Sfîntul Arhanghel Gavriil este vestitorul întrupării Fiului lui Dumnezeu. El este unul dintre cei şapte arhangheli care stau înaintea Tronului Celui Preaînalt. El s-a înfăţişat lui Zaharia şi i-a vestit naşterea fiului lui, a lui loan, care avea să fie Botezătorul Domnului. Despre sine Sfîntul Arhanghel Gavriil zice: Eu sînt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu (Luca, 1: 9). Numele Gavriil însemnează: Dumnezeu-Om.

Cugetînd la taina Buneivestiri, Sfinţii Părinţi arată cum cu dreptate a trimis Dumnezeu un arhanghel cu un asemenea nume să vestească Fecioarei taina începutului mîntuirii omeneşti: prin chiar numele lui, Arhanghelul Gavriil arată Fecioarei cine va fi şi cum va fi Cel Care Se va naşte din ea: El va fi Dumnezeu şi Om, Dumnezeu Atotputernic.

Unii Sfinţi Părinţi cred că tot Arhanghelul Gavriil le-a vestit şi Părinţilor Fecioarei, loachim şi Ana, naşterea fiicei lor; că tot el l-a călăuzit pe Moise în pustie să scrie Cartea Facerii. Sfinţii Părinţi mai cred că Gavriil este cel mai dintîi din cel mai mare cin îngeresc al celor fără de trup puteri, adică din cinul Serafimilor, deoarece aceştia stau cel mai aproape de Dumnezeu.

El este, prin urmare, unul dintre cei şapte Serafimi care stau în cea mai mare apropiere faţă de Dumnezeu. Numele celor şapte serafimi sînt Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, legudiil, Varahiil.

Acestor nume unii Sfinţi Părinţi îl mai adaugă şi pe acela al lui Ieremiil. Fiecare dintre ei are slujirea lui anume, iar între ei toţi sînt întocmai în cinste. Dar de ce nu l-a trimis Dumnezeu pe Mihail ca să-i Binevestească Fecioarei întruparea? De aceea, pentru că slujirea lui Mihail este alta în frumuseţea dumnezeieştii rînduieli: al lui este să nimicească pe duşmanii Credinţei în Dumnezeu, pe cînd al lui Gavriil este să vestească mîntuirea omenirii.

Se crede că Sfîntul Irineu era de neam slav. El a fost bărbat căsătorit care a avut femeie şi copii înainte de a fi înălţat la episcopie. El a luat mucenicia pentru Hristos în timpul prigoanelor lui Maximian. Pe cînd era chinuit, rudele lui stăteau în jurul lui şi îl rugau să aibă milă de el şi de ele, şi să se lepede de Credinţă.

Dar minunatul Ierarh al lui Dumnezeu a iubit mai mult rănile lui Hristos decît toate bogăţiile lumii. În aceeaşi vreme Seren, un anume grădinar din Srem, a suferit şi el chinuri de la cezarul Probus, precum s-a întîmplat şi cu Afrius la Regia.

Pentru că Irineu nu a voit să se lepede de credinţă, cezarul Probus a poruncit să fie aruncat de pe un pod în rîul Sava, şi aşa şi-a săvîrşit alergarea acest păstor al turmei celei cuvîntătoare a lui Hristos. Pentru aceea Domnul l-a strămutat pe el în locaşurile cele de sus, printre cetăţenii cerului.

Sfîntul Sfinţit Mucenic Irineu a luat mucenicia cu cinste la anul 304 după Hristos.

Sfîntul Cuvios Malhu s-a născut lîngă Antiohia, într-o familie de lucrători ai pămîntului. El încă din cea mai fragedă tinereţe şi-a închinat viaţa lui Hristos. Dar s-a întîmplat că într-o împrejurare a căzut pradă în mîinile arabilor, care l-au luat în sclavie, şi l-au însurat cu forţa, sub ameninţarea cu moartea, cu o femeie de rasă neagră.

Prin marea şi fierbintea credinţă a lui Malhu, precum şi prin lucrarea lui Dumnezeu şi prin întreaga înţelepciune a acelei femei, ei doar s-au prefăcut faţă de acei păgîni stăpîni de sclavi că sînt soţ şi soţie, în taină ei vieţuind numai ca frate şi soră. După mulţi ani de robie la acei păgîni, Malhu şi femeia s-au sfătuit în taină să scape cu fuga din acea sclavie, şi şi-au dus la îndeplinire planul, căci după atîta vreme arabii aveau încredere în ei, şi puteau lipsi şi cîte o lună de la peştera lor, la lucrul păstoririi turmelor de oi şi capre.

Cu toate acestea, după puţine zile, arabii au prins de veste şi au trimis un om plin de sălbăticie să alerge pe urmele lor şi să-i prindă. Ei s-au adăpostit atunci, de frică, într-o peşteră adîncă şi întunecoasă. Dar intrînd au văzut înăuntru o leoaică cu puii ei, şi s-au lipit înspăimîntaţi de perete.

Dumnezeu însă a păzit pe cei care au păzit în pustie poruncile Lui. Căci leoaica lor nu le-a făcut nimic, dar a ucis pe arabul care intrase în gura peşterii, răcnind la ei să iasă, căci în întunericul peşterii el nu-i vedea, fiind orbit de lumina de afară. Pînă la apusul soarelui au rămas Malhu cu femeia în peşteră, de frica să nu se reîntoarcă leoaica cu puii.

Dar venind asfinţitul, ei au ieşit din peşteră şi au văzut cele două cămile ale arabului, încărcate cu multe bunătăţi. Mulţumind lui Dumnezeu, cei mult osteniţi robi ai Lui au şezut şi au ospătat, apoi au mers la ducele Alexandriei, care i-a primit cu cinste, cumpărînd de la ei cămilele lor.

Apoi Malhu a mers la mînăstirea lui, iar pe femeie, la dorinţa ei, a aşezat-o într-o mînăstire de femei. Malhu a trăit pînă la adînci bătrîneţi, în nevoinţe neîncetate, şi s-a strămutat cu cinste la locaşurile cereşti în veacul al patrulea, împreună vieţuitor făcîndu-se cu cetăţenii cerului.

La început Sfîntul Vasile s-a nevoit într-o pădure, unde nu avea nici colibă nici foc. Cînd s-a aflat de el, a fost bănuit că este iscoadă, şi fiind adus în faţa judecăţii l-au întrebat: Cine eşti? Iar el a zis: Unul din cei ce vieţuiesc pe pămînt.

Pentru aceasta judecătorul, crezînd mai mult că este iscoadă, l-a bătut şi l-a chinuit mult. În cele din urmă însă i s-a dat drumul, şi Cuviosul a trăit timp de mulţi ani în libertate în Constantinopol. El vedea toate tainele oamenilor, avea darul prorociei şi lucra minuni mari. Lui îi slujea bătrîna Teodora.

După moartea ei, aceasta a apărut în vedenie lui Grigorie, ucenicul Cuviosului Vasile, şi i-a descris cu amănunţime cele douăzeci de vămi ale văzduhului prin care are de trecut tot sufletul după moarte. Sfîntul Cuvios Vasile cel Nou a adormit cu pace în ziua de 25 martie a anului 944 după Hristos. El s-a strămutat la locaşurile cele cereşti, în minunata familie de cetăţeni ai raiului. După moartea lui, un cetăţean al Constantinopolului i-a văzut chipul încojurat de mare slavă.

Cei şapte cu plete de aur, din cinul netrupeştilor Îngeri,

Şapte Arhangheli sînt, între cereştile oştiri cei dinţii:

Mihail, purtătorul săbiei dreptăţii, este înîiul.

Cu ea el nimiceşte pe duşmanii lui Dumnezeu.

Gavriil vestitor este al întrupării lui Dumnezeu,

Cel ce vesteşte lumii taina mîntuirii încă din veac.

Rafail soare strălucitor este, slujitor al Sfintei Treimi;

Al suferinţelor omeneşti el este doctor iscusit.

Uriil lumina strălucitoare a lui Dumnezeu este,

Luminătorul gîndurilor sufletelor omeneşti.

Salatiil mijlocitor este, ducînd rugăciunile oamenilor

La Tronul lui Dumnezeu.

legudiil lăudător neîncetat al Celui Atotputernic este,

Pe oamenii credincioşi îndemnînd şi sprijinind

La rugăciune neîncetată.

Varahiil împărţitor al binecuvîntărilor celor cereşti este

El oamenilor cele de trebuinţă fiecăruia aduce,

La porunca lui Dumnezeu.

Cînd vei vedea vreo minune, să nu te sperii sau să te nedumereşti la vederea ei, ci să te bucuri. Căci degetul lui Dumnezeu se află în ea, fie ca să răsplătească, fie ca să pedepsească, fie ca să-i întărească sau să-i mîngîie pe credincioşii Lui; sau fie ca să-i aducă pe păcătoşi la calea mîntuirii.

Oamenii uneori compară această lume cu o locomotivă, zicînd: locomotiva lumii... Dar cînd noi vedem vreo locomotivă sau vre-un alt vehicol, noi ştim că înăuntru se află neapărat şi inginerul, cel care o pune în mişcare şi o conduce.

Nimic surprinzător să gîndim astfel, nu este aşa? Noi ştim că dacă cel care se află la cîrmă scoate capul pe fereastră şi face unui cunoscut cu mîna, sau dacă flutură o batistă, sau aruncă o scrisoare, sau face orice alt mic gest vizibil din afară, locomotiva nu este în pericol să se oprească, ci îşi urmează cursul ei, fără nici o stricăciune sau deviere.

De ce spun atunci unii necredincioşi că Dumnezeu impietează, cu minunile Lui, asupra mersului maşinilor pămînteşti? Răspunsul este: pentru că ochiul minţii lor este orb. Credincioşii, dimpotrivă, se bucură de minunile lui Dumnezeu. Copilul se sperie cînd vede o locomotivă pentru întîia oară, dar se bucură imediat ce vede un chip uman ca şi al lui apărînd la o fereastră a ei.

O, cît ne este de drag să vedem că din imensitatea mută a universului care ne înconjoară, şi care pare să-şi urmeze cursul indiferent la vieţile noastre, un chip asemenea nouă ne apare în faţa ochilor, şi că acela este chipul cuiva care ne cunoaşte şi ne iubeşte! Atunci cînd vedem vreo minune, să ştim că Cel Care ne seamănă ne salută şi ne spune: Nu vă temeţi, Eu sînt în spatele acestor minuni!

Sfîntul Vasile cel Nou a lucrat multe şi mari minuni. Cu rugăciunea el a vindecat bolnavi incurabili şi a văzut mai înainte soarta oamenilor, ca şi cînd ar fi citit-o dintr-o carte. Prin aleşii Lui Dumnezeu întotdeauna ne arată dragostea Lui şi puterea Lui tocmai ca să ne întărească şi mai mult pe cei credincioşi întru credinţa în El, şi ca să-i ruşineze pe cei care sînt necredincioşi, dîndu-le şanse îmbelşugate ca să se întoarcă la credinţă.

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos răstignit pe Cruce:

La cum ultima Lui răsuflare o dă spre mîntuirea tîlharului celui de-a dreapta;

La cum îşi încredinţează sufletul în mîinile Tatălui: Părinte, în mîinile Tale încredinţez duhul Meu (Luca, 23:46).

Iată vin curînd (Apocalipsa 22:7).

Necredincioşii şi ucigaşii duhului vor spune: De două mii de ani tot făgăduieşte că vine şi uite că nu a venit nici pînă acum! Aşa bîrfesc cei care î-L batjocoresc pe El de atunci şi pînă în ziua de azi, şi aşa vor continua să bîrfească şi cînd se vor afla în chinurile iadului! Căci El cu adevărat va veni, va veni în slavă şi cu putere multă, aşa cum a făgăduit.

Noi ştim că El a şi venit de nenumărate ori şi S-a arătat aievea celor credincioşi şi smeriţi ai Lui. Au nu a venit la loan Evanghelistul, faţă de care a şi grăit cuvintele: Iată, vin curînd? Sfîntul loan a văzut slava Lui şi puterea Lui şi a simţit mîna Lui asupra sa cînd a fost înspăimîntat şi a căzut ca un mort la picioarele Lui, căci zice: Şi El a pus mîna dreaptă peste mine (Apocalipsa 1:17).

Au nu a venit la Saul care la început îi prigonea pe creştini răsuflînd ură asupra lor? Cu adevărat a venit, pe cînd Saul mergea pe drumul Damascului, şi Saul L-a văzut şi L-a auzit întrebîndu-l: Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti (Faptele Apostolilor, 9:4)? Au nu S-a înfăţişat Domnul însuşi la nenumăraţii mucenici şi muceniţe care au luat schingiuiri şi moarte pentru Numele Lui, întărindu-i, tămăduindu-i, şi avînd milă faţă de ei? Au nu S-a înfăţişat El înaintea Sfinţilor Antonie cel Mare, Teodor Stratilat, Haralambie, Marina, Silvestru şi atîţia nenumăraţi alţii? Dar ce spunem noi?

Au nu Sa întors El de pe însuşi Tărîmul Morţii în a treia zi înfăţişîndu-Se înaintea apostolilor? Au nu a venit El de nenumărate ori în scăparea Bisericii, scoţînd-o ca din moarte din toate prigonirile şi ereziile, pe cînd duşmanii ei de moarte jucau de bucurie văzînd-o agonizînd, şi crezînd că au dat-o morţii pentru totdeauna? Au nu a venit El în toată puterea Lui în Biserică pe vremea lui Nero, precum şi a Marelui Constantin? Pe vremea apostatului Iulian precum şi a lui Iustinian?

Pe vremea prigoanei arabe precum şi a prigoanelor turcilor şi mongolilor împotriva creştinilor? O, credincioşilor mei fraţi, să nu ne lăsăm înşelaţi! El a venit cu adevărat de nenumărate ori la noi, şi mai vine şi astăzi. El vine în fiecare suflet care î-L primeşte cu dragoste, indiferent de cît de neîngrijit sau de murdar este locaşul acelui suflet.

Dar va şi veni, şi noi toţi î-L aşteptăm să vină, pentru ultima oară îmbrăcat în toată putere şi slava Lui. Noi ştim că venirea Lui este sigură. O Stăpîne Mult Milostive, învredniceşte-ne pre noi să recunoaştem Sfîntă Faţa Ta încă de pe acum, mai înainte de a Doua Ta înfricoşată Venire, şi ajută-ne nouă să ne ruşinăm de feţele noastre cele întunecate de păcat, Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.