BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Cartea a treia a Regilor - Capitolul 11

1. Regele Solomon, în afară de fata lui Faraon, a iubit şi alte multe femei străine: moabite, amonite, idumeiene, sidoniene, hetite şi amoriene,
2. Adică din acele popoare pentru care Domnul zisese fiilor lui Israel: "Să nu vă duceri la ele, nici ele să nu vină la voi, ca să nu vă întoarcă inima voastră spre dumnezeii lor". De acestea s-a lipit Solomon cu dragoste.
3. Şi a avut el şapte sute de femei şi trei sute de concubine; şi femeile i-au smintit inima lui.
4. La timpul bătrâneţii lui Solomon, femeile lui i-au întors inima spre alţi dumnezei şi inima lui nu i-a mai fost deloc întreagă la Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David, tatăl său.
5. Şi a început Solomon să slujească Astartei, zeiţa Sidonienilor, şi lui Moloh, idolul Amoniţilor.
6. Astfel a făptuit Solomon lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului şi nu a urmat cu stăruinţă după Domnul, cum urmase David, tatăl lui.
7. Atunci a zidit Solomon capiştea lui Chemoş, idolul Moabiţilor, pe muntele din faţa Ierusalimului, şi capiştea lui Moloh, idolul Amoniţilor.
8. Tot aşa a făcut el pentru toate femeile sale străine, care tămâiau şi aduceau jertfe dumnezeilor lor.
9. Atunci S-a mâniat Domnul pe Solomon, pentru că şi-a abătut inima lui de la Domnul Dumnezeul lui Israel, Care de două ori i Se arătase,
10. Şi-i poruncise chiar anume pentru aceasta, ca el să nu umble după alţi dumnezei, ci să păzească şi să facă cele ce i-a poruncit Domnul Dumnezeu; dar el n-a împlinit cele ce i-a poruncit Domnul Dumnezeu.
11. Şi a zis Domnul lui Solomon: "Pentru că s-au făcut aceste lucruri cu tine şi pentru că tu nu ai ţinut legământul şi rânduielile Mele pe care ţi le-am poruncit, voi rupe regatul tău din mâna ta şi-l voi da slujitorului tău;
12. Însă nu voi face aceasta în zilele tale, pentru David, tatăl tău, ci din mâna fiului tău îl voi rupe.
13. Şi nu tot regatul îl voi rupe: o seminţie o voi da fiului tău, pentru David, robul Meu, şi pentru Ierusalimul pe care l-am ales".
14. Şi a ridicat Domnul un vrăjmaş împotriva lui Solomon, pe Hadad Idumeul, viţă de rege din Edom.
15. Căci pe când David era în Idumeea şi Ioab, mai-marele oştirii lui, venise ca să îngroape pe cei ucişi şi a ucis pe toţi cei de parte bărbătească din Idumeea,
16. Pentru că şase luni a stat acolo Ioab şi toţi Israeliţii, stârpind pe toţi cei de parte bărbătească din Idumeea,
17. Atunci acest Hadad a fugit în Egipt şi împreună cu el şi vreo câţiva idumei, care fuseseră în slujba tatălui lui. Hadad era pe atunci copil mic.
18. Plecând din Madian, ei au venit la Paran şi au luat cu ei oameni din Paran şi au venit în Egipt la Faraon, regele Egiptului.
19. Şi s-a dus Hadad la Faraon şi acesta i-a dat casă, i-a purtat grijă de mâncare şi i-a dat şi pământ. În sfârşit, Hadad a găsit la Faraon milă foarte mare, căci el i-a dat femeie pe sora femeii lui, pe sora reginei Tafnes.
20. Şi i-a născut sora Tafnesei fiu lui Hadad pe Ghenubat, pe care Tafnes însuşi l-a crescut în casa lui Faraon. Şi a trăit Ghenubat în casa lui Faraon la un loc cu fiii lui Faraon.
21. Când Hadad a auzit că David a răposat cu părinţii lui şi că Ioab, mai-marele oştirii a murit, atunci a zis lui Faraon: "Dă-mi drumul, că vreau să plec în tara mea!"
22. Şi i-a zis Faraon lui Hadad: "Ce lipseşte ţie aici la mine, de vrei să pleci? Şi el a răspuns: "Nimic; însă aşa te rog, să-mi dai drumul!" Şi s-a întors Hadad în ţara lui.
23. Apoi a mai ridicat Dumnezeu împotriva lui Solomon încă un vrăjmaş, pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise la Hadad-Ezer, regele din Ţoba.
24. Acesta, după ce David a zdrobit pe Hadad-Ezer, adunându-şi oameni împrejurul său, s-a făcut căpetenia unei bande de hoţi şi s-a dus la Damasc şi a locuit acolo şi s-a făcut stăpân pe Damasc.
25. El a duşmănit pe Israel în toate zilele lui Solomon şi, afară de răul ce-l pricinuia Hadad acestuia din urmă, Rezon totdeauna a adus vătămare lui Israel şi s-a făcut rege în Siria.
26. Asemenea şi Ieroboam, fiul lui Nabat, Efremiteanul din Ţereda, pe a cărui mamă văduvă o chema Ţerua, şi care era roaba lui Solomon, a ridicat mâna împotriva regelui.
27. Şi iată împrejurarea în care el şi-a ridicat mâna împotriva regelui: Pe când Solomon zidea Milo şi repara stricăciunile de la cetatea lui David, tatăl său,
28. Se afla acolo şi Ieroboam, om tare în putere. Solomon, băgând de seamă că acest om tânăr ştie să facă treabă, l-a pus dregător peste lucrătorii de corvoadă din casa lui Iosif.
29. În acel timp i s-a întâmplat lui Ieroboam să iasă din Ierusalim şi l-a întâlnit în drum proorocul Ahia din Şilo, care avea pe el o haină nouă. În câmp erau numai ei amândoi.
30. Şi a luat Ahia de pe el haina cea nouă, a rupt-o în douăsprezece bucăţi
31. Şi a zis lui Ieroboam: "Ia-ţi pentru tine zece bucăţi căci aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu rup regatul din mâna lui Solomon şi-ţi dau ţie zece seminţii,
32. Iar două seminţii îi vor rămâne lui, pentru robul Meu David şi pentru cetatea Ierusalimului, pe care am ales-o dintre toate seminţiile lui Israel.
33. Şi aceasta o fac, pentru că ei M-au părăsit şi au început să se închine Astartei, zeiţa Sidonienilor, lui Chemoş, dumnezeul Moabiţilor, şi lui Moloh, dumnezeul fiilor Amoniţilor, şi n-au umblat în căile Mele, ca să facă cele plăcute înaintea ochilor Mei şi să păzească rânduielile Mele şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
34. Tot regatul nu din mâna lui îl iau, căci îl las pe el să fie stăpân în toate zilele vieţii lui, pentru David, robul Meu, pe care l-am ales şi care a păzit poruncile şi rânduielile Mele;
35. Ci din mâna fiului lui voi lua regatul şi-ţi voi da din el ţie zece seminţii;
36. Iar fiului lui îi voi da două seminţii, pentru ca să fie şi pentru David, robul Meu, în toate zilele, o lumină înaintea fetei Mele, în cetatea Ierusalimului pe care am ales-o pentru petrecerea numelui Meu acolo.
37. Şi pe tine te voi alege şi vei domni peste tot ce-ţi doreşte sufletul tău şi vei fi rege peste Israel.
38. Şi dacă tu vei păzi tot ce-ţi poruncesc şi vei umbla în căile Mele şi vei face cele plăcute înaintea ochilor Mei ca să păzeşti rânduielile Mele şi poruncile Mele, cum a făcut David, robul Meu, atunci Eu voi fi cu tine şi-ii voi zidi casă tare, cum am zidit lui David şi îţi voi da Israelul;
39. Şi voi umili neamul lui David pentru aceasta, însă nu pentru totdeauna".
40. De aceea Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam; dar Ieroboam s-a sculat şi a fugit în Egipt, la Şişac, regele Egiptului, şi a trăit în Egipt până la moartea lui Solomon.
41. Iar celelalte fapte ale lui Solomon de la sfârşit şi tot ce el a mai făcut şi toată înţelepciunea lui sunt scrise în cartea faptelor lui Solomon.
42. Timpul domniei lui Solomon în Ierusalim peste tot Israelul a fost de patruzeci de ani.
43. Şi a adormit cu părinţii lui şi a fost înmormântat Solomon la un loc cu părinţii lui, în cetatea lui David, tatăl său; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam, fiul său.
Înapoi la Biblia
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE