajuta lui.
Să se întoarcă cu spatele la lemnul cel mort şi la piatra cea nesimţitoare, iar cu faţa să se întoarcă către Dumnezeul Cel Viu, iar Domnul Cel pururea viu îl va mîntui. Căci Atotputernicul nu este răzbunător, nici a zidit El vreodată omul pentru moarte, ci 1-a zidit pentru viaţă.
O fraţilor, să nu căutăm prosteşte ajutorul la cele neajutorate, şi nici viaţa la cele neînsufleţite. Ci să ne întoarcem cu capetele către Făcătorul Cel Viu, Carele ne-a dăruit nouă o faţă mult mai strălucitoare decît a dăruit feţei pămîntului. Să ne întoarcem de la întunericul soarelui apune către lumina soarelui răsare, căci aceasta este calea mîntuirii.
Dar să ne grăbim, fraţilor, mai înainte ca să ne-ajurtgă ceasul cînd lumina ultimei noastre zile pe acest pămînt se va cufunda în întunericul apusului.
O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Carele Te-ai înălţat la ceruri, înalţă într-acolo şi minţile noastre, şi le curăţeşte pre ele şi le despovărează pre ele de greutatea pămîntului, O, Purtătorule de Lumină, Doamne! Căci Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumită în veci, Amin.