Proloagele (17 Aprilie)


Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Simian, Episcopul Persiei
In timpul împărăţiei răului împărat Sapor, acest Simeon a fost schingiuit pentru Hristos împreună cu încă alţi doi presbiteri, Audel şi Anania. Eunucul împăratului, Ustazan, cel care mai întîi se lepădase de Hristos dar mai apoi, la mustrarea lui Simeon, se pocăise cu amar, fusese executat înaintea lor. împreună cu Simeon la locul de ucidere au mai fost duşi încă o mie de creştini.

Simeon în mod intenţionat a rămas la urmă, ca să fie el cel din urmă dat morţii. El a făcut aceasta ca să-i întărească pe creştini, ca nu cumva aceştia de frica morţii să se lepede de Hristos. Cînd presbiterul Anania şi-a plecat capul pe butuc, tot trupul lui a tremurat. Fusik, un funcţionar imperial, care în ascuns era şi el creştin, a început să-1 întărească pe Anania, zicîndu-i: „Nu te teme, părinte, ci închide doar ochii şi fii tare, şi Domnul te va binecuvînta cu vedera Luminii celei cereşti."

Zicînd acestea, Fusik a fost imediat depistat ca fiind creştin şi acuzat atunci pe loc în faţa împăratului. Şi Fusik şi fiica lui, fecioara Askitria au fost munciţi şi omorîţi în chinuri cumplite de însuşi împăratul. După ce Sfîntul Simeon şi-a vă_zut turma încheindu-şi cu cinste viaţa pe acest pămînt, i s-a tăiat şi lui capul.

In următorul an, în Sfînta Vineri a Patimilor, a fost omorît pentru Hristos şi eunucul iubit al împăratului, Azat, iar împreună cu dînsul, încă o mie de alţi creştini. După aceste ucideri împăratului i-a părut rău de eunucul lui iubit şi a încetat să-i mai omoare pe Creştini.

Toţi aceşti mucenici şi-au luat cu cinste cununa vieţii între anii 341 şi 344.

Pomenirea Sfîntului Acachie, Episcopul Melitinei
Acest sfînt Acachie a dus o viaţă de mari nevoinţe monahiceşti în locul naşterii sale, adică în cetatea Melitina din Armenia. Veşnicul întru pomenire Otrie, episcopul acelui loc, care fusese unul din Părinţii de la Soborul al Doilea a toată lumea de la Constantinopol (din anul 381), 1-a hirotonit preot pe Acachie.

După moartea lui Otrie, Acachie a fost ridicat de obşte, cu o gură şi cu un glas, episcop în locul lui. El a participat la rîndul lui la Sinodul al Treilea a toată lumea (de la Efes, din anul 431), cel în care a fost dat anatemei Nestorie, care hulea pe Maica lui Dumnezeu, în acest sinod, Sfîntul Acachie împreună cu Sfîntul Chirii al Ierusalimului au luptat cu rîvnă pentru păstrarea purităţii Ortodoxiei.

Sfîntul Acachie era plin de darul Duhului Sfînt şi era făcător de minuni. După o viaţă plină de faptele rîvnei pentru Sfînta Credinţă, Sfîntul Acachie a adormit cu pace în anul 435.

Pomenirea Sfîntului Agapit, Papă al Romei
Sfîntul Agapit a fost trimis la Constantinopol, la împăratul lustinian, de către Teodot, regele Goţilor, spre a-1 convinge pe împărat să nu mai pornească campanie militară împotriva goţilor.

Pe drum, Sfîntul Agapit a vindecat complet un om care era şi mut şi olog. La Constantinopol, Sfîntul Agapit a fost părtaş la întărirea Ortodoxiei. El a adormit cu pace la anul 536.

Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Savatie şi Zosima
Aceşti sfinţi cuvioşi Savatie şi Zosima au fost împreună întemeietorii obştii de nevoitori din Insula Solovki din Marea Albă. Mulţi sfinţi s-au proslăvit în Mînăstirea Solovki.

Sfîntul Savatie a trecut la cele veşnice la anul 1435, iar Sfîntul Zosima, la 1478.

Cîntare de laudă la Sfîntul Zosima
Pe o insulă pustie din mijlocul mării furtunoase
Departe de toată deşertăciunea şi zgomotul lumii,
Sufletul lui cu sfinte rugăciuni
Cuviosul Zosima îşi hrăneşte:
El astfel de demoni şi-l apără, rostind Numele lui Dumnezeu.
Diavolii împotrivă-i zbiară cu sălbăticie,
Asupra lui puterile lor necurate abat.
Zosima le grăieşte: „In van vă chinuiţi,
Căci Domnul Apărătorul meu este.
De este voia Lui, atunci loviţi, ucideţi degrabă.
Ce vă preschimbaţi în şerpi şi jivine,
In lupi flămînzi, tigri şi scorpioni,
Cînd mai slabi decît umbra sînteţi,
Şi nici un rău nu-mi puteţi face?
Voi cumpliţi s înteţi doar fiilor păcatului
Şi iubitorilor de plăcere şi rîs.
Dar celor care iubesc jugul lui Hristos,
Pe Sfînta Lui Maică şi pustniceştile nevoinţi,
Voi sînteţi doar o negură purtată de vînt,
încoace şi-ncolo.
De poate o negură stînca să prăvale,
Veniţi dar şi peste mine, păcătosul!
Insă neputincioşi voi sînteţi;
depărtaţi-vă-n grabă:
Pe mine nu mă puteţi înfricoşa.
Al lui Hristos rob smerit sînt eu.
Privirea sufletului meu la El pururea aţintită este.

Cugetare
După Sinodul al Patrulea Ecumenic (de la Calcedon, din anul 451), ereticul împărat Anastasie i-a alungat în surghiun pe Patriarhii ortodocşi Ilie al Ierusalimului şi Flavian al Antiohiei. într-o zi cei doi patriarhi au avut în duh aceeaşi vedenie, în care li s-a descoperit moartea împăratului eretic.

Atunci ei şi-au trimis unul altuia cuvînt despre vestea aceasta, zicînd: „Anastasie a murit! Să mergem dar să stăm la judecată cu el înaintea Tronului Dumnezeiesc!" împăratul a murit, iar după două zile, şi cei doi patriarhi, în acelaşi timp.

Cîtă rîvnă pentru Sfînta Credinţă! Cîtă smerită nădejde în judecata lui Dumnezeu! Aceşti sfinţi nici nu-şi puneau problema vieţii lor pe pămînt, pe ei nu-i interesa decît izbîndirea Sfintei Credinţe, a adevărului lui Dumnezeu! Nici nu au zis: „L-am judecat pe împăratul," ci au zis: „Să-1 judece Dumnezeu!" Căci şederea noastră pe acest pămînt nu se face de dragul şederii, ci ea este doar răstimpul dat nouă spre a face alegerea între bine şi rău, între adevăr şi minciună.

Binecuvîntaţi vom fi dacă ne vom supune în toate voii Lui Dumnezeu şi vom nădăjdui în El şi în dreptatea Judecăţii Lui! Căci omul în tot ceea ce face trebuie să aibă credinţă puternică.

Aceşit ortodocşi arhipăstori au avut o credinţă puternică. Sfintul Acachie a avut o credinţă puternică. Odată, în timpul unei secete cumplite, cînd pe oameni îi cuprinsese disperarea, acest minunat Acachie a ieşit cu procesiune de icoane şi cu popor prin cetate, pînă la marginea ei. El a poruncit săvîrşirea Sfintei Liturghii în afara cetăţii, la Biserica Sfmtului Eustachie.

După sfinţirea Sfintelor Daruri, Acachie nu a voit să toarne apă în potir după cum cere rînduiala, ci s-a rugat lui Dumnezeu ca El însuşi să picure apă din nori în Sfîntul Potir. Dumnezeu a ascultat ruga robului Său credincios şi a trimis ploaie bogată peste cîmpurile uscate, precum şi în cinstitul potir.

Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel înviat:
La cum timp de patruzeci de zile după înviere a rămas pe pămînt, arătîndu-Se credincioşilor şi întărindu-i în Sfinta Credinţă;
La cum prin arătările Sale cele de timp de patruzeci de zile El a adeverit că nu pentru Sine a înviat, ci pentru omenire.

Predică Despre minunata făgăduinţă a lui Hristos
Celui ce biruieşte U voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu (Apocalipsa 3:21).

Aceasta este, fraţilor, făgăduinţa lui Hristos, Biruitorul asupra diavolului, păcatului şi morţii.

Dar diavolul, păcatul şi moartea sînt mai tari decît omul. Cine le poate birui? Nimeni în afară de Hristos şi de cel care rămîne tare în credinţa întru El, intrînd în războiul contra satanei cu armele lui Hristos.

Diavolul este la fel de vechi ca pămîntul, şi chiar mai vechi. Cum ar putea omul, a cărui măsură a vieţii se măsoară cu pendulul, să-1 învingă pe cel care de mii de ani dă război veşnic omului? Cum ar putea omul muritor să fie mai tare decît ispitele diavoleşti, al căror număr egalează păcatele pămîntului? El nu ar putea nicicum, fără numai dacă ştie că Stăpînul Hristos a biruit cele trei tipuri mari de ispite diavoleşti pe muntele cel înalt.

El nu va putea nicicum, fără numai dacă rămîne tare şi neclintit în credinţa lui Hristos, şi alături de El, Care este din afara timpului şi mai puternic decît toţi îngerii, răi sau buni.

Păcatul este la fel de vechi ca şi diavolul. Cum ar putea atunci omul, a cărui viaţă se măsoară cu pendulul, să ocolească păcatul ce ne vine din generaţii ca o miasmă, transmiţîndu-ni-se ca un morb contagios, încă de cînd e omul pe pămînt? El nu va putea nicicum, fără numai dacă ştie că există un Om, Unul şi Singur, Care a fost liber de păcat, şi înainte de naştere, şi după ea: Acela este Hristos Iisus, Dumnezeu şi Omul Care, prin smerenia deşertării Sale întru chip de rob şi prin focul Dumnezeirii Sale, a zdrobit păcatul pe Cruce.

El nu va putea în nici un fel, fără numai dacă stă tare în credinţă împreună cu Hristos, Care este de pe cînd păcatul nu era, şi Care este mai puternic decît toţi semănătorii şi colportorii păcatului.

Moartea este tot atît de veche pe cît este şi omul cel izgonit din Rai. Cum ar putea deci omul, a cărui viaţă se măsoară cu bătăile unui pendul, să biruiască moartea în această groapă a lumii? El nu va putea nicicum, fără numai dacă recunoaşte puterea Crucii, a suferinţei lui Hristos, şi adevărul învierii Lui din mormînt. In nici un fel, fără numai dacă va sta puternic întru credinţa în Hristos, Atotputernicul Biruitor al morţii.

O, negrăita răsplată a celor ce biruiesc! Ei vor şedea încununaţi cu cununile slavei pe tronul Biruitorului Celui mai măreţ, de pe pămînt şi din ceruri! Lui se cuvine slava şi mulţumită în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE