1. Iar Simon de care am vorbit mai înainte, care a fost vânzătorul banilor şi al patriei, grăia rău de Onia, ca şi cum el ar fi abătut nenorocirea asupra lui Eliodor şi ar fi fost urzitorul răutăţilor;
2. Şi pe făcătorul de bine al cetăţii şi pe cârmuitorul celor de un neam cu sine, şi pe râvnitorul legilor, vrăjmaş al ocârmuirii îndrăznea a-l arăta.
3. Atât a crescut vrajba, încât şi prin oarecare om al lui Simon ucideri s-au făcut.
4. Gândind Onia la primejdia învrăjbirii şi că se va mânia Apoloniu, stăpânitorul Cele-Siriei şi al Feniciei, auzind de răutatea lui Simon, s-a dus la rege,
5. Nu ca să pârască pe cetăţeni, ci socotind folosul cel de obşte şi deosebi la tot neamul.
6. Că vedea că nu este cu putinţă a se împăca lucrurile, fără de rânduială domnească şi că Simon nu va înceta de la nebunia aceasta.
7. Ci murind Seleuc şi luând domnia Antioh, cel poreclit Epifan, a poftit arhieria Iason, fratele lui Onia.
8. Şi mergând Iason la rege, s-a rugat făgăduind trei sute şaizeci de talanţi de argint, şi încă alt venit de optzeci de talanţi.
9. Afară de acestea, făgăduia încă şi alţi o sută cincizeci, de i s-ar îngădui putinţa de a înfiinţa şcoală pentru tineri şi pe cetăţenii Ierusalimului a-i trece cetăţeni ai Antiohiei.
10. Şi îngăduind regele, a dobândit stăpânirea şi îndată a început să înveţe obiceiuri greceşti pe cei din neamul său.
11. Şi lepădând milostivele îngăduinţe domneşti, care s-au îngăduit Evreilor prin Ioan, tatăl lui Evpolemos care fusese sol la Romani pentru împrietenire şi alianţă şi stricând rânduielile cele legiuite, rânduieli fără de lege înnoia.
12. Că, fără ruşine, tocmai sub cetate a întemeiat şcoală şi pe cei mai tari dintre tineri îi silea să înveţe obiceiurile şi jocurile elineşti.
13. Şi într-acest chip se întărea elenismul şi sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru acea prea mare necurăţie a acestui Iason, păgân şi nu arhiereu.
14. Aşa încât preoţii nu se mai sârguiau spre slujbele altarului; ci nebăgând seamă de templul Domnului şi părăsind jertfele, se grăbeau să se împărtăşească cu privirea cea fără de lege a luptei la disc, după ce se auzea chemarea crainicilor.
15. Şi datina părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele elineşti mai bune le socoteau.
16. De aceea grea nevoie i-a cuprins, că aceia a căror povăţuire o pofteau şi cărora voiau a se asemăna, pe aceia vrăjmaşi şi stăpânitori i-au avut.
17. Că a face păgâneşte împotriva dumnezeieştilor legi nu este prea lesne, însă acestea timpul le va arăta.
18. Iar când se ţineau jocurile cele din cinci în cinci ani, la care era de faţă regele,
19. A trimis nelegiuitul Iason din Ierusalim, ca soli, pe cei care erau cu drept de cetăţenie antiohiană, care au adus trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule, pentru care şi cei care au dus argintul s-au rugat ca să nu se dea la jertfe, că nu se cuvine, ei să fie întrebuinţaţi la alte cheltuieli.
20. Iar aceste trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le trimisese pentru jertfă lui Hercule, dar, după voia celor care le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul corăbiilor celor de oştire.
21. Şi Apoloniu al lui Menesteu fiind trimis în Egipt de regele Antioh, cu prilejul ridicării la tron a regelui Ptolomeu Filometor, Antioh a aflat că Ptolomeu avea asupra lui gânduri duşmănoase, de aceea Antioh, căutând să se pună la adăpost, s-a dus la Iafa şi apoi la Ierusalim.
22. Şi cu mare cuviinţă a fost primit de către Iason şi de către cetate, cu făclii aprinse şi cu strigări a fost întâmpinat, şi de aici spre Fenicia a pornit eu tabăra.
23. Şi după trei ani a trimis Iason pe Menelau, fratele lui Simon mai sus-numitul, ca să ducă bani regelui şi ca să-i aducă aminte de lucrurile cele de lipsă.
24. Iar el plăcând regelui, pentru că l-a preamărit cu înfăţişarea lui de mare curtean, a ajuns să ia arhieria, dând cu trei sute de talanţi de argint mai mult decât Iason.
25. Şi luând porunci domneşti, a venit, nimic vrednic de arhierie aducând, numai mânie de tiran crud şi urgie de fiară sălbatică având.
26. Şi aşa Iason, care a îndepărtat pe fratele său, îndepărtatu-l-a şi pe el altul şi l-a izgonit în ţara Amoniţilor.
27. Iar Menelau a ajuns arhiereu, dar de banii pe care îi făgăduise regelui nici o grijă n-a avut, deşi Sostrate, mai marele cetăţii, îi cerea.
28. Acesta era pus peste adunarea birurilor. Pentru aceea pe amândoi i-a chemat regele.
29. Şi Menelau a lăsat locţiitor de arhiereu pe Lisimah, fratele său; iar Sostrate pe Crates, mai-marele Ciprului.
30. Şi acestea aşa fiind, s-a întâmplat de s-au răsculat locuitorii oraşelor Tars şi Malus, pentru că au fost daţi dar Antiohidei, ţiitoarea regelui.
31. Degrabă dar a venit regele ca să potolească răscoala, lăsând în locul său pe Andronic, unul din marii dregători.
32. Iar Menelau, socotind că a aflat vreme bună, furând nişte vase de aur de ale templului, le-a dăruit lui Andronic, şi pe altele le-a vândut în Tir şi în cetăţile cele de primprejur.
33. Aflând Onia acest lucru, l-a mustrat, fiind el în loc fără de frică, în Dafne cea de lângă Antiohia.
34. Pentru aceea Menelau, luând deosebi pe Andronic, l-a rugat să omoare pe Onia. Deci venind el la Onia şi cu înşelăciune dându-i dreapta şi încredinţându-l cu jurământ, şi cu toate că acest lucru dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria lui şi l-a omorât îndată fără teamă de dreptate.
35. Din această pricină nu numai Iudeii, ci mulţi şi dintr-alte neamuri s-au scârbit şl s-au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.
36. Iar după ce s-a întors regele din părţile Ciliciei, Iudeii cei din cetate, împreună cu Elinii, urând vicleşugul, s-au plâns cum că fără de dreptate Onia a fost omorât.
37. Iar lui Antioh, din suflet mâhnindu-se, i s-a făcut milă şi a lăcrimat pentru înţelepciunea şi multa bună rânduială a răposatului.
38. Şi aprinzându-se de mânie, îndată a luat de la Andronic porfira şi i-a rupt hainele şi l-a purtat împrejur prin toată cetatea, şi într-acelaşi loc, în care asupra lui Onia a făcut sângeroasa lui ispravă, acolo l-a omorât pe nelegiuitul ucigaş, Domnul răsplătindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic.
39. Şi Lisimah, cu ştirea lui Menelau, furând multe vase sfinte, a ieşit vestea în cetate şi s-a adunat mulţimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur se cheltuiseră.
40. Şi după ce s-au sculat asupră-i mulţimile mânioase, Lisimah a înarmat împotrivă ca la vreo trei mii de bărbaţi, şi a început fără de dreptate a omorî, comandant fiind un anume Tyranus, om bătrân şi cu vârsta şi cu nebunia.
41. Mulţimile, dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietre, alţii măciuci, alţii ţărână, aruncau spre cei care erau împrejurul lui Lisimah şi spre cei care se sculaseră asupră-le.
42. Şi astfel pe mulţi dintre ei i-au rănit, pe unii i-au omorât şi pe toţi i-au pus pe fugă, iar pe furul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorât.
43. Apoi a început judecata pricinii lui Menelau.
44. Şi când a venit regele în Tir, trei inşi, trimişi de înaltul sfat, au adus plângerea cea dreaptă înaintea lui.
45. Iar Menelau, aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulţi lui Ptolomeu, fiul lui Dorimene, ca să îmblânzească pe rege.
46. Deci, apucând Ptolomeu pe rege într-un foişor, unde se dusese să se răcorească, l-a făcut să-şi schimbe părerea.
47. Şi pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociţii aceia, care măcar şi la Sciţi, de şi-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovaţi, pe aceştia i-a judecat spre moarte.
48. Drept aceea, degrabă, nedreaptă moarte au suferit cei care purtaseră cuvânt pentru cetate şi pentru popor şi pentru sfintele vase.
49. Pentru care lucru şi locuitorii din Tir, mâhnindu-se de această răutate, cu mare cuviinţă au dat lucrurile cele de îngroparea lor.
50. Iar Menelau, din pricina lăcomiei celor puternici, era în cinste, şi, crescând întru răutate, mare vrăjmaş a fost celor de un neam cu el.