1. Iar dacă a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel.
2. Numele fiului său celui mai mare era Ioil, iar numele fiului său al doilea era Abia. Aceştia erau judecători în Beer-Şeba.
3. Dar fiii lui nu umblau pe căile sale, ci se abăteau la lăcomie, luau daruri şi judecau strâmb.
4. Atunci s-au adunat toţi bătrânii lui Israel, au venit la Samuel, în Rama,
5. Şi au zis către el: "Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!"
6. Cuvântul acesta însă n-a plăcut lui Samuel când i-au zis: "Dă-ne rege, ca să ne judece!" şi s-a rugat Samuel Domnului.
7. Şi a zis Domnul către Samuel: "Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei.
8. Cum s-au purtat ei cu Mine din ziua aceea, când i-am scos din Egipt, până astăzi, părăsindu-Mă şi slujind la dumnezei străini, aşa se poartă şi cu tine.
9. Ascultă deci glasul lor, dar să le spui şi să le arăţi drepturile regelui, care va domni peste ei".
10. Şi a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului care îi cerea rege
11. Şi a zis: "Iată care vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: pe fiii voştri îi va lua şi-i va pune la carele sale şi va face din ei călăreţii săi şi vor fugi pe lângă carele lui.
12. Va pune din ei căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci; să lucreze ţarinile sale, să-i secere pâinea sa, să-i facă arme de război şi unelte la carele lui.
13. Fetele voastre le va lua, ca să facă miresme, să gătească mâncare şi să coacă pâine.
14. ţarinile, viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale voastre le va lua şi le va da slugilor sale.
15. Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială şi va da oamenilor săi şi slugilor sale.
16. Din robii voştri, din roabele voastre, din cei mai buni feciori ai voştri şi din asinii voştri va lua şi-i va întrebuinţa la treburile sale.
17. Din oile voastre va lua a zecea parte şi chiar voi veţi fi robii lui.
18. Veţi suspina atunci sub regele vostru, pe care vi l-aţi ales, şi atunci nu vă va răspunde Domnul".
19. Poporul însă nu s-a învoit să asculte pe Samuel, ci a zis: "Nu, lasă să fie rege peste noi,
20. Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre".
21. A ascultat deci Samuel toate cuvintele poporului şi le-a spus Domnului;
22. Iar Domnul a zis către Samuel: "Ascultă glasul lor şi pune-le rege!" Atunci a zis Samuel către Israeliţi: "Duceţi-vă fiecare în cetatea sa!"