Pomenirea Sfîntului Macarie cel Mare
Macarie era egiptean şi unul dintre contemporanii mai tineri ai Sfîntului Antonie cel Mare. Din ascultare faţă de părinţii săi, Macarie şi-a luat soţie. Dar murind soţia lui curînd după aceea el se retrase în pustie şi acolo petrecu şaizeci de ani în nevoinţe şi lupte duhovniceşti, şi lăuntrice şi la vedere, pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Cînd îl întrebau: Cum de acesta este atît de slab şi cînd mănîncă şi cînd nu mănîncă? el le răspundea: Din cauza fricii de Dumnezeu. Într-atît şi-a curăţit mintea de gîndurile cele rele şi inima de poftele cele rele că Dumnezeu i-a dăruit din belşug darul facerii de minuni, încît şi un mort din groapă a înviat.
Smerenia sa era de mirare şi oamenilor şi diavolilor. Un drac i-a spus odată: Cu un singur lucru mă biruieşti. Nu cu postul, că nici eu nu mănînc vreodată; nici cu privegherile, pentru că nici eu nu dorm niciodată. Cu ce dar? a întrebat Sfîntul. Cu smerenia ta, a răspuns dracul.
Macarie vorbea ades cu Pafnutie, ucenicul său: Nu judeca pe nimeni şi te vei mîntui. Macarie a trăit pînă la vîrsta de nouăzeci şi şapte de ani. Cu nouă zile înaine de a muri, Sfinţii Antonie şi Pahomie i s-au înfăţişat din cealaltă lume şi iau spus că peste nouă zile va muri, cum s-a şi întîmplat. Înainte de moarte Macarie a văzut în duh şi un heruvim care i-a arătat bunătăţile cereşti, şi i-a spus că trimis este să-i ducă sufletul în Împărăţia cea Fără de Moarte. Sfîntul Macarie cel Mare a adormit la anul 390 d. Hr.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Macarie din Alexandria
Acest Macarie s-a născut în Alexandria şi la început a fost negustor de fructe. El a primit Sfîntul Botez la vîrsta de patruzeci de ani, şi de îndată ce s-a botezat s-a şi retras în pustie să ducă viaţa nevoinţelor duhovniceşti. Mai întîi a fost ucenicul Sfîntului Antonie cel Mare împreună cu Macarie cel Mare. Apoi a ajuns stareţul Mînăstirii numite Chilii, dintre Nitria şi Schit. El era ceva mai tînăr decît Macarie cel Mare şi a trăit mai mult decît el, ajungînd pînă la vîrsta de o sută de ani.
Chinuit de ispitirile diavolului, mai ales de dracul slavei deşarte, el s-a umilit prin cele mai aspre nevoinţe şi prin rugăciunea neîncetată, ridicîndu-şi mereu mintea la Dumnezeu. Odată un frate l-a văzut cum umple un coş cu nisip, îl duce pînă în vîrful unui deal, şi acolo îl răstoarnă. Uimit, fratele îl întrebă: Ce faci?, iar Macarie îi răspunse: îl chinui pe chinuitor, adică pe diavolul. Acest Macarie sa mutat în Împărăţia Cerurilor la anul 393 după Hristos.
Pomenirea Sfîntului Arsenie, Episcopul insulei Corfu
Sfîntul Arsenie a alcătuit Slujba Sfîntului Maslu în forma în care o avem şi astăzi. El a trecut la Domnul în anul 959 d. Hr. iar Sfintele sale moaşte se află în Biserica catedralei din Insula Corfu.
Pomenirea Sfîntului Marcu, Episcopul Efesului
Sfîntul Marcu este cunoscut prin marele său curaj cu care a apărat Ortodoxia la Sinodul de la Florenţa (1439 d. Hr.), în ciuda opoziţiei împăratului şi Papei. El a adormit cu pace la anul 1452. Pe patul de moarte, Marcu l-a rugat cu lacrimi pe Grigorie, ucenicul său, care mai tîrziu avea să fie strălucitul Patriarh Ghenadie, să se păzească de capcanele Apusului şi să apere pînă la capăt Ortodoxia.
Pomenirea Sfîntului Teodor din Novgorod, cel Nebun pentru Hristos
Înainte de a muri acest Teodor alerga în susul şi în josul drumurilor strigînd: Rămîneţi cu bine, căci plec la mari depărtări! El a adormit la anul 1392 d. Hr.
Cîntare de laudă la Sfîntul Macarie cel Mare
În pustia Egiptului
Monahii cei simpli
Vieţuiau cu o mare iubire,
Ca şi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Printre ei Sfîntul Macarie
Strălucea ca un heruvim.
Tuturor monahilor
O pildă vie era
Prin faptele sale cele bune.
Macarie bolnav căzînd,
Un frate cu multă osteneală fragi căută,
Şi aflîndu-i la Macarie i-a adus,
Spre a bolii lui mîngîiere.
Dar Macarie zise:
Un alt frate mai bolnav decît mine este,
Rogu-te, aceluia să-i duci.
Însă acela zise şi el:
Iartă-mă! Nu mie,
Ci bătrînului din apropiere,
Mai bolnav decît mine,
Aceluia să-i duci!
Dar nici acela nu vru,
Căci mereu
Unul mai în nevoie era.
Şi aşa fragii
Înapoi la Macarie au ajuns;
Văzîndu-l pe fratele cu fragii
La uşa chiliei lui din nou ajuns,
Sfîntul Macarie cu lacrimi de bucurie lui Dumnezeu mulţumi
Căci pustia într-un Rai al iubirii s-a prefăcut.
Cugetare
Minunată este răbdarea Sfinţilor sub loviturile vrăjmaşe ale diavolului, ale lumii, ale trupului! Întorcîndu-se odată la chilia lui, Sfîntul Macarie cel Mare văzu cum un hoţ îi scoate toate cele din chilie şi le pune pe un măgar. Sfîntul Macarie nimic altceva nu făcu decît să îl ajute pe hoţ să încarce totul cît mai bine, zicînd întru sine: Că noi nimic în lume n-am adus (I Tim 6:7).
Alt bătrîn, după ce hoţii i-au furat tot din chilie, a văzut că o legătură cu puţini bani rămăsese neluată de dînşii; deci a strigat după ei şi le-a dat şi acea legătură. Iar un al treilea văzînd cum hoţii tocmai îi pradă chilia, le strigă: Grăbiţi, grăbiţi! Nu cumva fraţii mei venind, să mă împiedice să împlinesc porunca lui Hristos! Căci De la cel care ia lucrurile tale, să nu ceri înapoi (Luca 6:30).
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Care este Sarea lumii:
Sarea lumii Care dă gust acestei vieţi de pe pămînt;
Sarea lumii Care păzeşte omenirea de descompunere, omenire care fără El s-ar fi stricat complet cu istoria ei cu tot din cap pînă în picioare;
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Sarea vieţii noastre personale.
Predică despre biruinţa asupra lumii
În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (loan 16:33).
Unul şi Singurul Biruitorul Lumii cu aceste cuvinte îi învaţă pe ucenicii şi următorii Lui să nu se înfricoşeze de lume. Cu adevărat, puternică se înfăţişează lumea ochilor noştri. Şi totuşi, Cel Care a creat-o, nu este El oare mult mai puternic decît ea?
Lumea pare înfricoşătoare aceluia care nu ştie că Dumnezeu guvernează în ea şi că El este autoritatea ultimă care o ţine în fiinţă după bună Voia Sa, putînd-o desfiinţa într-o clipă, dacă aşa doreşte, însă pe cel care ştie aceste lucruri, lumea nu-l poate speria.
Prin comparaţie cu Stăpînul Hristos lumea pare o pînză ţesută numai din slăbiciune; pe cînd în Stăpînul Hristos nu se află absolut nici o slăbiciune. Celui care nu ştie aceasta, lumea îi este cu adevărat înspăimîntătoare, pe cînd celui care o ştie, cîtuşi de puţin.
Lumea ne-a dăruit un trup pieritor şi din cauza aceasta ar vrea să ne acapareze şi sufletul. Dar cum ar putea-o face, dacă noi ne ţinem bine ca nişte adevăraţi ostaşi ai Biruitorului ei? Biruitorul asupra Lumii ne înarmează şi pe noi cu armele Lui de luptă. Prin exemplul Lui, El ne învaţă cum să luptăm, ne arată cum şi unde se ascunde vrăjmaşul, ne arată calea de atac şi de retragere, ne ţine cu Sfînta şi puternica mîna Lui, ne acoperă cu acoperămîntul aripilor Lui, ne hrăneşte cu scump Trupul şi scump Sîngele Lui.
Mai mult, ne încurajează puternic strigîndu-ne: îndrăzniţi! Aşa stînd lucrurile, fraţilor, ce ne-ar mai putea face nouă lumea cînd prăbuşirea ei e pecetluită cu biruinţa lui Hristos?!
O Doamne Biruitorule al Lumii şi Dăruitorule al izbînzilor noastre, fii aproape de noi întotdeauna alungînd frica de la noi, călăuzeşte-ne pe noi întotdeauna ca aproape de Tine pururea cu inima noastră să fim, cu mintea şi cu sufletul. Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.