Daniel - Capitolul 4

1. Eu, Nabucodonosor, stam fără de grijă în casa mea şi bucuros de viaţă în patul meu.
2. Am visat un vis care m-a înspăimântat; şi gândurile mele când stam culcat în patul meu şi vedeniile pe care le-am avut m-au frământat adânc.
3. Şi am poruncit să mi se aducă în faţa mea toţi înţelepţii din Babilon, care să-mi tâlcuiască visul.
4. Atunci au sosit tâlcuitorii de semne, prezicătorii, caldeii şi cititorii în stele şi le-am spus visul, dar ei nu mi-au dat tâlcuirea lui.
5. Iar în cele din urmă s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, după numele dumnezeului meu şi care are în al Duhul Dumnezeului celui Sfânt şi i-am spus visul:
6. "Beltşaţar, tu, mai-marele tâlcuitorilor de semne, tu, cel în care ştiu că locuieşte Duhul lui Dumnezeu celui Sfânt şi că nici o taină nu-ţi este grea, ia aminte la visul pe care l-am visat şi spune-mi tâlcuirea lui!
7. Vedenia pe care am avut-o, când eram culcat în patul meu, a fost: "Mă uitam şi iată un copac în mijlocul pământului, înalt foarte.
8. Copacul creştea şi era puternic şi vârful lui ajungea până la cer şi se putea vedea până la capătul pământului.
9. Frunzişul lui era frumos şi roadele lui multe, şi hrană pentru toţi se afla în el. Sub el căutau umbră fiarele câmpului, iar în ramurile lui îşi făceau cuiburi păsările cerului şi din el se hrăneau toate vieţuitoarele.
10. Priveam în vedenia pe care am avut-o, când eram în patul meu şi iată un înger, un sfânt, se cobora din ceruri;
11. El a strigat cu glas tare şi a poruncit aşa: Doborâţi copacul şi tăiaţi-i crengile, scuturaţi frunzele lui şi împrăştiaţi roadele lui, ca animalele să fugă de sub el şi păsările din frunzişul lui!
12. Iar butucul şi rădăcinile să rămână în pământ în legături de fier şi de aramă, în iarba câmpului! Din roua cerului să fie udat şi cu dobitoacele câmpului să împartă iarba pământului.
13. Inima lui să nu mai fie inimă de om, ci o inimă de dobitoc să-i fie dată şi şapte ani să treacă peste el!
14. Această hotărâre se sprijină pe porunca îngerilor, iar porunca sfinţilor este ca să cunoască cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, pe care o dă cui vrea şi poate să ridice peste ea pe cel mai de jos dintre oameni.
15. Acesta este visul pe care l-am visat eu, regele Nabucodonosor, iar tu, Beltşaţar, spune tâlcuirea lui, căci toţi înţelepţii regatului meu nu pot să-mi facă cunoscută tâlcuirea. Tu însă eşti în stare, fiindcă ai în tine Duhul Dumnezeului celui Sfânt".
16. Atunci Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, a rămas înmărmurit pentru o clipă şi gândurile lui s-au tulburat. Regele a prins din nou a grăi şi a zis: "Beltşaţar, visul şi tâlcuirea lui să nu te înfricoşeze!" Răspuns-a Beltşaţar şi a zis: "O, stăpâne, visul să fie pentru cei ce te urăsc pe tine, iar tâlcuirea lui pentru vrăjmaşii tăi!
17. Copacul pe care tu l-ai văzut, mare şi puternic, care cu vârful ajungea până la cer şi se vedea până la capătul pământului,
18. Cu frunziş frumos, cu rod mult şi din care se hrăneau toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului, iar în ramurile lui făceau cuiburi păsările cerului,
19. Acela eşti tu, o, rege, tu, care te-ai mărit şi te-ai făcut puternic, ai crescut şi ai ajuns până la ceruri, ai stăpânirea ta până la marginea pământului.
20. Iar că a văzut regele un înger, un sfânt, coborându-se din cer şi zicând: Doborâţi copacul şi nimiciţi-l, dar butucul şi rădăcinile lui lăsaţi-le în pământ şi în legături de fier şi de aramă, în iarba pământului, şi de roua cerului să fie udat şi cu animalele câmpului să fie părtaş până ce vor trece peste el şapte ani,
21. Aceasta înseamnă, o, rege, că hotărârea Celui Preaînalt se va împlini peste stăpânul meu regele,
22. Că tu vei fi alungat dintre oameni şi vei locui împreună cu animalele câmpului şi vei mânca iarbă şi din roua cerului vei fi udat şi vor trece peste tine şapte ani, până ce tu vei cunoaşte că Cel Preaînalt are stăpânirea peste împărăţia oamenilor şi o dă cui voieşte.
23. Şi dacă a poruncit să lase butucul şi rădăcinile copacului, înseamnă că regatul tău va fi ocrotit pentru tine îndată ce tu vei recunoaşte că Cerul are stăpânirea.
24. De aceea, o, rege, plăcut să-ţi fie sfatul meu înaintea ta: Răscumpără păcatele tale prin fapte de dreptate şi nedreptăţile tale prin milă către cei săraci, dacă vrei ca bunăstarea în care te afli să dăinuiască".
25. Totul s-a împlinit cu regele Nabucodonosor.
26. După douăsprezece luni, când regele Nabucodonosor se plimba în palatul regal din Babilon,
27. A prins a grăi zicând: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele şi spre cinstea strălucirii mele, ca reşedinţă regală?"
28. Pe când cuvântul era încă în gura regelui, un glas s-a coborât din cer: "Ţie, rege Nabucodonosor, ţi se spune: Regatul s-a luat de la tine.
29. Şi dintre oameni vei fi izgonit, vei locui cu animalele câmpului şi vei paşte iarbă şi vor trece şapte ani peste tine, până ce vei recunoaşte că Cel Preaînalt are putere peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui voieşte!"
30. Îndată s-a împlinit cuvântul asupra lui Nabucodonosor, căci a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarbă ca animalele şi trupul lui era udat de rouă până când părul i-a crescut ca penele vulturilor şi unghiile ca ghiarele păsărilor.
31. "Şi după trecerea acestui timp, eu Nabucodonosor, am ridicat ochii mei la cer şi mintea mi-a venit din nou şi am binecuvântat pe Cel Preaînalt şi Celui veşnic viu l-am adus laudă şi preamărire, că puterea Lui este putere veşnică, iar împărăţia Lui din neam în neam.
32. Toţi locuitorii pământului sînt socotiţi ca o nimica şi El face ce voieşte cu oştirea cerească şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să-L împiedice la lucrul Lui şi să-I zică: "Ce faci Tu?"
33. În acelaşi timp mi-a venit mintea la loc şi, spre gloria regatului meu, mi-a venit iarăşi măreţia şi strălucirea şi sfetnicii mei şi dregătorii cei mari m-au chemat şi regatul mi-a fost dat în stăpânire, iar puterea mea a crescut şi mai mult.
34. Acum, eu, Nabucodonosor, laud, înalţ şi preamăresc pe Împăratul cerului; toate faptele Lui sunt adevărate şi căile Lui drepte, iar pe cei ce umblă mândri poate să-i smerească!"
Înapoi la Biblia
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE