Pomenirea Sfîntului Apostol Aristobul, unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici
Născut în insula Cipru, Sfîntul Apostol Aristobul a fost fratele Sfîntului Apostol Barnaba. El i-a urmat Sfîntului Apostol Pavel, care îl pomeneşte în Epistola sa către Romani, zicînd: îmbrăţişaţi pe cei ce sînt din casa lui Aristobul (Romani 16:10).
Cînd marele Pavel a pus mulţi episcopi prin toate cetăţile lumii, el l-a uns pe Aristobul episcop al britanilor, în Anglia de azi. În Britania oamenii erau foarte cruzi, sălbatici, răi şi vicleni. Aristobul a îndurat suferinţe şi torturi de nedescris, multe chinuri şi răutăţi din mîinile lor. Ei l-au lovit şi l-au bătut fără milă, l-au tîrît pe drumuri, au rîs şi şi-au bătut joc de el.
Dar la sfîrşit acest bărbat Sfînt a învins, prin mila şi prin harul Duhului lui Dumnezeu. El pînă la urmă a izbutit să lumineze poporul, să-i boteze pe mulţi în Numele Stăpînului Hristos, să zidească Sfinte Biserici, să sfinţească Preoţi şi diaconi, iar la sfîrşit a adormit cu pace intrînd în odihna Împărăţiei celei de sus a Domnului Hristos pe care toată viaţa L-a slujit cu credinţă.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Sabin
Sfîntul Sabin era de neam sirian, fiind un înalt funcţionar din oraşul Hermopolis. În timpul unui val de persecuţii împotriva creştinilor, el s-a retras în munţi împreună cu un număr mare de alţi creştini şi s-a închis într-o colibă, petrecînd în post aspru şi rugăciune.
Un anume cerşetor, care îi aducea de mîncare din timp în timp şi căruia Sfîntul îi făcuse mult bine, l-a trădat, pîrîndu-l autorităţilor păgîne. Precum Iuda pe Hristos, aşa l-a vîndut acest nenorocit pe binefăcătorul său, pentru doi galbeni. Sabin împreună cu şase alţii au fost prinşi, legaţi şi aduşi înaintea tribunalului nelegiuirii.
După torturi de nedescris el a fost aruncat în Nil, de unde şi-a dat Sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu, la anul 287 după Hristos.
Pomenirea Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Trofim şi Talus
Aceştia s-au născut în Siria şi erau fraţi după trup. Ei î-L predicau pe Hristos pe faţă, dînd la iveală nebunia idolatriilor elină şi romană. Pagînii i-au urît de moarte pentru aceasta şi au hotărît să-i omoare cu pietre, dar cînd au început să arunce cu bolovani în ei, bolovanii se întorceau şi-i izbeau, în timp ce mucenicii rămîneau neatinşi.
În cele de urmă cei doi fraţi după trup şi după duh au fost răstigniţi pe cruce. Pe cruci ţintuiţi fiind, ei nu încetau a-i învăţa pe creştinii din popor strînşi acolo, care plîngeau după povăţuitorii lor.
După agonie prelungită ei s-au înfăţişat cu sufletul înaintea lui Hristos, ei Căruia I-au rămas credincioşi pînă la sfîrşit. Ei au luat mucenicia cu cinste la anul 300 după Hristos, în cetatea Bofor.
Cîntare de laudă la Sfinţii Trofim şi Talus
Cei doi fraţi de sînge,
Pătrunşi de Duhul,
De Credinţă înnoiţi şi luminaţi
Pe Cruce sînt ţinuiţi.
Ei de pe Cruce povăţuiesc poporul
Cel binecredincios:
O fraţilor, ce staţi privind la noi?
De chinurile noastre nu plîngeţi.
Cu astfel de chinuri Mîntuitorul
Mîntuitor S-a făcut
Al chinurilor noastre
Şi al întregii omeniri.
Urmîndu-i Lui noi ne mîntuim.
Căci şi El Tatălui L-a urmat,
Întrupîndu-Se pe pămînt,
A pătimit şi a-nviat, şi S-a înălţat la ceruri.
Privind la El noi suferinţele bucuroşi le îndurăm,
Căci prin ele intrăm în Împărăţia Lui.
De foc nu vă temeţi, fraţilor,
Nici de sabie,
Căci dreptatea lui Hristos mai tare e decît lumea.
Nu vă temeţi, fraţilor,
Nici vă fie milă de voi,
Jertfiţi-vă cu plăcere
Pentru mîntuirea sufletelor voastre.
Căci aste suferinţe - oricît de mari -
Nimic nu sînt
Pe lîngă bucuria ce va să fie
Cea din Ceruri,
Pururi neştearsă.
Lumea este o mască,
Nebunie deşartă.
Pe cînd veşnicia
Adevărata noastră patrie este.
Lăsaţi lumea celor
Care iubesc minciuna ei
Minciună căreia îi sacrifică
Adevărul vieţii.
Ci voi aflaţi şi rîvniţi
Perla cea de mult preţ,
Cea care stă deasupra noroiului lumii.
Ascultaţi, o, ascultaţi-i fraţilor,
Pe Trofim şi Talus,
Părinţii voştri!
Cugetare
Dacă împlinim legea lui Dumnezeu în gîndurile noastre, oare cu cît nu ne va fi mai uşor să o împlinim şi cu fapta? Adică, dacă nu păcătuim împotriva legii lui Dumnezeu cu gândul nu ne va fi mai uşor să nu păcătuim nici cu fapta? Sau altfel spus, dacă inimile, limbile, mîinile şi picioarele noastre sînt cu Dumnezeu, atunci de bună seamă că întregul nostru trup este cu Dumnezeu, şi nu-I poate fi împotrivă.
Inima, inima noastră să I-o pregătim Domnului, fraţilor, să i-o afierosim Lui. Lui să ne închinăm pe a Lui lege să o împlinim în ea; şi toate celelalte vor urma inimii şi vor fi călăuzite de ea. Nu cel care se ţine de spiţa roţii este cel care învîrte roata, ci cel care îi stăpîneşte axul.
Inima este axul fiinţei noastre. Grăind despre poruncile dumnezeieşti, Sfîntul Isihie zice: Dacă te lupţi să împlineşti aceste porunci mai întîi în gîndul tău, atunci nu va fi prea des nevoie de silă ca să le împlineşti şi cu fapta. Adică, dacă îţi fixezi inima la Dumnezeu, ca şi în jurul unui ax, atunci roata fiinţei tale foarte uşor şi lin î-I va urma Lui. Cu alte cuvinte, întregul om va urma inimii lui.
Legea Ta înlăuntrul inimii mele este (Ps. 39:11), zice Sfîntul Proroc şi împărat David, cel atotînţelept.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Iisus Hristos Care păşeşte sub greutatea Crucii, spre Golgota:
La cum îşi duce El Crucea în linişte şi cu răbdare;
La cum I-au luat Crucea din spate, silindu-l pe Simon Cireneul să I-o ducă; la cum acesta a dus Crucea, păşind în urma lui Hristos;
La cum El, privind la femeile Ierusalimului care plîngeau, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plîngeţi pe Mine, ci pe voi plîngeţi-vă şi pe copiii voştri (Luca 23:28).
Predică despre bogăţia batjocoririi pentru Hristos
Prin credinţă Moise... Socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decît comorile Egiptului... se uita la răsplătire (Evrei 11:24-26).
Moise nu a voit să rămînă în palatele lui faraon, nici să fie numit fiu adoptiv al lui. Dorind mai mult, el a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decît să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului (Evrei 11:25).
Cît de diferit este Moise de urmaşii lui peste veacuri, care plini de gînduri faraonice, L-au osîndit la moarte pe Împăratul Slavei! Oricare dintre ei ar fi fost gata la orice omor numai să mai petreacă măcar un an la curtea cea putredă a lui faraon, mai curînd decît să călătorească împreună cu Dumnezeu patruzeci de ani prin pustie! Pe cînd Moise a părăsit totul, onoruri, luxuri de neînchipuit şi toată deşarta splendoare pe care numai Egiptul o ştia oferi.
La porunca lui Dumnezeu Moise a pornit la drum înspre pustia foamei şi a setei cu credinţa că dincolo de ea se află Pămîntul Făgăduinţei. Toate acestea înseamnă că el a socotit batjocorirea pentru Hristos mai mare bogăţie decît comorile Egiptului.
Batjocorirea lui Hristos, a Unsului lui Dumnezeu, este ceea ce nu pot suferi puternicii lumii la Hristos, căci ei duhnesc de duhul acestei lumi. Nu numai că nu o pot suferi, dar le este ruşine cu ea. Mai concret, ei nu pot suferi sărăcia care a fost a lui Hristos pe pămînt, postirile Lui, privegherile Lui, rugăciunea Lui, pribegirea Lui de om care nu are unde să-Şi plece capul, osîndirea Lui, batjocorirea Lui, şi moartea Lui de ruşine.
Dar această batjocorire pentru Hristos Apostolilor le-a fost la mare cinste, şi mai scumpă decît viaţa. De asemenea şi miilor de mucenici şi mărturisitori de după ei, care au socotit această batjocorire mai scumpă decît multe comori de aur şi argint şi chiar decît lumea toată. Căci în urma acestei batjocoriri Domnul nostru a înviat şi a deschis porţile cerului şi a descoperit Raiul Făgăduit în care El a condus omenirea, pe calea batjocoririi Sale, şi prin pustia suferinţelor Sale.
O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cel Preaslăvit şi înviat, ajută-ne nouă ca fără şovăială să ţinem cu scumpătate fiecare strop al Sfintei Tale sudori şi al Sfîntului Tău Sînge ca pe o comoară mai preţioasă decît toate comorile pămînteşti, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.