Proloagele (21 Aprilie)


Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Ianuarie şi a celor împreună cu dînsul
Acest sfînt a fost Episcopul oraşului Benevento din Italia, în timpul persecuţiilor lui Maximian, Ianuarie a fost adus înaintea curţii de judecată şi torturat în nenumărate feluri, chinuri pe care el le-a îndurat blînd şi fără să păcătuiască cu gîndul sau cu cuvîntul său. Cînd 1-au aruncat în foc, focul s-a răcorit printr-o nevăzută rouă, mucenicul stînd în mijocul lui fără să ardă, cîntînd cîntare de laudă lui Dumnezeu.

El a îndurat toate cu nevinovăţie şi cu răbdare şi atunci cînd au început să-i sfîşie carnea cu unghii de fier, pînă ce toţi puteau să privească la oasele lui albe. La acestei chinuri ale mucenicului erau de faţă diaconul său, Festus, şi citeţul său, Desiderie, care plîngeau cu amar pentru părintele lor duhovnicesc.

De aceea şi ei au fost legaţi şi duşi, împreună cu părintele lor Ianuarie, la Pozzuoli, lîngă Napoli, şi aruncaţi în închisoare. Diaconii din Pozzuoli, Proclu şi Sussos, împreună cu alţi doi creştini mireni, Eutihie şi Acutius, se aflau şi ei aruncaţi în aceeaşi închisoare, pentru mărturia lor în Hristos.

în următoarea zi toţi şapte au fost aruncaţi la fiare, dar fiarele nu s-au atins de ei. Ei atunci au fost cu toţii omorîţi prin tăierea capului, iar creştinii din oraşul Napoli le-au luat trupurile în ascuns, ducînd trupul lui Ianuarie în cetatea lor de baştină [Napoli] şi îngroîndu-1 cu cinste în biserică. Pînă în ziua de astăzi se lucrează nenumărate minuni la mormîntul Sfîntului Ianuarie.

Printre cele multe, se află şi aceasta: O văduvă săracă, al cărei singur fiu murise, a luat icoana Sfîntului Ianuarie de la biserică şi a aşezat-o pe trupul fiului ei mort, plîngînd şi rugîndu-1 pe sfîntul, şi aşa fiul ei a înviat. Sfîntul Sfinţit Ianuarie a luat cu cinste mucenicia la anul 305 după Hristos.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Teodor şi a celor împreună cu dînsul
Acest Sfînt Teodor a luat mucenicia pentru Hristos în Perga Pamfiliei, în timpul domniei împăratului Antoninus. Teodor era tînăr şi foarte frumos la îngăţişare. Dar cînd din această pricină Teodor a fost ales de guvernatorul acelei cetăţi, împreună cu alţi asemenea tineri, să fie trimişi spre a sluji la curtea imperială, Teodor s-a împotrivit, declarînd că este Creştin.

Pentru aceasta el a fost supus unor torturi cumplite, iar la urmă aruncat în foc. Dar atunci a izvorît apă din pămînt, istovind cu desăvîrşire focul. Guvernatorul a atribuit această minune magiei negre pe care ar fi practicat-o Teodor, dar mucenicul i-a zis: „Nu prin puterea vreunei vrăjitorii lucrate de mine a izvorît această apă care a stins focul, cezare, ci prin puterea lui Hristos, Dumnezeul meu.

Dacă vrei să cunoşti şi tu puterea zeilor tăi, mai aprinde un foc la fel de puternic şi aruncă în el un soldat de al tău. Atunci nădăjduiesc că vei vedea puterea zeilor tăi, pe lîngă puterea Dumnezeului meu." într-adevăr guvernatorul a făcut aşa, voind apoi să arunce în acel foc un soldat, dar toţi oştenii, cuprinşi de spaimă, 1-au rugat să nu arunce în foc pe nici unul dintre ei, ci mai curînd pe Dioscor, preotul cel păgînesc. Dar preotul idolesc la rîndul lui 1-a rugat pe guvernator ca nu pe el să-1 arunce în foc, ci mai curînd idolul lui Zeus împreună cu alţi idoli, căci dacă ei erau zei, zicea Dioscor, atunci cu uşurinţă se vor putea scăpa de la moarte pe ei înşişi.

Dar Dioscor zicea acestea pentru că în taina inimii lui a crezut şi el în Hristos, văzînd mucenicia Sfîntului Teodor. Aflînd de credinţa lui, guvernatorul 1-a condamnat pe Dioscor la moartea prin ardere de viu.

Osîndiţi morţii au mai fost Teodor împreună cu doi soldaţi, Socrate şi Dionisie, şi de asemena mama lui Teodor, Filipa. Teodor a fost răstignit pe o cruce, pe care a murit de abia a treia zi. Socrate şi Dionisie au fost străpunşi cu lăncii, iar Filipei i s-a tăiat capul. Ei toţi au luat cu cinste cununa veşnicei slave a muceniciei, trecînd biruitori în împărăţia lui Hristos Dumnezeu.

Cîntare de laudă la Sfîntul Teodor Mucenicul
"Unuia Dumnezeu eu îi slujesc, altuia nicicum plecîndu-mă,
lui Hristos Dumnezeu Celui viu, Stăpînul meu şi Domnul!"
Astfel grăi Teodor cezarului roman.
Cezarul îl privi cape un portret de preţ,
Şi încercă să-l plece, mai întîi cu pace,
Dar strădaniile lui au fost în zadar.
In cuptorul de foc, cu doi tovarăşi,
Teodor cînta Psalmii lui Dumnezeu.
Peste focul sălbatic Domnul rouă a picurat,
Din mijlocul lui Teodor II ruga,
Pe mama lui o clipă înaintea morţii
Să-l lase s-o mai vadă:
"După mila Ta, Doamne, dăruieşte-mi aceasta mie!"
Iată maica îi apăru înainte în cuptorul cel de foc;
Unul altuia îşi grăiră cele care de trebuinţă au fost.
Guvernatorul la sine chemă pe vîrstnica Filipa;
Bătrîna cu ascultare veni.
"Te chem pe fiul tău să-l convingi
De Nazarinean să se lepede făţiş,
Iar pe zeii Imperiului nostru Roman să-i cinstească —
De nu vrei mort să-l vezi."
Filipa cezarului răspunde: "Pe fiul meu,
Mai înainte de a-l naşte,
Lui Dumnezeu m-am rugat: Doamne, ai milă!
Iar Domnul îndurat mi-a răspuns
Că voi trăi să-l văd
Pe fiul meu răstignit pentru El.
Iată de ce acum mie de moarte nu-mipasă;
Pentru moartea lui, şi a mea,
Eu Domnului nostru Ii mulţumesc."

Cugetare
Păzeşte-ţi inima, creştine! Aşa grăiau în trecut duhovnicii cei mari şi încercaţi. Părintele loan din Kronştat îndeamnă la fel în zilele noastre: „Inima este fină şi subtilă, ea este duhovnicească şi cerească prin natura ei. Păziţi-o bine pe ea. Nu o împovăraţi; nu o faceţi trupească; fiţi cumpătaţi pînă la extremă în mîncare şi în băutură, precum şi în tot confortul trupesc în general.

Căci inima este templul lui Dumnezeu. Căci De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el (I Corinteni 3: 17). Să cunoaştem că trăirea şi experienţa duhovnicească cea din timpurile vechi identică este cu trăirea şi experienţa duhovnicească din zilele noastre, cu condiţia ca şi mărturisirea credinţei să fie identică.

Cunoaşterea dumnezeiască la care au ajuns nevoitorii cei de demult nu diferă de cunoaşterea dumnezeiască pe care, cu harul Aceluiaşi Dumnezeu, o ating şi nevoitorii de astăzi.

Căci aşa cum Hristos Acelaşi a fost, atunci ca şi astăzi şi în veac, aşa şi natura omenească aceeaşi este în toate timpurile. Principalul este că inima omului aceeaşi este şi neschimbată de-a lungul mileniilor, ea resimţind la fel setea, foamea şi toate celelalte patimi şi afecte; şi că nimic nu poate mulţumi veşnic inima omului decît salva, bogăţiile şi puterea lui Dumnezeu.

Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel înviat:
La cum, înfăţişîndu-Se înaintea Apostolilor Săi, El S-a înfăţişat totodată şi nouă tuturor;
La cum învierea Sa este dovada vieţii veşnice şi vestirea vieţii veşnice a întregii omeniri.

Predică Despre Hristos Cel din inimile credincioşilor
Şi Hristos să Se sălaşluiască, prin credinţă, în inimile voastre (Efeseni 3:17)

Nimeni nu-L are pe Hristos, dacă II are doar pe buzele sale. Precum nimeni nu îl are j>e Hristos, care îl are doar pe hîrtie [în certificatul de Botez]. Şi nimeni, care II are doar pe perete. Nimeni jiu îl are pe Hristos, care îl are doar întrun muzeu al trecutului. Cu adevărat îl are pe Hristos acel om care îl are pe Hristos în inima lui. Căci Hristos este iubire, iar tronul Iubirii este inima omului.

Dacă în inima ta Se află Hristos, atunci cu adevărat El îţi este ţie Domn. Dar dacă El se află doar pe buzele tale, sau pe o hîrtie, sau pe perete, sau într-un muzeu al trecutului vieţii tale - atunci, chiar dacă tu II numeşti Dumnezeu - pentru tine El nu rămîne decît un fel de jucărie. Fii atent, omule, că nimeni nu se poate juca cu Dumnezeu fără să rămînă nepedepsit.

Inima este un organ relativ mic, dar Dumnezeu Se poate sălăşlui în el. Cînd Dumnezeu Se sălăşluieşte în el, atunci inima este plină, plină cu îmbelşugare, şi nimic altceva nu mai poate să încapă în ea. Căci, chiar dacă şi toată lumea s-ar sălăşlui în ea, dar Dumnezeu nu S-ar afla acolo, atunci ea cu adevărat tot pustie ar fi.

Fraţilor, să-L lăsăm pe Hristos Cel Care a înviat din morţi şi Domnul Cel pururea viu - să toarne credinţă în inimile noastre, astfel încît să le umple pe ele, şi să le umple cu îmbelşugare. Căci El nu poate veni să Se sălăşluiască în inimile noastre decît prin credinţă. Dacă nu ai credinţă, atunci Hristos rămîne doar pe buze, pe hîrtie, pe perete, şi într-un muzeu al trecutului.

Şi ce folos poţi avea din asta? Ce folos poţi avea din aceea că ţii pe Hristos pe buze, iar în inimă ţii moartea? Căci dacă în inimă ţii lumea iar pe Hristos doar pe buze, atunci moartea o ţii în inimă iar viaţa doar pe buze. Apa nu ajută la nimic dacă rămîne doar pe buzele celui însetat.

Lasă-L pe Hristos să pătrundă şi să Se sălăşluiască în inima ta, iar tu vei rămîne întru adevăr şi vei simţi pururi o dulceaţă negrăită. O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele ai înviat a treia zi din mormînt, curăţeşte inimile noastre de toţi oaspeţii prefăcuţi şi ucigaşi care s-au sălăşluit întru ea, şi vino Inusţi şi locuieşte în ele, ca totdeauna să Te slăvim şi să trăim întru Tine, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE