Ieremia - Capitolul 25

1. Cuvântul care a fost către Ieremia pentru tot poporul iudeu, în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiut lui Iosia, regele lui Iuda sau în anul întâi al lui Nabucodonosor, regele Babilonului
2. Pe care cuvânt l-a rostit proorocul Ieremia către tot poporul iudeu şi către toţi locuitorii Ierusalimului:
3. "De la anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, şi până în ziua aceasta - timp de douăzeci şi trei de ani - a fost cuvântul Domnului către mine. Şi eu de dimineaţa până seara v-am vorbit, dar voi n-aţi ascultat.
4. Trimis-a Domnul la noi necontenit pe toţi robii Săi prooroci şi voi n-aţi ascultat, nici v-aţi plecat urechea ca să-i ascultaţi.
6. Şi să nu umblaţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi şi să vă închinaţi lor, şi să nu Mă mâniaţi cu faptele mâinilor voastre, şi nu vă voi face nici un fel de rău.
7. Voi însă nu M-aţi ascultat, zice Domnul, ci M-aţi mâniat eu faptele mâinilor voastre, spre răul vostru.
8. De aceea, aşa zice Domnul Savaot: Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,
9. Iată, voi trimite să aducă toate neamurile de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu, ca să le aducă împotriva acestei ţări şi a locuitorilor ei şi împotriva tuturor neamurilor dimprejur pe care le voi pustii, 1e voi înspăimânta, le voi face de râs şi de ocară veşnică.
10. Nu vor mai putea avea glas de bucurie şi glas de veselie, glasul mirelui şi glasul miresei, uruitul pietrelor de moară şi lumina sfeşnicului.
11. Toată ţara aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului şaptezeci de ani.
12. Iar când se vor împlini şaptezeci de ani, voi pedepsi pe regele Babilonului şi pe poporul acela, zice Domnul, pentru necredinţa lor, şi ţara Caldeilor o voi pedepsi şi o voi face pustie pentru totdeauna.
13. Voi împlini asupra ţării acesteia toate cuvintele Mele pe care le-am rostit împotriva ei; tot ce-i scris în cartea aceasta şi ceea ce Ieremia a proorocit împotriva tuturor neamurilor.
14. Pentru că şi pe ele le vor robi multe popoare şi regi mari şi le voi răsplăti după purtarea lor şi după faptele mâinilor lor.
15. Că aşa mi-a zis Domnul Dumnezeul lui Israel: "Ia din mâna Mea cupa aceasta cu vinul urgiei şi adapă cu ea toate popoarele la care te voi trimite;
16. Acelea vor bea şi se vor clătina şi vor înnebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite asupra lor!"
17. Şi am luat cupa din mâna Domnului şi am dat să bea tuturor neamurilor, la care m-a trimis Domnul.
18. Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, regilor lui şi căpeteniilor lui, spre pustiire şi groază, spre batjocură şi blestem, precum se şi vede astăzi;
19. Lui Faraon, regele Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui şi întregului popor al lui;
20. La toată Arabia, tuturor regilor ţării Uţ, tuturor regilor ţării Filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului şi rămăşiţelor din Aşdod;
21. Edomului, Moabului şi fiilor lui Amon;
22. Tuturor regilor Tirului, tuturor regilor Sidonului şi regilor insulelor care sunt dincolo de mare:
23. Dedanului şi Temei, Buzului şi tuturor care-şi rad tâmplele;
24. Tuturor regilor Arabiei şi tuturor regilor popoarelor amestecate, care locuiesc în pustiu;
25. Tuturor regilor Zimrei, tuturor regilor Elamului şi tuturor regilor Mediei;
26. Tuturor regilor de la miazănoapte, de aproape sau de departe, unora şi altora, şi tuturor regatelor lumii, care se află pe fata pământului; iar regele Şişacului va bea după ei.
27. Şi să le zici: "Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Beţi şi vă îmbătaţi, vărsaţi şi cădeţi şi nu vă ridicaţi la vederea sabiei pe care o trimit Eu asupra voastră!"
28. Iar de nu vor vrea să ia cupa din mâna ta, ca să bea, să le zici:
29. "Aşa grăieşte Domnul Savaot: Trebuie să beţi numaidecât, pentru că încep să aduc nenorocire asupra cetăţii acesteia, peste care s-a chemat numele Meu. Să rămâneţi voi nepedepsiţi? Nu, nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabie asupra tuturor celor ce locuiesc pe pământ", zice Domnul Savaot.
30. De aceea prooroceşte asupra lor toate cuvintele acestea şi le zi: "Domnul va striga cu putere de sus şi din locaşul sfinţeniei Sale Îşi va ridica glasul Său; va striga cu putere împotriva păşunii Sale; va striga, ca cei ce calcă în teasc, tuturor celor ce locuiesc pe pământ.
31. Zgomotul va ajunge până la marginea pământului, căci Domnul deschide procesul neamurilor; intră la judecată cu tot trupul şi pe cei nelegiuiţi îi va da sabiei", zice Domnul.
32. Aşa zice Domnul Savaot: "Iată nenorocirea se întinde de la neam la neam şi vijelie mare se ridică de la marginile pământului.
33. Şi în ziua aceea, cei loviţi de Domnul vor zăcea de la un capăt la celălalt al pământului şi nu vor fi bociţi, nici nu vor fi adunaţi şi îngropaţi, ci vor sta ca gunoiul pe faţa pământului:
34. Plângeţi, păstori, şi suspinaţi şi tăvăliţi-vă în cenuşă, stăpâni ai turmei, că s-au împlinit zilele, ca să fiii junghiaţi şi împrăştiaţi.
35. Atunci veţi cădea ca berbecii aleşi. Nu va fi adăpost pentru păstori, nici scăpare pentru stăpânii turmei.
37. Şi câmpiile cele paşnice sunt pustiite de urgia mâniei Domnului.
38. Părăsitu-şi-a el locaşul său, ca un leu, şi ţara lor s-a pustiit de urgia pustiitorului şi de mânia aprinsă a Domnului".
Înapoi la Biblia
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE