Pe vremea când împăratul Traian ţinea împărăţia Romei, popoarele elineşti erau cuprinse cu mare îndrăcire de idoli, cu rătăcire şi cu multă orbire; de aceea se ridica cumplită prigoană asupra Bisericii lui Dumnezeu. Şi era între elini un bărbat vestit cu numele Dometian, ighemon al Antiohiei Pisidiei. Acela, mergând la împăratul Traian, a cerut să-i dea lui putere asupra creştinilor, ca să-i silească cu munci grele pe toţi care nu voiau să jertfească zeilor. Şi luând acea putere de la împărat şi, îmbrăcându-se în platoşa cea diavolească, ca un leu se aţâţa cu mânia împotriva acelora care până la moarte păzeau mărturisirea adevăratului Dumnezeu.

Deci, străbătând părţile Soropolitariei, s-a apropiat de cetatea care se numea Apolonia, în care era un ostaş între elini, cu numele Zosima, care dorea să fie următor credinţei lui Hristos. Acesta auzind că ighemonul se apropie şi năvăleşte cu prigonirea, a lepădat armele cele ostăşeşti, a alergat la Sfânta Biserică, şi învăţând credinţa cea întru Hristos, a luat Sfântul Botez şi se deprindea cu lucrurile cele creştineşti, în curăţie şi în întreaga înţelepciune, îndeletnicindu-se în postiri şi în rugăciuni. Iar după câteva zile, ighemonul Dometian mergând în cetatea aceea, s-a apropiat de el unul din slujitorii de idoli şi i-a zis: „Este aici un ostaş, anume Zosima, care defăima pe împărat şi puterea voastră. Acela, lepădându-se de rânduiala ostăşească în care era scris de împăratul Traian şi aruncând armele sale, zice că este creştin, nesocoteşte pe zeii noştri, dispreţuieşte legile împărăteşti şi defăima stăpânirea împărătească". Iar ighemonul, auzind aceasta, a zis: „Să se aducă acel Zosima aici la judecată".

Deci, ducându-se cu o ceată de ostaşi după poruncă, au prins pe sutaşul Zosima şi l-au pus la judecată. Iar ighemonul, văzându-1, 1-a întrebat: „Tu eşti cel ce te numeşti Zosima?" Ostaşul lui Hristos a răspuns: „Eu sunt Zosima, robul Domnului meu Iisus Hristos". Ighemonul a zis: „Mai întâi spune-mi în ce rânduială te afli, apoi vei spune al cui rob eşti". Sfântul a zis: „Eu am fost în rânduială de ostaş al împăratului vostru cel pământesc şi, lepădând pe zeii voştri cei pierzători, m-am făcut ostaş al împăratului ceresc, Care este Hristos adevăratul Dumnezeu!" Dometian a zis: „O, nelegiuitule, nimic nu-ţi va ajuta numele lui Hristos. Deci mai bine jertfeşte zeilor, ca să ţi se ierte păcatul cu care ai greşit împotriva împăratului nostru Traian, de la care te-ai învrednicit cu rânduială ostăşească". Sfântul a zis: „Nu voi jertfi deloc zeilor voştri".

Atunci Dometian a poruncit ca pe ostaşul lui Hristos să-1 ducă în temniţă. A doua zi, sfântul iarăşi a fost pus la judecată, având mâinile legate înapoi. Iar ighemonul a poruncit să-1 spânzure pe lemnul cel de muncire şi, spânzurat fiind mucenicul, muncitorul i-a zis: „Jertfeşte zeilor, spurcate Zosima, mai înainte de a începe să ţi se rupă mădularele tale!" La acestea, sfântul a răspuns: „Nu numai cu cuvintele, dar nici cu faptele nu vei putea să mă îndupleci să jertfesc zeilor tăi!"

Deci ighemonul a poruncit la nişte ostaşi puternici să-1 bată. Iar Sfântul Zosima fiind bătut, a zis către ighemon: „In deşert se ostenesc slujitorii tăi; căci, Dumnezeu întărindu-mă pe mine, nu simt bătăile ce mi se dau!" Astfel mucenicul a fost bătut multă vreme, încât şi pământul s-a roşit de sângele lui. Apoi a strigat cu glas mare către Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeule Atotputernice, Cel ce şezi pe scaunul slavei Tale, Cel ce ai întins cerul şi ai întemeiat pământul, Cel ce ai adunat toate apele într-o adunare, nădejdea noastră şi aşteptarea robilor Tăi, ascultă-mă pe mine, care mă rog Ţie, nu mă lăsa să fiu biruit de îngrozirile şi muncile tiranului; pentru ca toţi cei ce nu ştiu numele Tău să înveţe prin mine a Te cunoaşte pe Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu".

Astfel rugându-se sfântul, a venit un glas din cer, zicându-i: „Zosima, îmbărbătează-te şi te întăreşte; căci Eu sunt cu tine şi nimic nu te va birui". Acest glas 1-a auzit şi Dometian şi cei ce erau cu dânsul, şi unii ziceau: „Mare vrăjitor este acesta!" Iar alţii ziceau: „Acesta nu este vrăjitor, ci robul lui Hristos Dumnezeul său. Cu adevărat este mare Dumnezeul creştinilor, de la care s-a trimis acest glas spre omul acesta!" Apoi ighemonul a poruncit la patru ostaşi să-1 întindă cu putere în patru părţi. Iar mucenicul, fiind întins, şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, Cel ce cunoşti gândurile omeneşti, nădejdea creştinilor, scăparea şi odihna celor ce sunt în primejdii, izbăveşte-mă de meşteşugurile pierzătorului Dometian, slujitorul diavolului, ca toţi cei ce stau de faţă să Te cunoască pe Tine, că Tu eşti Dumnezeul Cel viu, Care ai fost mai înainte de veci şi în veci vei fi!"

Atunci îndată mulţi din cei ce stăteau de faţă, văzând o răbdare ca aceea a mucenicului, au crezut în Hristos. Iar ighemonul, văzând aceasta şi temându-se ca nu cumva să se întoarcă toţi spre credinţa creştinească, s-a mâniat; deci, scrâşnind din dinţi, se gândea în sine cu ce fel de moarte să piardă pe robul lui Hristos. Pentru aceea a poruncit să aducă un pat de aramă şi să pună dedesubt foc mare, ca să ardă pe mucenic deasupra lui. Deci patul acela fiind ars foarte tare, a poruncit să pună pe el pe sfântul. Iar mucenicul, îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a suit pe pat şi îndată Domnul a prefăcut focul în rouă, pentru că prin îngerii Săi a trimis mucenicului ajutor. Deci toţi cei ce stăteau de faţă socoteau că mucenicul este mort din pricina focului; dar îngerii Domnului, ridicând pe sfântul de pe patul acela în vreme ce toţi priveau, l-au pus viu lângă pat, nefiind vătămat deloc. Iar poporul, văzând o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeul Cel Adevărat, Care a trimis pe sfinţii Săi îngeri şi a izbăvit pe robul Său de un foc ca acela; şi mulţi s-au apropiat de credinţa lui Hristos. Iar ighemonul, sculându-se de la judecată, s-a dus acasă cu ruşine, iar pe mucenic a poruncit să-1 prindă şi să-1 ţină sub pază.

După aceasta, ighemonul Dometian s-a dus în cetatea Cononiei şi a poruncit să aducă după el pe mucenic legat, ca acolo să-1 muncească. Ajungând în acea cetate şi şezând la judecată, a poruncit să încalţe pe mucenic cu papuci de fier, în care erau puse piroane ascuţite şi să-1 lege cu un lanţ de fier de un cal neînvăţat, ca să alerge cu calul. Iar sfântul, fiind legat de calul acela, alerga atât de repede cu papucii cei de fier, încât întrecea calul, pentru că Dumnezeu era cu el. Şi zicea sfântul în alergarea sa: „Doamne Dumnezeule, Care săvârşeşti picioarele mele ca ale cerbului, dă-mi răbdare desăvârşită!" Iar ighemonul, văzând o răbdare ca aceea a mucenicului, a poruncit să-1 arunce în temniţă şi să nu-i dea deloc mâncare şi băutură, ca să se sfârşească de foame şi de sete.

După ce au trecut trei zile, în care sfântul a petrecut flămând şi însetat, au intrat în temniţă doi tineri preafrumoşi, dintre care unul îi aducea pâine curată, iar altul un vas cu apă. Aceia au zis sfântului: „Primeşte acest dar preascump, pe care ţi 1-a trimis Dumnezeul tău". Iar mucenicul lui Hristos, primind, a mâncat, a băut, s-a întărit cu trupul şi a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că Te-ai milostivit spre mine şi nu m-ai trecut cu vederea, ci m-ai săturat cu cereasca Ta pâine şi băutură! Laud şi slăvesc măririle Tale în veci!" Şi făcându-se ziuă, ighemonul a şezut la judecată şi a poruncit să aducă pe mucenic la cercetare. Şi a stat sfântul înaintea lui cu faţa luminoasă, având mintea înaripată către Dumnezeu. Iar ighemonul se mira văzând pe mucenic neschimbat la faţă după atâtea munci şi a zis către el „O, Zosima, măcar acum vino-ţi în simţire şi jertfeşte zeilor, ca să nu fii zdrobit de bătăi şi astfel să mori în chinuri groaznice".

Sfântul a răspuns: „De voieşti, jertfeşte tu diavolilor celor asemenea cu tine; iar eu, precum am zis mai înainte, voi sluji Dumnezeului meu". Iar ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să spânzure pe mucenic la muncire şi a zis către el: „Vezi, ticălosule, cât de multe munci s-au pus înaintea ta? Şi încă nu mă asculţi ca să jertfeşti zeilor?" Sfântul a răspuns: „Cel ce iubeşte pe Dumnezeul Cel viu, nu ţine seama de aceste munci!" Atunci ighemonul a poruncit să fie strujit trupul mucenicului cu piepteni de fier. Iar mucenicul fiind muncit astfel, a strigat cu glas mare către Dumnezeu, zicând: „Acum cunosc mai bine milostivirea îndurărilor Tale, Hristoase, Făcătorule al luminii; de vreme ce m-ai întărit ca să rabd toate cu bărbăţie şi să nu grăiesc nimic cu nerăbdare, ca, prin aceste munci, să se cunoască şi mai mult puterea dumnezeirii Tale".

Acestea zicându-le sfântul, ighemonul a poruncit ca, luându-1 de la muncire, să-1 pună iarăşi înaintea sa, şi i-a zis: „Multe munci ai răbdat pentru Hristosul tău şi nici un folos nu ai aflat. Măcar acum, apropiindu-te, jertfeşte zeilor!" Atunci sfântul a răspuns: „Dometiane, preacumplitule muncitor, fără de omenie şi plin de toată necurăţia, teme-te de Dumnezeul Cel ceresc şi părăseşte-ţi rătăcirea ta; iar pe idoli să nu-i numeşti dumnezei, fiindcă sunt diavoli, iar nu dumne­zei". Ighemonul a zis: „Dar tu, o, spurcatule om, cum îndrăzneşti a numi pe zeii noştri diavoli, cărora toată lumea le săvârşeşte zile de prăznuire?" Mucenicul a zis: „Ce fel de prăznuiri au zeii tăi în iad, astfel să-ţi fie ţie şi împăratului tău şi tuturor celor ce cred într-înşii!"

Atunci ighemonul a poruncit ca iarăşi să-1 spânzure la muncire şi cu lumânări aprinse să-i ardă pântecele. Iar mucenicul a zis către ighemon: „Să nu arzi numai pântecele, ci şi trupul meu, dar niciodată nu mă vei birui, pentru că Hristos este cu mine, întărindu-mă. Iată, doresc foarte mult să fiu ucis de tine, pentru că aceasta este slava mea înaintea Hristosului meu, ca să mor pentru El". Şi neştiind ighemonul ce să facă mai mult, a osândit la moarte pe mucenic, ca să i se taie capul cu securea.

Şi dus fiind mucenicul la locul cel de moarte, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeul meu, caută spre mine păcătosul şi primeşte sufletul meu împreună cu cei ce Ţi-au plăcut Ţie în veac; căci Tu eşti slava şi lauda mea în vecii vecilor!" Şi ajungând la locul de moarte, i s-a tăiat capul cu securea pentru Domnul său.

Sfântul Mucenic Zosima şi-a săvârşit pătimirea sa în 19 zile ale lunii iunie, în cetatea Cononiei, stăpânind în Roma Traian, iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.