Pe vremea împărăţiei lui Deciu (249-251) a fost mare prigoană contra creştinilor. Atunci cel ce ocîrmuia eparhia Asiei era cu totul pierzător şi cu socoteala de fiară. Deci, acela s-a pogorît în latura de lîngă mare şi pe cîţi creştini găsea, pe toţi îi bătea şi, cu lanţuri legîndu-i, îi închidea în temniţe. Sosind noaptea, toţi într-un singur glas au strigat către Dumnezeu, zicînd: "Stăpîne, Doamne, Cel ce pe ucenicul Tău Petru altădată prin înger l-ai dezlegat din lanţuri şi din temniţă l-ai scos fără zgomot, trimite şi acum la noi ajutorul Tău şi ne scoate din această temniţă întunecată, ca să cunoască şi aceştia, care leapădă numele Tău cel sfînt, că Tu eşti singur Dumnezeu şi Împărat veşnic".

Astfel rugîndu-se ei, degrabă a sosit Domnul izbăvirii şi, luminînd temniţa cu lumină de jur împrejur, a gonit întunericul, zicînd: "Îndrăzniţi şi nu vă temeţi că Eu sînt cu voi". Atunci, deodată legăturile tuturor s-au dezlegat şi temniţa singură s-a deschis. Apoi Domnul a adăugat: "Duceţi-vă de aici şi propovăduiţi pretutindeni puterea Mea!" Deci Domnul s-a suit în ceruri, iar ei au ieşit din temniţă. A doua zi, venind toţi slujitorii şi văzînd peceţile temniţei întregi, iar înăuntru negăsind pe nimeni, s-au înspăimîntat şi, ieşind afară, au strigat: "O, ce silnicie! Hristos Nazarineanul, venind noaptea, a furat pe cei legaţi!" şi se minunau de lucrul cel făcut, iar creştinii care fuseseră închişi rîdeau de străjeri.

Acestea auzindu-le fericitul Menign, s-a umplut de credinţă şi de dragoste. Căci, fiind înnălbitor şi spălînd întinăciunea hainelor în rîu, a auzit un glas, zicîndu-i: "Vino, Menigne, şi-ţi voi da mare dar". Iar el, fiind înfricoşat şi tulburat, după puţin plecîndu-se, iarăşi îşi făcea lucrul său. Dar iarăşi s-a auzit glas către dînsul, zicînd: "Menigne, vino la Mine, ca să vezi bunătăţile cele nenu-mărate pentru cei ce iubesc numele Meu". Menign, nemaiaşteptînd să audă şi alt glas, s-a dus şi a dat toate hainele străine cîte le avea la dînsul pentru înnălbire; iar el aştepta pe ighemon.

După cîteva zile, venind ighemonul la locul acela şi şezînd la un loc înalt, ca să-l audă toţi cei ce se adunaseră, a citit porunca împăratului pentru voia şi poruncirea lui. Atunci dumnezeiescul Menign, umplîndu-se de îndrăzneală şi de rîvnă dumnezeiască, venind în mijloc şi luînd scrisorile împăratului din mîinile ighemonului şi rupîndu-le în bucăţi, le-a călcat cu picioarele, zicînd: "În numele lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, peste aspidă şi peste vasilisc voi călca, şi poruncile cele fărădelege ale lui Deciu le voi lepăda".

Acestea dacă le-au auzit şi văzut slujitorii cei fărădelege, trîntindu-l, îl călcau cu picioarele, bătîndu-l fără de cruţare. După ce l-au bătut foarte aspru şi aproape l-au lăsat mort, ridicîndu-l ighemonul, a zis către dînsul: "O, rău cap, cui te-ai bizuit de ai făcut lucrul acesta?" Sfîntul a zis: "Lui Hristos al meu". Iar ighemonul a zis: "Pe nebunul acesta şi semeţul cu inima şi obraznicul, pe un lemn spînzurîndu-l, strujiţi-i cărnurile lui şi vom vedea de va veni Hristos al lui să-l mîntuiască!" Şi atîta l-au strujit cu unghii de fier nelegiuiţii, încît toate măruntaiele lui cele dinlăuntru, prin coastele lui se vedeau de cei de primprejur. Ighemonul, întru toate acestea, se lupta cu Dumnezeu şi-L hulea întru răbdarea mucenicului. Iar sfîntul răbda, rugîndu-se lui Dumnezeu şi ocărînd pe tiranul. Atunci ighemonul, îndrăcindu-se de mînie, a zis către slujitori: "Poruncesc să se taie degetele lui, cele ce au rupt porunca împăratului". Şi îndată i-au tăiat degetele mîinilor lui, din încheieturile lor; dar a ieşit lapte în loc de sînge.

După aceasta, l-au închis în temniţă; iar a doua zi iarăşi l-au pus la întrebare. Iar sfîntul, mărturisind pe Dumnezeul cel adevărat înaintea tuturor, iar pe împărat anatematizîndu-l şi pe ighemon ocărîndu-l, a înspăimîntat pe toţi. Pentru aceasta ighemonul a poruncit să i se taie capul cu sabia.

Mergînd el la locul de tăiere, îi urma femeia sa şi popor mult. Şi ajungînd sfîntul la locul acela, a stat la un loc înalt, învăţînd pe popor şi întru purtarea de grijă a epitropilor dînd pe femeia sa, i s-a tăiat sfîntul cap. Apoi s-a arătat celor ce erau de faţă o minune mare, căci au văzut sufletul lui cel sfînt, ca o turturică curată, ieşind din gura sfîntului şi zburînd la cer. De aceasta s-au înspăimîntat toţi, zicînd: "Cu adevărat este mare Dumnezeul lui Menign". Şi din strigarea poporului s-a cutremurat toată cetatea, încît şi antipatul s-a temut. Iar după ce s-a înştiinţat despre pricina strigării, a poruncit, zicînd: "Lăsaţi-l pe el neîngropat şi vom vedea de-l va îngropa Dumnezeul lui". Şi a pus aproape străjeri, ca să păzească sfintele moaşte.

După ce s-a făcut noapte, dormind toţi străjerii, au venit fraţii lui şi au luat sfîntul lui trup. Şi ajungînd la locul pe care l-a dorit sfîntul, s-au culcat şi au adormit; iar sfîntul s-a arătat unuia din fraţii lui, zicînd: "Capul meu, prin care am mărturisit pe Hristos, nu l-aţi luat; pentru aceea, întorceţi-vă şi-l luaţi". Deci, deştep-tîndu-se, a spus celor ce erau cu dînsul despre cele grăite de Sfîntul Menign. Întorcîndu-se singur, cel căruia i s-a arătat sfîntul în somn, nu se dumerea ce va face, fiind întuneric adînc. Şi, ajungînd la locul acela, s-a văzut o stea strălucind deasupra capului mucenicului. Deci, luînd capul, s-a întors cu bucurie la fraţii săi.

Şi vrînd ei a se merge mai departe, mucenicul a dat de ştire fraţilor lui, ca în locul acela să se aşeze cinstitul lui trup, întru slava adevăratului nostru Dumnezeu, Căruia se cuvine închinăciune în veci. Amin.