Pomenirea Sfîntului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului
Sfîntul Sofronie s-a născut la Damasc din părinţi slăviţi. Dobîndind toată înţelepciunea ştiinţei omeneşti, el a rămas nemulţumit de ea şi a dorit mai mult, a dorit înţelepciunea cea dumnezeiască a mîntuirii sufletului. În lavra Sfîntului Teodosie el şi-a ales ca învăţător pe un monah foarte îmbunătăţit, Sfîntul loan Moschu.
Împreună cu el a călătorit în pelerinaje pe la toate mînăstirile şi nevoitorii din Egipt care puneau în practica vieţii înţelepciunea cea duhovnicească. Dorinţa şi cuvîntul după care îşi călăuzea viaţa era: În fiecare zi învaţă tot mai mult despre înţelepciunea cea duhovnicească. Toate cele învăţate cei doi pelerini le-au scris pe hîrtie şi mai pe urmă le-au dat la iveală într-o carte numită livada duhovnicească.
Ei după aceea au călătorit la Roma, unde Sfîntul loan Moschu a şi murit, lăsînd în testament lui Sofronie ca să fie luat de acolo şi dus fie în Muntele Sinai, fie la Lavra Sfîntului Teodosie. Sfîntul Sofronie a împlinit dorinţa învăţătorului său şi i-a mutat Sfintele moaşte la Mînăstirea Sfîntului Teodosie, iar el însuşi a rămas la Ierusalim care în acea vreme nu mai era sub stăpînirea persanilor.
El a fost de faţă la aducerea din exilul persan a Cinstitei Cruci, pe care împăratul Heraclie a purtat-o pe umerii săi, desculţ şi în haine sărăcăcioase, în Cetatea Sfîntă a Ierusalimului. Vîrstnicul patriarh Zaharia, întors şi el din acelaşi exil, s-a mutat la scurt timp după aceea la locaşurile cele cereşti. În locul Patriarhului Zaharia a venit în scaunul patriarhal al Ierusalimului Arhiereul Modest, care a murit în anul 634, iar după el a fost ales patriarh acest binecuvîntat Sofronie.
El a păstorit Biserica lui Hristos timp de zece ani, cu multă rîvnă şi minunată înţelepciune. El s-a ridicat în apărarea Ortodoxiei pe atunci atacată de erezia monotelită, erezie pe care a dat-o anatemei la un Sinod convocat la Ierusalim, înaintea anatemizării ei mai răsunătoare de la Sinodul al șaselea Ecumenic de la Constantinopol (din anul 680 d. Hr.).
Acest Sfînt Patriarh a scris Viaţa Sfintei Maria Egipteanca, şi a alcătuit rînduiala Sfinţirii Apei Celei Mari; el a pus de asemenea multe imne şi cîntări în diferitele slujbe ale Bisericii. Cînd califul arabilor a cucerit Ierusalimul, Sfîntul Sofronie l-a rugat să cruţe vieţile creştinilor luaţi captivi, ceea ce califul Omar a făgăduit în mod făţarnic. Căci el după aceea a început îndată un jaf sălbatic al cetăţii Ierusalimului, împreună cu uciderea creştinilor ce trăiau în ea. Sfîntul Sofronie s-a rugat atunci cu lacrimi lui Dumnezeu ca să-l ia dintre cei vii, ca să nu vadă profanarea Mormîntului Sfînt.
Dumnezeu a ascultat ruga alesului Său şi l-a luat la Sine în locaşurile cele cereşti la anul 644 după Hristos.
Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Pion şi a celor împreună cu dînsul
Sfîntul Pion a fost Preot în Biserica Siriei. El a luat mucenicia la Smirna, în timpul prigoanelor lui Decius. El a fost osîndit la răstignire pe cruce, lucru care pe mucenicul lui Hristos l-a umplut de bucurie. De îndată ce soldaţii au făcut crucea şi au înfipt-o în pămînt, Sfîntul Pion s-a urcat singur pe ea, şi-a întins mîinile şi le-a poruncit ostaşilor să-i bată cuiele în palme şi în picioare.
Dar crucea fiind înfiptă în pămînt cu capul în jos, călăii au aprins un foc la picioarele ei, sub capul mucenicului. Mulţi s-au adunat atunci în jurul lui, ca la privelişte. Sfîntul Sfinţit Pion şi-a închis ochii şi s-a rugat lui Dumnezeu în inimă. Flăcările focului nu s-au atins măcar de perii capului lui.
Cînd la sfîrşit focul s-a stins şi toţi credeau că Pion a murit, el a deschis ochii şi a strigat cu bucurie: O Doamne, primeşte sufletul meu! - şi şi-a dat Sfîntul lui suflet. Acest Sfînt Sfinţit Mucenic Pion a scris viaţa Sfîntului Policarp al Smirnei, împreună cu care acum se veseleşte în locaşurile cereşti. El a luat mucenicia pentru Hristos şi s-a preaslăvit la anul 250 de la Întrupare.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Grigorie Sinaitul
Acest Sfînt Grigorie a fost stareţul Muntelui Sinai, un mare nevoitor şi un bărbat drept. Odată, la Slujba Prăznuirii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, un Înger al Domnului l-a dus la Ierusalim ca să slujească acolo, apoi l-a întors înapoi în Muntele Sinai, în aceeaşi zi.
Sfîntul Grigorie a adormit cu pace în veacul al şaselea.
Cîntare de laudă la Sfîntul Sfinţit Mucenic Pionie
Pionie le grăieşte schingiuitorilor săi:
O cetăţeni ai slăvitei Smirne,
Împreună locuitori cu Omar
Cel de toţi cunoscut,
Aflaţi că toate cele cunoscute vouă
Eu le cunosc,
Dar voi nu cunoaşteţi
Ceea ce îmi este cunoscut doar mie:
Voi nu cunoaşteţi ce este
Bucuria de a muri,
Bucuria cea mare de a muri
Pentru dulcea nădejde în Hristos.
O moarte este aceasta
Care să omoare nu poate,
Căci ea doar asupra trupului are putere
Şi doar pentru puţin timp.
Eu ştiu că Îngerii
În ceruri pe mine mă aşteaptă
În locaşurile Împăratului Ceresc.
Eu ştiu că Îngerii împreună
Cu prorocii şi Sfinţii mă aşteaptă
Cu oştirile cele fară număr
Ale aleşilor lui Dumnezeu,
Ale mucenicilor lui Hristos.
Eu ştiu că în patria mea
Acum mă întorc,
În patria mea,
Din care călător pe acest pămînt am venit.
Eu ştiu pentru ce sufăr,
Pe cînd voi nu ştiţi de ce mă chinuiţi.
O, da, fierbe, răutate!
Împotriva mea împroaşcă-ţi otrava!
Ce-mi poţi face tu mie,
Cînd cu braţele larg deschise
Mîntuitorul meu pe mine mă aşteaptă!
Loviţi-mă, torţionari, toţi deodată!
Căci cu atît mai curînd
Zorii vieţii pentru mine vor străluci.
Cu cit mai grabnică moartea,
Cu atît mai repede viu sufletul meu va fi.
Cugetare
Nici o faptă bună nu poate lucra omul prin propriile lui strădanii, şi puterea şi voinţa lui Dumnezeu sînt cele care le lucrează. Şi totuşi, nici o faptă bună nu lucrează Dumnezeu în noi, pînă cînd noi de la noi nu ne străduim pururea ca să împlinim Sfîntă voia Lui. Acestea sînt cuvintele marilor Sfinţi Varsanufie şi Ioan.
Puţine cuvinte, adînc adevăr. Avem obligaţia să ne nevoim, să cultivăm şi să pregătim fiecare faptă bună, iar dacă vreuna din ele prinde rădăcină, creşte şi aduce roadă, aceasta este numai de la puterea şi voia lui Dumnezeu. Noi sîntem cei care trebuie să ostenim să tăiem brazda, Dumnezeu este Cel Care seamănă, dacă binevoieşte. Noi trebuie să curăţim vasele Duhului lui Dumnezeu, iar Dumnezeu toarnă în aceste vase, dacă binevoieşte.
El poate toate şi orice, dacă binevoieşte. Iar El face toate cele de trebuinţă împlinirii celei mai mari înţelepciuni şi celui mai înalt bine, adică, planului Lui de mîntuire a oamenilor. Interpretînd Cuvintele Mîntuitorului care spun Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blînzi ca porumbeii (Matei 10:16), Sfîntul loan Gură de Aur zice că Stăpînul Le-a dat această poruncă ucenicilor Săi aşa ca şi ei să lucreze în vreun fel la mîntuirea lor şi a oamenilor, aşa ca ei să nu lase totul pe seama Harului, şi să creadă că vor primi cununile biruinţei nefăcînd nimic.
Aşadar, amîndouă lucrările sînt de neapărată trebuinţă pentru mîntuirea noastră: strădaniile noastre proprii, şi puterea Harului lui Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la Mîntuitorul Hristos stînd la judecată înaintea lui Caiafa:
La cum Marele Arhiereu î-L ţine arestat pe Mîntuitorul nostru în casa lui, printre oameni aproape la fel de jalnici şi de nenorociţi ca şi el, Marele Preot;
La cum Petru, stînd afară în curte lîngă foc, se leapădă de trei ori de El în faţa slugilor arhiereului;
La cum chiar şi astăzi se întîmplă că unii creştini, de frica lumii, se leapădă de Mîntuitorul în acelaşi fel; căci şi ei, cînd vine vremea să sufere ceva pentru credinţă, zic că nu sînt creştini; şi ei zic că nu cunosc poruncile Lui, şi că ele de fapt nici nu-i interesează.
Predică despre a doua venire a lui Hristos
Cînd va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale (Matei 25:31).
Aşa a grăit Stăpînul Hristos cu puţin înainte de cumplita Lui patimă, cu puţin înainte de a fi legat, scuipat, lovit şi batjocorit înainte de Răstignire, în ceasul Lui cel mai întunecat, El grăieşte de ceasul Lui cel mai slăvit care va să vie. Înaintea despărţirii Lui de acest pămînt prin moartea cea mai cumplită, El grăieşte de a Doua Lui Venire în slavă. Prima oară El a venit umil şi necunoscut, în peştera Betleemului; a doua oară, El va veni în slavă şi cu putere, pe norii cerului, înconjurat de Îngerii Lui.
Întîia oară El a venit ca şi cum ar fi odrăslit din pămînt, dar a doua oară va veni de sus, din ceruri. Prima oară El a stat şi a îngenuncheat pe pămînt, dar a doua oară va sta pe tronul Slavei Sale. Cînd va veni din nou, pe tronul slavei Sale, nimeni nu va mai putea să nu-L vadă. Nimeni nu va mai întreba, precum craii de la răsărit odinioară, unde este Regele iudeilor (Matei 2:2)? Căci atunci cu toţii î-L vor vedea pe Regele şi î-L vor recunoaşte în El pre Împăratul. Dar această vedere şi această recunoaştere le va fi unora spre bucurie, iar altora spre spaimă şi groază de moarte.
Căci gîndiţi-vă, fraţilor, la bucuria celor care I-au împlinit poruncile şi mai ales la aceia care au suferit pentru Numele Lui! Gîndiţi-vă la spaima şi groaza tuturor celor care au scuipat în Faţa Lui, L-au lovit şi L-au răstignit la Ierusalim!
O Preamilostive Doamne, iartă-ne nouă toate, celor care chemăm Numele Tău şi care, din slăbiciuni omeneşti, păcătuim împotriva Ta! Iartă-ne nouă înainte de venirea ceasului aceluia minunat şi înfricoşat, cînd vei veni în Slava Ta înconjurat de Sfinţii Tăi Îngeri! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.