Pavel s-a născut în timpul împărăţiei lui Decius, în Tebaida, din părinţi foarte bogaţi. Dar bărbatul surorii sale, idolatru fiind, a poftit şi partea lui din moştenirea părintească şi l-a ameninţat pe Pavel că îl va pîrî că este creştin dacă nu-i cedează de bună voie averile.

Acest necaz pe de o parte, şi exemplul luminos al eroismului creştinesc pe de cealaltă, l-au convins pe Pavel să-şi lepede marea avere şi să se retragă în pustie ca un sărac, unde a trăit în nevoinţe aspre pînă la moarte. Pe ce culmi ale sfinţeniei a ajuns acest uriaş al ascezei stă mărturisit de nimeni altul decît de Sfîntul Antonie cel Mare care odată l-a vizitat pe Pavel şi a văzut cu ochii lui cum îl slujesc pe acesta fiarele cîmpului şi păsările cerului. Întorcîndu-se în pustia sa, Sfîntul Antonie a spus ucenicilor săi: Vai mie, copiilor!

Monah păcătos şi mincinos ce sînt, monah doar cu numele! Căci iată eu în Pavel l-am văzut pe llie, l-am văzut şi pe loan în pustie, l-am văzut şi pe Pavel în Rai!

Sf. Pavel Tebeul a trăit una sută şi cincisprezece ani şi cu pace s-a mutat la Domnul în anul 342 de la Hristos.

Ioan s-a născut pe vremea domniei împăratului Leon I în Constantinopol din părinţi bogaţi şi slăviţi, fiind singurul copil al părinţilor săi. Atras de viaţa monahală, el a plecat în taină de la casa părinţilor săi şi a mers împreună cu un monah într-o mînăstire din Asia Mică. Timp de şase ani el a vieţuit aspru în această mînăstrie, sub călăuzirea stareţului. Apoi diavolul a început să-l ispitească cu gîndul de a părăsi mînăstirea şi a se întoarce în casa părinţilor săi, şi să trăiască împreună cu ei aşa cum se cuvine unui nobil.

El cu adevărat s-a întors la casa părinţilor săi, dar îmbrăcat ca un cerşetor. El şi-a văzut părinţii, dar nu a spus cine este. El şi-a luat o colibă de cerşetor la curtea lor, trăind din fîrmiturile pe care i le aruncau slugile părinţilor săi şi fiind batjocorit de toţi. Aşa a trăit el timp de trei ani, rugîndu-se în taină şi fierbinte lui Dumnezeu să mîntuiască sufletele tatălui şi mamei sale.

Cînd s-a îmbolnăvit şi a simţit că i se apropie moartea, Ioan s-a făcut cunoscut părinţilor săi după o carte a Sfintelor Evanghelii scump lucrată, pe care i-o dăruiseră părinţii lui în copilărie şi de care nu se despărţise niciodată, aceea fiind singura şi scumpa lui avere. Aşa a făcut acest tînăr care, deşi putred de bogat, l-a înfrînt pe diavolul şi şi-a mîntuit nu doar sufletul său, ci şi sufletele părinţilor săi. El a adormit cu pace pe la anul 450 după Hristos.

Acest Gavriil a fost slav şi însoţitor al Sfinţilor Prohor din Pchinja şi loan din Rila. El a dus o viaţă de nevoinţe la Kratov pe muntele Lesnov, unde a şi ridicat o Biserică cu Hramul Sfîntului Arhanghel Mihail. El a fost facător de minuni şi în timpul vieţii, şi după moartea sa.

Frumoasa Biserică care este şi în ziua de azi pe mormîntul lui a fost ridicată de loan Oliver, ducele Ţarului Duşan. Gavriil a adormit cu pace către sfîrşitul veacului al zecelea.

Pansofie a fost fiul lui Nil, proconsulul din Alexandria. El a lepădat onorurile şi bogăţiile acestei lumi şi s-a tuns de tînăr în monahism. Timp de douăzeci şi şapte de ani el a dus o viaţă ascetică foarte strictă, ţintuindu-şi duhul către lumea cea de sus. În timpul domniei lui Decius a fost tîrît în faţa curţii de judecată unde a fost biciuit pentru Numele lui Hristos pînă cînd după mari chinuri şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu.

Pe tînărul loan,

Cel tînăr şi bogat,

Nimic nu l-a putut clinti,

Nici tinereţea nici banii.

Tatăl său era de neam împărătesc,

Mama sa o aleasă doamnă,

Dar el pe amîndoi i-a lăsat

Pentru dragostea Împăratului Ceresc,

Averea lui era Hristos,

Toată cinstea şi toată frumuseţea.

Pe Hristos Dumnezeu Î-l iubea

Mai mult decît însăşi viaţa.

Iar părinţii săi, în loc să se chinuiască în iad,

lată-i sînt mîntuiţi,

Prin fiul lor care pentru a lor şi a lui mîntuire

Să sărăcească a voit.

Chiar şi astăzi pe mulţi

Care sub povara bogăţiilor se sufocă

loan îi poate ruşina,

Şi cu ale lui sfinte rugăciuni

Ale lor suflete le poate mîntui.

Să nu credem vreodată că Dumnezeu nu ne aude atunci cînd ne rugăm Lui. El ne aude gîndurile, tot aşa cum ne auzim noi vocile şi cuvintele unii altora. Iar dacă nu acţionează imediat aşa cum cerem noi în rugăciune, este fie pentru că ne rugăm cu nevrednicie, fie pentru că cerem ceea ce nu ne este spre bine, fie pentru că în Atotînţeleapta Purtarea de Grijă a Sa, El întîrzie împlinirea cererii noastre pînă la ceasul potrivit.

Părintele Ioan de Kronştat zice: Aşa cum prin intermediul rapidului telegraf comunicăm cu oameni care se află la mari depărtări, tot aşa prin credinţa fierbinte, ca şi printr-un fir de telegraf, noi comunicăm repede cu Dumnezeu, cu îngerii şi cu Sfinţii. Aşa cum sîntem încredinţaţi că impulsul electric transmite repede mesajul nostru, cu atît mai deplin trebuie să credem că rugăciunea credinţei noastre ajunge cu repeziciune la destinaţie.

Trimiteţi cererea voastră lui Dumnezeu şi Sfinţilor prin telegraful credinţei şi veţi obţine grabnic răspuns. Şi iarăşi, într-un alt loc Sfîntul Ioan scrie: Dumnezeu şi îngerii, precum şi sufletele adormiţilor ca şi ale viilor sînt entităţi gînditoare, iar gîndul este rapid şi într-un anumit fel, omniprezent.

Gîndiţi la ei cu toată inima şi ei vor fi cu voi. Dumnezeu va fi întotdeauna cu voi, şi prin puterea şi darul lui Dumnezeu, aşa vor fi neapărat şi îngerii cu Sfinţii şi cu toţi drepţii cei adormiţi.

Să luăm aminte la curăţenia Stăpînului Hristos:

La curăţenia minţii Lui;

La curăţenia inimii Lui;

La curăţenia voinţei Lui;

La curăţenia limbii Lui;

La curăţenia înfăţişării Lui şi a tuturor simţurilor Lui.

Aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră (I loan 5:4).

Stăpînul Hristos a biruit lumea. Aceasta fraţilor este şi biruinţa noastră. Apostolii lui Hristos au biruit lumea şi biruinţa lor este şi biruinţa noastră. Sfinţii, fecioarele şi mucenicii au biruit lumea şi a noastră este biruinţa lor. Fraţilor, nu există nimic mai puternic în lume decît Credinţa Creştină. Săbiile care au izbit în această Credinţă s-au tocit şi s-au frînt, dar Credinţa a rămas.

Regii care au pornit războaie împotriva Credinţei s-au nimicit sub anatema propriilor lor crime. Imperiile care au făcut război contra Credinţei au pierit. Cetăţile care au respins Credinţa zac în ruine. Ereticii care au stricat Credinţa au pierit şi cu trupul şi cu sufletul părăsind lumea sub pecetea anatemei, dar Credinţa pe care au voit s-o surpe, a rămas neatinsă.

Fraţilor, atunci cînd lumea ne urmăreşte cu ispitele ei, ale frumuseţii trupeşti, bogăţiilor, plăcerilor, şi slavei trecătoare, prin ce vom rezista noi oare, şi prin ce vom birui, dacă nu prin Credinţa noastră? Cu adevărat prin nimic altceva decît prin nebiruita Credinţă care ne învaţă despre ceva mult mai bun decît toate bogăţiile lumeşti.

Cînd toate ispitele acestei lumi încep să-şi arate faţa lor cealaltă, cînd frumuseţea se preface în urîţenie, sănătatea în boală, bogăţiile în sărăcie, slava în insultă, stăpînirea în sclavie şi toată frumuseţea tinereţii şi sănătăţii trupului în putreziciunea şi reaua duhoare a morţii, prin ce oare vom învinge această tristeţe, această degradare, această murdărie, această disperare, dacă nu prin Credinţă? Cu adevărat prin nimic altceva decît prin Credinţă, care singură cunoaşte învierea trupurilor şi viaţa fără de moarte.

O Stăpîne Doamne Biruitorule al lumii, ajută-ne nouă să biruim lumea cu credinţa cea întru Tine.

Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.