BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Amos - Capitolul 5

1. Ascultaţi cuvântul acesta pe care eu îl rostesc asupra voastră, cântec de jale pentru voi, cei din casa lui Israel:
2. Căzut-a ca să nu se mai scoale fecioara lui Israel, trântită stă la pământ şi nimeni nu o ridică!
3. Că aşa grăieşte Domnul Dumnezeu casei lui Israel: "Cetatea care scotea o mie de oameni în luptă va rămâne cu o sută, şi cea care scotea o sută va rămâne cu zece".
4. Că aşa zice Domnul către casa lui Israel:
5. "Căutaţi-Mă şi veţi fi vii! Nu umblaţi după Betel şi în Ghilgal să nu intraţi şi nu treceţi pe lângă Beer-Şeba, căci Ghilgalul va fi dus în robie şi Betelul va rămâne o nimica toată.
6. Ci căutaţi pe Domnul ca să fiţi vii, ca nu cumva să dea flăcărilor casa lui Iosif, să fie mistuită şi nimeni să nu o poată stinge din cei din Betel.
7. Aceştia prefac judecata în pelin şi prăbuşesc dreptatea la pământ.
8. Căutaţi pe Cel care a făcut Orionul şi Pleiadele, pe Cel care preface dimineaţa în întuneric adânc şi întunecă ziua ca noaptea, pe Cel care cheamă apa mării şi o varsă peste fata pământului. Domnul este numele Lui!
9. El aduce ruina peste cel puternic şi prăpădul peste cetatea cea întărită.
10. Ei urăsc pe apărătorul dreptului la poarta cetăţii şi de cel ce grăieşte cinstit le este scârbă.
11. Drept aceea, fiindcă voi călcaţi în picioare pe cel sărman şi luaţi de la el dar de grâu, cu toate că aţi zidit case de piatră, nu le veţi locui, şi deşi aţi sădit viţă de bun soi, nu veţi bea din vinul ei.
12. Că Eu ştiu că mari sînt fărădelegile voastre şi grele păcatele voastre, ca unii care asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la porţile cetăţii.
13. Dar în vremea aceea omul cel înţelept va tăcea, că este vreme rea.
14. Căutaţi binele şi nu răul, ca să fiţi vii şi aşa Domnul Dumnezeu Savaot va fi cu voi precum ziceţi că este.
15. Urâţi răul şi iubiţi binele şi hotărâţi judecata cea dreaptă la porţi, poate că Domnul Dumnezeu Savaot Se va milostivi de cei rămaşi ai lui Iosif.
16. Pentru aceasta aşa grăieşte Domnul Dumnezeu Savaot, Atotţiitorul: "În toate pieţele plânset va fi şi pe toate uliţele se va auzi strigând: Vai! Vai! Plugarul va fi îndemnat la jale şi la tânguire lângă cei ce ştiu să se bocească.
17. Şi în toate viile va fi bocet, că Eu trec prin mijlocul tău", zice Domnul.
18. Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce se va întâmpla cu voi? Ziua Domnului este zi de întuneric si nu de lumină!
19. Veţi fi ca un om care fuge din faţa leului şi dă peste un urs, şi ca unul care intră în casă şi se reazemă cu mâna de un perete şi îl muşcă şarpele.
20. Nu va fi oare ziua Domnului întuneric şi nu lumină, beznă şi nu strălucire?
21. Urât-am, dispreţuit-am prăznuirile voastre şi nu simt nici o plăcere pentru sărbătorile voastre.
22. Când Îmi veţi aduce arderi de tot şi prinoase, nu le voi binevoi şi la jertfele de mântuire grase ale voastre nu voi pleca ochii.
23. Depărtează de Mine zgomotul cântecelor tale, că nu am plăcere să ascult cântarea alăutelor tale!
24. Şi judecata se va năpusti ca apa ,Şi dreptatea ca un şuvoi furios.
25. Voi cei din casa lui Israel, Mi-aţi adus, oare, jertfe şi prinoase în pustiu, vreme de patruzeci de ani?
26. Dar acum veţi aduce cu voi pe Sacut, regele vostru, şi steaua dumnezeului vostru, Chevan, idolii voştri pe care vi i-aţi făurit.
27. Şi Eu vă voi duce robi dincolo de Damasc, zice Domnul, al Cărui nume este Dumnezeu Savaot.
Înapoi la Biblia
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE