Pomenirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Clement, Episcopul Ancirei
Clement s-a născut în anul 258 d. Hr., în cetatea Ancirei, dintr-un tată păgîn şi o mamă creştină. Binecredincioasa lui maică Eufrosina a prorocit moartea martirică a fiului ei, şi a părăsit această lume pe cînd fiul ei avea doar doisprezece ani. Prietena ei Sofia l-a luat pe Clement la casa ei şi l-a crescut ca pe un fiu al ei, în Credinţa Creştină.
Clement era atît de vestit pentru virtuţile lui creştineşti, încît la vîrsta de douăzeci de ani fu întronizat episcop al Ancirei. Deşi tînăr cu anii, avea înţelepciunea unui bătrîn încercat, căci prin mari înfrînări îşi îmblînzise trupul său cel tînăr. Clement nu se hrănea decît cu legume şi apă, negustînd niciodată nici un fel de carne. În timpul domniei lui Diocleţian a fost torturat mai cumplit decît oricine, de la începutul lumii.
Douăzeci şi opt de ani a petrecut în prigoane şi în temniţe. Odată, pe cînd îl loveau peste faţă, îl scuipau şi îi zdrobeau dinţii, el îi striga lui Domentian, torţionarul său: îmi faci o mare cinste, o Domentiane, căci nu pe mine mă ucizi, căci şi faţa Domnului meu a fost lovită, batjocorită şi scuipată, ci iată, tu pe mine nevrednicul de chinurile Domnului meu mă învredniceşti!
Cînd Clement a fost adus la Roma înaintea împăratului Diocleţian, împăratul a aşezat toate instrumentele de tortură de o parte, şi multe daruri bogate de cealaltă, între care medalii, haine scumpe şi aur: adică tot ceea ce putea oferi împăratul, şi îl puse pe Clement să aleagă. Mucenicul lui Hristos privi cu dispreţ la toate darurile împăratului şi alese instrumentele de tortură, cu care fu chinuit cumplit: îi smulseră carnea pînâ cînd i se văzură oasele goale. În sfîrşit un soldat din Ancira îi tăie capul pe cînd, ca episcop, slujea Dumnezeiasca Liturghie.
Aceasta a fost în anul 312 de la Hristos. Minunile pe care lucrează Sfîntul Clement de atunci încoace sînt fără şir.
Pomenirea celui de al șaselea Sobor a toată lumea, de la Constantinopol (680 d. Hr.)
Prima sesiune a acestui Sinod s-a ţinut la Constantinopol în prima jumătate a anului 681, iar a doua în cea de a doua jumătate a aceluiaşi an. Acest Sinod a dat anatemei erezia monotelistă, care afirma mincinos că în Hristos nu se află decît o singură voinţă, cea dumnezeiască. În afară de aceasta, Sinodul a mai hotărît un număr de canoane privitoare la rînduielile şi disciplina clerului.
Pomenirea Sfîntului Paulin cel Milostiv (de Nola)
La început Paulin a fost senator roman iar mai apoi, episcop de Nola. El a urmat exemplul prietenului său Ambrozie, primind Sfîntul Botez. După botezul său Paulin s-a retras în Spania, în munţii Pirinei, unde a dus o viaţă de nevoinţe ascetice. Dar cum nici o făclie nu este pusă să ardă sub obroc, aşa a fost descoperit şi Sfîntul Paulin, şi pus episcop în Nola.
El a fost un păstor bun şi milostiv. El a adormit cu pace la anul 431 după Hristos. Sfintele sale moaşte se odihnesc în Biserica Sfîntului Bartolomeu cea din Roma.
Cîntare de laudă Făcătorului zidirii
Cu sufletul meu cad înaintea Ta, O Veşnice Doamne,
Căci iată grăiesc Numele Tău şi
Graiul meu nu este vrednic de Tine;
Căci iată nici măcar cugetarea mea la Tine
Nu este vrednică de Tine.
Ce minte va putea cugeta oceanul măreţiei Tale?
Ce limbă va putea grăi,
Cînd mai curînd ea trebuie să tacă
Înaintea munţilor ameţitori şi adîncurilor Tale grozave?
Înaintea lărgimii şi adîncimii Tale nemăsurate,
Înaintea locurilor drepte, culmilor, adîncurilor şi depărtărilor,
Şi a apropierii, O Doamne! Da, a apropierii!
Şi mai mult, şi mai tainic, înaintea smeririi Tale!
Tu, ca Om, Te-ai coborît pînă la smerenia noastră,
Te-ai coborît şi Te-ai smerit în această vale a plîngerii,
Pentru ca pînă la tăria cerului să ne ridici!
Pentru ca pe zidirea cea veştejită şi omorîtă,
Cu totul nouă să o refaci!
Dintre toate însuşirile Tale,
Smerenia Ta îmi uimeşte cugetarea,
Îmi pecetluieşte buzele.
Căci ce se poate grăi,
Şi ce se poate gîndi,
Despre Domnul cel însetat
Şi răstignit!
Ce pot eu grăi către Tine,
Care eşti Cel mai bogat,
Şi Care pentru mine
Cu adevărat sărac Te-ai făcut?
Să tacă tot trupul,
Doar lacrimile să grăiască;
Mîntuieşte Doamne,
Cu milostivirea Ta,
Cele ce cu gîndul şi cu cuvîntul Tău
Le-ai zidit.
Cugetare
Milostivirea a fost întotdeauna semnul unui adevărat păstor al turmei lui Hristos. Sfîntul loan Gură de Aur în minunatele sale omilii nu lăuda nimic mai mult decît milostivirea. Sfîntul loan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, plîngea în fiecare zi care trecea fără să fi putut face vreo milostenie către vreun sărman. Sfîntul Paulin pe bună dreptate s-a numit Milostiv, căci cu adevărat cu adevărată milostenie creştină era împodobit cu îmbelşugare. Odată pe cînd vandalii prădaseră Nola, ei au luat cu ei şi mulţime de oameni în robie.
O oarecare văduvă al cărei fiu fusese luat de căpetenia vandală Rig, veni plîngînd la Sfîntul să o ajute cu banii ceruţi de vandal spre răscumpărare. Neavînd nimic să-i dea, Paulin îmbrăcă nişte haine sărace şi ceru văduvei să-l conducă la acea căpetenie, spre a se oferi pe sine răscumpărare pentru fiul ei. Căpetenia eliberă băiatul şi-l luă pe episcop în sclavie, ducîndu-l cu el în Africa.
Acolo el îl sluji pe vandal ca grădinar, pînă cînd, prin rînduiala şi Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, fu eliberat şi se întoarse la Nola împreună cu alţii care fuseseră şi ei în robie.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Vindecătorul tuturor bolilor noastre:
Să luăm aminte la El ca la Vindecătorul neputinţelor noastre trupeşti;
Să luăm aminte la El ca la Cel Care alungă toate duhurile cele rele din oameni şi toată nebunia;
Să luăm aminte la El ca Vindecător al duhului şi minţii noastre prin lumina învăţăturii Sale celei Sfinte;
Să ia aminte fiecare la El ca Vindecător al propriilor sale suferinţe, dureri şi rele.
Predică despre starea îngerească a Sfinţilor
Iar cei ce se vor învrednici să dobîndească veacul acela şi învierea cea din morţi... nici să moară nu mai pot, căci sînt la fel ca îngerii şi sînt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii (Luca 20:35-36).
Aşa grăieşte Cel Care toate ştie, Care toate le vede, şi Care niciodată nu poate fi înşelat. Fraţilor, unde poate să mai încapă aici loc de îndoială? Această mărturie este mai clară decît lumina de la amiază, mai tare ca diamantul şi mai scumpă decît toate bogăţiile acestei lumi, iar mărturia este aceasta: cei care se vor învrednici de acel veac şi de acea înviere nu vor putea muri, căci sînt la fel ca îngerii lui Dumnezeu.
Cum sînt îngerii lui Dumnezeu? Ei sînt chiar ca aceia care s-au înfăţişat lui Avraam, şi ca aceia care le-au ajutat în trecut oamenilor, şi care le slujesc chiar şi în ziua de azi. Căci sînt aceiaşi îngeri, care nu sînt morţi, ci vii; căci ei nu îmbătrînesc niciodată, fiind veşnic tineri. Ei sînt chiar acei îngeri care au privit la Adam în Rai şi care vor privi la învierea cea de Obşte a omenirii şi la Judecată şi la Împărăţia Sfinţilor.
Drepţii sînt asemenea îngerilor. Apostolii, prorocii, Sfinţii şi mucenicii trăiesc şi în ziua de azi şi vor trăi veşnic căci ei să moară nu mai pot. Treacă sute şi chiar mii de ani, căci ei în veci nu vor mai putea îmbătrîni sau muri, căci ei sînt la fel ca îngerii.
Aceasta mărturiseşte Stăpînul nostru Hristos prin cuvintele Lui, şi aceasta o dovedeşte El cu însăşi învierea Sa, şi cu proslăvirea Sfinţilor Lui: Că drepţii toţi cu nemurirea se vor încununa. O fraţilor, să stăm treji şi să lucrăm cît mai avem vreme, ca să ne învrednicim şi noi acelui veac!
O Nemuritorule Doamne, Cel Ce din morţi ai înviat, ajută-ne şi nouă să ne învrednicim Împărăţiei Tale celei nemuritoare întru care Tu cu Sfinţii şi cu îngerii Tăi împărăteşti, în veac şi în veacul vecilor! Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.