Timotei a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Lystra din Licaonia dintr-un tată grec şi o mamă evreică. Sfîntul Apostol Pavel le lăuda pe mama şi bunica lui Timotei pe socoteala credinţei lor celei mari: Şi pentru că îmi aduc aminte de lacrimile tale, doresc mult să te văd, ca să mă umplu de bucurie; îmi aduc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, precum s-a sălăşluit întîi în bunica ta Loida şi în mama ta Eunichi, tot aşa, sînt încredinţat, că şi întru tine (II Tim. 1:4-5).

Timotei l-a întîlnit prima oară pe Marele Apostol în Lystra, şi a fost martor ocular cînd Pavel l-a vindecat pe ologul din naştere. Mai tîrziu Timotei a fost însoţitorul aproape nedespărţit în călătoriile Sfîntului Apostol Pavel, călătorind împreună cu el în Ahaia, în Macedonia, în Italia şi în Spania. Avînd un suflet blînd, el avea în acelaşi timp o rîvnă arzătoare pentru Credinţă şi era un vorbitor neîntrecut.

Timotei a fost un mare propovăduitor al Cuvîntului lui Dumnezeu, contribuind mult la răspîndirea şi zidirea Lui. Pavel îl numeşte adevăratul său fiu în credinţă: Pavel, apostol al lui Iisus Hristos, după porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi a lui Iisus Hristos, nădejdea noastră, lui Timotei, adevărat fiu în credinţă: Har, milă, pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru (I Tim. 1:1-2).

După martiriul lui Pavel, Timotei l-a avut ca învăţător pe Sf. loan Evanghelistul. Dar cînd împăratul Domentian l-a surghiunuit pe loan din Efes în insula Patmos, Timotei a rămas în Efes ca episcop. În timpul unui festival păgînesc numit Katagogium, paginii, din ură şi invidie faţă de creştini, în chip trădător şi uneltind pe ascuns, l-au atacat pe Timotei şi l-au ucis cam pe la anul 93 după Hristos. Mai tîrziu cinstitele sale moaşte au fost mutate la Constantinopol şi îngropate în Biserica Sfinţilor doisprezece Apostoli, între mormintele Sfîntului Evanghelist Luca şi al Sfîntului Apostol Andrei, Cel întîi Chemat.

Sfîntul Anastasie era de neam persan. Numele lui păgîn era Magundat. Cînd împăratul Heraclie a făcut război cu persanii, Magundat a trecut de partea creştinilor, s-a dus la Ierusalim unde a primit Sfîntul Botez şi noul său nume, Anastasie. Dar voind şi mai deplin să-I slujească lui Dumnezeu el s-a tuns monah.

Printre multele lui nevoinţe, el o mai avea şi pe aceea că citea cu ardoare vieţile Sfinţilor, udînd paginile cărţilor cu lacrimile lui şi dorind fierbinte şi el mucenicia pentru Hristos, pe care cunună Domnul i-a şi dăruit-o. Fiind întemniţat vreme îndelungată şi crunt schingiuit, el a fost mai apoi şi condamnat la moarte de împăratul Hosroe. În urma acestei nelegiuite hotărîri Sfîntul Anastasie a fost sugrumat sub apă, apoi scos din apă şi decapitat, călăul său trimiţînd apoi capul împăratului. El a suferit mucenicia la 22 ianuarie din anul 628 de la Hristos, în oraşul Bethsaloe de lîngă Ninive.

O Sfinţilor Apostoli cei arzînd de Duhul,

Atleţilor duhovniceşti, de Duhul luminaţi,

Cu biruinţa lui Hristos, voi lumea aţi biruit,

Aţi biruit lumea şi Biserica o aţi zidit.

O uriaşilor vulturi, voi puternic v-aţi înălţat,

Puternic aţi alergat, în bătăi, în chinuri şi-n moarte ;

De lume uşor v-aţi despărţit,

Căci de Hristos nedespărţiţi aţi fost.

Iubirea lui Hristos pe toate celelalte vi le-a făcut gunoaie.

Iubirea lui Hristos v-a proslăvit în veci.

Pe voi cei batjocoriţi de tiranii acestui veac,

Hristos vă cinsteşte cu cununile strălucitoare

Ale zilei celei ne-nserate.

Pe voi cei batjocoriţi de înţelepţii acestui veac,

Hristos fraţi ai îngerilor vă face şi căpetenii ale Sfinţilor.

Rugaţi-vă lui Hristos pentru noi,

O vulturilor ai Săi,

Ca şi pe noi El să ne înnoiască cu Duhul Său Cel Sfînt!

O Sfinte Apostole Timoteie,

Luceafăr mai strălucitor între stele,

Ajută-ne şi nouă păcătoşilor

Cu sfinte rugăciunile tale !

Biserica Ortodoxă are o bogăţie nesecată de dovezi ale vieţii de după moarte. Una dintre aceste nenumărate dovezi se arată şi din cele ce urmează. Este un exemplu care mărturiseşte în acelaşi timp şi faptul că sufletele oamenilor continuă să trăiască şi după moartea trupului şi că ascultarea cea de bună voie duce oamenii la raiul cel veşnic.

Cînd Sfîntul Teodosie cel Mare a întemeiat o mînăstire, el avea la început în ea doar şapte monahi. Pentru a înrădăcina în aceşti monahi gîndul mîntuitor al morţii, el le-a poruncit să sape o groapă. După ce au săpat-o, Teodosie a stat deasupra acelei gropi, cu cei şapte monahi în jurul lui, şi le-a spus: Iată, copii, groapa este gata! Este vreunul din voi gata de moarte, pentru a se îngropa într-însa?.

Unul din cei şapte monahi, cu numele Vasile şi cu rangul de Preot, a căzut în genunchi în faţa lui Teodosie, cerîndu-i binecuvîntarea să poată muri. Atunci Sfîntul Teodosie a poruncit slujirea slujbelor de înmormîntare şi de pomenire a sufletului celui răposat, la soroacele cuvenite de trei, nouă, şi patruzeci de zile. Cînd s-a încheiat slujba pomenirii de patruzeci de zile, Vasile care în tot acest timp era cu totul sănătos, se aşeză în pat şi muri. El fu îngropat în groapa cea care fusese săpată la poruncă.

La patruzeci de zile după îngroparea lui, Vasile se arătă fraţilor lui în Biserică şi cântă împreună cu ei, pe când aceştia cântau într-o dimineaţă obişnuita slavă. La început, numai Teodosie îl văzu, care se rugă lui Dumnezeu ca să se deschidă şi ochii celorlalţi şi să-l vadă şi ei. Aşa încît toată frăţia stătu şi-l văzu pe Vasile. Unul dintre fraţi, Letius, îşi întinse braţele cuprins de bucurie, vrînd să-l îmbrăţişeze pe Vasile. Dar Vasile se făcu nevăzut şi Letius îi auzi glasul care zicea: Mîntuiţi-vă, părinţilor şi fraţilor, mîntuiţi-vă!.

Să luăm aminte la lipsa de grijă a Mîntuitorului Hristos faţă de hrană şi de îmbrăcăminte:

La lipsa Lui de grijă faţă de hrană şi îmbrăcăminte cu privire la Sine, pe care a arătat-o prin faptele Sale;

La lipsa Lui de grijă faţă de hrană şi îmbrăcăminte pe care a propovăduit-o şi celorlalţi: Deci, nu duceţi grijă, spunînd: Ce vom mînca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? (Matei 6:31)

La voi însă şi perii capului, toţi sînt număraţi (Matei 10:30). Fraţilor, dacă şi perii capului vostru, toţi sînt număraţi, cu cît mai mult atunci anii vieţii! Pentru aceea deci nu vă temeţi că veţi muri înainte de vreme, nici nădăjduiţi că veţi izbuti cumva să vă prelungiţi fie şi cu o zi viaţa peste hotărîrea Celui Care toate le numără şi le măsoară. Să vă fie această cunoaştere spre povaţă întru smerenia şi frica de Dumnezeu.

Dacă şi perii capului vostru toţi sînt număraţi, atunci cu cît mai mult suferinţele voastre pe pămînt! Nu vă temeţi aşadar că veţi avea prea mulţi prieteni, sau prea mulţi duşmani. Nu vă temeţi că vă va birui mulţimea duşmanilor voştri, nici nădăjduiţi că vă va apăra mulţimea prietenilor voştri. Ci grijiţi-vă numai şi numai să vi-L faceţi pe Dumnezeu prieten, şi atunci nu veţi mai avea frică de nimic. Căci iată, El este singurul Prieten adevărat, care vă iubeşte întotdeauna, fără schimbare.

O Stăpîne Doamne, Atotînţelepte Purtătorule de grijă, Care cunoşti numărul, măsura şi timpul tuturor, alungă de la noi toată spaima, şi dă-ne nouă doar frica de Tine. Ca prin frica de Tine să ajungem la dragostea curată şi Sfîntă cea către Tine, Făcătorul şi Purtătorul nostru de grijă.

Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.