BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Cartea lui Iosua Navi - Capitolul 7

1. Iar fiii lui Israel au făcut păcat mare: au luat din cele date nimicirii; căci Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din tribul lui Iuda, a luat din cele date spre nimicire şi s-a aprins mânia Domnului asupra fiilor lui Israel.
2. Din Ierihon Iosua a trimis oameni asupra cetăţii Ai, care e aproape de Bet-Aven, la răsărit de Betel, şi le-a zis: "Duceţi-vă de iscodiţi ţara!" Şi s-au dus oamenii aceştia şi au iscodit cetatea Ai.
3. Apoi întorcându-se la Iosua, i-au spus: "Să nu meargă tot poporul, ci să meargă numai două sau trei mii de oameni şi să lovească cetatea Ai. Nu obosi până acolo tot poporul, pentru că acolo sunt puţini duşmani".
4. Şi s-au dus acolo ca la trei mii de oameni, dar aceştia au luat-o la fugă în faţa celor din Ai.
6. Atunci Iosua şi-a sfâşiat veşmintele sale, a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului şi a stat aşa până seara şi el şi bătrânii lui Israel şi şi-au presărat pulbere pe capetele lor.
7. Atunci a zis Iosua: "O, Doamne Dumnezeule, de ce a trecut robul Tău poporul acesta peste Iordan? Oare, ca să-l dai în mâinile Amoreilor şi să ne pierzi? Mai bine rămâneam să locuim de cealaltă parte de Iordan!
8. Ce să zic eu acum, când Israel a fugit înapoi dinaintea vrăjmaşilor săi?
9. Auzind Canaaneii şi toţi locuitorii ţării, ne vor împresura şi ne vor pierde de pe pământ. Şi ce vei face Tu pentru numele Tău cel mare?"
10. Iar Domnul a zis către Iosua: "Scoală, pentru ce ai căzut cu faţa la pământ?
11. A păcătuit poporul şi a călcat legământul Meu pe care l-am încheiat cu el; au furat din lucrurile date spre nimicire, au minţit şi le-au pus printre lucrurile lor.
12. De aceea fiii lui Israel n-au putut sta împotriva vrăjmaşilor lor şi au fugit înapoi, căci au căzut sub blestem şi nu voi mai fi cu voi de nu veţi ridica blestemul dintre voi.
13. Scoală dar şi sfinţeşte poporul şi zi: Sfinţiţi-vă pentru mâine; căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Blestemul e în mijlocul tău, Israel. De aceea tu nu poţi să stai împotriva vrăjmaşilor tăi până nu vei îndepărta din mijlocul tău blestemul.
14. Mâine să vă apropiaţi toţi, pe seminţii; iar seminţia pe care o va arăta Domnul să se apropie pe familii şi familia pe care o va arăta Domnul să se apropie pe case; şi casa pe care o va arăta Domnul să se apropie om cu om.
15. Iar omul care se va dovedi că a furat lucru dat spre nimicire, să se ardă cu foc şi el şi toate câte are, pentru că a călcat legământul Domnului şi a făcut fărădelege în Israel".
16. Atunci, sculându-se Iosua a doua zi dis-de-dimineaţă, a poruncit lui Israel să se apropie pe seminţii; şi a fost arătată seminţia lui Iuda.
17. După aceea a poruncit să se apropie seminţia lui Iuda pe familii şi a fost arătată familia lui Zerah. Şi a poruncit să se apropie familia lui Zerah pe case şi a fost dată în vileag casa lui Zabdi.
18. Şi a poruncit să se apropie casa lui Zabdi om cu om şi a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda.
19. Atunci Iosua a zis către Acan: "Fiul meu, dă astăzi slavă Domnului Dumnezeului lui Israel şi fă mărturisire înaintea Lui şi arată-mi ce-ai făcut. Să nu ascunzi de mine!"
20. Şi răspunzând Acan lui Iosua, a zis: "Adevărat, am păcătuit înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel şi iată ce am făcut:
21. Am văzut printre prăzi o haină frumoasă pestriţă şi două sute de sicli de argint, un drug de aur, greu de cincizeci de sicli; acestea mi-au plăcut şi le-am luat şi iată sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu şi argintul este pus sub elen.
22. Atunci a trimis Iosua câţiva slujitori şi aceştia au alergat la cort, în tabără, şi toate acestea erau ascunse În cortul lui şi argintul era sub ele.
23. Şi au luat ei acestea din cort şi le-au adus la Iosua şi la bătrânii lui Israel şi le-au pus înaintea Domnului.
24. Iar Iosua şi împreună cu el tot poporul au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, haina, drugul cel de aur, pe fiii lui, pe fiicele lui, boii lui, asinii lui şi toate oile lui, cortul lui şi tot ce avea el şi i-au scos pe ei şi toate ale lor în valea Acor.
25. Şi a zis Iosua: "Pentru că tu ai adus asupra noastră tulburare, să aducă şi Domnul necaz asupra ta în ziua aceasta!" şi toţi Israeliţii i-au ucis cu pietre şi, după ce i-au ucis cu pietre, i-au ars cu foc.
26. Apoi au ridicat deasupra lor o grămadă mare de pietre, care se vede şi astăzi. După aceasta s-a potolit mânia Domnului. De aceea locul acela se numeşte valea Acor până în ziua de astăzi.
Înapoi la Biblia
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE