Cînd Domnul nostru a ajuns la vîrsta de treizeci de ani de viaţă pe pămînt, El și-a început lucrarea Sa mîntuitoare de povăţuire a oamenilor. El însuşi a făcut arătat oamenilor acest început la începuturilor prin botezul Său în rîul Iordan.

Sfîntul Chiril al Ierusalimului spune: începutul lumii - apa; începutul Veştii celei Bune - Iordanul. La vremea botezului Domnului cu apă, taina care s-a propovăduit lumii, taină prorocită în Vechiul Testament, şi doar întunecat şi în ghicituri cunoscută de vechiul Egipt şi de vechea Indie, a fost Taina Sfintei Treimi.

Tatăl S-a descoperit auzului oamenilor, Duhul S-a descoperit vederii oamenilor, iar Fiul S-a descoperit chiar atingerii oamenilor. Tatăl L-a mărturisit în auzul oamenilor pe Fiul Său, Fiul a fost botezat în ape, iar Duhul Sfînt în chip de porumbel S-a purtat deasupra acelor ape.

Cînd loan Botezătorul a mărturisit şi a spus: Iată Mielul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatul lumii (loan 1:29), şi cînd L-a cufundat şi L-a botezat pe Mîntuitorul în Iordan, atunci s-a arătat oamenilor misiunea lui Hristos în lume, şi calea mîntuirii noastre. Anume că Domnul a luat asupra Sa păcatele omenirii, a murit sub ele (cufundarea) şi apoi a înviat (ieşirea din apă); şi că şi noi trebuie să murim omului nostru vechi şi păcătos, ca să ne facem la fel vii, curăţiţi, şi înnoiţi.

Acesta este Mîntuitorul nostru şi aceasta este calea mîntuirii. Praznicul Botezului Domnului (în greceşte Teofania, sau Arătarea Domnului), se mai cheamă şi Praznicul Luminării. Ne luminează pe noi Botezul Domnului în Iordan pentru că ne arată taina lui Dumnezeu Celui Treimic, taina Celei de o Fiinţă şi Nedespărţitei Treimi. Acesta este un fel de luminare.

Iar al doilea este că prin botez fiecare dintre noi se luminează prin aceea că este înfiat de Părintele Luminilor, prin Jertfa Fiului şi puterea Duhului Sfînt.

O! Sfinte Dumnezeule, Făcătorule a toate,

Tot ceea ce cu Cuvîntul Tău creezi, cu Duhul Tău sfinţeşti!

O Sfinte Tare, tare în suferinţă,

Tu pentru lume către moarte mergi şi pentru lume, înviezi!

O! Sfinte fară de moarte, noi pre Tine în veci Te lăudăm!

Preasfîntă Treime, Tată, Fiule, şi Duhule Sfinte, miluieşte-ne pre noi!

Tată, Care la rîul Iordan cu Glas Te-ai auzit din cer,

Duhule, Care ca un Porumbel Alb deasupra rîului Te-ai purtat,

Fiule, Care de Prorocul loan Te-ai botezat,

O! Trei Raze de Lumină care Lumina aţi arătat,

O! Treime Sfîntă Care ochilor noştri Te-ai descoperit,

Noi cu glas pre Tine Te lăudăm!

Preasfîntă Treime, Tată, Fiule, şi Duhule Sfinte, miluieşte-ne pre noi!

Cîndva minciunile ereticilor bîntuiau Biserica lui Dumnezeu care acum din nou este bîntuită de basmele celor căzuţi de la Dumnezeu. Dar prin dăinuirea în Credinţă, prin rugăciunea sîrguitoare, prin mărturisirea Credinţei şi chiar prin mucenicia pentru Credinţă, Biserica a rămas nebiruită pînă acum.

Acestea sînt singurele metode prin care pot fi biruite noile molime care se năpustesc asupra Bisericii. Biserica lui Dumnezeu, Vasul Adevărului Dumnezeiesc, va triumfa pînă la sfîrşit. Pierit-a pomenirea vrăjmaşului cu sunet (Ps. 9:6). Sfîntul Clement din Alexandria aşa a spus despre eretici: Cei care cad în erezii rătăcesc prin pustii, căci L-au părăsit pe Unul Adevăratul Dumnezeu, înstrăinaţi de Dumnezeu, ei caută apă în deserturi, ei strîng roade putrede cu mîinile lor şi se sălăşluiesc în locuri pustii şi fară de apă.

Aşa se poate spune şi astăzi despre toţi aşa-zişii cugetători şi filosofi care avansează ipoteze pe baza propriei lor imaginaţii iar nu pe baza adevărului lui Dumnezeu.

Roade, roade voieşte Dumnezeu de la tot pomul ce viază, adică de la tot omul. Toate celelalte voite şi iubite de oameni - poziţie socială, putere, faimă, sănătate, bani şi cunoaştere - nu sînt decît frunzele pomului. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc (Matei 3:10). Pînă şi popoarele necreştine din timpurile vechi preţuiau faptele bune mai mult decît cuvintele frumoase.

Cu atît mai mult aceasta trebuie să fie legea printre următorii lui Hristos. La un sfat al atenienilor, la care erau prezenţi şi reprezentanţi ai spartanilor, un anume bătrîn trecea printre rînduri, căutînd un loc să şeadă. Atenienii şi-au ras de el, ne-eliberînd nici un loc pe bancă pentru bătrîn.

Cînd bătrînul a ajuns la locul spartanilor, aceştia toţi s-au ridicat în picioare lăsîndu-l pe bătrîn să şeadă mai întîi. Văzînd aceasta, ateninenii i-au lăudat pe spartani în termenii celei mai înalte elocinţe. Spartanii au răspuns: Atenienii sînt cei care cunosc binele, dar nu-l fac. Oricine face fapte bune se aseamnă copacului care aduce roadă multă grădinarului său.

Iar izvorul faptelor bune în om este inima cea bună şi iubitoare de Dumnezeu.

Să luăm aminte la înţelesul Botezului Domnului în Iordan:

La smerita Lui venire la Iordan ca un necunoscut faţă de toţi, în afară de loan;

La cufundarea Lui în apă, la purtarea Porumbului pe deasupra Capului Lui, şi la Vocea Tatălui Care S-a auzit de Sus.

Să luăm aminte la desăvîrşirea lui Adam, primul om creat:

La cît de aproape se afla el de Dumnezeu;

La puterea, înţelepciunea şi frumuseţea pe care le avea el de la Dumnezeu;

La cum întreaga zidire se supunea puterii lui Adam, pe cînd acesta încă nu păcătuise.

Căci trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Sfîntul Duh, şi Aceştia trei Una sînt. Şi trei sînt care mărturisesc pe pămînt: Duhul şi apa şi sîngele, şi aceşti trei mărturisesc la fel (I loan 5:7-8).

Cînd citim Sfintele Scripturi, trebuie să fim atenţi la fiecare cuvînt. Cititorul grăbit nu observă deosebirea pe care Evanghelistul o face între Treimea Cerească şi cea pămîntească. Căci despre Treimea Cerească el spune: şi Aceştia trei Una sînt. Iar despre treimea pămîntească el spune: şi aceşti trei mărturisesc la fel. Între cele două este o mare deosebire. Tatăl, Fiul, şi Duhul sînt Una, pe cînd Duhul, apa şi sîngele mărturisesc la fel dar nu sînt una.

Toţi oamenii de pe pămînt sînt împreună la fel, dar nu sînt una. Apa şi sîngele sînt trupul iar duhul este duhul. Căci trupul pofteşte împotriva duhului iar duhul împotriva trupului (Galateni 5:17). Şi totuşi, chiar dacă nu sînt una, sînt totuşi împreună. Cînd omul moare legătura se rupe, încetează să mai existe.

Apa şi sîngele merg într-o parte, iar duhul merge în altă parte. Pe cînd Persoanele Sfintei Treimi Celei din Ceruri nu numai că sînt împreună, dar sînt şi una. Mai este o treime şi în cerul din lâuntrul omului care ar trebui să fie nu doar o armonie, ci chiar o unime, aşa încît omul să fie binecuvîntat şi în această lume şi în cealaltă.

Aceasta este unirea dintre minte, inimă şi voinţă. Cîtă vreme acestea sînt doar împreună, omul se va afla mereu în război cu sine însuşi şi cu Treimea Cea Cerească. Dar cînd acestea trei devin una, cînd nici una dintre ele nu le ţine pe celelalte două în sclavie, atunci omul se umple de pacea lui Dumnezeu care covîrşeşte orice minte (Filipeni 4:7), orice cuvînt al omului, orice explicaţie, orice teamă şi orice tristeţe.

Atunci micul cer dinlăuntrul omului începe să semene cu marele cer al lui Dumnezeu, iar în om începe să se arate chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

O, Doamne Cel în Treime închinat şi Slăvit, ajută-ne nouă să semănăm măcar cu cei care îţi seamănă Ţie.

Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.

Căci fără mine nu puteţi face nimic (loan 15:5)

Domnul nostru nu obişnuia să vorbească în cuvinte mari. Nici un cuvînt rostit vreodată în lume nu a fost mai bine cîntărit decît cuvintele rostite de El. Cînd Domnul nostru spune că fără El nu putem face nimic, atunci noi trebuie să înţelegem acest lucru chiar aşa cum a fost rostit, adică literal.

Aici, el vorbeşte de cele bune, iar nu de cele rele. Noi nu putem face nici un fel de faptă bună fără Hristos, pe lîngă Hristos sau în contra lui Hristos. El este proprietarul, dătătorul şi inspiratorul oricărui bine. Nici un fel de bine nu există în afara Lui, după cum nici un fel de rău nu se află în El. Domnul nostru a spus: Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele (loan 15:5).

Ce pot face mlădiţele fără butuc? Oare mai pot ele creşte şi rodi? Nu, ele nu mai sînt bune decît de lemn de foc. Oricît s-ar gîndi şi s-ar strădui, omul nu poate concepe nici un fel de bine care să nu se afle în Hristos şi care să nu răsară din Hristos.

Cine spune că se pot face fapte bune şi umanitare şi în afară de Hristos, atunci să ştiţi că acele fapte sînt stricate în chiar miezul lor fie de slavă deşartă fie de egoism. Omul, fără Hristos, se aseamănă mlădiţelor care s-au tăiat de pe butuc, însuşi Domnul ne-a spus aceasta. Viţa este ascunsă vederii, dar ramurile se pot vedea de către toţi. Şi cu toate acestea şi strugurii şi mlădiţa atîrnă de viţă.

Viţa binelui atotbun creşte din inima lui Dumnezeu Tatăl şi este udată de dulceaţa Duhului Sfînt. O Stăpîne Doamne Cel în Treime, închinat şi slăvit, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi!

Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumita în veci. Amin.