Pe vremea când plăcuţii diavolului se închinau aceluia, iar fermecătoria şi rătăcirea închinării de idoli se întărea, era un ighemon în Cilicia pe nume Maxim. La acest ighemon a fost pârât robul lui Hristos Dula, bărbat din aceeaşi eparhie a Ciliciei, drept şi temător de Dumnezeu, care cu mărturia a tot poporul era adeverit că are viaţă îmbunătăţită şi că păzeşte adevărul întru totul. Şi a fost înştiinţat ighemonul că Dula - mărturisitorul credinţei lui Hristos - a fost aruncat în temniţă, notarii spunând astfel înaintea ighemonului: „O, ighemoane, mai marii cetăţii străbătând, precum ai poruncit, partea aceasta până la cetăţile Zeferiei, au prins pe un următor al credinţei creştineşti pe care l-am adus de faţă înaintea dreptei şi prealuminatei tale judecăţi". Acestea zicându-le ei, ighemonul a răspuns: „Când voi veni să cercetez acele cetăţi, atunci pe toţi legaţii care sunt prin temniţe voi porunci să-i aducă după mine, şi-i voi munci pe ei la locuri însemnate".

Iar după un timp oarecare s-a dus el la cetatea din ţara Zeferiei, care se numea Pretoriada şi, şezând la judecată, a poruncit ca mai înainte să-i aducă lui de faţă pe fericitul Dula. Iar robul lui Hristos mergând la cercare, se ruga Domnului astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, izvorule al milei, Tu ai zis prin gura lui David: Lărgeşte-ţi gura ta şi o voi umple! Tu şi în Sfânta Evanghelie ai grăit: Nu vă îngrijiţi cum şi ce veţi răspunde! Tu trimite şi acum pe sfântul Tău înger să-mi dea cuvânt mie, celui ce îmi deschid gura mea, ca, mergând la necuratul Maxim, să-i arăt păgânătatea lui, şi câte va fi să pătimesc, să nu mă înfricoşez de muncile lui, avându-Te pe Tine înaintea ochilor mei, şi să-mi dau cu osârdie trupul meu spre muncirea ighemonului. Pentru că, de nu-mi voi da trupul meu astfel ca să fie ars cu foc, atunci de ce fel de bunătăţi voi putea să mă învrednicesc? Ce cunună voi primi, ce fel de răni îţi voi arăta Ţie, Domnul meu, pe care Tu de le-ai fi văzut, ai fi arătat spre mine mila ta şi mi-ai fi dat iertare de păcate?" Grăind el acestea, ostaşii l-au dezbrăcat de haina cea de deasupra şi l-au dus legat înaintea ighemonului.

Deci Maxim ighemonul a zis către dânsul: „Spune-mi mie pe scurt cum te numeşti?" Sfântul Dula a răspuns: „Eu sunt rob al lui Hristos". La acestea, Maxim a zis către fericitul: „Spune-mi numele tău adevărat, că ceea ce spui tu de numele cel creştinesc, nimic nu poate să-ţi folosească ţie". Fericitul a răspuns: „Au nu ţi-am spus cu adevărat numele meu? Eu mă numesc creştin, iar numele cu care oamenii mă cheamă este Dula; deci numindu-mă astfel, cu adevărat sunt rob al lui Hristos!" Ighemonul a zis: „Frica judecăţii şi a muncirii încă nu ai încercat-o, de aceea grăieşti către noi cu îndrăzneală; deci spune-ne nouă din ce ţară eşti, din ce loc şi din ce neam".

Sfântul a răspuns: „Eu sunt născut în eparhia Ciliciei, în această cetate Pretoriada din Zeferia. Sunt de neam slăvit, iar din copilărie sunt creştin". Atunci ighemonul a zis: „Dacă din neam slăvit te-ai născut, atunci la nebiruiţii împăraţi să te supui. Deci, mergând la capişte, jertfeşte zeilor ca să fii cinstit de noi, iar de la marii împăraţi să primeşti mare şi luminată cinste". Sfântul a răspuns: „Cinstirile tale şi stăpânirile de la împăraţi să fie cu voi şi cu toţi aceia care nu cunosc pe adevăratul Dumnezeu; iar de la mine să le întoarcă pe acelea Dumnezeul meu, ca într-alt lucru să sporesc, adică în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos". Acestea auzindu-le ighemonul de la fericitul, a poruncit să-1 întindă la pământ şi să-1 bată cu toiege, zicând slujitorilor: „Sfatuiţi-1 pe el să înceteze de a se înnebuni". Iar sfântul, fiind bătut cu toiege, grăia: „Mulţumesc Ţie, Hristoase, că m-ai învrednicit să rabd acestea pentru mărturisirea numelui Tău cel sfânt". Auzind Maxim pe mucenic grăind astfel, îl defăima pe el, zicându-i: „Ce-ţi va ajuta ţie acum Hristos, când cu totul eşti rănit? Oare încă nu înţelegi aceasta, omule nebun?"

Răspuns-a mucenicul: „Au nu grăieşte învăţătorul credinţei noastre, Sfântul Apostol Pavel: Nimeni nu se încununează, de nu va fi muncit după lege?" Atunci ighemonul a zis: „Dacă eşti muncit, te învredniceşti de vreo cunună?" Răspuns-a sfântul: „Eu mă nevoiesc acum împotriva tatălui tău, diavolul; şi de voi birui războiul satanei, adică pe tine, sluga diavolului, voi primi în ceruri cunună!"

Muncitorul a zis: „De ce eşti aşa de nebun şi crezi în omul cel pironit pe Cruce?" Sfântul Dula a răspuns: „Oare ce este mai bine: a crede în idolii cei de piatră şi de lemn, care sunt lucruri făcute de mâini omeneşti; sau a crede în Omul Cel îndumnezeit, Cel viu, Care este adevărat Dumnezeu şi Care S-a răstignit de voie pentru noi?" La acestea, Maxim a zis: „O, nelegiuitule, oare lucru de mâini omeneşti socoteşti că este Apolon, marele zeu?" La aceasta, sfântul a răspuns: „Cu dreptate ai numit pe Apolon cu un nume ca acesta, care se tâlcuieşte "pierzător"; căci inima ta, lipind-o de dânsul, ţi-ai pierdut sufletul tău; şi nu numai al tău, ci şi pe al acelora pe care îi sfătuieşti să i se închine lui. însă să ştii aceasta, că singur adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în ceruri, va cere din mâinile tale sufletele lor, pe care, silindu-le spre închinarea de idoli, le-ai pierdut. Căci îţi voi spune ţie în ce fel a fost necuratul Apolon: El a fost precum eşti şi tu acum, neînfrânat; şi fiind el cuprins de spurcata dragoste a unei femei ce se chema Dafni, i-a dat ei mult aur, dar făgăduinţa de la dânsa nu a câştigat-o. Deci te întreb pe tine să-mi spui ce fel de zeu este acela, care, rănindu-se de trupeasca dragoste, n-a putut să-şi câştige dragostea acelei femei, pe care foarte mult o iubea? Apoi cum nadajduieşti tu ceva de la dânsul? Cu adevărat cele povestite despre dânsul la voi sunt vrednice de râs, iar mai mult, sunt vrednice de plâns. Pentru că acelui Apolon i te închini tu ca unui Dumnezeu, pe care acea femeie desfrânată, urâtă şi plină de toată necurăţia, întru nimic îl socotea, şi în faţa căruia scuipa? Vezi cât de vrednice de plâns sunt necuratele voastre lucruri?"

Auzind acestea Maxim ighemonul, a zis către slujitorii cei ce-1 băteau: „Intorce-ţi-1 pe cealaltă parte şi să-1 bateţi pe pântece". Atunci Atanasie, cel mai mare peste tabăra oştilor, a zis sfântului: „Ascultă cuvântul ighemonului, oare nu vezi că cele dinlăuntru ale tale se varsă?" Sfântul mucenic a răspuns: „Ascultă tu, cel ce eşti sfetnic şi slugă a diavolului, pe tine şi pe ighemonul tău să te sfătuieşti aşa! Cum aţi putea îndemna pe desfrânata Dafni ca să voiască să se desfrâneze cu zeul vostru Apolon şi să-i împlinească pofta lui, ca nu cumva aprinzându-se de dragostea către ea şi nedobândind pofta lui, să piară rău? Iar eu am pe sfetnicul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos".

Atunci muncitorul a poruncit să aducă un grătar de fier şi a zis către slujitori: „înfierbântaţi acest grătar foarte şi puneţi pe acest ocărâtor al zeilor noştri peste dânsul". Iar fericitul a zis: „Apolon al tău îţi mulţumeşte ţie în gheenă că îi înmulţeşti lui focul cel nestins şi îţi va da un dar ca acesta, ca să fii aruncat împreună cu dânsul în întunericul cel mai dinafară; atunci eu voi râde de tine, necuratule făcător de bine al lui Apolon!" Şi muncind trupul fericitului, puţin a lipsit să nu-1 ardă desăvârşit, dar n-a sporit cu nimic; pentru că nici cu sfatul cel înşelător nu 1-a plecat, nici cu muncile n-a putut să-1 silească pe robul lui Dumnezeu, ca să-şi lase credinţa cea întru Hristos. Atunci, ighemonul a poruncit ostaşilor ca pe cel atât Ce ars să-1 păzească în temniţa cea mai dinăuntru şi nici o grijă să nu aibă pentru dânsul, zicând şi acestea: „Nu cumva să-1 numească pe el fericit careva din ceilalţi oameni creştini, căci a suferit acele munci batjocorind pe zeii noştri".

Deci sfântul a petrecut în temniţa aceea, preamărind neîncetat pe Dumnezeu şi rugându-se ca să-i dea lui putere să săvârşească cu bine nevoinţa mucenicească. Iar după cinci zile, ighemonul Maxim şezând la judecată, 1-a întrebat: „Oare viu este acel om înrăutăţit şi următor al credinţei creştineşti celei necurate? Aduceţi-1 pe el aici". Atanasie, cel mai mare peste ostaşi, a răspuns: „Aşa de statornic spre apărarea mărturisirii sale şi sănătos este omul acela, ca şi cum nici o rană n-ar fi avut pe trupul său!" Şi a poruncit ca să-1 aducă pe el. Iar ighemonul, văzându-1 sănătos cu trupul şi luminat la faţă, a zis către ostaşi: „O, ticăloşilor străjeri, oare nu v-am poruncit să nu aveţi pentru dânsul nici o grijă?" La acestea a răspuns Pigasie, mai marele notarilor: „Ne jurăm pe măria ta, că a fost păzit în temniţa cea mai dinăuntru, după porunca ta, având spânzurat la grumaji chipul cel de fier al lui Iraclie, de greutate ca la trei sute de litre; iar în ce chip s-a tămăduit, nimeni din noi nu ştie". Atunci sfântul mucenic a zis: „O, ighemonule nebun, iată Hristos m-a tămăduit şi mi-a dat mie trup sănătos şi tare spre primirea muncilor care iarăşi mi se vor pune de tine asupra mea, ca să cunoşti că Dumnezeul nostru este doctor, Care S-a obişnuit a tămădui în chip minunat pe oamenii cei ce nădăjduiesc spre Dânsul. împreună cu ei nădăjduiesc să primesc şi eu îndoita cunună a muceniciei, iar tu să pătimeşti îndoit muncile cele veşnice. Iar dacă tu ai fi răbdat pentru Apolon al tău nişte munci ca acestea, ar fi putut oare acel zeu al tău să te tămăduiască astfel precum m-a tămăduit pe mine Hristosul meu?"

Atunci ighemonul, mâniindu-se, a zis: „De vreme ce omul acesta nu încetează a ocărî zeii noştri cu cuvinte rele, turnaţi untdelemn pe capul lui şi daţi-i foc". Mucenicul i-a grăit: „Dacă vei arde creierii mei, ce vei spori, păgânule? Scorneşte şi alte munci mai grele". Ighemonul a zis: „Turnaţi multe seminţe de muştar în nările lui". Mucenicul a răspuns: „Eu batjocoresc toate muncile tale!" Atunci ighemonul a poruncit slujitorilor să strujească spatele sfântului cu unghii de fier, să-i stropească rănile cu oţet tare şi să-1 frece cu cioburi ascuţite.

Făcându-se toate acestea după porunca ighemonului, sfântul purtător de chinuri se ruga, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, stai de faţă înaintea robului tău, că pe spatele meu lucrează păcătoşii, înmul-ţindu-şi fărădelegile lor". Atunci Maxim i-a zis: „Pleacă-te măcar acum şi mărturiseşte pe zeii noştri". Sfântul Dula a răspuns: „Zeii tăi, mai ales Afrodita şi Artemida, să-ţi ajute ţie şi răutăţii tale; iar de vei voi, îţi voi spune şi alte zeiţe ale tale şi neruşinările lor". Ighemonul a zis: „Zdrobiţi-i fălcile ca să nu mai hulească pe zei; apoi să-1 lăsaţi aşa, ca să nu mai poată zice nici un cuvânt". Sfântul mucenic a zis: „O, ighemon fără de lege, oare pe mine mă vei bate, care-ţi grăiesc adevărul, că Afrodita şi celelalte zeiţe şi-au petrecut viaţa în desfrânări şi în poftele cele spurcate; care pe un păstor oarecare Paris şi l-au pus judecător în cearta lor - care dintre ele ar fi fost mai aleasă în desfrânare? Pentru ce te mânii când eşti mustrat pentru lucrurile cele prea urâte ale zeiţelor tale celor spurcate? Al meu este Dumnezeu adevărat, Care a binevoit a Se face om, a Se răstigni pe cruce şi a Se îngropa şi a înviat a treia zi şi a şezut de-a dreapta Tatălui, şi are să vină cu foc să piardă pe zeii Tăi". Ighemonul, auzind acestea, a zis către sfântul: „Vezi, o, ticălosule, că şi tu ai doi Dumnezei?"

Fericitul a răspuns: „Nu greşi, nici te înşela, zicând doi Dumnezei, pentru că este Treime, Aceea pe Care noi o cinstim!" Ighemonul a zis: „Atunci ai trei Dumnezei?" Mucenicul a răspuns: „Treimea O mărturisesc şi O cinstesc! Cred în Tatăl, mărturisesc pe Fiul şi mă închin Sfântului Duh".

Atunci ighemonul a zis: „Spune-mi, cum crezi într-un Dumnezeu şi mărturiseşti trei?" Sfântul mucenic a răspuns: „Deşi omul cel trupesc nu înţelege cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu, însă voi spune pentru cei ce stau de faţă: Precum tu eşti om şi ai cuvânt şi suflare, aşa şi Dumnezeu Tatăl, Cel Atotputernic, din firea Lui are Cuvânt şi pe Cel întru tot Sfânt Duhul Său. Acest Dumnezeu al nostru a zidit pe om întru început, 1-a cinstit cu chipul Său, suflând într-însul duh de viaţă, şi 1-a pus vieţuitor în Rai; iar satana, care acum îşi face voia sa prin tine, s-a sârguit să silească pe om spre călcarea poruncilor lui Dumnezeu, precum face şi acum prin tine, şi 1-a depărtat pe acela de la dumnezeieştile porunci. Atunci Dumnezeu, voind să ridice lucrul cel căzut al mâinilor Sale şi pe cel rătăcit să-1 întoarcă la calea cea adevărată, a trimis pe Fiul Său, adică pe Cuvântul. Deci acest Cuvânt al lui Dumnezeu S-a sălăşluit în Preacurata Fecioară şi dintr-însa S-a născut Fiu, prin Care Dumnezeu Tatăl a dat mântuire lumii".

Atunci, ighemonul a întrebat: „Au doar vreun cuvânt naşte pe om?" Sfântul a răspuns: „Nu înţelegi tainele lui Dumnezeu; că de ai fi cunoscut tăria Atotputernicului, ai fi ştiut că Cel ce a zidit pe om din ţărână, a întemeiat pământul pe ape, a întărit cerul şi a făcut toată firea, Acela este Hristos. Pentru că de vreme ce firea omenească nu putea să vadă dumnezeirea, pentru aceea, El fiind milostiv, S-a făcut om pentru dragostea Sa pentru neamul omenesc şi a luat asupra Sa smerenia omenească; ca, precum prin omul cel zidit întâi a intrat moartea în lume, tot aşa printr-un Om, Domnul nostru Iisus Hristos, să intre învierea morţilor". Ighemonul a zis: „Ce zici, oare va fi învierea morţilor?" Sfântul mucenic a răspuns: „Va fi cu adevărat! Cum va judeca Dumnezeu lumea, dacă nu se vor scula morţii?". Ighemonul a zis: „Nu vreau să-mi grăieşti acele cuvinte meşteşugite, ci lasă, precum vom muri, aşa vom zăcea şi morţi". Mucenicul a grăit: „Adevărat ai zis, că morţi sunteţi, fiindcă credeţi în idolii cei mulţi; pentru aceea, niciodată nu veţi ajunge la învierea vieţii, ci veţi ieşi întru învierea judecăţii şi a muncii celei veşnice. însă se cade ca toţi oamenii să stea înaintea judecăţii lui Hristos şi să dea răspuns pentru toate faptele lor". Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor ca, ferecându-1 pe mucenic cu legături de fier, să-1 închidă în temniţă şi să-1 păzească.

Iar a doua zi de dimineaţă, ighemonul a poruncit iarăşi să aducă înaintea judecăţii sale pe Dula, robul lui Dumnezeu. Apoi, stând el de faţă, ighemonul i-a zis: „O, ticălosule, ce folos îţi este ţie să huleşti fără de cinste pe zeii noştri?" Fericitul a răspuns: „Primesc mare plată de la Dumnezeul meu, când ocărăsc pe zeii voştri, care nu sunt zei; iar pe tine, fiind încă viu, te va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu". Atunci Maxim, voind să întineze pe sfânt cu cele jertfite idolilor, a zis către slujitorii care stăteau de faţă: „Băgaţi în gura lui carne jertfită şi vin". Fericitul a răspuns: „Chiar dacă vei spăla tot jertfelnicul tău cel urât de Dumnezeu şi-1 vei turna în gura mea, cu aceea nu vei putea întina cât de puţin pe robul lui Hristos". Muncitorul a zis: „Omule ticălos, iată, vezi că acum ai gustat din cele jertfite la jertfelnicele noastre".

Iar sfântul mucenic a răspuns: „Nimic nu mă vatămă pe mine acelea, urâtule şi nebunule ighemoane!" Apoi ighemonul a poruncit să spânzure pe sfânt de un lemn, să-i strujească trupul până la cele dinlăuntru şi să-i rupă măselele şi gâtlejul. Iar sfântul mucenic a zis: „Nebunule, nu ştii oare că tatăl tău, satana, te-a învăţat să faci acestea?" Astfel trupul mucenicului a fost strujit până la oase şi i-au rupt măselele din fălci; apoi ighemonul a poruncit să-1 arunce în temniţă. După aceea ighemonul s-a dus la Tars, cetatea Ciliciei, şi a poruncit să-i aducă după dânsul şi pe cei legaţi.

Iar după ce a mers o cale lungă ca de douăzeci de stadii, Sfântul Mucenic Dula, făcând semnul Sfintei Cruci, şi-a dat pătimitorul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, şi astfel îl duceau mort. Şi când erau aproape de Tars, ca la 14 stadii, mai marele temnicerilor a spus ighemonului: „Dula, cel ce ocăra cu necinste pe zei, a murit şi trupul lui a fost adus până aici. Ce să fac cu el?" Iar ighemonul a poruncit să-1 arunce într-o groapă adâncă, ca să fie fără de îngropare. Deci ostaşii, luând trupul sfântului, l-au aruncat în râul ce curge spre ţara Zeferiei. Şi a plutit trupul spre un sat, care se afla nu departe de cetatea Pretoriada; şi a zăcut lângă mal. Iar câinii păstorilor care se aflau pe acolo au mirosit trupul sfântului, şi unul din ei 1-a păzit, nelăsând nici o pasăre să se atingă de acel trup mucenicesc; iar alt câine, luând cu gura o haină păstorească, a tras-o şi a acoperit moaştele mucenicului. Iar păstorii, văzând aceasta, au spus în sat şi în cetate, şi îndată a ieşit mulţime de popor credincios la moaştele sfântului mucenic şi, luându-le cu evlavie, au mulţumit lui Dumnezeu, Care nu i-a lipsit pe ei de un mărgăritar scump ca acela. Deci, de unde a ieşit trupul acela viu, acolo s-a şi întors, după săvârşirea muceniciei. Şi luându-1 cu bună cucernicie, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

Notă. în altă parte se scrie că acest Sfânt Mucenic Dula ar fi fost eparh al Ciliciei, dar el a fost doar cu neamul din eparhia Ciliciei. Nici Sfântul Simeon Metafrast nu pomeneşte că el ar fi fost eparh. Iar în Mineiul cel mare din această zi se scrie despre acesta, că a fost din ţara Zeferiei, din cetatea Pretoriada şi din eparhia Ciliciei.