Proloagele (10 Februarie)


Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Haralambie
Marele Sfînt Mucenic Haralambie a fost Episcop în cetatea Magnesiei şi a suferit pentru Hristos în anul o sută treisprezece al vieţii sale. Cînd au început sîngeroasele persecuţii contra Creştinilor, din timpul împăratului Septimius Severus, bătrînul Haralambie nu s-a ascuns de ele, ci cu libertate şi pe faţă a predicat tuturor Credinţa în Hristos.

El a îndurat schingiuiri cumplite ca şi cînd nu ar fi fost el în acel trup. Cînd l-au jupuit de viu, bătrînul iertător le-a zis ostaşilor: Vă mulţumesc, fraţilor, că scărpinîndu-mi trupul cel vechi mă reînnoiţi pe mine cu duhul pentru viaţa veşnică. El chiar în timpul chinurilor a făcut minuni mari şi i-a adus pe mulţi la Hristos.

Chiar fiica împăratului, Calina, a lăsat închinarea la idoli a tatălui ei şi s-a făcut Creştină. Osîndit la moarte şi adus la locul execuţiei, Sfîntul Haralambie şi-a înălţat mîinile către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru tot poporul ca Dumnezeu să le dăruiască sănătate trupească şi mîntuire sufletească şi ca El să le înmulţească roadele pe acest pămînt.

O Doamne, Tu care ştii că omul e făcut din trup şi sînge; iartă-le lor păcatele lor şi varsă Harul Tău peste toţi! După rugăciune, acest Sfînt bătrîn şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu încă înainte ca satrapul să-i lovească gîtul cu sabia. Sfîntul Haralambie a luat mucenicia la anul 202 după Hristos.

Fiica împăratului, Galina, a luat trupul Sfîntului şi l-a îngropat cu cinste.

Pomenirea Sfîntului Cuvios Prohor
Acest Sfînt Prohor era un făcător de minuni de la Lavra Peşterilor din Kiev, şi lui i se mai spune şi Mîncătorul de spanac, deoarece în vremea în care a locuit la Mînăstirea Peşterilor el nu a gustat deloc pîine, ci se hrănea doar cu acest spanac, pe care îl usca şi îl amesteca oarecum şi făcea din el un fel de pîine.

Ori de cîte ori dădea din acest fel de pîine cu binecuvîntare, pîinea avea gust de miere în gura celui care o gusta; dar dacă cineva o fura, ea era amară ca pelinul. Odată pe cînd era lipsă de sare în Rusia, Prohor a împărţit cenuşă oamenilor ca şi cînd ar fi fost sare. Căci cu adevărat cenuşa pe care el o dădea cu binecuvîntare, era ca sarea. Dar dacă cineva voia să-şi ia singur, adică dacă fura această cenuşă, ea nu le rămînea decît ca cenuşă.

Cneazul Sviatopolk a poruncit ca cenuşa din chilia Sfîntului Prohor să-i fie adusă lui la palat fără permisiunea şi binecuvîntarea Sfîntului. Atunci cînd această cenuşă s-a adus, cei care au gustat-o au văzut că este cenuşă şi nicidecum sare. Atunci Prohor le-a spus oamenilor care veneau la el pentru sare să se ducă la palatul cneazului, şi cînd vor vedea că el aruncă cenuşa afară din palat, să o ia şi să o ducă la casele lor, căci ea va fi sare.

Poporul a făcut aşa, şi iată, cenuşa era sare. Crezînd aceasta, cneazul însuşi s-a făcut respectuos şi a început să-l iubească pe Sfîntul Prohor, astfel încît, după ce acesta a trecut la cele veşnice în anul 1107 după Hristos, însuşi cneazul l-a aşezat pe Sfînt cu mîinile lui în mormînt alături de marii Sfinţi ruşi Antonie şi Teodosie.

Cîntare de laudă la Sfîntul Haralambie
Sabia cea neştiutoare în zadar se învîrte deasupra capului Sfîntului Haralambie.
Sfîntul îngenunchează şi lui Dumnezeu se roagă:
Doamne, slobozeşte pe robul Tău!
Slobozeşte poporul Tău de toate păcatele lor;
Arată milostivirea Ta din nou asupra lor;
Binecuvîntează osteneala lor şi înmulţeşte roadele pămîntului!
Îndestulează-i cu de toate; căci trup şi sînge sînt ei.
Dăruieşte-le mereu să-Ţi cînte Ţie,
Umple de sănătate şi bucurie inimile lor,
Spre aducerea aminte de Tine!
Alungă departe de ei tot răul,
Mîntuieşte-i de nevoi şi sărăcie,
Milostiveşte-Te către ei toţi,
Iar după moartea lor,
Fă-le parte cu Sfinţii Tăi, Doamne!
Doamne, milostiveşte-Te către poporul Tău!
Oricine lui Haralambie se va ruga,
Şi numele meu va pomeni,
Ajută-i, Doamne, din chinurile mele pentru Tine!
Atunci din cer un glas a venit:
Primită este rugăciunea ta,
Sufletul tău la Mine să vină!
Sfîntul al său suflet îl dă;
El către Rai zboară,
Înainte ca sabia să cadă.

Cugetare
Multe din greutăţile mari care vin asupra omului îşi au cauza, cunoscută sau nu, în trecutul lui. Totuşi, cauzele acestor mari greutăţi, cum ar fi, de exemplu, nebunia, nu sînt nimic altceva decît efectele călcării legii lui Dumnezeu.

Cînd Sfîntul Haralambie era schingiuit mai presus de minte, împăratul a aflat de harul Sfîntului în a vindeca nebunia şi a poruncit să fie adus acolo un nebun ca să se convingă şi împăratul că Haralambie putea vindeca de nebunie. Diavolul îl chinuia de treizeci şi cinci de ani pe cel adus, mînîndu-l în pustietăţi şi în munţi şi aruncîndu-l în noroaie şi în repeziciunile apelor.

Cînd acest om suferind s-a apropiat de Sfîntul Haralambie, diavolul a simţit buna mireasmă ce venea de la trupul Sfîntului şi a ţipat: Rogu-te, robule al lui Dumnezeu, nu mă chinui înainte de vreme, ci porunceşte şi voi pleca de bună voie, şi de vrei voi spune şi cum am intrat în acest om.

Sfîntul i-a poruncit să spună, iar demonul a zis: Acest om voia să fure de la vecinul lui şi s-a gîndit: Dacă nu-l voi ucide mai întîi pe vecin, nu-i voi putea fura ce-i al lui. Şi l-a omorît pe vecinul. Prinzîndu-l pe cînd făcea uciderea, am intrat în el şi iată treizeci şi cinci de ani de cînd locuiesc în el.

Auzind acestea Sfîntul lui Dumnezeu a poruncit diavolului să iasă din om îndată şi să-l lase în pace. Diavolul a ieşit iar omul nebun s-a vindecat şi a stat liniştit.

Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Iisus, Frumuseţea întreagă a zidirii:
La Hristos, Frumuseţea tuturor celor create; frumuseţe umbrită de frică şi de tristeţea păcatelor;
La Hristos, Frumuseţea omului, făptura cea mai înaltă a zidirii; a cărei frumuseţe a pălit de frică şi de tristeţea păcatelor;
La Hristos Frumuseţea minţii curate; a lumii celei fără de trup a îngerilor;
La Hristos, Frumuseţea Sfintei Treimi, descoperite nouă de El şi prin El.

Predică despre păcatul celor care spun: Noi vedem.
Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat (Ioan 9:41).

Aceste cuvinte le-au fost spuse evreilor de către Cel Care le dăduse Legea prin proroci, ca Legea să le ajute lor ca nişte ochi ai sufletului. Evreii deci primiseră acea vedere, dar ei îşi închideau ochii cu bună ştiinţă şi spre a lor pierire. De aceea le-a grăit Mîntuitorul Cel Drept aceste drepte cuvinte.

Aceste cuvinte aşadar sînt adevărata dreptate, azi şi pururea, căci orbul nu are păcat dacă i se întîmplă să calce cu picioarele ogorul cuiva, sau dacă ia haina altuia în loc de a sa. Dar dacă cel care vede face acestea, el face păcat şi este supus pedepsei. Dacă cel care are ochi cu bună ştiinţă şi-i închide şi comite aceste păcate, şi el face acelaşi păcat şi va lua aceeaşi pedeapsă (şi încă şi mai mare).

Dar ce se va putea spune despre cei care au primit Sfîntul Botez şi Sfînta Mirungere ca pe doi ochi ai sufletului şi cu toate acestea păcătuiesc ca şi nebotezaţii? La Judecata de apoi, lor nu li se va face ca celor orbi din născare, ci ei vor fi pedepsiţi ca nişte călcători de lege care de bună voia lor s-au schilodit pe ei înşişi şi s-au orbit.

Şi încă, ce se va spune despre cei care au primit şi celelalte Taine ale Harului în plinătatea Ortodoxiei şi care au înaintea lor exemplele luminoase ale Sfinţilor şi învăţătura cea de-a pururea din Sfînta Biserică, şi cu toate acestea se depărtează de ea şi rătăcesc? La Judecata de apoi, aceştea nu se vor putea îndreptăţi din pricină de orbire, ci mai curînd vor fi judecaţi ca nişte călcători de lege care de bună voia lor s-au schilodit pe ei înşişi şi pe alţii cu orbirea lor.

O înfricoşate Doamne, mîntuieşte-ne pe noi de păcat! O Multmilostive Doamne, deschide-ne nouă ochii către calea mîntuirii Tale! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE