În ziua a patruzecea de la Naşterea Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu L-a adus pe Pruncul Iisus la Templul din Ierusalim, după Lege, ca să-L închine lui Dumnezeu şi ca să se curăţească pe sine. Să-mi sfinţeşti pe tot întîiul născut, pe tot cel ce se naşte întîi la fiii lui Israel, de la om pînă la dobitoc, că este al Meu (Ieşirea 13:2)

Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se cureţe de sîngele său; de nimic Sfînt să nu se atingă, şi la locaşul Sfînt să nu meargă, pînă se vor împlini zilele curăţirii ei.

Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămîni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curaţi de sîngele său. După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotului la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfa pentru păcat; Preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curaţi şi curată va fi de curgerea sîngelui ei.

Aceasta e rînduiala pentru ceea ce a născut prunc de parte bărbătească sau de parte femeiască. (Leviticul 12:2-7) Chiar dacă nici una nici cealaltă nu erau de trebuinţă, totuşi Dătătorul de Lege nu a voit cîtuşi de puţin să calce Legea de El însuşi dată prin Moise, sluga şi prorocul Său. În această vreme Zaharia, tatăl Botezătorului loan, slujea înaintea lui Dumnezeu, în rîndul săptămînii sale (Luca 1:8).

Iar Zaharia, intrînd Maica Domnului să aducă Pruncul la Templu, a rînduit-o pe ea să stea nu în partea femeilor, ci în partea în care stăteau fecioarele. Tot acum au venit la Templu două persoane care demult nu mai obişnuiau să iasă, anume Bătrînul Simeon şi Prorocița Ana, fiica lui Fanuil (oameni aflaţi la bătrîneţi adînci). Dreptul Simeon L-a luat pe Mesia în braţele sale şi a spus: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace; Că ochii mei văzură mîntuirea Ta (Luca 2:29-30).

A mai spus atunci Simeon despre Pruncul Hristos: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stîrni împotriviri (Luca 2:34).

Apoi Ana, care din tinereţea ei slujea la Templu cu rugăciuni şi cu post, îl recunoscu pe Mesia şi îl preaslăvi pe Dumnezeu şi vesti locuitorilor Ierusalimului că a venit Cel mult aşteptat. Fariseii care erau atunci la Templu, şi care au auzit toate aceste prorocii, s-au înfuriat că Zaharia a aşezat-o pe Fecioara Maică în ceata fecioarelor şi s-au dus la Irod şi au pîrît minunea. Convins că Acesta este regele cel nou despre care îi vorbiseră Craii de la Răsărit, Irod a trimis imediat ostaşi să-L ucidă pe Iisus.

Între timp însă Familia Sfîntă deja părăsise oraşul şi plecase spre Egipt după călăuzirea îngerului lui Dumnezeu. Sărbătoarea întîmpinării Domnului la Templu s-a ţinut de foarte timpuriu în Biserică, dar cinstirea ei mai strălucită s-a poruncit în anul 544 d. Hr., în timpul împăratului Iustinian.

Iordan, născut la Trapezunda, era meşter iscusit în lucrarea cuprului. Pentru că şi-a apărat pe faţă credinţa în Hristos şi a vădit minciuna credinţei islamice, Iordan a fost omorît de turci la Galata din Constantinopol, în anul 1650.

Monahul Gabriel, Canonarhul Marii Biserici din Constantinopol, Sfînta Sofia, a fost omorît la fel în anul 1672 după Hristos.

Cînd iarna primăvara o întîlni,

Se revărsă şi bucuria peste bătrînul Simeon:

Căci el Î-I primi pe Cel mult aşteptat,

Despre care au zis prorocii,

Pe chiar El, pe Vistierul bogăţiilor cereşti.

Văzînd Pruncul, Simeon glăsui:

Iată seara vieţii mele a sosit;

Acest Prunc semn spre ridicarea

Şi coborîrea multora în Israel a venit.

Aşa grăieşte Duhul,

Şi astfel se împlinesc prorociile:

Iisus este măsura plinătăţii,

El izvorul fericirii, bucuriei şi păcii,

Dar şi ţinta răutăţii omeneşti.

Pe unul El îl ridică, iar pe altul îl răstoarnă,

Iar oamenilor şi Raiul şi iadul

Li se deschid.

Să aleagă fiecare, după inima sa,

Dar inima creştinească

La cer, către Hristos să năzuiască!

Vorbind despre ţinerea Sărbătorii Crăciunului, Sfîntul loan Gură de Aur zice: Pomii cei de soi bun cînd sînt răsădiţi, repede ajung la înălţime şi se încarcă de roadă bogată - aşa este şi această zi.

Şi aşa este şi cu ziua întîmpinării Domnului nostru la Templu. Această zi a fost însemnată încă din timpul primilor creştini, dar ea s-a instituit ca Sărbătoare Împărătească de abia sub împăratul lustinian. În timpul acestui împărat, o mare molimă a lovit poporul Constantinopolului şi vecinătăţile lui, aşa încît mureau zilnic pînă la patru cinci mii de oameni.

Tot atunci un cutremur înfricoşător lovi Antiohia. Văzînd slăbiciunea omenească în faţa acestor dezastre, împăratul, sfătuindu-se cu Patriarhul, porunci o vreme de post şi rugăciune în toată împărăţia. Apoi, în chiar ziua întîmpinării, porunci ieşirea cu prapori prin toată cetatea Constantinopolului, şi prin toate cetăţile şi satele împărăţiei, pentru ca Dumnezeu să Se milostivească către popor şi să curme molima.

Şi cu adevărat Dumnezeu S-a milostivit, căci molima şi cutremurul s-au sfîrşit pe loc. Aceasta s-a întîmplat în anul 544 d. Hr. De atunci înainte Sărbătoarea întîmpinării Domnului s-a rînduit în Biserică ca o mare sărbătoare Împărătească a Mîntuitorului. Pomul a crescut înalt şi a adus roadă bogată.

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, sănătatea noastră:

La Stăpînul Hristos, sănătatea minţii noastre, căci cu El gîndim sănătos;

La Stăpînul Hristos, sănătatea inimii noastre, căci cu El simţim sănătos;

La Stăpînul Hristos, sănătatea voinţei noastre, căci cu El acţionăm sănătos

La Stăpînul Hristos, sănătatea familiei, a Bisericii, a şcolii, poporului, şi oricărei instituţii a lui.

Iar Iisus, plin de Duhul Sfînt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie (Luca 4:1).

Vedeţi, fraţilor, ce înseamnă să fii plin de Duhul Sfînt al lui Dumnezeu. Fără Duhul lui Dumnezeu, omul se umple de griji: unde se va duce şi cum va face. Dar cu Duhul lui Dumnezeu omul este eliberat de aceste griji. Căci atunci Duhul îl instruieşte pe om şi îi arată unde să meargă şi ce să facă iar omul este fără păcat în mergerea şi lucrarea lui pentru că însuşi Duhul Care îl poartă este fără de păcat.

Căci omul nu poate merge nicăieri în mod drept, nici face nimic bun dacă Atotputernicul şi Atotvăzătorul Duh al lui Dumnezeu nu-l va călăuzi. Oricine nu se călăuzeşte după Duhul Sfînt lui Dumnezeu se călăuzeşte fie de propriul său duh omenesc, fie de duhul cel rău al lui satan. Ca urmare el se face ca un neajutorat, devine trist, plin de remuşcări, furios şi deprimat. Noi nu putem să avem Duhul Sfînt în plinătatea în care L-a avut Mîntuitorul Hristos, dar noi putem primi Duhul lui Dumnezeu pe cît ne este cu putinţă şi necesar nouă, aşa ca să ştim în orice moment încotro să ne îndreptăm şi ce şi cum să facem.

După curăţia inimii fiecăruia, Duhul Sfînt se sălăşluieşte în ea şi îl călăuzeşte pe acel om. De aceea Rugăciunea către Duhul Sfînt este prima pe care o rosteşte creştinul, şi cel mai des: Împărate Ceresc, Mîngîietorule, Duhul Adevărului, vino şi Te sălăşluieşte întru noi!

O Doamne, Duhule Sfinte, A Ta fie slava şi mulţumita în veci, Amin.