Proloagele (11 Ianuarie)


Pomenirea Sfîntului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte
Sfîntul Teodosie a fost primul întemeietor al mînăstirilor cu viaţă de obşte. El s-a născut în Capadocia, în satul Mogarion (Mogarissus) din părinţi binecredincioşi. Pe cînd era copil a mers la Sf. Simion Stîlpnicul care l-a binecuvîntat şi i-a prorocit mari daruri duhovniceşti. Luînd o cădelniţă în care pusese cărbune şi tămîie fără ca să le aprindă, el merse să caute un loc de mînăstrie, şi se opri acolo unde cărbunele se aprinse singur. Acela fu locul în care el îşi întemeie mînăstire cu viaţă duhovnicească.

Curînd în jurul lui se adunară mulţime de monahi din felurite neamuri. El clădi cîte o mînăstire fiecărei limbi, astfel încît, la aceleaşi timpuri, se înălţau spre Dumnezeu rugăciuni în limbile grecească, georgiană, sau armeană. Dar în zilele rînduite pentru primirea Sfintei Împărtăşiri, toţi monahii se adunau în Biserica cea mare unde nu se slujea decît în greceşte. Ei aveau cu toţii la un loc masa, avutul, pocăinţa, lucrarea, răbdarea, şi nu de puţine ori - foamea.

Teodosie era un model înalt de viaţă duhovnicească pentru toţi monahii; model de lucrare, de rugăciune, de postire, de priveghere şi de toată virtutea creştinească. Dumnezeu îi dăruise darul facerii de minuni prin care vindeca bolnavii, apărea de faţă de la mari depărtări, îmblînzea fiarele sălbatice, cunoştea viitorul şi înmulţea vinul şi pîinea.

El avea rugăciunea pe buze zi şi noapte. El a adormit cu pace la anul 529 după Hristos, în vîrstă de o sută şi cinci ani.

Pomenirea Sfîntului Mihail, Cel Nebun pentru Hristos
Sfîntul Mihail a fost de neam rus, născut într-o familie imperială. El s-a făcut ca un nebun înaintea lumii ca să nu primească laude de la ea, astfel facîndu-se vrednic de a primi cununi şi laude de la Stăpînul Hristos. A murit în anul 1453 de la Hristos, în Mînăstirea Klops de lîngă Novgorod, acolo unde odihnesc şi Sfintele sale moaşte.

Cîntare de laudă la Sf. Teodosie
Doar cei care stau cu frică înaintea lui Dumnezeu,
Doar cei care au frică doar de Dumnezeu,
Doar ei pot vedea
Că dreptul totdeauna primeşte ceea ce cere de la Dumnezeu.
Prin rugăciune Domnul plineşte dreptului toate -
Căci răsăritul luminează pe cel care-şi întoarce faţa către răsărit.
Sfîntul Teodosie, cu rugăciunile sale
A ajutat multora şi ne-a ajutat şi nouă.
Căci el viu este, acum ca şi atunci,
Şi lucrează minuni acum, ca şi atunci -
Căci Domnul i-a dăruit putere pentru credinţa lui
Si pentru dragostea lui pentru El - o dragoste fără măsură.
O preaminunate Teodosie, zelotule al adevărului,
Preaminunate rînduitor al vieţii monahiceşti,
Pre tine te cîntăm, cel ce eşti slăvit de Dumnezeu,
Şi acum în slava cetăţenilor Împărăţiei lui Hristos te veseleşti.

Cugetare
Omul care primeşte mită înseamnă că nu este creştin. Sfinţii Părinţi ai Bisericii nu puteau fi mituiţi, nici intimidaţi. În problemele de credinţă mita este egală cu trădarea lui Iuda. Mita este caracteristică numai anumitor feluri de eretici.

Cînd împăratul Anastasie a căzut în erezia lui Eutihie, el a început să lupte împotriva hotărîrilor Sinodului al IV-lea Ecumenic (Calcedon, 451 d. Hr.) vrînd să dea alte legi care să le desfiinţeze pe acelea. Pentru a-şi atrage de partea sa pe cei mai Sfinţi reprezentanţi ai Bisericii, împăratul a început să le trimită daruri.

Sf. Teodosie era cunoscut ca cel mai mare şi cel mai dintîi dintre stareţii asceţi din Palestina. Acestuia îi trimise împăratul treizeci de ocale de aur în dar, chipurile pentru nevoile mînăstirii. Văzîndu-le pe acestea Sf. Teodosie imediat a înţeles că împăratul vrea să-l cumpere. Dar cît de înţelept a acţionat Sfîntul lui Dumnezeu!

El nu a vrut nicidecum să ţină banii pentru mînăstire, deşi mînăstirea era în nevoi mari; nici nu a vrut să-i trimită împăratului înapoi, pentru a nu-l întărită pe acesta încă şi mai rău împotriva Ortodoxiei; ci îndată a împărţit tot aurul săracilor, în numele împăratului. Această milostenie a dat putere rugăciunii lui înaintea lui Dumnezeu, făcută în scopul îndreptării împăratului şi întoarcerii lui la cărarea cea dreaptă.

Luare aminte
Să luăm aminte la plînsul Stăpînului Hristos:
La plînsul şi întristarea Lui la vederea morţii lui Lazăr şi la soarta Ierusalimului;
La plînsul şi întristarea Lui din grădina Ghetsimani, din pricina sclaviei omului, care s-a dat pe sine rob păcatului, dracilor şi morţii.

Predică despre creşterea treptată a vieţii duhovniceşti
Oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvîntul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvîrşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul (Evrei 5:13-14).

Cei care se hrănesc cu laptele reflecţiilor bazate pe simţuri nu pot discerne binele de rău. Aceştia îndeobşte trag concluzia că toate credinţele au în final aceeaşi valoare; că păcatul este umbra indispensabilă a virtuţii; că în general răul este tovarăşul inevitabil al binelui. Adevăratul creştin însă nu ajunge niciodată la asemenea concluzii eronate, deoarece el nu mai este prunc.

El este adevăratul om matur care nu se mai hrăneşte demult cu lapte, el este omul care nu mai crede orbeşte simţurilor trupului, el este omul care judecă mult mai fin realitatea şi face distincţii mult mai precise între toate lucrurile bune care au fost odată şi toate care sînt acum. Creştinului într-adevăr îi este dat să vadă clar descoperirea lui Dumnezeu prin Care el distinge precis binele de rău; totuşi şi lui îi este neapărat necesar studiul îndelung şi laborios al Sfintelor Cărţi pentru a putea cunoaşte limpede ce este bine şi ce este rău în orice situaţie concretă a vieţii, indiferent cît de complicată.

Pentru a fi demnă de încredere şi fără greş, această cunoaştere trebuie să fi trecut şi în inimă şi simţuri. Căci şi răul şi binele vor ca să atingă inima omului. De aceea omul trebuie să fie educat, exersat, obişnuit să recunoască imediat cu inima care este duhul celor ce se apropie de el, aşa cum recunoaşte cu limba săratul de nesărat, dulcele de amar.

Fraţilor, să ne străduim zi şi noapte să ne educăm inima, ca ea să poată recunoaşte întotdeauna fără greş binele de rău. În toate cele ce ni se întîmplă şi vin asupra noastră, trebuie să ne punem întrebarea: Ce e bun de aici, şi ce e rău? Tocmai de aceea ni se şi întîmplă tot ceea ce ni se întîmplă, ca să putem discerne din toate calea cea bună şi să o urmăm. Ne aflăm în asemenea situaţii de ispită şi poate de cîte o sută de ori pe zi.

Cel care are ochi de văzut, să vadă. O Doamne lubitorule de oameni, încălzeşte inimile noastre cu toată darea cea bună care vine numai de la Tine. Înţelepţeşte Doamne inimile noastre ca să putem deosebi binele de rău. O Stăpîne întăreşte-ne pe noi pururea în îmbrăţişarea binelui şi aruncarea la o parte a răului pentru dragostea Slavei Tale. O lubitorule de oameni, şi pentru mîntuirea sufletelor noastre.

Căci a Ta este mărirea şi mulţumita în veci, Amin.

Înapoi
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE