Oraşul armean Melitene a fost înecat de sîngele creştinilor, precum a fost şi întreaga ţară a Armeniei. Prima vărsare de sînge pentru Hristos în acest oraş a fost cea a Sfîntului Polieuct din anul 259 după Hristos, în timpul domniei lui Valerian. În acest oraş Melitene se aflau doi prieteni. Atît Nearh cît şi Polieuct erau ofiţeri, dar Nearh era botezat iar Polieuct nu.

Cînd a ieşit porunca persecutării creştinilor Nearh s-a pregătit de moarte; era însă trist că nu reuşise să-l convingă şi pe prietenul său Polieuct să îmbrăţişeze Adevărata Credinţă. În ziua următoare Polieuct îi povesti prietenului lui visul pe care îl avusese în timpul nopţii: însuşi Domnul îi apăruse înconjurat de lumină, îl dezbrăcă pe Polieuct de hainele lui vechi, îl îmbrăcă în unele noi şi luminoase şi îl aşeză pe şeaua unui cal înaripat. După acestea Polieuct intră în oraş, sfîşie poruncile împăratului ce arătau torturile care îi aşteptau pe creştini, şi distruse multe statui ale idolilor.

El a fost torturat şi condamnat la moarte. Cînd a fost dus la locul de ucidere, el a privit către Nearh, care se afla în mulţimea de oameni şi i-a strigat cu bucurie: Mîntuieşte-te, prietene drag! Nu uita jurămîntul veşnic al prieteniei noastre! Mai tîrziu, Sfîntul Nearh a murit ca mucenic al lui Hristos, prin foc. Pomenirea Sfîntului Nearh se face la 22 aprilie.

Eustratie se născuse în Tars. El era mare nevoitor şi om de rugăciune. În timpul celor şaptezeci şi cinci de ani petrecuţi în mînăstire Eustratie nu gustase niciodată somnul întins pe partea stîngă, ci întotdeauna numai pe partea dreaptă. În timpul dumnezeieştilor slujbe, de la început pînă la sfîrşit, el repeta mereu încetişor, pentru sine: Doamne miluieşte!

A murit în al nouăzeci şi cincilea an al vieţii sale.

Filip s-a născut pe 11 februarie în anul 1507 după Hristos. Odată, pe cînd era copil, a auzit, stînd la Dumnezeieasca Liturghie, cuvintele Scripturii: Nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6:24). El s-a înspăimîntat la aceste cuvinte, ca şi cînd s-ar fi rostit anume şi numai pentru el, şi în acelaşi timp a fost luminat de ele. După scurt timp Filip s-a retras la Mînăstirea Soloveţk unde după un timp lung şi greu de încercare a fost tuns monah. În timp, Filip a ajuns stareţ, a strălucit ca soarele şi întreaga Rusie a auzit de el.

Aşa s-a făcut că Ţarul Ivan cel Groaznic l-a convocat pe Filip să ocupe locul vacant de Mitropolit al Episcopiei Moscovei în anul 1566 după Hristos. Dar acest sfînt bărbat nu a putut să îndure cu indiferenţă atrocităţile la care se deda înfiorătorul ţar şi de aceea îl sfătuia şi îl mustra fără teamă. Ţarul însă a căutat martori mincinoşi împotriva lui Filip, a uneltit înlăturarea lui din scaun, a poruncit să fie îmbrăcat într-o rasă veche şi peticită şi l-a întemniţat la Tver pe 23 decembrie 1566.

Malyiuta Skuratov, un intim al ţarului, a intrat în chilia lui Filip şi l-a omorît înăbuşindu-l cu perna. La scurt timp după aceea, toţi cei care erau cunoscuţi ca fiind de partea lui Filip au murit de morţi rele. După mai mulţi ani, trupul sfîntului s-a aflat întreg, nestricat, şi înmiresmat, şi a fost mutat în Mînăstirea Soloveţk.

Nearh şi Polieuct, din ofiţeri ai Cezarului

Ostaşi ai Împăratului Ceresc v-aţi făcut.

Unul botezat cu apă, celălalt cu sînge,

Al doilea l-a întrecut pe primul şi mai întîiul dintre ei s-a făcut.

O sfîntă întrecere, alergare vitează spre Împărăţia lui Hristos!

Polieuct a lepădat toate cele stricăcioase ale pămîntului,

Care ca vîntul trec.

Iar prin suferinţe năprasnice şi scurte veşnicia Împărăţiei a cîştigat.

Strălucită negustorie! Floarea ierbii s-a tăiat pentru cîştigul vieţii veşnice!

Suferinţa trecătoare s-a îmbrăcat pentru slava nepieritoare!

Rugaţi-vă lui Hristos, o Sfinţilor ostaşi,

Ca să nu piară sufletele noastre!

Învăţîndu-i pe oameni desăvîrşirea iubirii, Biserica Ortodoxă îi învaţă totdeodată ascultarea deplină din care izvorăsc ordinea şi armonia între credincioşi. Credincioşii sînt datori ascultare faţă de preoţii şi episcopii lor. Sfîntul Ignatie zice: Vi se cere supunere fără făţărnicie; căci cel ce-şi dispreţuieşte episcopul pe care îl vede, îl va dispreţui şi pe Hristos, pe Care nu îl vede.

Vă rog deci, sîrguiţi-vă să împliniţi toate în dumnezeiească unire, sub povăţuirea episcopilor voştri care ocupă locul lui Hristos, şi a preoţilor care sînt soborul apostolilor, şi să nu gîndiţi că sînt bune cele pe care le faceţi singuri şi rupţi de adunarea Bisericii.

Să luăm aminte la toate virtuţile care se află în Persoana Mîntuitorului nostru Iisus Hristos:

La cum fiecare virtute a Sa este deplină şi desăvîrşită, aşa cum nu a mai fost la nimeni pe acest pămînt;

La cum toate sînt în armonie una cu cealaltă, sporindu-se una pe cealaltă, şi strălucind una în cealaltă.

Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui (I Cor 10:24).

Acesta este principiul sfinţilor lui Dumnezeu, acum, în trecut, întotdeauna şi în veşnicie. Acesta este principiul pe care trebuie clădită societatea. Acesta este principiul pe care se clădeşte orice fel de societate umană bine-plăcută lui Dumnezeu şi prosperă.

Acesta este principiul mîntuitor al oricărui fel de dificultate cu care luptă omul contemporan, luptă fără izbîndă şi fără nădejde. Sufletul sfînt se frămîntă cu ce le va găsi de dormit pentru noapte celor fără adăpost; cu ce îi va hrăni pe cei flămînzi, cu ce îi va îmbrăca pe cei goi. Sufletul sfînt se preocupă de acestea zi şi noapte, înălţînd rugi fierbinţi lui Dumnezeu ca să se mîntuiască şi aproapele lor; ca să se umple de harul lui Dumnezeu şi inima lor; ca să se îndrepte către Dumnezeu şi minţilor lor; ca răii să se întoarcă de la calea pierzaniei iar cei nestatornici în Credinţă să se întărească; ca cei care sînt statornici să afle sprijin şi să nu cadă; ca cei care au adormit să ajungă şi să vadă Faţa lui Dumnezeu; iar ca cei ce trăiesc să fie şi ei scrişi în Cartea Vieţii din Împărăţia Luminii.

Fiţi deci cu băgare de seamă, fraţilor, cum în acelaşi fel, cuvînt cu cuvînt, diavolul îşi formulează şi el principiul lui ucigaş şi antisocial. Acest principiu drăcesc spune: să nu ne preocupe cum să ne păzim propriile trupuri de întinăciunea păcatului, ci fiecare să privească mai curînd la trupurile celorlalţi în scopul de a le îmbolnăvi şi ucide.

Să nu ne ocupăm de sufletele noastre, cum am face să le putem mîntui, ci mai curînd să gîndim zi şi noapte la sufletele celorlalţi, cum am face să le calomniem mai bine, să le înnegrim, să le blestemăm, să le sărăcim şi să le distrugem. Nimeni să nu privească la casa sa, cum ar face să şi-o zidească şi să şi-o înnoiască mai bine, ci mai curînd să aibă în atenţie strictă casele altora, cum ar face să le ardă din temelii, să le dărîme la pămînt. Nimeni să nu se preocupe de propriile hambare, cum ar face să le umple de grîne, ci mai curînd fiecare să fie cu ochii pe hambarele altora, şi să facă totul pentru a le fura şi a le goli. Vedeţi deci, fraţilor, cum acest principiu poate fi şi un principiu al binelui, dar şi unul al răului; este un principiu ca o sabie cu ambele tăişuri bine ascuţite; este fie înger, fie drac.

Vă rog să observaţi cum acest principiu în latura lui satanică s-a înstăpînit peste toată lumea de azi! O Doamne Duhule Sfinte, Care ai adus în lume sfintele Tale cuvinte prin gura Apostolului, luminîndu-ne ca razele soarelui, iar nu arzîndu-ne, ajută-ne să le împlinim pe ele în sensul lor cel dumnezeiesc spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit şi pentru mîntuirea sufletelor noastre.

Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumita în veci, Amin.