Cuviosul Ignatie s-a născut din părinţi dreptcredincioşi şi a crescut în adevărata învăţătură şi în săvîrşirea faptelor bune. Cunoscînd deşertăciunea vieţii acesteia, s-a lepădat de lume şi s-a făcut monah. Pentru multa lui bunătate, a fost pus mai întîi arhimandrit, apoi episcop al cetăţii Rostovului. Deci, luînd conducerea Bisericii lui Dumnezeu, păştea bine turma încredinţată lui. Petrecînd în arhierie douăzeci şi şase de ani şi îngrijind bine de Biserica lui Hristos, s-a mutat la Dumnezeu, în anul de la facerea lumii 6796, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul în anul 1288, în 28 de zile ale lunii mai, într-o vineri după Vecernie.

Auzind de aceasta cetăţenii Rostovului, s-au adunat împreună cu mulţime nenumărată de popor şi au făcut plîngere nemîngîiată, că i-a lăsat păstorul şi învăţătorul, ajutătorul şi izbăvitorul celor din nevoi şi necazuri, folositorul văduvelor şi al sărmanilor, hrănitorul săracilor şi scăpătaţilor, povăţuitorul rînduielii preoţeşti şi monahiceşti, învăţătorul domnilor şi arătător al dregătorilor.

Luînd cinstitul lui trup l-au adus în biserică; iar din pricina mulţimii poporului n-au putut să-l aducă înăuntru ci, punîndu-l înaintea bisericii, acolo au cîntat rînduiala pentru cei morţi. În acea vreme au venit călugăriţe cucernice, din care una cu numele Teodosia. Aceasta a fost soţia lui Pavel, întîiul diacon al arhiereului care, de cînd se luase cu bărbatul său cu nuntă legiuită, a voit să petreacă pentru Dumnezeu, viaţa feciorească şi cinstită; deci, a petrecut toată viaţa sa în rugăciuni şi în postiri, şi mărturisită era curăţia vieţii lor de toţi.

După moartea fericitului Pavel, ea s-a învrednicit de chipul monahicesc. Aceasta, auzind de moartea arhiereului, a mers la sfintele lui moaşte împreună cu o altă călugăriţă, anume Xenia, fiind şi aceea plăcută lui Dumnezeu şi avînd viaţa îmbunătăţită. Amîndouă aceste călugăriţe şi mulţi alţii din cei plăcuţi lui Dumnezeu, cărora li s-au descoperit, au văzut această minune: Cînd duceau trupul sfîntului la biserică, s-a sculat arhiereul lui Dumnezeu Ignatie în veşmintele sale arhiereşti de pe patul în care era purtat şi, umblînd prin văzduh, a stat deasupra bisericii şi a binecuvîntat poporul şi toată cetatea.

După aceasta, s-a pogorît în cămara de jos, care era lîngă altar, unde îi gătise mormîntul, pentru punerea cinstitului său trup. Aceasta a descoperit-o Dumnezeu acelor cuvioase călugăriţe şi altor credincioşi vrednici, spre mărturisirea plăcutului său şi pentru încredinţarea sfinţeniei lui, că a cîştigat milă de la Domnul şi s-a învrednicit în partea sfinţilor.

În acelaşi ceas s-a făcut şi altă minune, care este aceasta: Arhimandritul Ştefan avea din naştere un deget de la mînă strîmb, spre palmă şi, cînd s-a atins de cinstitul trup al sfîntului, îndată degetul cel strîmb s-a dat la loc şi s-a făcut ca şi celelalte. A doua zi, adunîndu-se toţi, au dus pe sfîntul în biserică şi au făcut obişnuita slujbă şi cîntare deasupra gropii; dar cînd l-au pus în mormînt şi cînd îi dădeau scrisorile în mînă, în care erau scrise numele acelora pe care îi sfinţise preoţi şi diaconi în viaţa sa, deodată şi-a întins mîna ca şi cum ar fi fost viu şi a luat acele scrisori. Atunci toţi, văzînd acea minune, s-au înspăimîntat şi s-au bucurat, slăvind pe Dumnezeu. Deci, cu rugăciunile lui Ignatie, acest plăcut arhiereu al lui Dumnezeu, să ne învrednicim şi noi cu dînsul, a fi părtaşi bunătăţilor celor veşnice, în Iisus Hristos Domnul nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.