Teodor era cetăţean al Constantinopolelui şi fiu al unor părinţi ce aparţineau aristocraţiei capitalei imperiale. El a părăsit de tînăr casa părinţilor săi cu toate bogăţiile ei şi a intrat într-o mînăstire eremitică din Tracia. El dormea pe pietre spre a-şi scurta somnul.

El călătorea pretutindeni cu capul desoperit şi îşi acoperea trupul cu un singur veşmînt aspru făcut din păr de capră, din care pricină s-a şi numit „Trihina." Din cauza marilor sale nevoinţe ascetice făcute din dorirea mîntuirii sufletului, Dumnezeu i-a dăruit marele har al facerii de minuni, atît în timpul vieţii, cît şi după moarte.

El a adormit cu pace cam pe la anul 400. Trupul său a fost aflat izvorîtor de mir.

Acest cuvios Anastasie a fost stareţul Muntelui Sinai. La început el a fost multă vreme simplu monah aflat în ascultarea slăvitului sfînt loan Scărarul. După moartea marelui loan, cuviosul Anastasie a preluat stăreţia Muntelui, în afară de faptul că era un mare nevoitor, Anastasie mai era dăruit şi cu darul elocvenţei şi scrierii de cărţi aghiografice şi de învăţătură practică.

El a dus mari lupte împotriva ereticilor, a aşa-numiţilor akefaliţi [„fără cap"], care lepădau hotărîrile Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al Patrulea a toată lumea (de la Calcedon, din anul 451).

Sfintul cuvios Anastasie a adormit cu pace la adînci bătrîneţi, în anul 685, strămutîndu-se la locaşurile cereşti ale Domnului Dumnezeu, Căruia 1-a slujit cu cinste întreaga lui viaţă.

Pe cînd era monah în Muntele Sinai, Anastasie a fost ales Patriarh al Antiohiei, în timpul domniei împăratului lustinian. El a fost ridicat de obştea credincioşilor la acest înalt rang datorită marilor sale virtuţi personale: curăţenia vieţii, marea învăţătură duhovnicească şi credinţa lui puternică ce nu se pleca nici unui compromis.

Dar după ridicarea lui în scaunul patriarhal însuşi împăratul lustinian a căzut pradă ereziei dochetiste.14 Eutihie, Patriarhul Constantinopolelui, împreună cu Preafericitul Anastasie, au protestat puternic împotriva acestei erori a împăratului, împăratul 1-a alungat în surghiun pe Eutihie, şi a voit să-1 alunge şi pe Anastasie, dar nu i-a putut găsi acestuia nici cea mai mică pată de comportament sau caracter.

Totuşi, după ce lustinian a murit, pocăindu-se mai înainte de aceasta de rătăcirea lui şi rechemîndu-1 pe Eutihie din surghiun şi reinstalîndu-1 în tronul lui patriarhal, succesorul său, Iustin, a pus în aplicare infamul plan de surghiunire a lui Anastasie pe baza unor calomnii grosolane.

Anastasie a rămas în surghiun timp de douăzeci şi trei de ani, dar a fost reinstalat în scaunul său patriarhal din Antiohia în timpul împăratului Mauriciu. El a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de încă şase ani şi şi-a încheiat viaţa pămîntească în anul 599.

Acest sfînt Grigorie a fost de neam armean. El a fost stareţul Mînăstirii Faranite de sub Muntele Sinai. Cînd Preafericitul Anastasie a fost surghiunit din tronul său patriarhal, acest Grigorie, în pofida voinţei lui, a fost instalat Patriarh al Antiohiei.

Preafericitul Patriarh Sofronie [şi Sfîntul loan Moshu] povestesc şi ei cu multă dragoste despre acest Grigorie în scrierea Livada Darurilor. Sfmtul Grigorie făcea mari şi minunate milostenii faţă de săraci, şi mai ales faţă de cei păcătoşi. El a adormit cu pace la anul 593.

La început Zaheu era un vameş păcătos. Cînd Domnul nostru 1-a văzut căţărat în copac pe cînd trecea prin Ierihon şi i-a spus că va cina în casa lui, Zaheu a venit la pocăinţă şi la schimbarea totală a vieţii (Luca 19: 1-10).

Mai tîrziu, Zaheu i-a urmat Sfîntului Apostol Petru, care 1-a uns episcop în Cezareea Palesinei, unde Zaheu a predicat cu rîvnă Evanghelia Domnului şi a adormit cu pace.

Acest cuvios Atanasie s-a născut în anul 1310. El a dus o viaţă de nevoinţe monahiceşti la Sfîntul Munte Athos.

El a întemeiat faimoasa Mînăstire Meteora din Thessalia. El era hărăzit de Dumnezeu cu marile daruri ale maiînaintevederii şi facerii de minuni.

Anastasie, Părintele de Dumnezeu purtător,

Asupra sa a luat postiri, nevoinţe şi rugăciune.

Nevoinţa lui pururi el cu scumpătate şi-a ţinut,

Pînă cînd de la Duhul povăţuindu-se,

Duhul său a învăţat tainele dumnezeieşti.

Deschisu-şi-a apoi sfîntul

Către popor gura sa:

"Hristos", a zis el, piatra mîntuirii este.

Nu grăiţi nebuneşte, cum că El demult a trăit.

Nu ispitiţi nebuneşte zicînd, că de ce nu vă grăieşte

Şi vouă acum.

Căci iată de faţă stă Scriptura,

Sfîntul Lui Legămînt,

Căruia cine-i va putea sta împotrivă?

Ea ne grăieşte nouă acum,

din însăşi Gura lui Hristos, Cea Preacurată!

Dar voi tot ispitiţi, zicînd, dorim să-L vedem!

Luaţi aminte cu duhul şi cu trupul vostru

La împărtăşania SJîntă, ce însuşi al Său Trup şi Sînge este.

Pîinea şi vinul, sînt însuşi întreg Trupul Lui,

Ce alt mai doriţi!?

Cipocăiţi-vă cu adevărat, fraţilor,

Pentru păcatele voastre plîngeţi,

Căci iată cu aste cugetări vă faceţi

Vinovaţi de moarte de mii şi mii de ori!

Către părinţi duhovnici mărturisiţi cu lacrimi

Păcatele voastre,

Şi numai apoi, cu binecuvîntare,

Trupului şi Sîngelui vă împărtăşiţi.

O, pocăiţi-vă, nu întîrziaţi!

început bun pocăinţei puneţi,

Şi lumina nădejdii şi dreptăţii va lumina peste voi.

Pocăiţi-vă, fraţilor, pocăiţi-vă de păcate!

Căci iatăpîndiţi sîntem pe pămînt

De mii de morţi!"

Sfîntul Anastasie Sinaitul ne învaţă: "Fiecărui creştin i se dăruieşte la al său Sfînt Botez un înger care să-1 păzească de-a lungul întregii vieţi (în afară de faptul în care prin păcate, respectivul îl alungă singur pe înger de la el). Dar aşa cum fumul alungă albinele iar mirosul greu alungă departe porumbeii, tot astfel îngerul păzitor al vieţii noastre este alungat departe de propriile noastre păcate: beţia, adulterul, mînia, şi aşa mai departe.

Pe fiecare om, îngerul său îl conduce la toată fapta bună, cîtă vreme dracii neobosit acţionează să-i smintească pe credincioşi şi să-i lipsească de împărăţia Cerurilor." Faptul că îngerii păzitori sînt mereu lîngă oamenii credincioşi ajutîndu-i şi purtîndu-le de grijă este mărturisit de toată Sfînta Scriptură, şi mai ales de Noul Testament.

Pe lîngă acestea, în Biserica Ortodoxă există nenumărate mărturii ale sfinţilor, bărbaţi şi femei, care au trăit şi au văzut cu ochii lor faptele despre care vorbeşte Sfintul Anastasie, şi anume că fiecare dintre noi este însoţit în această viaţă de un mesager al lui Dumnezeu nespus de puternic şi blînd, oştean al împăratului Cerurilor, înger al luminii.

Cum să poată atunci omul, afară dacă este nebun, să-1 alunge de la sine pe un astfel de dumnezeiesc prieten?! Cu adevărat, doar cel ce boleşte de ignoranţa şi nebunia cea mai de pe urmă este în stare, cu păcatele, să-1 alunge de la sine pe cel mai bun şi mai puternic prieten al său de pe pămînt.

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel înviat:

La cum El, Atotputernic Biruitor asupra morţii fiind, nu se îngrijeşte să se răzbune pe cei care L-au torturat şi L-au răstignit ci, lăsîndu-i pe aceştia în ale lor, Se grăbeşte să-i întîlnească şi să-i întărească pe prietenii Lui cei înspăimîntaţi;

La cum chiar şi astăzi, ca şi pururea, El Cel Atotbun şi Blînd, nu Se grăbeşte să Se răzbune pe cei care nu cred în El, ci mai vîrtos Se grăbeşte în ajutorul celor care cred în El pururea.

Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decît cea pusă, care este Iisus Hristos (I Corintenti 3:11).

Iudeii zic: „Moise este temelia." Musulmanii zic: „Mohammed este temelia." Naturaliştii miopi zic: „Natura este temelia." Iar noi întrebăm: Au sculatu-sa Moise din morţi? înălţatu-sa Mohamed la ceruri? Purcede vreodată Duhul Sfînt, Mîngîietorul, din mediul înconjurător? Moise nu a înviat din morţi. Mohammed nu s-a înălţat la ceruri.

Iar mediul şi natura înconjurătoare nu numai că nu este în stare să trimită pe Duhul Sfînt asupra oamenilor, ci ea mai vîrtos suflă asupra lor suflarea urii şi a morţii, urlînd la ei şi arătîndu-le ghearele ei sinistre.

Temelia lumii nu poate consta în cineva care s-a născut în păcat, şi însuşi a păcătuit după aceea; care a fost de multe ori nedumerit şi a căutat sfat din gura femeilor; care, prin puterea altcuiva, a lucrat anumite minuni; al cărui trup s-a risipit în mormînt; şi al cărui nume nu face altceva decît să semene confuzie atunci cînd este vorba despre adevăr, despre viaţă, şi despre calea de urmat. Mohamed şi Moise s-au născut în păcat şi au fost supuşi păcatelor în vieţile lor; ei au căutat sfaturi de la femei; cu ajutorul altora ei au lucrat anumite minuni; trupurile lor s-au risipit în mormînturi; iar numele lor i-au lăsat nelămuriţi pe oamenii căutători de adevăr, de viaţă şi de calea de urmat.

De aceea, fraţilor, nicăieri în lume nu putem afla temelie alta decît cea a Stăpînului Iisus Hristos, Cel Care S-a născut fără de păcat; Cel Care păcat nu a cunoscut în toată viaţa Lui; Cel Care nu a fost nedumerit nicicînd, nici a căutat vreodată sfat de la cineva; Cel Care prin propria Lui putere a lucrat puternice şi preaminunate minuni; Cel Care nu a cunoscut putreziciunea morţii; Cel al Cărui Nume nu i-a lăsat nicicum şi niciodată nelămuriţi pe oamenii care au voit să alfe adevărul, viaţa, şi calea de urmat.

Apostolul nu ne zice că Hristos ar fi aşezat vreo temelie, ci că Hristos însuşi este acea Temelie. Căci El este toată dreptatea: de aceea şi este El temelia oricărei dreptăţi; El este tot adevărul: de aceea şi este El temelia oricărui adevăr; El este toată înţelepciunea: de aceea este şi temelia oricărei înţelepciuni; El este toată puterea: de aceea este şi temelia oricărei puteri; El este tot binele: de aceea şi este El temelia oricărui bine; El este toată viaţa: de aceea şi este El temelia vieţii ambelor lumi, şi a acesteia, şi a celei care va veni.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele ai înviat a treia zi din mormînt, Tu eşti Temelia mîntuirii şi a fericitei noastre veşnicii Şi Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.