Fericitul Gheorghe a fost fiul unui bărbat dreptcredincios, cu numele Ioan, un boier de frunte al cetăţii Sredţa, iar pe maica sa o chema Maria. Ei avuseră acest copil în urma rugăciunilor ce le-au înălţat către Dumnezeu, de vreme ce îmbătrîniseră fără de fii, ca şi Avraam şi Sarra. Astfel, ei s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu, Preacuratei Maicii Lui şi Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe cel din Capadocia; şi, mergînd în toate zilele în biserica lui şi, făcînd multe milostenii la săraci, cerea să se dezlege nerodirea de prunci.

Rugăciunile lor au fost auzite, de vreme ce le-a dat lor la bătrîneţe rod de parte bărbătească, pe care, aducîndu-l în biserica Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi, punîndu-i numele de Gheorghe din Sfîntul Botez. Pruncul, creştea în bună învăţătură, în frica lui Dumnezeu şi în deprinderea cărţii, din care, degrabă, a învăţat dumnezeiasca Scriptură şi a întrecut cu înţelepciunea pe bătrînii săi. Ajungînd în vîrsta cea desăvîrşită, se asemăna cu frumuseţea şi cu curăţenia lui Iosif, fiul lui Iacov. Turcii, stăpînind ţara bulgărească, pe cînd fericitul Gheorghe avea două zeci şi cinci de ani de la naşterea sa, au început a-l amăgi spre păgînătatea lor, zicîndu-i: "Gheorghe, lasă credinţa creştinească şi te apropie de credinţa noastră. Ascultă pe Mahomed, trimisul lui Dumnezeu, şi primeşte legea lui".

Deci, ei au început a pune cealma pe cinstitul cap al sfîntului - iar cealmaua, păgînii o purtau pe capete şi, astfel, intrau în geamie. Sfîntul a răspuns împotriva lor, zicînd: "Nu ni se cade nouă, creştinilor, să luăm parte la obiceiurile voastre păgîneşti şi să purtăm cealmale pe capetele noastre. Nouă nu ni se cade să ne despărţim de Hristos, Dumnezeul cel adevărat, Făcătorul cerului şi al pămîntului şi să lepădăm Sfîntul Botez. Cui să cred eu? Lui Mahomed, care nu este trimis nici de Dumnezeu, nici de proorocii Lui, nici de apostoli, ci s-a arătat povăţuitor sîrguincios al satanei, avînd steagurile diavolului? Deci, voi singuri nu ştiţi cui credeţi, rătăcind astfel din calea cea adevărată".

Sfîntul Gheorghe, astfel certîndu-i pe ei, a început a mărturisi cu mare glas pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, Ziditorul celor de sus şi celor de jos, al tuturor făpturilor celor văzute şi nevăzute şi, scuipîndu-i în faţă şi numindu-i fără de Dumnezeu, a aruncat cealmaua la pămînt, călcînd-o cu picioarele. Apoi a zis către sineşi: "O, Gheorghe, pentru ce stai? Hristos te cheamă pe tine!"

Păgînii, umplîndu-se de mînie din această pricină, au prins pe sfînt şi l-au adus cu ocară mare înaintea ighemonului şi au început a cleveti contra lui, zicînd: "Acesta batjocoreşte şi ocărăşte credinţa şi legea noastră!" Deci, ighemonul s-a mirat de mărimea şi de frumuseţea lui şi a început cu momeli a grăi către sfîntul: "Dacă te vei lepăda de Iisus Hristos, pe Care Îl numiţi Fiul lui Dumnezeu, şi te vei supune singur poruncii stăpînitorului Selim, căruia i se supun multe împărăţii, şi vei face voia lui, apoi vei lua de la împărat daruri şi cinstiri; şi, astfel, vei fi mai mare peste voievozii din această cetate, Sredţa".

Dar, mucenicul lui Hristos din nou a mărturisit pe Domnul său înaintea poporului, iar credinţa turcilor a defăimat-o şi a scuipat-o. Atunci tiranul, aprinzîndu-se de mînie, a poruncit să-l dezbrace şi, astfel, să-l bată fără milă cu toiege. Deci, sfîntul pătimitor a fost muncit cumplit, încît, pe cînd îl băteau cu toiegele, carnea sărea în văzduh, iar sîngele curgea ca pîraiele din răni; deci, sfîntul n-a voit cu nici un chip să se supună poruncii împăratului lor.

După aceea, ighemonul a poruncit să-l taie adînc cu cuţitele peste tot trupul, de la cap pînă la picioare şi să-i bage făclii aprinse în tăieturi. Ei au aprins foc de lumînări, încît nu se vedea trupul mucenicului din văpaie şi a început a se topi trupul lui ca ceara de foc; iar pătimitorul răbda cu vitejie toate acestea, chemînd şi mărturisind numele lui Iisus Hristos. După acea, tiranul a poruncit ca să poarte pe mucenic prin cetate şi să-l bată peste faţă, batjocorindu-l şi zicîndu-i: "Nu huli pe Mahomed, trimisul lui Dumnezeu, şi nu ocărî poruncile cele pentru credinţa turcilor".

Dar, sfîntul se ruga lui Hristos Dumnezeu şi învăţa pe turci să creadă în Iisus Hristos. După aceea, păgînii au aprins un foc mare în mijlocul cetăţii, vrînd acolo să ardă pe sfînt. Deci, au adus pe Gheorghe, mucenicul lui Hristos, la locul hotărît spre ardere. Dar el, fiind slăbit de răni, a căzut la pămînt fără glas şi, mişcînd numai buzele, chema pe Dumnezeu în ajutor. Deci turcii, luînd pe pătimitorul lui Hristos, fiind încă viu, l-au aruncat în foc. Astfel, Sfîntul Gheorghe şi-a sfîrşit nevoinţa pătimirii pentru Hristos. După aceea, păgînii au aruncat în foc o mulţime de cîini peste trupul sfîntului, ca să nu fie cunoscute de creştini moaştele lui. Dar Dumnezeu a preamărit pe plăcutul Său, de vreme ce deodată a căzut o ploaie mare, cu fulgere şi cu tunete înfricoşate, încît a stins focul cu desăvîrşire, nemairămînînd nici miros de fum.

Atunci turcii, înfricoşîndu-se foarte mult de acea mare minune, au fugit, iar ploaia cea mare cu fulgere şi cu tunete a ţinut pînă seara. Şi, sosind noaptea, în locul unde a fost ars trupul mucenicului s-a arătat o lumină mare deasupra moaştelor lui, strălucind tot locul acela. Atunci, protopopul bisericii celei soborniceşti a Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe Capadocianul, s-a dus cu creştinii la judecător, le-a umplut mîinile de arginţi şi le-a cerut să le dea voie a lua moaştele mucenicului, ca să le dea obişnuitei îngropări.

Judecătorii, nevoind să împlinească dorinţa lui, protopopul s-a dus la mitropolitul Ieremia şi i-a spus tot ce s-a întîmplat cu sfîntul mucenic. Atunci, mitropolitul a mers cu mare sîrguinţă şi cu credinţă la moaştele sfîntului, cu tot sfinţitul sobor şi cu tot poporul iubitor de Hristos, cîntînd psalmi şi cîntări, avînd lumînări şi tămîie. Deci, răscolind cenuşa deasupra locului unde se arătase lumina, au găsit cinstitele moaşte ale Sfîntului Mucenic Gheorghe cel Nou, nevătămate de foc; iar oasele cîinilor toate se prefăcuseră în praf şi cenuşă. Pe unde a fost purtat mucenicul prin cetate şi pe unde a picat sîngele pe pămînt, acolo noaptea se arăta lumină, ca din nişte lumînări aprinse şi aceea se vedea de toţi credincioşii. Deci, mitropolitul, luînd moaştele sfîntului, le-a pus cu cinste în raclă şi le-a adus în biserica Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, cel din Capadocia. Acolo zac şi pînă acum moaştele acestui nou Sfînt Mucenic Gheorghe şi cu darul lui Hristos dăruiesc multe tămăduiri celor ce vin la ele cu credinţă.

Sfîntul şi biruitorul noul răbdător de chinuri Gheorghe, precum s-a zis, a fost în această cetate bulgărească, Sredţa, unde a şi fost crescut de părinţii săi. El şi-a sfîrşit nevoinţa pătimirii sale în anul de la facerea lumii 7022, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul în anul 1514, în 26 zile ale lunii mai, stăpînind peste toţi Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slavă în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.