Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Nicon
Sfîntul Nicon s-a născut la Napoli dintr-un tată păgîn şi o mamă creştină. El a fost ofiţer roman la Napoli, fără a fi primit Sfîntul Botez, deşi mama lui îl învăţase în taină credinţa creştină, fără ştirea tatălui. Cînd odată Nicon a fost trimis într-o campanie dificilă cu trupele lui, mama lui l-a sfătuit să-şi facă semnul Sfintei Cruci dacă va vedea că este la strîmtoare, şi să cheme Numele lui Hristos cînd viaţa îi va fi în pericol.
Cu adevărat, ajungînd pe frontul de bătălie, trupele lui au fost complet încercuite. Către sfîrşitul bătăliei, văzîndu-se pierdut, Nicon şi-a făcut în inimă semnul Sfintei Cruci şi a strigat tare Numele lui Hristos. Pe dată a simţit în el o putere neobişnuită cu care i-a pus pe fugă pe duşmanii care îl înconjuraseră, pe unii ucigîndu-i, pe alţii înspăimîntîndu-i de moarte. Intrînd apoi în cortul său, Nicon striga neîncetat, în uimire fiind: Mare este Dumnezeul Creştinilor.
Trimiţînd mamei lui fericita veste a biruinţei în împrejurări fără scăpare, în care numai Semnul Sfintei Cruci a ajutat şi Numele lui Hristos, el a plutit în taină către Asia şi, ajungînd la Cizic, a primit botezul din mîna Arhiereului Teodosie, episcopul locului. După botez, Nicon sa retras într-o mînăstire unde s-a dăruit studiului şi ascezei. Înainte de a muri, Episcopului Teodosie i s-a poruncit în vedenie să-l sfinţească pe Nicon urmaş al lui.
Pe dată bătrînul Teodosie l-a chemat pe Nicon la sine şi l-a sfinţit diacon; după aceea Preot, şi apoi curînd, Episcop. La scurtă vreme după aceea, prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Nicon a revenit la Napoli unde a aflat-o pe mama lui încă în viaţă. După moartea mamei, împreună cu nouă ucenici, foşti camarazi de arme, el s-a retras în Sicilia unde s-a dăruit predicării Evangheliei.
Acela a fost timpul uneia dintre cumplitele prigoane împotriva creştinilor. Prinţul Quintianus l-a prins pe Nicon împreună cu ucenicii lui şi i-a supus la mari chinuri. Cei o sută şi nouăzeci de ucenici pe care îi avea atunci Sfîntul Nicon au fost cu toţii omorîţi prin decapitare. Pe Sfîntul Nicon chinuitorul l-a legat de coada unui cal căruia i-a dat drumul în galop în josul unui defileu abrupt, apoi l-a bătut cumplit şi l-a jupuit de viu; dar Sfîntul a supravieţuit tuturor acestor schingiuiri.
La sfîrşit i s-a tăiat şi lui capul, aşa strămutîndu-se la locaşurile cereşti. Trupul lui a fost lăsat în cîmp deschis, pradă păsărilor răpitoare. Un anume păzitor de turme, care avea duh necurat, s-a împiedicat de trupul mort al Sfîntului Nicon mucenicul şi pe dată s-a vindecat.
Vestind în împrejurimi despre aceasta, au aflat şi unii creştini care au venit şi au îngropat cu cinste acele Sfinte moaşte. Sfîntul Nicon a luat mucenicia în timpul împărăţiei lui Deciu.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Nicon de la Mînăstirea Peşterilor Kievene
Acest Sfînt Nicon a fost împreună vieţuitor cu Sfîntul Antonie de la Peşterile din Kiev, şi părinte duhovnicesc al Cuviosului Teodosie. Pentru că i-a tuns în monahism pe boierul Barlaam şi pe famenul Efrem, Nicon a fost ameninţat de Cneazul Iziaslav; însă soţia cneazului a întors mînia soţului ei în frică de Dumnezeu.
Aşa a fost lăsat în pace Nicon, Sfîntul lui Dumnezeu. Vrînd să împodobească Biserica cu Sfinte icoane, Nicon s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-l învrednicească de aceasta. În urma acestor rugăciuni, oarecari iconari greci au sosit fără veste la Kiev, de la Constantinopol. Sfinţii Antonie şi Teodosie au apărut în vedenie acestor iconari şi i-au călăuzit la chilia Sfîntului Nicon din Kiev.
Sfîntul Nicon era cunoscut ca un mare postitor şi om de mare înţelepciune. La adînci bătrîneţe el a fost chemat, fără voinţa lui, să păstorească ca stareţ Lavra Pecerska.
El a trecut la cele veşnice la anul 1066 după Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează nestricate în Mînăstirea Peşterilor din Kiev.
Pomenirea Noului Mucenic Luca
În această zi sinaxarul grecesc şi Patericul Athonit mai fac pomenire de Noul Mucenic Luca, care s-a născut la Jedren. Copil fiind el a fost prins de turci în Constantinopol şi tăiat împrejur. Din cauza aceasta el avea cumplite mustrări de conştiinţă, căci socotea această tăiere împrejur ca pe un semn al diavolului pe trupul lui, care nu putea fi şters decît prin mucenicie pentru Hristos.
Tunzîndu-se monah în Sfîntul Munte Athos, el a mers împreună cu bătrînul său, Visarion, la Mitilene, şi acolo a fost spînzurat de turci în ziua de 23 martie a anului 1802. Aşa cum spînzura în aer, din trupul mucenicului se prelingea un mir bineînmiresmat.
Cîntare de laudă la Sfîntul Mucenic Nicon
Nicon mucenicul Episcop în temniţă zace,
Neîncetat rugîndu-se lui Dumnezeu.
El nu se roagă pentru viaţa lui,
Nici răzbunare asupra lui Quintian să dobîndească,
Ci se roagă lui Dumnezeu
Ca să-i dea putere în îndurarea chinurilor.
Ale lui Nicon suspine
Dumnezeu le aude.
Si la timp de rugăciune în duh vede
Cum la el Fecioara vine în lumină,
O lumină mai minunată şi mai strălucitoare
Decît a soarelui.
Ea este mai albă şi mai blânda
Decît o mieluşea,
Şi doi arhangheli de-a dreapta şi de-a stînga ei sînt.
Feţele lor radiază bucurie,
Si înălţimea lor este pînă la cer.
Ei unul către altul apele unui rîu arată, zicînd:
lată valurile furiosului Psimif!
Apoi un arhanghel Fecioarei îi spune:
Trimişi am fost pe Quintian să-l ucidem
În apele furiosului rîu Psimif.
Dar iată, rîul este aici,
Pe cînd pe Quintian nu-l vedem nicăieri.
Fecioara grăi, ca şi picurii de miere cuvintele ei curgînd:
El la rîu curînd va sosi;
Prin valuri va încerca să treacă,
Dar calul de sub el va înnebuni
Si-i va sluţi faţa cu dinţii.
Apele rîului îl vor îneca,
Si astfel sarcina voastră se va împlini.
Aşa va sfîrşi acest sălbatic chinuitor
Al Sfîntului meu, Nicon.
Toate aceste aşa se întîmplară,
Precum a zis Fecioara.
Aşa vedenia lui Nicon
Aidoma se împlini.
Cugetare
Sfîntul Pafnutie lui Dumnezeu s-a rugat ca să-i descopere cu cine se aseamnă el. Atunci un glas a auzit de sus, care i-a zis: Asemenea eşti tu cu un negustor de perle de mare preţ; ridicăt-te aşadar, şi nu te lenevi! Dar oare de ce nu ne spune Dumnezeu fiecăruia dintre noi că sîntem negustori de mărgăritare scumpe? De aceea, pentru că mulţi dintre noi nici nu vrem să aflăm mărgăritare de mult preţ, ci mai curînd vrem să ne îndopăm cît mai bine stomacurile şi să îngrămădim asupra noastră lucruri ieftine.
Nu tot ceea ce scoate năvodul de pe fundul adînc al mării este mărgăritar de preţ. De cele mai multe ori nu este decît noroi şi nisip. Dar ignoranţii se bat pentru acest noroi ca şi cînd ar fi mărgăritar de mult preţ. Doar negustorul cel care se pricepe să recunoască mărgăritarul de mult preţ atunci cînd îl vede, doar el ştie să arunce de multe ori năvodul.
El ridică de multe ori din greu năvodul, îl cerne de noroi şi de nisip, pînă cînd găseşte sămînţa cea adevărată de mărgăritar! Dar de ce îl compară Dumnezeu pe Pafnutie cu un negustor de mărgăritare scumpe? De aceea, că Pafnutie pe toate cele din lume le-a lepădat, şi dăruindu-şi toată energia şi tot timpul vieţii lui lui Dumnezeu, nu a mai voit decît să afle sămînţa mărgăritarului celui adevărat şi scump.
Acel mărgăritar este inima curăţită de toate patimile şi gîndurile rele, încălzită la focul iubirii dumnezeieşti. Ridică-te şi tu, omule, şi nu te lenevi! Căci iată timpul negustoriei se apropie de asfinţit.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos răstignit pe Cruce:
La cum dragostea Lui pentru omenire nu s-a micşorat din cauza chinurilor L-a care L-a dat omenirea;
La cum mîngîie cu dragoste durerea Maicii Sale, dînd-o pe ea în grija lui loan, pe care îl numeşte fiu al ei, în locul Lui;
La cum Se roagă cu dragoste Tatălui pentru omenire: Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac (Luca 23:24).
Predică despre slăbiciunea omului în faţa maiestăţii lui Dumnezeu
Şi cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort (Apocalipsa 1:17).
Sfîntul loan Teologul a fost acela care a căzut ca un mort la pămînt cînd L-a văzut pe Domnul Hristos în slavă. Sfîntul loan, ucenicul cel iubit al Domnului, Evanghelistul, feciorelnicul, cel pe care î-L iubea Hristos, şi rîvnitor năvalnic al sfinţeniei - acesta nu a putut să îndure vederea învăţătorului Care Se înfăţişase înaintea lui în toată puterea slavei Sale! Ci el a căzut ca un mort.
Dar cei care păcătuiesc împotriva Lui, care se ridică şi luptă împotriva Lui, a Celui cu ochii ca para focului, cum îşi vor putea ei vreodată ridica faţa înaintea Lui ? Cum vor putea îndura vederea slavei Lui cei care fără încetare îşi bat joc de El, de jertfa Lui, de Numele Lui, de dragostea Lui, de Crucea Lui, cei care zi şi noapte calcă în picioare poruncile Lui, care îi prigonesc Biserica, care îi necinstesc Preoţii, care îi ucid credincioşii? Cu aceştia oare ce se va întîmpla înaintea Feţei Lui, dacă însuşi Sfîntul loan a căzut la pămînt ca un mort la vederea Slavei Lui?
Dar cu intelectualii şi artiştii care strică sufletele oamenilor oare ce se va întîmpla? Ce va fi oare cu toţi învăţătorii şi profesorii care strică Credinţa din mintea şi inima copiilor şi tinerilor? Ce se va întîmpla cu toţi scepticii care prin filozofia lor putredă strică minţile oamenilor? Ce se va întîmpla cu hoţii şi cu tîlharii şi cu ucigaşii de copii? Ce se va întîmpla cu duşmanii lui Hristos cînd ucenicul Lui iubit cade ca mort înaintea Slavei Lui indicibile?
Da, căci aşa este puterea, slava, stăpînia, frumuseţea, lumina şi maiestatea Domnului Hristos Iisus, Cel înviat şi înălţat, încît ucenicii Lui cei mai apropiaţi şi iubiţi care timp de trei ani au privit fără teamă la Faţa Lui, acum cad ca morţi înaintea picioarelor Lui cînd î-I văd Faţa Lui cea din Ceruri, cea de după Patimă, moarte şi biruinţă!
O Atotputernice şi Atotslăvite Doamne, luminează-ne pre noi şi înviază-ne pre noi cu puterea şi cu slava Ta, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.