Aceştia erau din numărul celor Şaptezeci aleşi de Domnul. Aristarh a fost episcop al Apameei din Siria. Sfîntul Apostol Pavel îl pomeneşte de mai multe ori (vezi Fapte 19: 29, Coloseni 4: 10, Filimon 1: 24). Aristarh a fost arestat în Efes, împreună cu Gaius, de mulţimea care se ridicase împotriva lui Pavel.

Sfîntul Apostol Pavel le scrie colosenilor: Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine (Coloseni 4: 10). în Epistola către Filimon, Pavel îl numeşte pe Aristarh împreună-lucrător cu mine, aşa cum îi numeşte şi pe Marcu, Dimas şi Luca.

Pud era cetăţean de frunte al Romei. Sfîntul Apostol Pavel îl pomeneşte o dată (la II Timotei 4: 21). La început, casa lui Pud a fost un liman al celor mai de frunte apostoli, iar mai tîrziu ea a devenit un locaş de închinare, numită Biserica Păstorilor.

Trofim era din Asia (vezi Fapte 20: 4); el 1-a însoţit pe Apostol în călătoriile lui. într-un loc sfîntul Apostol Pavel zice: Pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav (II Timotei 4: 20).

în timpul persecuţiei lui Nero, pe cînd Sfîntul Apostol Pavel era decapitat, toţi aceşti apostoli mai mici erau decapitaţi împreună cu el.

O cumplită persecuţie împotriva creştinilor a avut loc şi în teritoriile locuite de goţi. Un anume prinţ al goţilor a intrat în satul în care locuia acest credincios bărbat Sava şi i-a întrebat pe locuitori: „Există creştini printre voi?" Ei 1-au convins cu jurăminte că nu se află nici unul. Atunci Sava a stat înaintea acelei căpetenii şi a poporului şi a zis: „Nimeni să nu se jure în numele meu.

Eu sînt Creştin." Văzînd că Sava este un nenorocit îmbrăcat în zdrenţe, 1-a lăsat să meargă în pace, zicînd: „Acesta nu poate să aibă nici o influenţă asupra nimănui, fie ea bună sau rea." în următorul an, în jurul Sărbătorii Paştilor, un anume preot Sarsala a venit în acest sat şi a slujit Luminatul Praznic al învierii împreună cu Sava.

Auzind de aceasta, păgînii deodată au năvălit în casa lui Sava şi au început să-1 lovească cu ciomege pe acest bărbat sfînt. în afară de aceasta, ei 1-au tîrît pe Sava gol pe uliţele satului, printre pietre şi mărăcini, şi 1-au legat, împreună cu Sarsala, de un copac, silindu-i să înghită spre mîncare din cărnuri jertfite idolilor. Aceşti bărbaţi ai lui Dumnezeu au rememorat cuvintele Apostolilor şi au refuzat să mănînce din necuratele şi diavoleştile jertfe.

La urmă căpetenia gotă 1-a osîndit pe Sava la moarte şi 1-a dat pe mîna soldaţilor. Sava a păşit cu bucurie la locul execuţiei, lăudînd pe Dumnezeu. Dîndu-şi seama că este un om bun, pe cînd mergeau pe cale, soldaţii au vrut să-1 elibereze pe Sava.

Pentru aceasta Sava s-a întristat şi le-a cerut soldaţilor să împlinească ceea ce erau datori să facă la porunca căpeteniei lor. Soldaţii atunci 1-au dus la un rîu, i-au legat o piatră grea de gît, şi 1-au aruncat în ape. Trupul lui a fost adus de apele rîului la mal.

Mai tîrziu, în timpul împărăţiei lui Valens, pe cînd comandantul grec loannis Soranos lupta în război contra goţilor, el a descoperit trupul lui Sava şi 1-a adus în Capadocia. Sfîntul Sava a luat mucenicia pentru Hristos la anul 372, în al treizeci şi unulea an al vieţii sale.

Vasilisa şi Anastasia erau din Roma, împodobite cu toată evlavia şi rîvna pentru Sfînta Credinţă, în timpul împărăţiei lui Nero, ele adunau trupurile ucise ale mucenicilor şi ucenicilor apostolilor şi le îngropau cu cinste. Pentru aceasta ele au fost denunţate, arestate şi aruncate în închisoare.

După torturi prelungite, în care li s-au tăiat sînii şi limba, ele au fost decapitate.

Luminoşii mucenici sîngele şi-au vărsat

Acoperindpămîntul cel negru cu purpura sîngelui lor.

Puternic a fost focul în care ei ardeau,

Dar mai puternică dragostei lor de Hristos.

Ce bine mai mare-i decît a fi mucenic?

Ce nestemate mai scumpe decît el?

Atotbiruitorul Hristos, împăratul veacurilor,

Ale mucenicilor suflete viteze în ceruri primeşte.

El le primeşte din mîinile îngerilor,

Primeşte şi binecuvintează chinurile lor.

Aşa scrie Sfintul Grigorie Sinaitul despre vederea de Dumnezeu: „Adeverim că există opt teme principale ale vederii de Dumnezeu [rugăciunii contemplative, theoria]: mai întîi, Dumnezeu Cel nevăzut şi necuprins cu mintea, fără început şi fără sfirşit, Prima Cauză a tot ceea ce este, Treimic, unul şi singurul existent Dumnezeu; al doilea, ordinea şi rangul puterilor ^cereşti; al treilea, structura lumii văzute; al patrulea, Dumnezeiasca Pronie şi întruparea Cuvîntului; al cincilea, învierea cea de Obşte; al ^şaselea, înfricoşata a Doua Venire; al şaptelea, veşnicele chinuri; al optulea, împărăţia Cerurilor.

Primele patru deja s-au descoperit omenirii şi aparţin trecutului. Celelalte patru încă nu au fost descoperite omenirii şi aparţin viitorului, deşi ele sînt cu adevărat contemplate [cunoscute prin rugăciune contemplativă] de către cei care, prin mila harului dumnezeiesc, şi-au curăţit cu desăvîrşire mintea de toată întinăciunea.

Oricine îndrăzneşte să se apropie de această nevoinţă a contemplării fără luminarea harului, să ştie că zideşte închipuiri şi nu cunoaşte arta contemplării."

Aşa grăit-a marele Sfînt Grigorie Sinaitul, cel plin de duhul străvederii, a cărui cunoaştere venea din cercare [din propria lui trăire, experienţă a rugăciunii].

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel înviat:

La cum El Se gîndeşte cu milostivire şi la hrana trupească a ucenicilor:

La cum a frînt pîinea pentru ucenicii Săi la Emaus;

La cum, la marginea Mării Tiberiada, El i-a întrebat pe ucenicii Săi: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mîncare? (Ioan 21: 5)

La cum, atunci cînd ei au zis că nu au, însuşi le-a pregătit peşte fript şi pîine şi le-a dat să mănînce.

Iubiţilor, acum sîntemfii ai lui Dumnezeu, şi ce vom fi nu s-a arătat pînă acum. Ştim

că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă îl vom vedea cum este (I loan 3:2). Mai demult eram robi, dar acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Eram robi păcatului, dar acum sîntem slujitori ai binelui - al celui mai mare bine de pe pămînt şi din ceruri. Noi eram sclavi ai celor ce sînt cele mai de jos şi mai rele ale omului, dar acum slujim Celor de sus şi Atotbune.

Noi eram împilaţi de întuneric, dar acum slujim în lumină. Pînă acum eram ţinuţi în sclavia spaimei de diavol, de păcat şi de moarte, dar acum trăim aproape de Dumnezeu cu frică şi cu dragoste.

Dar care este acest „acum"? Acum este cînd Domnul a venit pe pămînt în trup, şi ne-a adus cunoştinţa luminii, a libertăţii şi a vieţii; acum este cînd a înviat cu slavă şi ni S-a arătat în trupul Său slăvit cel înviat; este cînd a împlinit toate prorociile tuturor prorocilor şi toate făgăduinţele Sale. Acum este timpul cînd şi noi sîntem fii ai lui Dumnezeu, socotiţi de El ca fii şi moştenitori ai împărăţiei (lacov 2: 5).

Vom fi asemenea Lui. Cu adevărat, acest minunat fapt încă nu a venit, dar El a venit în trupul Lui transfigurat care va fi şi al nostru, şi aceasta acum ne este de ajuns. El însuşi ne-a arătat întru Sine splendoarea trupului omenesc înviat, pe care ştim că şi noi îl vom avea într-o zi. Sfintul Apostol loan zice: Ştim că vom fi asemenea Lui. Căci El nu de dragul Său a înviat, ci de al nostru.

El nu a înviat din mormînt doar pentru a arăta celor adormiţi puterea Lui, căci aceia nădejde nu mai aveau; ci pentru a le arăta morţilor că şi ei vor învia într-o zi, şi ca să le arate cum vor arăta atunci cînd se va întîmpla aceasta. Nici nu a zis Apostolul: Ştim, pentru ca să se laude înaintea celor necunoscători, ci a zis-o din dragoste frăţească de oameni, pentru ca toţi să cunoască aceasta - şi şi noi cei de astăzi să cunoaştem aceasta.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele Te-ai ridicat din morţi, întăreşte-ne pre noi întru această mîntuitoare cunoaştere, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostolilor Tăi, Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumită în veci, Amin.