Pomenirea Sfîntului Cuvios Efrem Sirul
Efrem s-a născut în Siria din părinţi săraci, pe timpul împărăţiei lui Constantin cel Mare. După o tinereţe oarecum furtunoasă, Efrem a cunoscut o schimbare radicală a vieţii sale, care l-a făcut să ardă de iubire pentru Dumnezeu. Efrem a fost ucenicul Sfîntului lacob din Nisibe (13 ianuarie). Prin harul covîrşitor al lui Dumnezeu Efrem a cunoscut înţelepciunea dumnezeiească, care se prelingea precum mierea de pe buzele sale, iar ochii săi sau făcut izvoare nesecate de lacrimi.
Harnic precum albina, Efrem scria necontenit cărţi pentru zidirea fraţilor şi îi povăţuia prin viu grai, nu doar pe ei, ci pe toţi cei care veneau la el pentru sfat de prin toate împrejurimile Edessei. De cele mai multe ori Efrem petrecea în retragere şi rugăciune. Cărţile lui sînt numeroase, iar rugăciunile lui minunate.
Cea mai cunoscută este cea care se rosteşte mai ales în timpul Sfîntului şi Marelui Post: Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăviei, al grijii de multe, al poftei de stăpînire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. Iară duhul curăţiei, al gîndului smerit, al răbdării şi al dragostei, dă-mi-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne Împărate, dă-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osîndesc pe fratele meu, că binecuvîntat eşti în vecii vecilor, Amin.
Cînd au vrut să-l înscăuneze cu sila episcop al Edesei, s-a prefăcut nebun, începînd să fugă pe străzile cetăţii tîrîindu-şi veşmîntul după el. Văzînd aşa, oamenii l-au lăsat în pace. Efrem a fost contemporanul şi prietenul Sfîntului Vasile cel Mare. Sfîntul Efrem este socotit de Biserică Apostol al Pocăinţei. Cărţile lui înmoaie inimile împietrite chiar şi ale omenirii de azi, întorcîndu-le la pocăinţă şi la Hristos. Sfîntul Efrem a trecut la Domnul încărcat de zile, în anul 378 după Hristos.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Isaac Sirul
Isaac s-a născut la Ninive şi şi-a petrecut tinereţea în nevoinţe ascetice, în Mînăstirea Sfîntului Apostol Matei din apropierea Ninivei. Cînd Isaac s-a făcut cunoscut oamenilor pentru sfinţenia vieţii sale şi pentru multele sale minuni, el a fost ales episcop în Ninive, cu sila. Dar după numai cinci luni el a părăsit episcopia şi s-a tăinuit într-o pustie a Mînăstirii Rabban Şabur.
El a scris multe cărţi, între care pînă la noi au ajuns cam o sută de predici despre viaţa duhovnicească şi despre nevoinţă, scrise în primul rînd din propria lui experienţă. A fost un cunoscător fără egal al sufletului omenesc şi un îndrumător puternic al vieţilor celor care veneau la el. Chiar şi Sfinţi cum a fost Sfîntul Simeon de la Muntele Minunat (Noul Stîlpnic) de lîngă Antiohia veneau la Sfîntul Isaac Sirul pentru îndrumarea vieţii.
Sfîntul Isaac Sirul a trecut la Domnul la bătrîneţi înaintate, cam pe la sfîrşitul veacului al şaptelea după Hristos.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Paladie, sihastrul sirian
Acest Paladie a fost un mare nevoitor şi făcător de minuni. Odată înaintea uşii chiliei lui a găsit cadavrul unui anume bogat omorît şi jefuit de tîlhari. Paladie a fost tîrît înaintea judecătorului, dar el rugîndu-se cu lacrimi lui Dumnezeu, mortul a înviat. Acest Sfînt Paladie a adormit cu pace în veacul al patrulea.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Efrem de la Mînăstirea Peşterilor din Kiev
Acest Efrem a trecut la Domnul în 1096 d. Hr. El a înfiinţat Sărbătoarea Mutării Sfintelor Moaşte ale Sfîntului Ierarh Nicolae la Bari, în Italia, care se ţine în fiecare an, la 9 mai.
Cîntare de laudă la Sfîntul Efrem Sirul
Inima lui Efrem arde de iubire
Pentru Hristos,
Iar limba lui grăieşte
Înţelepciunea curată a Sfintelor Scripturi.
O Sfinte Părinte Efreme,
Albină adunătoare de miere duhovnicească!
O Sfinte Părinte Efreme,
Izvorîtorule de har ce izbucneşti lumii
Rîuri de cucernicie!
Pocăinţa răsuflare ţi s-a făcut ţie, Părinte,
Cu lacrimile tale tu pocăinţa o propovăduieşti!
Cu limba ca şi cu un condei tu propovăduieşti
Pocăiţi-vă! Căci Domnul îi miluieşte
Pe cei ce se pocăiesc!
O minunate învăţătorule şi povăţuitorule al nostru,
Care cu viaţa şi cu scrisul pe noi ne povăţuieşti,
O Sfinte Părinte Efreme, mîngîietorule al nemîngîiaţilor,
Şi bici înfricoşat patimii trîndăviei,
O miere a milostivirii către ceilalţi,
Şi sabie a nevoinţei către tine însuţi!
O Sfinte Părinte Efreme,
Pe tine Biserica te slăveşte
Iar Sfinţii îngeri te numesc pe tine frate!
Cu adevărat aşa se cuvine ţie,
Sfinte Părinte Efreme,
Preadulce teologhisitorule al dogmelor,
Cunună a Siriei, de Biserică cîntat şi slăvit!
Pe tine, cel care pe Fiul lui Dumnezeu L-ai preaslăvit,
Pe tine cu dreptate Biserica te slăveşte.
Cu harul ce din gura ta izvorăşte ca o miere,
Cu rugăciunile tale cele ca o ploaie aducătoare de roadă,
Cu acestea tu zi şi noapte mijloceşti pentru noi,
Sfinte Cuvioase Părinte,
Preaputernice monahe!
Către tine însuţi tu sabie a nevoinţelor eşti,
Iar către noi miere a milostivirii!
Biserica pe cununa Siriei o slăveşte,
Pe cel ce-L preaslăveşte pe Fiul lui Dumnezeu.
Cugetare
Uimitoare şi preaminunată este lipsa oricărei umbre de invidie între Sfinţii lui Dumnezeu. Nu numai că ei nu îngăduiau strecurarea în inima lor a nici unui gînd de invidie, dar ei încă se nevoiau neîncetat pentru ridicarea fraţilor şi micşorarea loruşi.
Cînd odată Sfîntul Ilarie al Palestinei l-a cercetat pe Sfîntul Antonie cel Mare, Sfîntul Antonie l-a întîmpinat cu aceste cuvinte: Fii binevenit la a mea smerenie, o lucefere ce luminezi dimineaţa!. Iar Sf. Ilarie a răspuns: Sănătate şi bucurie ţie, stîlpule de aur care sprijineşti lumea! Cînd au grăit despre monahul Macarie, Sfîntul Antonie a spus: Iertaţi-mă, fraţilor, eu monah nu sînt, dar monah am văzut, căci am văzut pe Macarie.
Cînd unii au grăit către Sfîntul Sisoe că a ajuns măsurile Sfîntului Antonie cel Mare, Sfîntul Sisoe a spus: O singură cugetare de a lui Antonie de aş avea, cu totul aş arde de lumina cea dumnezeiască.
Luare aminte
Să luăm aminte la Domnul Hristos Care chip de rob a luat:
La cum de bunăvoie a venit în trup ca să slujească tuturor;
La cum niciodată nu S-a întors de către faţa nimănui care a venit la El după ajutor;
La cum El şi astăzi ca şi întotdeauna în chip nevăzut şi tăcut slujeşte întreaga lume.
Predică despre Omul pe Care nu-L cunoaşte nimeni
Deci îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: ceea ce v-am spus de la început (Ioan 8:25).
Stăpînul Hristos este începutul zidirii, începutul înnoirii zidirii, începutul mîntuirii, începutul învierii, şi începutul slavei celei veşnice. Acolo unde vreun rău din lume trebuie dezrădăcinat, cu El trebuie să se înceapă, căci fără El nimic nu se izbîndeşte. Oriunde în lume se vrea începerea vreunui lucru bun, cu El trebuie să se înceapă, căci fără El nimic nu foloseşte. Oricine doreşte să dărîme răul din propria familie, sau sat, sau oraş, sau din întreaga lume, cu El trebuie să înceapă, căci El este începutul.
Şi oricine doreşte să zidească buna voire, pacea şi dragostea în propria familie, sat, oraş, ţară sau întreaga lume, numai cu El trebuie să înceapă, căci El este Începutul. De ce oare nu putem dezrădăcina răul, nici zidi binele, fără Hristos? De aceea, pentru că răul este de la păcate, şi numai El poate ierta păcatele. Dacă El şi numai El poate ierta păcatele, atunci înţelegem că această iertare este şi dezrădăcinarea lor. Nici un fel de bine nu se poate zidi fără El de aceea că doar El este vistierul a tot binele; a însăşi seminţei oricărui bine.
El este singurul Semănător al Binelui în ogorul întregii lumi. Sfîntul Apostol Pavel, care a înţeles toate acestea mult mai bine decît noi, zice: Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte (Filipeni 4:13). Fără Iisus Hristos, cine ar putea oare să scoată răul din sine şi din ceilalţi, şi după aceea să pună în loc binele, mai întîi în sine, şi apoi în ceilalţi? Nimeni, cu adevărat nimeni.
De aceea fraţilor, dacă am hotărît neclintit să scoatem afară răul din noi înşine mai întîi, şi apoi din ceilalţi, iar în locul răului să punem binele în noi, şi apoi în ceilalţi, atunci să începem cu începutul, Care este Hristos; să începem adică cu Biruitorul răului şi Semănătorul binelui, cu Domnul Dumnezeul şi Stăpînul nostru Iisus Hristos.
O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, fă-Te nouă început al luptei contra tuturor păcatelor, şi al izbîndirii în toate faptele bune, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.