BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Cartea Esterei - Capitolul 10

1. După aceea regele Artaxerxe puse bir pe ţări şi pe insulele mării.
2. De altfel toate faptele slăvite şi atotputernicia lui, cum şi arătarea amănunţită a măririi lui Mardoheu cu care-l cinstise regele, sânt scrise în cartea Cronicilor regilor Mediei şi Persiei.
3. De asemenea e arătat acolo că iudeul Mardoheu era al doilea după regele Artaxerxe, mare înaintea Iudeilor şi iubit între mulţimile fraţilor săi, căci căuta binele poporului său şi vorbea în folosul neamului lui. Şi zicea Mardoheu: "De la Dumnezeu a fost aceasta, că eu mi-am adus aminte de visul pe care l-am visat despre aceste întâmplări, că n-a rămas neîmplinit nimic din el. Izvorul cel mic s-a făcut râu mare şi a fost lumină, soare şi mulţime de apă; acest râu este Estera, pe care şi-a luat-o de femeie regele şi a făcut-o regină. Iar cei doi balauri sânt eu şi Aman. Popoarele sânt cei ce s-au unit să stârpească numele Iudeilor; iar poporul meu sânt Israeliţii, care au strigat către Dumnezeu şi au fost izbăviţi. A izbăvit Dumnezeu pe poporul Său şi ne-a izbăvit Domnul din toate relele acestea. Săvârşit-a Dumnezeu semne şi minuni mari, cum n-au fost printre neamuri. Aşa a rânduit Dumnezeu doi sorţi: unul pentru poporul lui Dumnezeu, iar celălalt pentru neamuri. Aceşti doi sorii au ieşit în ceasul, la vremea şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor neamurilor. Atunci şi-a adus aminte Domnul de poporul Său şi a dat dreptate moştenirii Sale. Aceste zile ale lunii lui Adar, adică a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni, se vor prăznui veşnic cu alai, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu în poporul Său Israel. în anul al patrulea al domniei lui Ptolomeu şi a Cleopatrei, Dositei, care se spune că a fost preot şi levit şi Ptolomeu, fiul său, au adus în Alexandria această scrisoare despre Purim. Această scrisoare se spune că a tâlcuit-o Lisimah, fiul lui Ptolomeu, care fusese la Ierusalim.
Înapoi la Biblia
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE