Sfântul Mucenic Luchilian a fost pe vremea lui Aurelian, împaratul Romei. El mai întâi traia în pagânatatea închinarii de idoli, fiind chiar slujitor idolesc, batrân cu anii, cinstit la fata si alb la par. El îsi avea locuinta aproape de cetatea Nicomidiei si slujea în capistile necuratilor zei. Iar dupa ce a fost luminat prin Sfântul Botez cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce nu doreste sa piara cineva, ci toti sa se mântuiasca, a înteles înselaciunea diavoleasca si ratacirea pagâneasca, si a venit la cunostinta adevarului si a crezut întru Unul Dumnezeu cel adevarat, Domnul nostru Iisus Hristos, lepadând si scuipând pe idoli.

Astfel, la batrânete, s-au înnoit tineretile lui ca ale vulturului, pentru ca s-a nascut prin Sfântul Botez si s-a lipit cu tot gândul si cu tot sufletul de dragostea lui Hristos. El arata si celorlalti pagâni desertaciunea si pierzarea necuratiei si-i povatuia spre mântuire, aducându-i la Hristos Dumnezeul nostru cu învataturile sale si fiind multora pilda de întoarcere catre Dumnezeu. Iar iudeii care traiau acolo, vazând o schimbare ca aceea a lui Luchilian - de la închinarea de idoli la credinta crestineasca -, si mai vazând ca multi, prin pilda si învatatura lui, lasa slujirea de idoli si se lipesc de crestini primind Sfântul Botez, s-au umplut de mânie si de ura. Deci umplându-se de zavistie ucigasii cei cumpliti ai Domnului, l-au pârât si l-au dat spre judecata pagânilor. Si a fost adus robul lui Hristos la cercetare înaintea lui Silvan, cornitele care era pe atunci în Nicomidia.

Iar Silvan a silit mult pe batrân sa se lepede de Hristos si sa se întoarca la slujirea idoleasca, dar el nu s-a supus nicidecum. Atunci Silvan, umplându-se de mânie, a poruncit sa-1 munceasca în multe feluri: i-au sfarâmat falcile, l-au batut cu toiege fara de mila si l-au spânzurat cu capul în jos; apoi, dupa multe si cumplite munci, l-au aruncat în temnita.

Si a aflat Sfântul Luchilian în temnita patru tineri, aruncati acolo pentru credinta în Hristos: pe Claudie, Ipatie, Pavel si Dionisie. Si bucurându-se de ei, vorbea cu dânsii despre Hristos Dumnezeu si îi întarea catre nevointa muceniceasca, ca sa nu se teama de vremel­nicele munci pentru vesnica rasplatire din cer; sa nu se înfricoseze de moarte, pentru viata ce va sa fie; nici sa-si crute floarea tineretilor lor pentru Hristos, Care le gateste în împaratia Sa fericirea cea neîmbatrânitoare. Astfel toti împreuna se rugau lui Dumnezeu ziua si noaptea, si unul pe altul se mângâiau în nadejdea lui Hristos.

Apoi, dupa câteva zile, Sfântul Luchilian a fost iarasi muncit împreuna cu ceilalti tineri si aruncat cu dânsii într-un cuptor înrosit. Iar Atotputernicul Dumnezeu a revarsat peste dânsii mila Sa cea minunata, precum a facut de demult tinerilor evrei, care au fost în cuptorul Babilonului, pentru ca focul s-a prefacut în racorire si vapaia în roua, apoi, varsându-se de sus si o ploaie mare, a stins desavârsit cuptorul; si Sfântul Luchilian cu tinerii au iesit nevatamati. O minune ca aceasta preaslavita a lui Dumnezeu, pagânii cei orbiti cu necre­dinta si cu rautatea o socoteau a fi nu a puterii dumnezeiesti, ci a fermecatoriei crestinesti. Deci nedreptul judecator a osândit pe sfintii mucenici la moarte si i-a trimis în Vizantia, ca acolo sa-si ia pedeapsa. Si ajungând în Vizantia cei patru sfinti tineri - Claudie, Ipatie, Pavel si Dionisie -, au fost taiati cu sabia; iar pe Sfântul Luchilian l-au spânzurat pe cruce si, patrunzându-1 cu piroane peste tot trupul, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar ca el a fost rastignit pe Cruce de iudei, se arata în cântarea a treia a canonului, unde se dovedeste aceasta în urmatorul stih: „Iuda a vândut de demult ucigasilor de Dumnezeu pe izbavitorul Hristos, iar tu acum ai fost vândut de iudeii cei fara de lege".

Inca s-a numarat la cununa lor cea muceniceasca si Sfânta fecioara Paula. Aceasta s-a nascut din parinti credinciosi si din tinerete aprinzându-se cu inima spre dragostea lui Hristos, îsi pazea fecioria sa pentru Mirele Cel fara de moarte si se sârguia sa se afle vrednica de camara cereasca. Apoi, ramânând orfana de parinti si având averi îndestulate, înconjura temnitele si cerceta pe cei legati care patimeau pentru Hristos, cumparând cu aur pe strajeri pentru a intra în temnita la sfinti. Ea slujea robilor lui Hristos, dându-le toate cele trebuincioase din averile sale; celor chinuiti de foame si de sete le aducea hrana si bautura; celor dezbracati le dadea îmbracaminte; trupurile cele ranite ale mucenicilor si bubele cele cu puroaie le tamaduia, spalându-le, stergându-le, punându-le plasturi tamaduitori si învelindu-le cu pânze curate. Si sarutându-le ranile lor cele primite pentru Hristos, îi ruga cu lacrimi sa se roage lui Dumnezeu pentru dânsa ca sa nu o lipseasca pe ea de mila Sa.

Aceasta mireasa aleasa a lui Hristos se ducea si la Sfântul Luchilian, care sedea cu tinerii în temnita din Nicomidia si se îndul­cea de învataturile lui cele folositoare. Iar când sfântul era muncit împreuna cu acei tineri, ea privea la nevointa lor si în taina inimii sale se ruga cu dinadinsul lui Hristos pentru dânsii, ca sa întareasca pe robii Sai si sa le dea rabdare si ajutor, ca sa poata rabda ei muncile pâna la sfârsit, pentru slava sfântului Sau nume. Apoi, dupa ce se risipea multimea, ea se ducea la locul acela unde erau munciti sfintii si aduna sângele lor cel varsat pe pamânt, si-1 pazea la sine cu o mare sfintenie. Iar când duceau pe batrân si pe cei patru tineri în Vizantia la moarte, ea îi urma slujindu-le.

Si dupa ce Sfintii tineri au fost taiati, aceasta sfânta fecioara le-a adunat cinstitele lor trupuri si le-a îngropat cu buna cucernicie. Iar dupa sfârsitul Sfântului Luchilian si a sfintilor tineri, facând cele de mai înainte, s-a întors iarasi în Nicomidia, slujind cu dragoste sfintilor mucenici. Deci, fiind cunoscuta de pagâni ca este crestina, au prins-o- si au adus-o la judecata înaintea aceluiasi Silvan. Acolo, dupa multe momeli amagitoare si îndemnuri îngrozitoare, cornitele vazând-o neînduplecata, a poruncit sa o bata mult fara mila cu bete si cu toiege. Si slabind ea cu trupul, nu cu duhul, de ranile cele multe, i s-a aratat îngerul Domnului si a tamaduit-o. Deci mucenita câstigând sanatate trupeasca, s-a aratat mai îndrazneata si mai viteaza în munci. Atunci au batut-o cu asprime peste gura, deoarece a ocarât cu cuvinte batjocoritoare pe muncitor.

Dupa aceasta au aruncat-o în temnita si, scotând-o iarasi la cercetare, au aruncat-o într-un cuptor foarte ars, dar a iesit din cuptor fara de vatamare; de vreme ce si la ea, ca si la sfintii mucenici cei mai dinainte, puterea lui Dumnezeu a racorit taria focului, ca sa nu se atinga vapaia cea arzatoare de mireasa lui Hristos. Iar dupa toate acestea, muncitorul a osândit-o la moarte si a trimis-o la Vizantia ca acolo sa-si ia pedeapsa, unde s-a sfârsit si Sfântul Luchilian cu acei tineri.

Si când a ajuns mucenita lui Hristos la locul acela, unde Luchilian a suferit pentru Hristos moarte pe cruce, a multumit lui Dumnezeu, Cel ce a învrednicit-o de cununa muceniceasca si de împartasirea cu sfintii. Apoi, rugându-se Domnului cu dinadinsul, si-a plecat cu bucurie feciorescul sau cap sub sabie si, fiind taiata, a trecut de la cele de jos la cele de sus si a intrat în camara cea cereasca, întru bucuria Domnului sau, încununându-se de preaiubitul sau Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu îndoita cununa, a fecioriei si a muceniciei.